Psiholog - Psihoterapeut Camelia Mureșanu, Cabinet Individual de Psihologie

05/11/2025

Sunt oameni care înțeleg că suntem doar o parte a ceea ce înseamnă viață pe Pământ și prețuiesc fiecare părticică din lumea pe care alti oameni o ignoră sau chiar o distrug.

Pe timpul nopții, puii de elefant orfani sunt speriați și parcă plâng. Îngrijitorii din Kenya știu asta și au găsit o metodă de a-i liniști, dormind efectiv cu ei. Micuții sunt prea traumatizați și nu pot adormi singuri.

În fiecare seară, îngrijitorii de la adăpostul David Sheldrick Wildlife Trust se așază lângă ei, pe saltele subțiri, învelindu-se în pături și vegheându-i cu blândețe. Le vorbesc în șoaptă, le ating frunțile cu gesturi calmante, imitând atingerea caldă a unei mame elefant. Înțeleg că animalele nu doar își amintesc, ci și simt durerea, plâng și iubesc.

Acești oameni devin, pentru o vreme, familia lor. Le oferă biberonul în toiul nopții, le țin de urât în tăcerea savanei și le oferă siguranța de care au fost privați prea devreme. Iar când frica începe să se stingă, se întâmplă ceva emoționant: puii se apropie de îngrijitori, îi ating cu trompa și, în cele din urmă, adorm liniștiți.

Nu este o metodă științifică, nici o tehnică de dresaj. Este pur și simplu empatie și iubire – limbajul universal care leagă două specii diferite sub aceeași noapte africană.

08/10/2025

26/09/2025

VOCILE NOASTRE INTERIOARE : Probabil oricine a conștientizat că în sine există mai multe euri, ca un fel de glasuri, care adeseori intră în contradicție. "Aș pleca să mă joc fotbal" - spune unul din aceste glasuri interioare, al unui copil sau adolescent, dornic să profite de ziua frumoasă, de soare și aer, de mișcare și de compania prietenilor. "Trebuie să-mi fac mai întâi lecțiile, apoi, dacă mai am timp..." este un alt glas ce intervine, corectându-l pe primul. Evident, tot copilul sau adolescentul face această observație în sinea lui, dar această a doua voce interioară nu pornește din dorințele sale, ci din ceea ce i s-a repetat, impus, de nenumărate ori, astfel că acel copil sau adolescent a acceptat observația (putem să o numim normă ) și a interiorizat-o. Dar nu este a sa. Drept dovadă, primul glas pe care îl aude este cel care mărturisește dorințele, emoțiile, gândurile lui spontane (Copilul ), în timp ce al doilea glas este cea de-a doua voce pe care o va purta cu sine toată viața, vocea Părintelui. Poate vă întrebați ce se întâmplă cu aceste voci interioare pe parcursul evoluției copilului sau a adolescentului? Putem găsi ușor răspunsul. Indiferent de vârsta unei persoane mature, nu există oare momente în care se simte atrasă, fără să se gândească, spre împlinirea unei dorințe, spre o acțiune căreia, ulterior, nu-i găsește explicația și la care poate chiar renunță? Purtăm în noi toată viață atât COPILUL, cel care ne face să trăim bucuriile simple, clipele de avânt necenzurat, impulsurile de confruntare, cât și PĂRINTELE, normele repetate, formulate de familie și de societate. Între ele există o permanentă relație de negociere, care ne determină acțiunile, alegerile, ba chiar viața. Aceasta pentru că vocea PĂRINTELUI poate să fie aceea a unei autorități covârșitoare, restrictive, care a determinat închiderea în sine a COPILULUI, starea de timiditate, neîncrederea în sine sau a dus la alegeri negândite, cu consecințe neplăcute, tocmai pentru a scăpa de această tiranie. Între PĂRINTE și COPIL intervine, în funcție de condițiile din familie, de trăsăturile de personalitate ale copilului, dar și de mediul extern (în care cel mai important este cel educațional/academic ) un negociator mai specializat, ADULTUL. El încearcă să împace vocea PĂRINTELUI și a COPILULUI, prin alegeri ce rezultă de multe ori din raționalizarea opțiunilor și analiza costurilor și a beneficiilor unor acțiuni. Alteori, însă, ADULTUL este și el neputincios, în situația în care au existat în copilăria și adolescența lui o sumă de afirmații repetate necontenit de PĂRINTE, prin care copilul a fost devalorizat ("Nu eși bun/bună de nimic!"; "Ești o pacoste!"; "Sora/fratele tău este cu totul altfel!"; "O să ajungi un ratat/un bețiv ca taică-tău!"... ) Aceste remarci depreciative pe care un părinte le repetă pentru a-și refula (vărsa) propriile nemulțumiri sau, pur și simplu, pentru că el însuși a avut parte de un tratament identic la vârsta copilăriei, îl marchează pe copil inconștient, ca un tatuaj, în felul în care acesta se consideră. Nimic din ceea ce va face nu i se va părea destul de bun, pentru că vor fi mereu alți copii sau alți adolescenți un pic mai buni. Alteori, când conștientizează acest stigmat, încearcă, dar fără succes, să scape de el, pentru că părintele repetă aceleași nemulțumiri, fără să ia în seamă realizările, aspirațiile, zbaterile copilului. Nici la maturitate fiul/fiica nu reușește să iasă din determinările interioare ale PĂRINTELUI AUTORITAR nu va putea să aibă prea mult succes în societate, să aibă o familie în care să fie un partener egal în cuplu, oricâte calități și oricâtă bunăvoință va avea. Este, în rezumat, abordarea psihoterapeutică numită ANALIZĂ TRANZACȚIONALĂ, prin care clientul, ajutat de terapeut, încearcă să identifice aceste glasuri și să le observe sensul repetitiv, apoi să reia mesajul părintelui și să stabilească în ce măsură mai este el adevărat și ce poate face pentru a dovedi că a depășit acel tipar din trecut. Prin această identificare și prin restructurarea mesajelor, se poate întări vocea ADULTULUI, care să-l conducă spre aprecierea de sine și spre un comportament curajos, asumat, liber.

11/09/2025

https://www.facebook.com/share/1E1xhynhmY/

Comisia parlamentară de anchetă privind efectele psihologice ale TikTok asupra minorilor a formulat 43 de recomandări pentru a combate ceea ce numește "o

31/08/2025

DEZVOLTAREA COPIILOR ȘI ECRANELE (telefon, laptop, televizor etc.) O analiză realizată de DW arată că timpul excesiv petrecut în fața ecranelor interferează drastic cu etapele esențiale ale dezvoltării copilului. Cercetările arată că, pentru fiecare minut petrecut la ecran, copiii aud mai puține cuvinte de la părinți, ceea ce afectează semnificativ vocabularul și abilitățile de comunicare pe termen lung. De asemenea, abilitățile motorii, atenția și interacțiunile sociale pot fi grav afectate de timpul prelungit în fața ecranelor.

Specialiștii sugerează intervale de petrecere a timpului în fața ecranelor adaptate pentru fiecare vârstă. Aceștia susțin că principiul german al eliminării complete a ecranelor până la vârsta de 3 ani ar aduce cele mai multe beneficii dezvoltării armonioase a copiilor. Pediatrii subliniază că, la această vârstă, esențială este explorarea mediului înconjurător de către copil, precum și dezvoltarea capacității de control al atenției, fără stimuli artificiali.

De asemenea, copiii trebuie să învețe că unele nevoi necesită timp pentru a fi satisfăcute (cum ar fi intervalul dintre plâns și primirea hranei), ceea ce le va dezvolta răbdarea și acceptarea, abilități fundamentale pentru viață, spun specialiștii. Psihologii consideră, de asemenea, că cei mici nu pot face diferența între lumea virtuală și cea reală, astfel încât tot ce văd pe ecrane poate părea veridic și înfricoșător.

Analiza mai arată că, pe măsură ce copiii cresc, timpul petrecut în fața ecranelor poate fi crescut gradual. Pentru copiii de grădiniță, perioadă în care aceștia își dezvoltă abilitatea de orientare în spațiu, abilitatea de socializare și joacă cu alți copii și imaginația, specialiștii recomandă maximum 30 de minute pe zi. Aceștia subliniază că cei mici ar trebui să interacționeze direct cu mediul (tactil) și cu cei care îi înconjoară.

Pentru vârstele 6 și 9 ani, când copiii încep să-și dezvolte “compasul moral” timpul la ecran poate fi extins la 30 – 45 de minute, dar doar sub supraveghere, pentru a sprijini învățarea și formarea valorilor, fără a înlocui însă experiențele reale. Pe măsură ce copiii înaintează spre vârsta adolescenței, medicii germani recomandă un timp maxim de 45 – 60 de minute pe zi pentru copiii între 9 și 12 ani, 1 – 2 ore pentru cei între 12 și 16 ani și aproximativ două ore pentru adolescenții între 16 și 18 ani.

În această perioadă de formare a identității, este esențial ca părinții să pună întrebări deschise și să permită copiilor să le arate ce urmăresc online, pentru a-i feri de eventuale pericole, mai precizează psihologii.

Totuși, specialiștii recunosc că tehnologia, dacă este folosită conștient și cu limite, poate contribui la dezvoltarea intelectuală și întărirea relațiilor sociale – pentru învățarea limbilor străine, găsirea unor grupuri de colegi, menținerea legăturii cu familia și dezvoltarea sau schimbul de idei. (Preluat: https://www.biziday.ro/329813-2/)

O analiză realizată de DW arată că timpul excesiv petrecut în fața ecranelor interferează drastic cu etapele esențiale ale dezvoltării copilului.

15/07/2025

Inteligența emoțională influențează semnificativ procesul de învățare, prin capacitatea elevului de a-și gestiona emoțiile, stresul și motivația. Elevii empatici, conștienți de sine și echilibrați emoțional se concentrează mai bine, colaborează eficient și fac față provocărilor, obținând astfel performanțe școlare superioare. Conștientizarea emoțiilor activează latura rațională a unui copil sau adolescent prin facilitarea unui proces de autoreglare. În primul rând, se creează o punte încre creierul emoțional și cel rațional, apărând astfel o pauză între emoție și reacție, ceea ce permite o alegere rațională. Este un mecanism ce, odată format, influențează pozitiv învățarea, dar și relațiile la modul general. https://www.apa.org/news/press/releases/2019/12/students-manage-emotions?utm_source=facebook&utm_medium=social&utm_campaign=apa-press-release&utm_content=emotional-intelligence-dec12&fbclid=IwY2xjawLi5SRleHRuA2FlbQIxMQABHhdeFINEAh0PVVuBNBZO4AHRbIuNI69YEQRvvpjcRCmCGNBZdav-SUhmG91P_aem_2pSbysyh2RsRuQOA86lPAQ #

Students who are better able to understand and manage their emotions effectively, a skill known as emotional intelligence, do better at school than their less skilled peers, as measured by grades and standardized test scores.