19/08/2025
In ziua in care am inceput să mă iubesc cu adevarat am inteles că nu exista casă locuită in care să nu se adune gunoiul si minte care să nu colecteze mizerii.
Am realizat că oricat as fi de bună, de harnică, de puternică, de ințeleaptă, in fiecare zi intru in contact cu o multime de factori perturbatori din mediu fizic si relational care lasă in urmă un gunoi emotional. De gunoiul asta mi-a fost mult timp teamă şi ruşine şi cu cât incercam mai tare să il ascund cu atât mai tare imi afecta viața.
In ziua in care am inceput să mă uit inăuntrul meu, am incetat să am fantezii, să visez că altcineva imi va duce gunoiul. Tot atunci, am inteles că e responsabilitatea mea de adult să nu il arunc in curtea altcuiva.
In ziua in care am inceput să mă iubesc complet, profund, am realizat că procesul in sine e terapeutic, nicidecum o obligație sau o povară. M-am uitat la gunoiul meu si l-am scos timidă si curioasă la plimbare. Ştiu că am o multime de optiuni pentru el. In unele zile il pot scoate in pădure, la alergat, la dans, la innot, pe terenul de tennis, il pot plimba priunde, chiar si cu barca pe lac.
Să duc gunoiul uneori inseamnă liniste si solitudine, alteori am nevoie de oameni, contact, sprijin.
Imi amintesc că la inceput cel mai simplu era să il scot seara, când eram obosită , notam totul in jurnal, când cuvintele se rostogoleau rapid si umpleau pagini intregi. Ca si in gunoiul din casă, in jurnal am observat uşor ce consum in fiecare zi si ce consecințe sunt pe termen scurt, pe termen lung. Ireal cm trec anii si aceleaşi gânduri se intorc la mine. Câtă fidelitate si iubire curge prin sângele meu.
In ziua in care am inceput să mă ingrijesc cu adevarat din preaplinul meu, nu din resturi, am inceput să resimt mai puțină apăsare la gunoiul celorlalți. Am văzut linia comună a suferinței care mai degrabă mă uneşte decât mă desparte de ei.
Cam de atunci s-a facut spațiu pentru viața simplă si cu adevărat bună.
