What are the opening hours?

Monday 09:00 - 19:00 Tuesday 09:00 - 19:00 Wednesday 09:00 - 19:00 Thursday 09:00 - 19:00 Friday 09:00 - 19:00

Clipsi - The Therapist, Strada Tineretului nr 20, bloc 2, Chiajna (2026)

Q: What is the address?

Strada Tineretului Nr 20, Bloc 2

23/03/2026

Frustrarea apare atunci când există o diferență între ce ne dorim și ce se întâmplă în realitate. Este o reacție emoțională firească la blocaje, întârzieri, respingere sau lipsa controlului.

Ce este toleranța la frustrare?
- capacitatea de a rămâne prezent, coerent și funcțional chiar și atunci când lucrurile nu merg cm vrem.

Toleranța la frustrare nu înseamnă să nu simți frustrare ci să o poți conține fără să te pierzi în ea.

Studiile despre autoreglare arată că persoanele cu toleranță crescută la frustrare au relații mai stabile și iau decizii mai sănătoase.

Cercetările inspirate din „marshmallow test” (Mischel) arată că abilitatea de a amâna recompensa este corelată cu succesul pe termen lung.

Toleranța la frustrare este strâns legată de reglarea emoțională și de flexibilitatea psihologică.

Uite câteva exemple despre cm arată în viața reală toleranța crescută la frustrare:
– Poți sta într-o conversație dificilă fără să pleci sau să ataci,
– Poți tolera disconfortul fără să-l „anesteziezi” imediat,
– Poți accepta că unele lucruri nu se întâmplă acum, dar nu renunți la ele.

Adevărul este că toleranța la frustrare nu se construiește în confort. Se construiește exact în momentele în care ai vrea să fugi.

Și da, se poate învăța. Pas cu pas.

Dacă simți că te copleșește repede frustrarea sau reacțiile tale te îndepărtează de oameni, scrie-mi „FRUSTRARE” în DM. Lucrăm împreună exact cu asta.

Iulia 🤍

20/03/2026

Există o imagine populară a relațiilor toxice: certuri, uși trântite, tensiune vizibilă. Acolo unde „se vede” că ceva nu e bine. Ceva nu funcționează.

Dar literatura de specialitate vorbește și despre o altă formă de relații disfuncționale, una nu foarte comună, mult mai subtilă, mai greu de prins: relația toxică liniștită.

Este bine să știi că o relație devine toxică nu doar când există agresivitate evidentă, ci atunci când, în mod repetat:
-ne sunt invalidate emoțiile
-nu ne simțim în siguranță să fim noi înșine
-începem să ne pierdem încrederea în propriile percepții și credințe.

Relația toxică „zgomotoasă”: este intensă, conflictuală, imprevizibilă. Știi că ceva nu este în regulă, pentru că durerea devine clară. Există critică directă, izbucniri, tensiune constantă.

Relația toxică „liniștită”: aici nu sunt certuri mari. Poate chiar pare „ok” la suprafață, dar:
-ești ignorat(ă) subtil
-primești răspunsuri reci sau ambigue
-simți că „cereai prea mult”
- începi să te întrebi: „oare eu exagerez?”

Și fix aici apare rana cea mai adâncă: începi să nu mai ai încredere în tine. Dar, pentru că nu ai „dovezi clare”, rămâi blocat(ă) între: „nu e chiar atât de rău” și „dar de ce mă simt atât de mic(ă)?”

REȚINE: O relație sănătoasă nu te face să te îndoiești constant de cine ești.

Dacă vrei să înțelegi mai profund dinamica relațiilor în care te pierzi pe tine, follow me. Aici vorbim sincer, fără filtre.

Iulia 🤍

18/03/2026

„Ce spune lumea”: moștenirea invizibilă care ne conduce viața mai mult decât credem

Cum a devenit o propoziție aparent banală una dintre cele mai puternice reguli transmise din generație în generație?

Există propoziții pe care nu le uiți niciodată. Le auzi în copilărie și îți urmăresc fiecare pas. Ca niște reguli. Și asta pentru că au fost repetate de atâtea ori, încât au devenit parte din manualul tău de instrucțiuni.

De câte ori ti s-a spus: ”Nu face X lucru…că o să zică lumea că…” sau ”Vezi cm te comporți că râde lumea de tine”? Poate ai auzit-o când voiai să îmbraci ceva diferit. Sau poate când ai vrut să ieși dintr-o relație în care nu te mai simțeai bine. Sau poate atunci când ai ales să nu urmezi același drum profesional ca părinții tăi…sau în orice alt context de viață.

În primă fază ar putea părea o observație, o regulă socială sau poate un sfat de bun simț. Dar, în realitate, această propoziție este transformată într-o regulă.

Povestea transgenerațională a lui „ce spune lumea”

Psihologia transgenerațională arată că familiile nu transmit doar gene sau valori, ci transmit și mesaje emoționale despre cm trebuie trăită viața. Unele dintre acestea sunt explicite, în timp ce altele sunt rostite atât de des încât devin adevăruri incontestabile.

Deși pare o replică banală, „ce spune lumea” este una dintre cele mai puternice mesaje transmise transgenerațional în familiile din Europa de Est. Ea vorbește despre rușine, despre apartenență, despre supraviețuire socială și despre modul în care generațiile anterioare au învățat să se protejeze.

Dar în același timp, această propoziție poate deveni o limită psihologică profundă, care modelează identitatea și libertatea unei persoane.

Astfel apar mesaje precum: „nu ne face de rușine” „nu se face așa” „ce o să creadă oamenii?”. Ele devenind mesaje culturale despre supraviețuirea socială.

În comunitățile mici de altădată, reputația unei familii putea decide statutul, respectul sau relațiile sociale.

Continuarea poveștii: LINK în primul comentariu

17/03/2026

Relația de cuplu nu se rupe brusc! Se schimbă…�
Studiile din Gottman Institute arată că nu conflictele sunt cele care strică relația ci lipsa conexiunii emoționale zilnice.

Așa că, atunci când vorbiți doar despre „ce avem de făcut”, nu vă mai întrebați „ce simți?” și vă regăsiți doar în vacanțe, nu este finalul. Este o distanță, de multe ori tăcută. Intrăm într-o rutină și uităm de noi.�
Relațiile nu se răcesc din lipsă de iubire ci din lipsă de atenție conștientă, iar reconectarea nu vine din gesturi mari, ci din momente mici, repetate.

Dacă simți că v-ați îndepărtat, nu ești singur(ă). Și se poate repara, iar despre asta vorbesc mult aici.
�Spune-mi în comentarii: voi când ați avut ultima conversație reală, autentică, despre voi 2?

Iulia 🤍

13/03/2026

Uneori, familiile păstrează echilibrul, chiar și atunci când acel echilibru doare.

În psihoterapia sistemică, familia este privită ca un sistem: un grup de oameni conectați prin relații, reguli și roluri, care se influențează constant unii pe alții.

Evident, ca orice sistem, familia tinde să își mențină homeostazia adică un fel de echilibru intern chiar şi atunci când dinamica dintre membrii nu este una sănătoasă. Dar este una familiară, una cu care ei sunt obişnuiți.

Acesta este unul dintre motivele pentru care, atunci când un membru încearcă să schimbe ceva, de exemplu: să pună limite, să vorbească mai deschis, să nu mai accepte anumite dinamici, sistemul reacționează.
Nu o face pentru că schimbarea ar fi greșită ci pentru că orice sistem încearcă mai întâi să se întoarcă la ceea ce știe deja.

Homeostazia se menține prin multe lucruri subtile, cm ar fi:
- roluri care nu se discută,
- reguli nerostite,
- reacții previzibile între membrii familiei.

Schimbarea apare atunci când cineva începe să facă lucrurile altfel, iar restul sistemului este, încet, nevoit să se reașeze.

În psihoterapia sistemică lucrăm cu dinamica dintre oameni, nu doar cu o persoană.

Dacă vrei, spune-mi în comentarii: ai observat în familia ta tipare care se repetă de ani de zile?

Iulia 🤍

12/03/2026

Mulți dintre noi trăim după credințe pe care nu le-am ales niciodată. Despre iubire.Despre ce înseamnă un bărbat bun. Despre ce înseamnă o femeie bună.

Idei pe care le-am auzit în copilărie, în adolescență. Pe care le-am văzut în relațiile părinților. Le-am simțit în felul în care am fost iubiți.

Și fără să ne dăm seama, ni le-am asumat. Și le ducem mai departe în relațiile noastre, fără să le punem la îndoială. Și uneori… le transmitem și copiilor.

Te provoc la joc: scrie în comentarii prima credință despre iubire sau relații care îți vine în minte și de unde vine credința asta?

Sunt foarte curioasă ce credințe apar aici :)

Iulia 🤍

10/03/2026

Știai că, majoritatea cuplurilor nu se despart din cauza unui conflict mare. 
Se îndepărtează din cauza multor lucruri mici nespuse.

Sunt curioasă, tu câte ai bifat?”

Iulia 🤍

08/03/2026

Cred în femeia autentică, reală.

În femeia care iubește mult, chiar dacă uneori se pierde pe ea în relații.

În femeia care a învățat să fie puternică fără să fi fost învățată cum.

În femeia care duce emoții, povești și familii întregi în interiorul ei.

În femeia care, la un moment dat, se oprește și începe să se întrebe cine este ea cu adevărat.

Pentru că de acolo începe schimbarea.

Când o femeie începe să se înțeleagă pe ea, lumea din jurul ei începe să se schimbe.

Relațiile se schimbă.
Copiii cresc altfel.
Iubirea capătă mai mult sens.

De aceea cred în femei. Ele modelează viața.

La mulți ani!

Iulia 🤍

06/03/2026

Există o competiție între femei despre care se vorbește puțin pentru că nu este mereu vizibilă, însă se simte. Ea apare în comparațiile tăcute, în ironiile „fine”, în comentariile răutăcioase din online.

De exemplu, cercetările conduse de psihologul T. Vaillancourt arată că femeile folosesc mult mai frecvent agresivitatea indirectă (bârfa, excluderea socială sau comentariile subtile) ca formă de competiție socială.

Un studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin evidențiază că femeile tind să manifeste competiție mai ales în zonele legate de atractivitate, statut social și atenția partenerilor.

Sondaje sociale recente arată că aproximativ 6 din 10 femei spun că se simt judecate de alte femei în legătură cu aspectul, stilul de viață sau succesul lor.

Această competiție ar putea fi explicată prin:

-Comparația constantă�Suntem învățate să ne măsurăm valoarea în raport cu alte femei: cine arată mai bine, cine reușește mai mult, cine este mai dorită.

- Frica de a nu fi „mai puțin”�Invidia apare în special în contextul statutului, atractivității sau succesului romantic.

-Nesiguranța emoțională
Când stima de sine este fragilă, cel mai rapid mod de a te simți mai sus este să “împingi” pe altcineva mai jos.

Şi uite aşa apar comentariile răutăcioase, hate-ul din online sau chiar bucuria secretă atunci când “celeilalte” nu-i merge aşa de bine.

Pot să-ți spun doar că: femeile sigure pe ele nu intră în competiții invizibile. Ele nu au nevoie să “câştige” în fața altei femei ca să simtă că valorează. Pentru că ele nu simt să demonstreze nimic, nimănui.

Aşa că, data viitoare când vrei să “arunci” o răutate către altă femeie, încearcă să răspunzi: “care este motivul real pentru care vreau să spun/fac lucrul acesta?”

Iulia 🤍

03/03/2026

”Princess Treatment” este un trend în online. L-ai văzut? Este despre felul în care unii oameni trăiesc sau despre cm interpretează romantismul și dinamica de putere într-o relație.
Sau despre cm unul dintre parteneri, de obicei femeia, este tratată ”ca o prințesă”: răsfăț, atenție specială, gesturi romantice care par rupte dintr-un basm. Minunat ai spune, nu-i așa?
Din punct de vedere psihologic putem vedea trendul ca pe o metaforă deoarece, pentru unii oameni, acest ”tratament regal” înseamnă că sunt văzuți, acceptați, că partenerul investește intenție și emoție în relație, că afecțiunea este constantă nu doar ocazională.
Totuși, când spun ”princess” eu mă gândesc la basm și chiar dacă mi se pare seducător în primă fază, ca în orice poveste romantică văd că există un dezechilibru. De exemplu:�• dacă gesturile sunt așteptate, nu discutate, ele pot deveni condiții, nu cadouri;�• dacă doar un partener oferă, iar celălalt primește fără reciprocitate, dinamica se dezechilibrează;�• dacă gesturile sunt confundate cu control emoțional sub acoperirea romantismului, ne înșelăm pe noi înșine.
Psihologia socială vorbește despre ”sexism binevoitor” în care, prin atitudini aparent pozitive și protectoare, femeia este pusă pe un piedestal, dar îi este limitat rolul la stereotipiile de gen.
Când mă gândesc la o relație funcțională, mă gândesc la comunicarea asertivă a nevoilor ambilor parteneri, la siguranță emoțională și la reciprocitate.
Și mă întreb: ”princess treatment” este un mod de a arăta grija autentică sau mai degrabă un script cultural vechi, ”revopsit”, trendy, care repetă ideea despre femeie ca fiind ”sexul slab” și despre bărbat ca fiind provider?
Mie îmi plac gesturile romantice dar asta nu înseamnă să fiu tratată ca un personaj dintr-o poveste ci să fiu văzută autentic, să fiu ascultată și respectată. Pentru că romantismul poate fi conturat frumos și prin prezență reală, dialog și reciprocitate. �
Tu ce părere ai despre acest trend?

Iulia 🤍

01/03/2026

Prima zi de primăvară 🌷…Se simte în felul în care respiri, în dorința de a deschide geamul.
În curajul de a face un pas pe care l-ai tot amânat.

Primăvara înseamnă renaştere. Renaşterea nu este cu zgomot, este blândă şi are nevoie de răbdare…ca să găsească sens.

Renaşterea este despre a te întoarce la tine, despre a-ți da voie să creşti în ritmul tău!
Și este sufiecient.

Să fie cu bucurie şi conectare primăvara aceasta! 🌷

27/02/2026

”Sunt geloasă.” ”Sunt dificilă.” ”Sunt prea sensibilă”…avem tendința uneori de a ne pune etichete fără să căutăm să înțelegem motivul pentru care o facem.

Potrivit teoriei atașamentului, formulată de John Bowlby, comportamentele anxioase sau evitante nu apar de nicăieri. Ele sunt strategii prin care copilul încearcă să mențină apropierea și siguranța. Dacă apropierea era imprevizibilă, copilul devenea vigilent, iar dacă era respingătoare, învăța să nu mai aibă nevoie.

J. Young vorbea în scrierile sale despre ”reacții exagerate” ca fiind moduri de adaptare formate atunci când mediul emoțional în care copilul s-a dezvoltat nu a fost chiar echilibrat. Tendința noastră este să le numim defecte, dar ele sunt mai degrabă soluții care, la un moment dat în viața noastră, au funcționat.

Noi știm că sistemul nostru nervos reacționează pentru a ne proteja, nu pentru a ne sabota. Am mai vorbit la un moment dat aici pe pagină despre FIGHT, FLIGHT și FREEZE, ca despre reacții automate ale corpului și creierului în fața unui pericol iminent. Toate acestea au un singur scop: supraviețuirea.

Deci, problema nu este că ai avut (sau încă mai ai) aceste strategii, problema apare atunci când alegi să le folosești într-un context care nu le mai cere. Practic, un mecanism de supraviețuire poate deveni un defect dacă nu este actualizat la situația prezentă de viață.

Ce este important de reținut: un comportament nu apare fără un motiv. Apare pentru că la un moment dat a funcționat.

Dacă vrei să identifici care sunt mecanismele tale și să nu le mai vezi ca ”defecte” poți începe cu aceste 3 întrebări simple:

1. Când a apărut prima dată acest comportament în viața mea? În ce context avea sens să reacționez așa?
2. Ce încearcă să protejeze? (Poate fi vorba despre respingere, rușine, singurătate, pierderea controlului etc)
3. Mă mai ajută în prezent această reacție sau o folosesc din obișnuință?�
Uneori schimbarea nu începe cu ”trebuie musai să scap de asta” ci cu ”mulțumesc că m-ai ajutat atunci, acum aleg să fac diferit”…și începem să învățăm o strategie nouă.

Iulia 🤍

problema

Clipsi - The Therapist

23/03/2026

20/03/2026

18/03/2026

17/03/2026

13/03/2026

12/03/2026

10/03/2026

08/03/2026

06/03/2026

03/03/2026

01/03/2026

27/02/2026

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:00 - 19:00
Tuesday	09:00 - 19:00
Wednesday	09:00 - 19:00
Thursday	09:00 - 19:00
Friday	09:00 - 19:00