26/10/2025
- o serie de articole dedicate practicii psihologice în concordanță cu metode validate științific. Astăzi: ™ (Child Sexual Behavior Inventory)
𝐀𝐛𝐮𝐳𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 – î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐭ă𝐜𝐞𝐫𝐞, 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐮𝐳𝐢𝐞 ș𝐢 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐞𝐯ă𝐫
Puține subiecte ating atât de adânc zona de vulnerabilitate umană precum abuzul sexual asupra copilului. Este un tip de traumă care nu lasă doar urme fizice sau emoționale, ci redesenează harta încrederii, a intimității și a dezvoltării psihosexuale. Copilul abuzat trăiește o ruptură între sinele său profund și lumea din jur – o lume care, de multe ori, nu îl aude sau îl pune să repete o poveste pe care nu o poate încă rosti.
Cercetările internaționale au arătat că dezvăluirea abuzului sexual este un proces, nu un eveniment (Faller, Cordisco-Steele & Nelson-Gardell, Journal of Child Sexual Abuse, 2010). Doar o minoritate dintre copii reușesc să relateze spontan evenimentele. Cei mai mulți au nevoie de timp, de siguranță relațională și de repetiția empatică a cadrului de ascultare pentru a putea transforma frica în cuvânt. În unele cazuri, evaluarea trebuie extinsă și realizată cu precizie clinică, în etape, astfel încât copilul să poată fi protejat.
Procesul implică:
🎯analiza documentației medicale, psihologice și sociale existente;
🎯interviuri cu părinții, îngrijitorii și alte persoane relevante;
🎯observația comportamentală și aplicarea unor instrumente standardizate validate științific.
În acest cadru, testele psihologice nu sunt niciodată folosite izolat, ci sunt parte a unei analize integrate. Un astfel de instrument, deosebit de valoros, este CSBI™ – Child Sexual Behavior Inventory™.
CSBI™ – instrumentul care oferă o perspectivă obiectivă asupra comportamentelor sexuale ale copilului
Child Sexual Behavior Inventory™ (CSBI™), creat de William Friedrich (1992), este un instrument standardizat de evaluare a comportamentelor sexuale la copiii cu vârste între 3 și 12 ani, destinat în special situațiilor în care există suspiciunea de abuz sexual.
În România, CSBI™ este tradus, adaptat cultural și etalonat pe populația națională, fiind avizat de Colegiul Psihologilor din România și distribuit de TestCentral (ediția 2024). Adaptarea românească respectă principiile internaționale de traducere și echivalare psihometrică (Friedrich, 2001), iar normele permit compararea rezultatelor individuale cu grupuri de referință corespunzătoare vârstei și genului copilului.
Chestionarul CSBI™ este completat de îngrijitorul primar (de regulă mama), care observă comportamentele copilului în ultimele 6 luni. El acoperă nouă domenii majore ale comportamentului sexual, fiecare fundamentat teoretic pe corelațiile empirice dintre comportamentele sexuale observabile și experiențele de abuz, expunere inadecvată sau dezvoltare sexuală precoce.
1. Probleme cu limitele descriu tendința copilului de a se apropia excesiv de alte persoane, de a atinge sau de a intra în spațiul personal al adulților ori al altor copii. Literatura de specialitate arată că deficitele în stabilirea limitelor corporale pot fi asociate cu lipsa unei educații despre intimitate, cu atașamente nesigure și, în unele cazuri, cu experiențe de atingere sexualizată (Urquiza & Winn, 1996). În dezvoltarea normală, copiii mici explorează corporalitatea ca formă de curiozitate și contact; însă atunci când această explorare este persistentă, invazivă sau direcționată sexual, ea poate reflecta internalizarea unor modele relaționale abuzive, în care granițele nu au fost respectate.
2. Exhibiționismul se referă la expunerea organelor genitale sau a corpului într-un mod neadecvat contextului social ori vârstei. Comportamentele de tip exhibiționist pot fi tranzitorii la preșcolari, dar dispar odată cu consolidarea rușinii și a autoreglării. Persistența sau intensitatea lor indică dificultăți de control al impulsului sau modelare din partea unui adult care a expus copilul la stimuli sexuali. În literatura clinică, aceste comportamente apar adesea la copiii care au fost martori ai actelor sexuale sau victime ale abuzului, fiind o formă de reconstituire a traumei prin joc.
3. Comportamentele legate de rolul de gen reflectă interesul copilului de a se îmbrăca, vorbi sau comporta ca sexul opus. Deși explorarea identității de gen este firească în preșcolaritate, manifestările frecvente, sexualizate sau rigide pot indica confuzie identitară secundară abuzului, copilul identificându-se inconștient cu agresorul ca mecanism de apărare (Urquiza & Winn, 1995). În cazurile de abuz incestuos, aceste comportamente pot fi expresia unei inversări de roluri, în care copilul preia inconștient postura adultului abuziv (Friedrich & Trane, 2002).
4. Auto-stimularea include comportamente masturbatorii, relativ frecvente în primii ani de viață, dar care devin semnificative clinic prin frecvență, intensitate și context. Auto-stimularea ocazională este o formă normală de autocunoaștere corporală, însă când devine compulsivă sau are loc în spații publice, ea se corelează cu anxietate, stres sau expunere la stimuli sexuali (Friedrich, 1998). În context traumatic, poate funcționa ca mecanism de autoliniștire sau de reconstituire a actului abuziv (Faller, 2010).
5. Anxietatea sexuală se manifestă prin reacții de teamă, rușine sau disconfort intens la stimuli sexuali, la contactul fizic ori la discuțiile despre corp. Ea este frecvent observată la copiii care au fost amenințați, rușinați sau pedepsiți în contextul abuzului, fiind un indicator indirect al traumei relaționale (Lipovsky & Hanson, 2009). În dezvoltarea normală, copiii pot manifesta o jenă moderată, însă evitarea persistentă a atingerii, refuzul băilor sau reacțiile de panică la apropierea fizică indică o asociere traumatică a corporalității cu pericolul.
6. Interesul sexual evaluează gradul de curiozitate și preocupare pentru sexualitate, adesea exprimată prin întrebări, gesturi sau jocuri de rol. Interesul sexual apare natural între 6 și 10 ani, dar atunci când este precoce, explicit sau excesiv, poate semnala expunere la materiale pornografice, modelare sexualizată sau hiperstimulare emoțională (Friedrich, 2001). Scorurile ridicate pe această dimensiune s-au corelat în studii longitudinale cu experiențe de victimizare și cu expunerea directă la comportamente sexuale adulte.
7. Intruzivitatea sexuală desemnează comportamentele prin care copilul invadează intimitatea altei persoane – de exemplu, încearcă să atingă, să propună jocuri sexuale sau să simuleze acte sexuale. Este una dintre cele mai sensibile dimensiuni pentru identificarea abuzului confirmat (Friedrich et al., 2001). Copiii care au fost abuzați pot replica comportamentul agresorului fără conștientizarea semnificației, iar aceste acțiuni devin repetitive, intrusive și anxiogene. În absența intervenției, asemenea comportamente pot duce la stigmatizare socială și la perpetuarea ciclului de abuz.
8. Cunoștințele sexuale măsoară gradul de înțelegere al comportamentelor, actelor sau termenilor sexuali în raport cu vârsta și dezvoltarea cognitivă. Nivelul de cunoștințe care depășește ceea ce este tipic vârstei constituie un indicator puternic de expunere la comportamente sau materiale sexuale explicite. În evaluările forense, această scală are valoare diagnostică ridicată în cazurile în care copilul oferă descrieri detaliate ale actului sexual imposibil de cunoscut fără experiență directă (Faller, 2010).
9. Comportamentul voyeurist reflectă tendința copilului de a privi părțile intime ale altor persoane sau de a căuta ocazii de a observa situații sexuale. Astfel de comportamente pot apărea tranzitoriu în perioada de curiozitate infantilă, dar persistența sau caracterul obsesiv al acestora indică imitație comportamentală sau expunere repetată la medii sexualizate (Friedrich, 1998). Studiile de validare au arătat că scorurile ridicate pe voyeurism se corelează cu istoricul de abuz interpersonal și cu comportamentele intruzive concomitente, sugerând internalizarea privirii obiectivante a agresorului.
În ansamblu, cele nouă domenii ale CSBI™ surprind nu doar comportamente observabile, ci dimensiuni profunde ale dezvoltării psihosexuale și emoționale a copilului. Ele permit diferențierea între manifestările firești ale curiozității și cele deviante, încărcate de anxietate sau repetitivitate. Conform lui Friedrich (2001), frecvența, intensitatea și contextul comportamentelor sunt esențiale pentru interpretare: comportamentele normative sunt sporadice, spontane și lipsite de disconfort, în timp ce comportamentele deviante sunt frecvente, sexualizate și adesea asociate cu rușine sau vinovăție. CSBI™ oferă astfel o hartă comportamentală detaliată, esențială în evaluările clinice și judiciare ale posibilei traume sexuale la copil.
🎯In concluzie, evaluarea comportamentelor sexuale la copil este una dintre cele mai sensibile și mai complexe sarcini din practica psihologică. Ea cere un echilibru între rigoarea științifică și o profundă înțelegere umană a suferinței și a dezvoltării. Copilul care manifestă comportamente sexualizate nu este un copil „problematic”, ci un copil care încearcă să exprime, prin corp și gest, ceea ce nu poate spune prin cuvinte.
Instrumentul CSBI™ aduce valoare prin faptul că oferă un limbaj obiectiv pentru interpretarea acestor comportamente, ajutând specialistul să distingă între expresiile firești ale curiozității și semnalele unei posibile traume. Utilizat împreună cu interviul clinic, observația și alte instrumente validate, el devine o parte esențială a unui proces de evaluare care respectă copilul și adevărul psihologic al experienței sale.
În contextul românesc, unde încă există rușine și reticență în a vorbi despre abuzul sexual, utilizarea CSBI™ nu înseamnă doar aplicarea unui test, ci și un pas către o cultură a protecției, a ascultării și a responsabilității profesionale.
Dr. Gabriela Dumitriu
Psiholog clinician principal, expert în evaluarea și intervenția psihologică în cazurile de abuz și traumă infantilă
