Alina Bisericanu

09/03/2026

Uneori, cele mai frumoase cadouri sunt experiențele care îți ajung direct la suflet.

De Ziua Femeii, am avut bucuria de a fi invitata de Clinica Veltio, cu care colaborez, la concertul „Volver” susținut de Analia Selis la Ateneul Român.

De mult timp îmi doream să ajung la un concert cu orchestră în acest loc extraordinar, iar atmosfera, muzica și emoția serii au făcut ca dorința să devină realitate într-un mod absolut special.

Mulțumesc, Clinica Veltio, pentru invitație și pentru această experiență memorabilă!

08/03/2026

O primavara frumoasa tuturor!

23/02/2026

În sesiunile psihoterapeutice recomandăm frecvent strategii rapide care ajută corpul și creierul să iasă din „alertă maximă”.

Studiile arată că exercițiile de reglare emoțională reduc stresul, anxietatea și impulsivitatea, inclusiv mâncatul compulsiv sau reacțiile fizice intense (Gross, 2015, Emotion Review).

3 exerciții rapide validate științific:
1️⃣ Respirația 4 7 8
Inspiră 4 secunde → Ține 7 secunde → Expiră 8 secunde.
Această respirație ritmică activează sistemul nervos parasimpatic și reduce anxietatea și ritmul cardiac.

2️⃣ Scanarea corporală rapidă (Body Scan) – 2 minute
Închide ochii și observă senzațiile din picioare până la cap.
Aceasta conectează mintea cu corpul și reduce tensiunea musculară, contribuind la scăderea impulsurilor legate de mâncat compulsiv.

3️⃣ Tehnica „5 4 3 2 1” (Grounding)
Observă 5 lucruri vizibile, 4 sunete, 3 senzații tactile, 2 mirosuri și 1 gust.

Această atenție orientată spre prezent scade intensitatea emoțiilor și reducerea reacțiilor impulsive.
Poți face aceste exerciții la birou, în transport sau acasă, nimeni nu va ști că-ți „restartezi” corpul și creierul!

Reglarea emoțională nu trebuie să dureze 30 de minute pentru a funcționa. Chiar și 2–3 minute de respirație sau atenție conștientă pot face corpul să se simtă mai sigur și emoțiile mai ușor de gestionat. Pentru copiii sau adolescenții cu anxietate, aceste micro-exerciții pot preveni transformarea emoțiilor în impulsuri alimentare problematice.

16/02/2026

„Mă uit la mine de zeci de ori pe zi… și tot nu e bine.”

Acesta este body checking: verificarea constantă a corpului în oglindă, în fotografii sau reflexii, pipăirea și măsurarea, căutând defecte care par întotdeauna mai mari decât sunt.

De ce facem asta? Pentru că încercăm să controlăm corpul și emoțiile, să ne protejăm de anxietate sau rușine. Corpul devine, fără voie, teren de antrenament pentru criticile interne.

Realitatea? Nu e chiar așa. Studiile arată că body checking repetat este legat de anxietate, stres emoțional și imagine corporală negativă (Grilo et al., 2005; Fairburn et al., 2003). Corpul nu e vinovat. El transmite doar semnale despre emoțiile nerezolvate.

Ce poți face:

- Conștientizează momentele în care verifici corpul

- Înlocuiește verificarea cu observare blândă: stretching, mișcare

- Observă corpul fără critică, numește emoțiile și răspunde cu blândețe, nu lăsa oglinda să fie arbitru

- Fă-ți timp să asculți ce încearcă emoțiile tale să spună.

Body checking-ul nu e un defect, ci un semnal: anxietatea și emoțiile tale au nevoie de atenție, nu o oglindă suplimentară.

06/02/2026

Am ajuns într-un punct al vieții în care m-am adus aproape de mine, în care nu mai caut validări, nu mai caut să demonstrez că merit, ci caut să fiu de folos oamenilor care mă aleg să fiu martoră a călătoriei lor prin viață, pentru un capitol, două sau cât e nevoie.

Mă străduiesc să fac asta într-un mod cât mai informat, onest și dintr-o stare de echilibru.

Nu știu ce provocări vor mai apărea, dar am încredere că voi reuși să fac față. Este o încredere care vine din conexiunea cu Dumnezeu.

Ce îmi doresc pentru cel de‑al 36‑lea an din viață este să îmi trăiesc adevărul fără să mă trădez si să îmi mențin echilibrul, ca să pot fi de ajutor.

La mulți ani mie!
La mulți ani tuturor!

02/02/2026

Restricție alimentară sau mâncat compulsiv?

De multe ori, nu e despre mâncare. E despre emoții.
În sesiunile noastre auzim adesea „Știu ce ar trebui să mănânc, dar nu pot controla cm mănânc.”
Da, problema nu e lipsa de voință și nici „prea multă poftă”.
De cele mai multe ori, în control sunt emoțiile

Restricția apare frecvent când:
– vrei control într-o viață care pare haotică și modul în care te alimentezi pare să fie singura opțiune de control pe care o ai.
– simți rușine, vinovăție sau frică („dacă mănânc, pierd controlul”)
– perfecționismul este ca o alarmă de incendiu care pornește la o lumânare aprinsă, dar care nu produce niciun risc.

Mâncatul compulsiv (binge eating) apare adesea când:
– emoțiile sunt prea intense (stres, furie, singurătate, oboseală, monotonie)
– corpul e privat de hrană și spune „gata, preiau eu controlul”
– mâncarea devine cel mai rapid mod de a te calma (legal, relativ ieftin și disponibil chiar și la 2 noaptea)
Important este să le privim pe ambele ca strategii de supraviețuire, nu defecte de caracter.

Corpul tău încearcă să te protejeze, chiar dacă metoda nu e cea mai elegantă și sănătoasă.
Vindecarea înseamnă să înveți să asculți ce încearcă emoțiile tale să spună fără să țipe prin frigider și sertarele cu dulciuri.
Într-o ședință recentă, am discutat cu o persoană despre cm efectul mâncării asupra creierului poate fi foarte asemănător cu cel al unui drog, iar realizarea asta a părut să fie un moment de conștientizare profund și acest lucru este dovedit de studii, care arată că atât restricția alimentară, cât și episoadele de mâncat compulsiv activează aceleași zone de recompensă din creier, implicând dopamina și sistemul limbic (Schienle et al., 2009; Gearhardt et al., 2011).
Aceasta explică de ce mâncarea poate fi folosită ca strategie rapidă de reglare emoțională, similar cu „un drog” pentru creier, dar fără efecte toxice directe.
De asemenea, relația noastră cu mâncarea este probabil cea mai lungă relație pe care o avem, începe încă din viața intrauterină și ne însoțește întreaga viață.
Această perspectivă ne ajută să privim mâncarea cu blândețe și curiozitate, nu cu vină sau rușine.

Atât restricția, cât și mâncatul compulsiv sunt semnale, nu eșecuri.
Iar atunci când începem să le ascultăm cu curiozitate și blândețe, nu cu critică, apare spațiul pentru schimbare reală.
Nu e nevoie să forțezi controlul.
E nevoie să construiești siguranță.
Iar asta se poate învăța, pas cu pas, într-un ritm care să-ți respecte corpul și emoțiile.

31/01/2026

Take IT Brașov a fost despre oameni, idei și curajul de a construi mai departe.

Participarea la acest eveniment mi-a reconfirmat cât de importanta este conexiunea cu sine, cu ceilalti si cu divinitatea. A fost despre acel „da, sunt pe drumul potrivit”.

Plec de aici cu recunoștință, cu gânduri clare și cu motivația de a merge mai departe, poate cu puțin mai mult curaj decât înainte.

Mulțumesc pentru experiență!
Contează mai mult decât pare.

26/01/2026

O intreaga istorie de povestit cu acest mecanism de control : Body checking.
În oglindă, prin haine, prin comparații sau prin cântărire frecventă.
Pe termen scurt, aceste verificări par să ne liniștească, parcă promit că pot reduce anxietatea.
Astăzi vorbim despre cântărit. Cântarul oferă, pentru moment, o senzație de control, aparent devine un prieten de nădejde (doar că fals!), de aceea și rezistența de care ne lovim, în cabinet, este FOARTE MARE. Cântărirea este o acțiune la care oamenii renunță foarte, foarte greu și este un angajament la care cu greu se aliniază cei afectați. Ni s-a intamplat să întâlnim adolescenți și chiar adulți care își iau cu extrem de multă ușurință acest angajament, în fața noastră, ștind în sinea lor că oricum nu îi controlează nimeni și nu știe nimeni când folosesc ei cântarul. Fix aceasta ușurință este, pentru noi, un indicator al gradului real de angajament pe care și-l iau🧐.

Dar hai să vedem de ce există o problematică legată de cântărit și de liniștea pe care o aduce acest obicei:
Problema este că această liniște durează foarte puțin.
Pe termen lung, cântărirea repetată crește, de fapt, preocuparea pentru corp, întărește nesiguranța și face anxietatea să revină mai intens, ca un bumerang. Starea ta emoțională ajunge să depindă de un număr....(how concerning or unhealthy is this?😳), și...implicit, valoarea personală se leagă tot mai mult de greutate.

Apoi iată-ne într-un cerc vicios:
anxietatea din ce in ce mai mare da nastere actiunilor repetitive de verificare corporală, ceea ce poate oferi o stare de ușurare de scurtă durată, ceea ce determină, pe parcurs, o anxietate mai mare.

În modelul CBT-E, cântărirea repetată este un comportament care menține tulburarea, nu pentru că numărul ar fi „rău”, ci pentru că întărește nevoia de control și supraevaluarea corpului, așa cm evidențiază și Fairburn în ghidurile sale.

Având în vedere ce întâlnim în cabinet, la rezistențele pe care le întâlnim, la întregi dinamici de familie atât de diferite, subliniem că e nevoie să să lucreze gradual pentru a reduce nevoia de verificare, pentru a tolera disconfortul care apare și pentru a construi o relație mai sigură și mai flexibilă cu propriul corp.

24/01/2026

22/01/2026

Drumul spre iad e pavat cu intentii bune.
Adolescentii (și chiar si tinerii adulți) care vin spre noi reclama aceste expresii, insistențe ale părinților care au un efect departe de intențiile pozitive ale părintelui:
„Nu ai de ce să te gândești la asta”,„Hai că arăți bine, nu mai exagera!”,„E doar o fază, o să-ți treacă” și multe altele.
Efectele resimțite cu adevărat de adolescent?
Exact ceea ce nu se dorește, respectiv amplificarea rușinii și a nevoii de control.
In sesiunile pe care le avem cu adolescenții, e necesar să avem întâlniri și cu părinții, cu care stăm de vorbă în prezența adolescentului, cate 10-15...chiar 30 de minute (depinde de mai mulți factori). De multe ori ei aud de la adolescenți abia atunci, în cabinet, unele lucruri de care nu aveau cunoștință.
Pentru noi, părintele este un co-terapeut, și atunci când înțelege asta, întreaba: ce să fac ca să fie bine?
Vom da cateva idei pe care construim si aici, ca să ajutăm și alți părinți care citesc aceste rânduri:
Câteva dintre direcțiile de care părintele trebuie să țină cont sunt: preocuparea părintelui pentru a fi o prezența calmă, ascultare și siguranța emoțională.

Să nu uităm de ceea ce spune Porges in Teoria Polivagala : Reglarea sistemului nervos al adolescentului începe cu reglarea celui al adultului, așadar, adolescentul are nevoie de un adult lângă el care nu se panichează, nu îl ceartă, nu îl grăbește să se „facă bine”.
Un copil are nevoie sa se simta ascultat, iar asta inseamna o distanțare față de analiza la care recurg unii părinți, aspect relevat și de Fairburn (despre care am mai povestit in postările noastre), care spune așa: Validarea experienței subiective este baza alianței terapeutice și familiale în tratamentul tulburărilor de alimentație.
Asadar, prin această postare dorim să aducem puțină liniște părinților care nu știu de unde să înceapă, să le transmitem că nu e nevoie să STIE totul, e în regulă să nu știe, și să îi încurajăm să investească în RELAȚIA cu adolescentul (în sensul celor de mai sus) și să apeleze la ajutor specializat (pentru că sunt mult mai multe de făcut și din perspectivă cognitivă și comportamentală și schimbări în rutina zilnică a adolescentului de care trebuie să tinem cont).
Psiholog Anca Ivu Alina Bisericanu Psiholog

07/01/2026

Trăim într-o lume în care oglinzile nu mai spun adevărul, iar standardele de frumusețe devin tot mai greu de atins.
O lume în care fiecare poză e filtrată, fiecare corp e comparat, iar valoarea pare să se măsoare în aparențe.

Nu e de mirare că tot mai multe tinere ajung să se privească cu duritate.

Tulburarea dismorfică corporală nu înseamnă „nu îmi place ceva la mine”.
Înseamnă să vezi defecte acolo unde ceilalți nu le văd.
Să petreci ore întregi analizându-te, corectându-te, ascunzându-te.
Să-ți micșorezi calitățile și să-ți mărești imperfecțiunile, până când imaginea de sine începe să doară.

Studiile arată că această tulburare apare cel mai des în adolescență și afectează mult mai frecvent fetele. Aproape 2% dintre adolescenți se confruntă cu ea, iar presiunea rețelelor sociale, filtrele și comparațiile constante cresc semnificativ riscul.
Nu pentru că tinerele ar fi „slabe”.
Ci pentru că trăiesc într-un context care le spune, zilnic, că nu sunt suficiente așa cm sunt.

Și poate cel mai trist lucru este că, în timp ce exteriorul devine obsesie, interiorul rămâne neîngrijit.
Relațiile se răresc. Bucuria se amână. Încrederea se erodează.

Dar adevărul este acesta:
- frumusețea nu vindecă singură
- schimbările exterioare nu repară dialogul interior
- acceptarea nu vine din perfecțiune, ci din relații sigure, blândețe și sprijin

Avem nevoie să mutăm atenția de la „cum arăt” la „cum mă simt”.
De la comparație la conexiune.
De la critică la compasiune.

Dacă ești tânără și te regăsești în aceste rânduri, să știi că nu ești singură, iar dacă ești părinte, prietenă, educator, prezența ta poate face diferența.

Vorbește despre asta.
Ascultă fără să judeci.
Amintește-le fetelor că nu sunt proiecte de reparat.

Valoarea noastră nu a stat niciodată doar în exterior.
Ea trăiește în interior, în felul în care iubim, simțim și ne conectăm unii cu alții.

05/01/2026