05/12/2025
O SITUATIE FOARTE SIMPATICA: PACIENTII CARE MI-AU ZIS : « A, NU SUNT CURIOS SA CITESC CARTEA, MI-ATI ZIS LA CABINET CE MA INTERESEAZA »
Acum că se apropie lansarea, mi-a venit să scriu situaţia asta foarte simpatică : câţiva din pacienţii chiar foarte vechi au văzut roll-up-ul din recepţie, cel cu « găsiţi cartea mea în librării » şi mi-au zis « felicitări pentru carte ! Eu nu vreau să o citesc ». 😊 Asta sună oarecum paradoxal, uneori chiar de la pacienţi care au tratamente complexe…Dar am luat-o foarte « în bine », în sensul că…aşa doreşte acel om să se raporteze la boală. E mulţumit de cm merge, are încredere în mine, nu crede că e cazul de mai multe « instrucţiuni ». 😊 E un tipar. Lucrând cu mii de oameni, cm lucrez/am lucrat eu, te înveţi că unul e aşa, altul altfel…Iar extremele ar fi cei exagerat de « conectaţi » la boală, între ei unii care îşi fac glicemia de 8 ori pe zi şi 4 corecţii – şi acolo încerc să mai relaxez relaţia cu boala, să îndemn la un pic mai multă relaxare, să ne mai ţinem din motivaţie, să o împingem pe un termen mai lung…iar alţii exact invers.
Am învăţat asta acum foarte mult timp la un curs, dacă vă amintiţi recent am pus o poză cu Nicolae Iordache Iordache, la el am auzit ideea şi mi s-a părut excelentă : aderenţa nu e ceva ON / OFF sau 0 / 1. Avem pacienţi care îşi iau conştiincios tratamentele dar nu se omoară cu dieta (aş zice că mulţi), avem alţii care îşi iau conştiincios UNELE tratamente, dar refuză categoric altele, de exemplu insulina. Pur şi simplu de-a lungul anilor am început să ne acceptăm unul cu altul…pacientul refuză iar eu scriu în fişă, asta după ce, desigur, am încercat toate variantele – cu psiholog, cu încercările mele de psihologie 😊 (native, că n-am nicio calificare, evident, dar aşa, cu manta cm se zice la biliard, mai facem şi psihologie cu pacienţii....).
Sunt foarte multe forme de « aderenţă/complianţă », adică de cât de mult ascultă pacientul de doctor, sunt gradele astea extrem de interesante de « aderenţă aici, dar nu acolo », sunt toate gradele astea de raportare la boală : de la cei extrem de panicaţi la cei prea relaxaţi…Asta e natura umană, suntem multe specimene diferite. 😊
Am observat şi aici, în comentarii, un fel de « trebuie să iau aer în piept ca să citesc cartea ! » sau « să mă pregătesc moral » şi m-a amuzat un pic…Dar înţeleg substratul…Sigur că « ce zice doctorul » e perceput uneori ca temă mai grea…Dar de fapt raportul carte – cititor nu e ăla. Eu in carte doar expun ideile, apoi, exact ca la cabinet…unii vor « cupla » la ceva, alţii la altceva….
O ultimă idee : am cam pus în carte cam tot ce aş avea de povestit, sunt acum cel mai relaxat doctor diabetolog, când e ceva lung de explicat pot face un rezumat rapid la consultaţie, apoi pot zice pacientului : « dacă ai răbdare, găseşti în cartea mea ce m-ai întrebat, pe larg ». Sincer, mi-am dorit de foarte mult timp să fac asta, deşi de la începutul carierei mele am fost un mare fan al « handout »-urilor, al hârtiilor scrise cu câte o explicaţie. De exemplu când iniţiez agonist GLP-1 am scris acolo şi un rezumat trecut prin filtrul meu, în care explic foarte simplu şi la obiect : « Dacă păţeşti aşa -> faci aşa », « dacă x -> ne suni » etc. Deci îmi place să las informaţie scrisă de când sunt eu…Dar cartea e chiar ceva amplu şi, la o adică, te poţi duce oricând la un capitol anume pentru detalii. De exemplu « ce îndulcitori recomandaţi ? », « ce ar trebui să nu mănânc / să mănânc ». Nu doar că sunt şi răspunsurile simple dar sunt şi explicaţiile pe larg cu DE CE, ele, de fapt, au fost principalul motor al acestei cărţi. Eu prefer mereu să înţeleg DE CE fac ceva sau nu fac ceva…(e drept că uneori nu mă mai întreb, dacă am încredere în persoana care îmi face o recomandare)…
Pe mâine, celor ce reuşesc să ajungă la Gaudeamus. Ora 13.00. Va fi o discuţie care, cel mai probabil, va semăna cu postările astea. 😊
Dr. A. Copcea
Centrul Medical ASTECO, Cluj-Napoca
