Cord Blood Center Romania

Cord Blood Center Romania Suntem prima banca de celule stem din Romania, aleasa de aproape 100.000 de familii. Recoltarea placentei la naștere este următorul pas în medicina viitorului.

Informează-te! Suntem prima bancă de celule stem din România, fiind totodată și prima alegere pentru peste 85.000 de familii din țară. Dispunem de 2 bănci de procesare și stocare a celulelor stem în România: la Cluj-Napoca și Otopeni. Facem parte din Grupul International cu acelasi nume, ce este prezent în 8 ţări: Germania, Elvetia, Austria, Cehia, Italia, Romania, Slovacia şi Ungaria.

Când vorbim despre recoltarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical, nu vorbim doar despre momentul nașterii. ...
29/04/2026

Când vorbim despre recoltarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical, nu vorbim doar despre momentul nașterii. 💡​

Vorbim despre o resursă proprie a copilului, care poate fi utilizată în cazul unui transplant autolog, adică folosirea propriilor celule, fără risc de respingere.​

În anumite situații medicale, aceste celule pot fi compatibile și pentru un frate sau o soră, crescând șansele de a avea o grefă potrivită în familie. 🧬​

Pentru unele familii, această posibilitate în plus înseamnă liniște.❤️​

👉 Află mai multe despre recoltarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical: https://www.cordcenter.ro/5-motive-recoltarea-celulelor-din-cordonul-ombilical/

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

În transplantul de celule stem există două concepte importante:​🔹 Autolog: folosirea propriilor celule stem​🔹 Alogen: fo...
27/04/2026

În transplantul de celule stem există două concepte importante:​

🔹 Autolog: folosirea propriilor celule stem​

🔹 Alogen: folosirea celulelor provenite de la un donator compatibil​

Celulele stem pot proveni din mai multe surse, inclusiv din sângele cordonului ombilical, recunoscut ca sursă pentru transplant hematopoietic, sau din țesutul ombilical și placenta, surse de celule mezenchimale studiate în medicina regenerativă.​

🎯Alegerea sursei și tipului de transplant depinde exclusiv de indicația medicală și de evaluarea specialistului. Cercetarea continuă extinde înțelegerea utilizării acestor celule, dar fiecare caz este individual.​

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

La doar 9 ani, o fetiță a fost diagnosticată cu insuficiență medulară, o afecțiune gravă în care măduva osoasă nu mai pr...
22/04/2026

La doar 9 ani, o fetiță a fost diagnosticată cu insuficiență medulară, o afecțiune gravă în care măduva osoasă nu mai produce suficiente celule sanguine. Singura opțiune de tratament era un transplant de celule stem. 👇​

Deși nu avea frați, testele au arătat că mama ei era un donator 100% compatibil, iar transplantul de celule stem provenite de la mamă i-a salvat viața.​

Astăzi, la mulți ani după transplant, este un adult activ, cu o viață împlinită: o dovadă a rolului esențial pe care îl poate avea un transplant de celule stem de la un donator compatibil.​

👉 Citește povestea completă aici:https://parentsguidecordblood.org/en/news/gizelles-story-mothers-gift

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Exclusive interview with Gizelle, adult survivor of childhood stem cell transplant. "I’ve received my miracle today. And I know not everyone will. Moms and dads, if you’re looking at storing your baby’s stem cells, that is the best that you can do for them, for your family. Life is precious. P...

Unele începuturi vin cu decizii importante. 🤍​Pentru Andreea Georgiana Unghenaru această perioadă marchează un pas făcut...
20/04/2026

Unele începuturi vin cu decizii importante. 🤍​

Pentru Andreea Georgiana Unghenaru această perioadă marchează un pas făcut cu gândul la viitor: câștigarea unui pachet complet pentru recoltarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical și din țesutul ombilical.​

Ne bucurăm să fim parte din acest parcurs și îi dorim o sarcină liniștită, cu încredere, emoții frumoase și gânduri bune.​

Rămânem alături de părinții care aleg să se informeze și să își construiască deciziile cu calm și responsabilitate, încă din timpul sarcinii.​

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Există un lucru important de știut: celulele stem disponibile la naștere pot fi recoltate o singură dată. 👀​După clampar...
17/04/2026

Există un lucru important de știut: celulele stem disponibile la naștere pot fi recoltate o singură dată. 👀​

După clamparea și eliminarea cordonului ombilical și a placentei, sângele din cordonul ombilical, țesutul ombilical și placenta nu mai pot fi recuperate.​

👉🏼 Aceste surse conțin tipuri diferite de celule stem, hematopoietice (din sângele cordonului ombilical) și mezenchimale (din țesutul ombilical și din placentă), studiate și utilizate în anumite indicații medicale.​

📝 Informarea din timp nu creează presiune, ci oferă un scut de protecție pentru viitor. Află mai multe: https://www.cordcenter.ro/5-motive-recoltarea-celulelor-din-cordonul-ombilical/

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Pachetul Red Diamond a fost creat pentru părinții care își doresc o abordare completă și care vor să cunoască toate opți...
15/04/2026

Pachetul Red Diamond a fost creat pentru părinții care își doresc o abordare completă și care vor să cunoască toate opțiunile disponibile la naștere. 💡​

Acesta include recoltarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical, din țesutul ombilical și din placentă, surse diferite, care conțin tipuri diferite de celule stem studiate în prezent în medicina modernă.​

Recoltarea are loc imediat după naștere, este sigură și nu interferează cu procesul nașterii. ​

👉 Află ce include pachetul Red Diamond:https://www.cordcenter.ro/service/pachetul-red-diamond/​

Alegerea pachetului potrivit se face din timpul sarcinii, cu timp pentru întrebări, informare și evaluarea nevoilor proprii ale fiecărei familii. Contactează-ne:​

✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Paștele este despre speranță, grijă și noi începuturi. 🤍 Ne amintește de puterea renașterii, de liniștea care vine după ...
12/04/2026

Paștele este despre speranță, grijă și noi începuturi. 🤍 Ne amintește de puterea renașterii, de liniștea care vine după momente grele și de speranța pe care o purtăm pentru cei dragi.​

Pentru familii și viitori părinți, această perioadă este și despre gânduri pentru viitor, despre protecție, echilibru și alegeri făcute cu inima deschisă.​

Fiecare copil este un nou început. ❤️ Iar grija pentru viitor începe cu informare, răbdare și încredere.​

Vă dorim sărbători de Paște cu pace, sănătate și momente prețioase alături de cei dragi. 🌷🐣​

Echipa Cord Blood Center

Ziua Mondială a Sănătății este un moment de reflecție asupra sănătății la nivel global. 🌍​Potrivit Organizației Mondiale...
07/04/2026

Ziua Mondială a Sănătății este un moment de reflecție asupra sănătății la nivel global. 🌍​

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bolile netransmisibile, precum afecțiunile cardiovasculare, cancerul sau bolile hematologice, sunt responsabile pentru aproximativ 74% dintre decesele la nivel mondial.​

În acest context, prevenția, educația și progresul medical joacă un rol esențial. 👉 Transplantul de celule stem hematopoietice, inclusiv din sângele cordonului ombilical, este utilizat de decenii în tratamentul anumitor afecțiuni grave ale sângelui. La naștere, atât sângele cordonului ombilical, cât și țesutul ombilical și placenta reprezintă surse de celule stem studiate și utilizate în indicații medicale specifice.​

Sănătatea începe cu informare, iar deciziile informate oferi un scut de protecție pentru viitor! ❤️‍🩹 ​

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

La prima sarcină, majoritatea deciziilor sunt luate cu gândul la un singur copil. 🤍 La a doua, începi să privești lucrur...
03/04/2026

La prima sarcină, majoritatea deciziilor sunt luate cu gândul la un singur copil. 🤍 La a doua, începi să privești lucrurile diferit. Nu mai este vorba doar despre „el” sau despre „ea”, ci despre relația dintre frați și despre cm se pot sprijini unul pe celălalt în timp.​

Celulele stem recoltate la naștere din sângele cordonului ombilical și din sângele din placentă pot fi utilizate, în anumite indicații medicale, nu doar pentru copilul de la care provin, ci și pentru un frate sau o soră compatibilă. 🧬​

În plus, țesutul ombilical și țesutul placentar conțin celule stem mezenchimale, studiate pentru utilizări suplimentare în medicina modernă. 💡 Pentru unele familii, venirea celui de-al doilea copil aduce și această perspectivă: posibilitatea de a avea o resursă biologică disponibilă în familie.​

📝 Citește mai multe despre unul dintre cazurile de succes: https://www.cordcenter.ro/transplantul-fraternal-o-sansa-la-viata/

​Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Experiențele reale spun cel mai bine povestea deciziilor luate cu încredere. 💖​Pentru unele familii, recoltarea celulelo...
30/03/2026

Experiențele reale spun cel mai bine povestea deciziilor luate cu încredere. 💖​

Pentru unele familii, recoltarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical, din țesutul ombilical și din placentă a fost o alegere asumată, făcută informat și confirmată în timp.​

Pentru că liniștea unei decizii bine gândite nu se pierde odată cu anii. Citește mai multe despre părerile părinților care au ales Cord Blood Center: https://www.cordcenter.ro/utilizati-pentru-tratament/opiniile-parintilor/

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Pentru o fetiță diagnosticată cu o boală genetică gravă a sângelui, singura opțiune de tratament era un transplant de ce...
25/03/2026

Pentru o fetiță diagnosticată cu o boală genetică gravă a sângelui, singura opțiune de tratament era un transplant de celule stem. Din păcate, în familie nu a existat un donator compatibil.​

💡 Soluția a venit din sângele de cordon ombilical stocat într-o bancă comunitară, care a permis identificarea rapidă a unei grefe compatibile. Transplantul a fost realizat la timp, iar astăzi copilul are o nouă șansă la o viață normală.​

Aceasta este o experiență reală, care arată cât de importantă este existența surselor alternative de celule stem și accesul rapid la ele, atunci când fiecare zi contează.​

👉 Citește povestea completă și contextul medical aici:https://parentsguidecordblood.org/en/news/lifecell-community-cord-blood-bank-2nd-transplant-and-innovations​

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Little Gauri is the second child saved by a cord blood transplant from the LifeCell Community Bank. Like thousands of children in India, Gauri suffers from Thalassemia Major, but did not have a matching stem cell donor in her family. With the birth of her baby sibling, Gauri's parents signed up to b...

În jurul nașterii apar multe întrebări, mai ales atunci când vine vorba despre siguranța mamei și a bebelușului. 👀​Recol...
23/03/2026

În jurul nașterii apar multe întrebări, mai ales atunci când vine vorba despre siguranța mamei și a bebelușului. 👀​

Recoltarea celulelor stem are loc doar după ce medicul confirmă că totul este în regulă, este nedureroasă și nu implică riscuri sau disconfort. Procedura se desfășoară imediat după naștere și nu interferează cu procesul nașterii.​

Celulele sunt recoltate din sângele cordonului ombilical, din țesutul ombilical și din placentă, într-un moment sigur și atent controlat.​

👉 Află mai multe despre recoltarea celulelor stem: https://www.cordcenter.ro/5-motive-recoltarea-celulelor-din-cordonul-ombilical/

Ai întrebări despre recoltare? Contactează-ne:​
✉️ office@cordcenter.ro
📞 0364 710 206

Address

Strada Târnavelor Nr. 39
Cluj-Napoca
400597

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Telephone

+40364710206

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cord Blood Center Romania posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cord Blood Center Romania:

Share