28/08/2025
Am iubit vara asta, exact așa cm mi-am propus.
Simt o nostalgie dulce când seara, în mijlocul pădurii în care mă odihnesc făcând...absolut nimic, caut o pătură pufoasă și mă înfășor ca să mai pot sta pe-afară și să mă răsfăț cu mirosurile sfârșitului de august.
Pădurea încă are multe daruri, am cules câteva dintre ele. Un buchețel de eternitate, sorbit din priviri în lumina aurie a dimineții răcoroase.
Lentoarea acestor zile e divină.
Toată viața m-am grăbit, chiar dacă (sau mai ales când) nu s-a văzut din exterior. Iar ritmul cu care ești obișnuit să umbli prin lume de atâta vreme e tare greu de schimbat.
De aceea, cel mai important cadou pe care am putut să mi-l fac a fost să observ cât de încet trebuie să merg ca să mă ajung din urmă, și apoi să onorez ritmul.
Uneori trebuie să înveți să stai ca să ajungi departe.
***
Szerettem ezt a nyarat, pont úgy, ahogy elhatároztam, hogy szeretni fogom.
Édes nosztalgiát érzek esténként, amikor az erdő közepén, ahol abszolút semmit sem csinálva pihenek, keresek egy puha plédet és betakarózok vele, hogy maradhassak még kint, élvezni az augusztus végi illatokat.
Az erdőnek még mindig sok szép ajándéka van, néhányat én is szedtem. Egy kis örökkévalóság-csokor, amit tekintetemmel szürcsölök a hűvös reggel aranyszínű fényében.
Ezeknek a napoknak a lassúsága áldás.
Egész életemben siettem, még akkor is, vagy leginkább akkor, amikor ez kívülről nem látszott.
S a ritmust, amellyel olyan régóta mozogsz a világban, nagyon nehéz megváltoztatni.
Pont ezért, a legfontosabb ajándék, amit meg tudtam adni magamnak az a megfigyelés, hogy mennyire kell lassan haladjak ahhoz, hogy beérjem önmagam, s aztán megtisztelni a ritmust.
Néha meg kell tanulni megállni ahhoz, hogy eljuss messzire.
