02/12/2025
🌿 Povestea mea
— pentru femeia care simte că s-a pierdut după un divorț
Nu am crezut niciodată că o să ajung în punctul în care să mă întreb cine sînt.
Viața părea așezată: familie, copil, planuri.
Și totuși… uneori viața nu întreabă dacă ești pregătită.
Doar lovește.
Primul meu mariaj s-a terminat repede.
Patru ani.
Atît a durat visul.
Apoi m-am trezit cu un copil de crescut și cu realitatea că trebuie să mă ridic, indiferent cm mă simțeam.
Am crescut copilul singură.
Cu frici în stomac, cu întrebări fără răspuns, cu nopți în care aveam impresia că dacă mai cade încă ceva pe mine, o să mă rup.
Dar n-am spus nimănui asta.
Știi și tu — femeile nu sînt încurajate să recunoască cînd le e greu.
Trebuie să „rezolve”.
Să „se descurce”.
Să fie „puternice”.
Și am fost.
Pînă într-o zi.
Cînd copilul avea 14 ani, tatăl lui biologic a murit.
Un mix de emoții greu de descris.
Durere.
Liniște.
Vină.
Confuzie.
Nu ai manual pentru așa ceva.
Timpul a trecut.
Și într-o zi, după ani de stat în picioare pentru toată lumea, m-am trezit că-mi dau voie să încep din nou.
M-am recăsătorit la 43 de ani.
Credeam că, în sfîrșit, se așază și pentru mine ceva.
Că o să-mi dau voie să respir.
Că o să-mi simt și eu spatele sprijinit.
Dar după cinci ani… s-a rupt din nou.
Un alt divorț.
Un alt final care nu s-a anunțat la timp, atat pe fond emotional cat si pe pierderi financiare
Un alt gol în care am căzut cîteva luni.
Acolo am simțit ceva ce poate simți doar femeia care vede o căsnicie prăbușindu-se a doua oară, o combinație între rușine, pierdere, oboseală și întrebarea care te lovește în plex:
„Și eu cine mai sînt acum?”
Nu „ce fac”.
Nu „încotro merg”.
Ci exact întrebarea aceea sfîșietoare:
Cine sînt eu, după tot ce s-a rupt?
Asta m-a împins, nu în depresie, ci în căutare.
Psihologia a fost primul pas.
Nu pentru diplomă.
Ci pentru supraviețuire emoțională.
Am înțeles, în sfîrșit, că nu am fost fragilă.
Am fost doar responsabilă.
Mult prea responsabilă pentru vîrsta pe care o aveam atunci.
Apoi am descoperit hipnoza.
Nu cea din filme.
Nu trucul.
Nu spectacolul.
Hipnoza în care te întîlnești cu tine.
Fără măști.
Fără justificări.
Fără să-ți fie teamă de ce simți.
Hipnoza în care am găsit părți din mine pe care le pierdusem în ani lungi de „trebuie să mă descurc”.
Și apoi… mandalele (pictura prin puncte)
Nu ca artă.
Ci ca formă de liniște, calm si conectare cu sinele tau superior.
Un spațiu în care culorile îmi așezau mintea și respirația.
Un loc în care nu mă judeca nimeni.
Nici măcar eu.
Și încet-încet, fără aplauze, fără fulgere, fără promisiuni dramatice, viața mea s-a reașezat.
Nu „la locul ei”.
Ci într-un loc nou.
Un loc în care nu încerc să fiu altcineva.
Un loc în care îmi permit să simt.
Un loc în care îmi permit să cer ajutor.
Un loc în care îmi permit să mă reconstruiesc.
Și astăzi, dacă ești o femeie care trece printr-un divorț, sau abia a ieșit dintr-unul, sau simte că s-a pierdut în mijlocul unui haos emoțional, vreau să-ți spun ceva simplu:
Nu ești defectă.
Nu ești slabă.
Nu ești „prea sensibilă”.
Nu ești „prea mult”.
Ești doar obosită.
Și ai nevoie de un spațiu sigur în care să te aduni.
________________________________________
🌿 De aici începe hipnoza.
Hipnoza nu te anesteziază.
Nu îți ascunde durerea sub preș.
Nu te păcălește.
Hipnoza îți oferă trei lucruri pe care, după un divorț dureros, nu ți le mai poate oferi nimeni:
✔️ 1. Claritate
Vezi exact de unde vine frica, rușinea, vinovăția sau sentimentul de eșec.
Nu din ce s-a întîmplat ieri, ci din răni vechi care încă respiră în tine.
✔️ 2. Eliberare emoțională
Nu prin plîns compulsiv.
Nu prin discursuri.
Ci prin acces la acel loc în care corpul tău a blocat tot ce nu ai putut trăi atunci.
✔️ 3. Reconstrucția identității
Recuperezi bucăți din tine pe care le-ai pierdut în relații, în compromisuri, în tăceri, în încercări de a fi „suficient de bună”.
Hipnoza nu e magie.
Dar este spațiul în care o femeie rănită începe, uneori pentru prima dată în ani, să audă vocea pe care a îngropat-o:
„Eu merit o viață bună.
Nu perfectă.
Dar adevărată.”
Dacă simți că povestea mea se atinge de povestea ta, atunci e posibil ca hipnoza să fie următorul tău pas.
Nu ca terapie „trendy”.
Ci ca sprijin real.
Curat.
Fără judecată.
Fără presiune.
Un loc în care poți veni așa cm ești.
Cu tot cu frici, cu tot cu rușini, cu tot cu ce nu ai spus nimănui.
Eu nu am renunțat să mă caut.
Și nici tu nu trebuie să renunți.
Dacă vrei să începem, sînt aici.
Tot ce ai de făcut este să-ți dai voie.
