05/02/2020
Dragi prieteni,
În anul 2014 am organizat primul Bal de Caritate pentru Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, iar de atunci până azi, încă 4 ediții. Am dorit să aducem alături de noi toți prietenii Institutului, oameni de bine din toate domeniile de activitate, oameni de afaceri, artiști, politicieni, medici, etc. Am cunoscut oameni minunați, care, în decursul anilor ne-au ajutat și ne-au încurajat în eforturile noastre de a oferi pacienților noștri cele mai bune soluții terapeutice. Din donațiile dumneavoastră am reușit să achiziționăm dispozitive deosebit de utile pentru noi (atât pentru secția de Chirurgie Cardiacă cât și pentru cea de Cardiologie).
Cea mai mare parte din aceste donatii, a fost investită într-un Global Grant al Fundației Rotary International, prin clubul Rotary SAMVS Cluj, care a avut parteneri cluburi Rotary din: Satu Mare, București, Bistrița, Baia Mare, Cluj-Napoca, dar și din Germania și USA. La acest GG, Fundația Inima Transilvaniei a contribuit cu 25.000 USD, fiind declarat al doilea Major Donor din istoria Districtului 2240 Rotary International Romania-Moldova. Din acest GG, în valoare totală de 200.000 USD, a fost achiziționată o trusă completă de instrumente de chirurgie minim invazivă, împreună cu sistemul de toracoscopie video asistată. Cu ajutorul acestui instrumentar, am reușit să efectuăm primele intervenții pe cord deschis prin proceduri minim invazive, într-un spital de stat din România.
Asta se întâmpla în anul 2018. În cursul anului trecut, am efectuat peste 50 de astfel de intervenții, înlocuiri de valvă aortică, înlocuiri de valvă mitrală, închidere de DSA, toate cu rezultate foarte bune. Având în vedere succesul acestui proiect cu impact uriaș asupra calității actului operator în rândul pacienților noștri, numărul solicitărilor pentru acest tip de procedură crescând lună de lună, colegii mei de la clubul Rotary SAMVS Cluj, au propus un nou proiect pentru achiziționarea unei noi truse de instrumentar de chirurgie minim invazivă. În acest fel, vom putea crește numărul de intervenții minim invazive. Trebuie să subliniez faptul că, și datorită acestei inițiative, a crescut foarte mult vizibilitatea Institutului pe plan național, și adresabilitatea pacienților către Institut.
În ultimii ani am avut un sprijin deosebit, atât din partea Ministerului Sănătății, cât și din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pe plan local, Primăria Cluj și Consiliul Județean Cluj, ne-au ajutat constant an de an, să ne realizăm proiectele. Ei (MS, CNAS, Primăria Cluj, CJ Cluj), au înțeles că la Institutul Inimii din Cluj ne dorim să facem medicină de înaltă performanță. Și acesta are nevoie de investiții importante, care într-un final vor aduce rezultatele dorite. Acest proiect va fi un cadou pentru Institut din partea dumneavoastră, dragii mei prieteni.
Clubul Rotary SAMVS Cluj, dorește să vă mulțumească DIN INIMĂ, pentru generozitatea dumneavoastră, și pentru sprijinul acordat în realizarea proiectelor noastre.
Conf. dr. Adrian Molnar
Director Medical Institutul Inimii Cluj
Past president Rotary Club SAMVS Cluj
TAXA DE PARTICIPARE - 400 RON
Taxa de participare se poate achita folosind următoarele date:
ASOCIATIA „CLUBUL ROTARY CLUJ - NAPOCA SAMVS”
Sediu: Cluj - Napoca, Bdul. Eroilor, nr.18, ap.4
C.I.F.: 15652037
IBAN: RO41 BTRL 0130 1205 9293 08XX
deschis la Banca Transilvania, Cluj - Napoca.
Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă invităm să accesați link-ul de mai jos: http://eventsdesign.ro/institutulinimii/