Psihoterapeut Alexandrescu Teodora

10/11/2025

Când ajungi să te vindeci, nu mai iubești prea mult, ci iubești altfel.

Cu limite. Cu respect. Cu pace.

Pentru că dragostea adevărată nu cere să te pierzi pe tine, ci să te regăsești în celălalt fără să te anulezi.

„Femei care iubesc prea mult” nu e doar o carte , e o oglindă pentru toate acele momente în care am confundat iubirea cu durerea. 💔

Când învățăm să ne alegem pe noi, iubirea nu dispare… doar se transformă.

07/11/2025

Fiecare etapă are un rol psihologic important în adaptarea la pierdere.

1. Negarea

– „Nu pot să cred că s-a întâmplat.”

Rolul negării este să protejeze mintea de șocul realității și să reducă intensitatea emoțională.

Cum trecem prin ea? -recunoașterea treptată a realității, vorbitul despre pierdere, contactul blând cu amintirile reale.

2. Furia
– „De ce mie? De ce s-a întâmplat asta?”

Rol psihologic: exprimă durerea și sentimentul de nedreptate, descarcă energia acumulată.

Cum trecem prin ea? -normalizând emoția — nu o reprimăm, ci o exprimăm într-un mod sigur (prin discuție, scris, activitate fizică).

3. Negocierea
– „Dacă aș fi făcut mai mult poate nu s-ar fi întâmplat.”

Rol psihologic: creează iluzia controlului și ajută mintea să caute sens.

Cum trecem prin ea:?
-prin recunoașterea faptului că vinovăția e o reacție la neputință, nu o dovadă a vinei reale.

4.Depresia
– „Totul pare gol.”

Rol psihologic: contact profund cu pierderea, proces de desprindere emoțională.

Cum trecem prin ea?
-acceptând tristețea ca parte a procesului, nu ca o problemă; uneori, cu sprijin terapeutic sau suport social.

5. Acceptarea

– „Da, a pleca, dar pot trăi mai departe.”

Rol psihologic: reorganizare internă și reconectare la viață.

Cum trecem prin ea?
-prin integrarea pierderii în povestea vieții — nu o uităm, ci o purtăm într-un mod diferit.

Dar, trecerea prin aceste etape nu înseamnă „vindecare completă”, ci adaptare emoțională și cognitivă.

Doliul sănătos nu este lipsa durerii, ci capacitatea de a merge mai departe cu sens, cu iubire și cu recunoaștere.

06/11/2025

01/11/2025

În terapie, acest proces e frecvent: omul își dorește schimbarea, dar simte durere, confuzie, nostalgie. Nu pentru că ar face ceva greșit, ci pentru că mintea și emoțiile trăiesc pierderea.

A evolua sau a schimba ceva in viata ta înseamnă a lăsa în urmă o parte familiară din tine.

Asa ca doliul nu se reduce doar la moartea cuiva drag, se extinde si in astfel de arii.

Vindecarea apare atunci când putem privi acest doliu cu compasiune, nu cu vinovăție si când ne dăm voie să trecem prin etapele necesare doliului.

31/10/2025

Nu există un mod corect de a trece prin doliu.
Plângi, vorbește, amintește-ți, respiră.
Fiecare astfe de pas, oricât de mic, e un act de grijă fața de tine.🤍

30/10/2025

Fiecare cultură are modul său de a menține vie amintirea celor dragi. E un mod de a spune “ te port cu mine în suflet!”.
💀

29/10/2025

Strategie psihologică de găsire și consolidare a sensului

1 – Observă: „Ce îți mișcă interiorul?”

• Când te simți cel mai viu sau prezent?
• Ce activități te fac să pierzi noțiunea timpului?
• În ce momente simți că ești „tu însuți”?

2 – Clarifică valorile

Sensul nu se reduce la „obiective”, ci la direcții valorice constante.
Exemplu:
• „Vreau să fiu un părinte bun” → valoare: conectare, grijă
• „Vreau să predau” → valoare: contribuție, cunoaștere

Exercițiu:
Scrie 5 valori care te definesc când ești cea mai bună versiune a ta.
Apoi întreabă-te: Cum pot trăi această valoare azi, printr-o acțiune concretă, chiar mică?

3– Reconstruiește sensul în raport cu moartea

Exercițiu existențial:
Imaginează-ți că viața ta ar fi un film de 90 de minute. Ce ai vrea să transmită? Care e mesajul final?

4– Integrează sensul prin micro-acțiuni

Fiecare zi devine o ocazie de aliniere între acțiune și valoare.
Poți folosi formula zilnică:

„Astăzi aleg să trăiesc valoarea X prin acțiunea Y.”
Exemplu:
„Astăzi aleg compasiunea prin a asculta cu răbdare.”
„Astăzi aleg curajul prin a spune ce gândesc cu respect.”

Așa, sensul devine o practică trăită, nu un ideal abstract.

5– Reflectă regulat (integrarea metacognitivă)

O dată pe săptămână, notează:
• Ce m-a făcut să mă simt conectat cu valorile mele?
• Unde am trăit „pe pilot automat”?
• Ce aleg diferit săptămâna viitoare?

29/10/2025

🎃 🕯️ Pentru că este perioada Halloweenului, aleg să abordez teme mai profunde — cele legate de moarte, doliu, frica de moarte, pierdere și strategiile noastre de adaptare în fața acestor experiențe.

Deși sunt subiecte dificile, ele fac parte din viață și merită înțelese cu blândețe, conștientizare și empatie.
Vom vorbi despre cm ne putem confrunta cu pierderea, cm putem gestiona frica și cm putem găsi sens chiar și în cele mai grele momente. 💫

21/10/2025

Anxietatea nu este un defect, ci un mecanism de protecție.
Este felul în care mintea și corpul tău încearcă să te țină în siguranță atunci când percep un potențial pericol — fie el real sau imaginar.

Dintr-o perspectivă evoluționistă, a scăpa complet de anxietate nici nu ar fi util.
Acest răspuns a fost esențial pentru supraviețuirea speciei: ne-a ajutat să fim atenți, vigilenți și pregătiți să reacționăm în situații riscante.
Problema apare doar atunci când sistemul rămâne „blocată” pe modul de alertă, chiar și atunci când nu există un pericol real.

Încercarea de a elimina anxietatea o întărește.
Însă atunci când o observăm cu curiozitate și fără judecată, semnalul se estompează.
Anxietatea se liniștește când simte că a fost ascultată.

Împrietenirea cu anxietatea înseamnă:

*recunoaștere — „Simt anxietate, dar nu sunt anxietatea.”
*curiozitate — „Ce vrei să-mi spui?, De ce anume te temi?”
*compasiune — fii bland cu tine.”

Scopul nu este să o elimini, ci să o înțelegi.
Pentru că, dincolo de neliniște, anxietatea poartă în ea o intenție bună: siguranța ta.

17/10/2025

🔹MUTISMUL SELECTIV — CÂND TĂCEREA E UN STRIGĂT INTERIOR

Mutismul selectiv nu este o alegere, nici o „răzvrătire” a copilului.
Este o formă de anxietate severă, în care copilul poate vorbi în unele contexte (acasă, cu persoane apropiate), dar nu reușește să vorbească în altele (școală, grădiniță, locuri noi).
Corpul și mintea lui intră în blocaj emoțional — vocea „se stinge”, chiar dacă dorința de a comunica rămâne.

Pentru părinți, tăcerea copilului poate fi dureroasă și derutantă.
Dar cheia nu este presiunea, ci siguranța.

Exercițiul: „Spațiu sigur fără presiune”

🔸Când copilul nu vorbește într-un context (școală, grădiniță, rude):
• Nu-l forța să vorbească („hai, spune, salută”).
• Nu-l lăuda doar când vorbește — apreciază prezența lui („mă bucur că ești aici”).
• Oferă-i alternative de comunicare (desen, gesturi, scris).
• Creați zilnic un colț sigur acasă, unde copilul se poate exprima liber, fără a fi întrebat, grăbit sau analizat.

Ce poate face părintele:
1. Normalizează tăcerea — arată-i că e în regulă și când nu vorbește.
2. Fii oglinda calmului — tonul tău, expresia ta, ritmul respirației transmit siguranță.
3. Conectează-te prin joc — jocurile nonverbale (mimă, desen, construcții) întăresc relația fără presiune verbală.
4. Colaborează cu educatorii/învățătorii — explică situația, cere ca vocea copilului să nu fie „cerută” forțat.
5. Apelează la un psiholog specializat în anxietate infantilă — terapia bazată pe expunere treptată ajută copilul să își recapete vocea natural.

🔸Copilul cu mutism selectiv nu are nevoie să fie „învățat să vorbească” — are nevoie să fie înțeles.
Vocea lui se va auzi din nou atunci când va simți, zi de zi, că e în siguranță exact așa cm este acum.

16/10/2025

Exercițiul care te ajută să nu mai trăiești în grijă non-stop

„Amânarea îngrijorării” 🕰️

Anxietatea are un tipar clar:

👉 apare când încerci să controlezi ce nu poți controla.

Iar creierul tău, din dorința de siguranță, îți tot aruncă gânduri de genul:

„Dar dacă…?”

„Oare ce o să se întâmple?”

„Ar trebui să mă pregătesc pentru ce e mai rău…”

Dar există o tehnică simplă care rupe acest cerc: amânarea îngrijorării.

Cum se face, pas cu pas:

1. Stabilește un „timp al grijilor”.

Alege o oră fixă din zi (de exemplu 18:00).

Îți spui: „Mă pot îngrijora oricât vreau, dar doar atunci.”

2. Când apare un gând anxios în timpul zilei…

Notează-l pe telefon sau într-un carnețel.

Spune-ți: „O să mă ocup de asta la ora 18:00.”

Apoi revino la ce făceai.

3. Când vine ora stabilită, citește-ți lista.

Observă câte lucruri nu mai par la fel de urgente.

Unele se rezolvă singure.

Altele par mai mici.

Doar cele cu adevărat importante rămân. Pentru acestea găsim soluții practice.

Cela care par iraționale, îndepărtate și nu au o soluție procedează astfel:

I. Fă o lista de costuri si beneficii. Daca costurile depășesc beneficiile, atunci nu e o îngrijorare realistă și practică.

II. Adu-ti dovezi reale care nu îți susțin îngrijorarea și care ți-o susțin. Dacă observi că nu ai dovezi realiste care să o susțină, atunci nu e o ingrijorare reală.

4. După 15–20 de minute, închide lista.

Spune-ți: „Gândurile mele pot aștepta. Eu decid când le dau atenție.”

De ce funcționează:

Îți recapeți controlul asupra atenției, nu asupra lumii.
Îți antrenezi creierul să nu mai creadă că „îngrijorarea constantă = siguranță”.
Reduci supraîncărcarea și lași spațiu pentru claritate.
Dacă simți că mintea nu se mai oprește din „și dacă…”, un specialist te poate ajuta să o readuci în prezent, pas cu pas.

teodoraalexandrescu60@yahoo.com

15/10/2025

Exercițiu de reglare pentru anxietatea socială:

„Întoarce privirea spre tine, nu spre scenă.”

1.Respiră lent.

Inspiră pe nas 4 secunde, expiră pe gură 6.

Asta trimite semnal de „pericol trecut” către sistemul nervos.

2.Adu atenția la mediul din jur.

Observă 3 culori, 2 sunete, 1 miros.

Asta te scoate din mintea care analizează și te aduce în prezent.

3.Reamintește-ți o propoziție ancoră:

„Nu trebuie să fiu plăcut(ă), ci prezent(ă).”
“Sunt ok.”
“E în regulă.” Etc.

Ce face exercițiul

✔️ Scade hiperactivarea sistemului nervos (lupta / fugi).

✔️ Te readuce în contact cu corpul, nu cu frica.

✔️ Te ajută să simți siguranță în tine, nu în aprobarea celorlalți.

Anxietatea socială nu e un defect, e un semn că ai fost rănit(ă) în contexte sociale și mintea ta încearcă să te protejeze.

Vorbește despre asta cu un specialist.

Nu ca să „scapi de emoții”, ci ca să înveți să le porți cu blândețe.