01/12/2025
Neuroni oglindă, zone de autoreglare emoțională și rolul educatoarei în construirea siguranței
În fiecare dimineață în sala de grupă se activează cel mai important „instrument pedagogic” pe care îl avem: prezența educatoarei.
Copiii nu învață din ceea ce le spunem, ci din cine suntem noi în timp ce suntem cu ei. Modul în care privim, tonul vocii, ritmul respirației, gesturile – toate devin harta internă din care copiii își construiesc propriul mod de a reacționa în lume.
Aici se întâmplă ceva fascinant: copiii ne simt înainte să ne înțeleagă. Sunt sigură că ați experimentat deja asta. Ei nu decodifică logic instrucțiunile, ci procesează energia și emoția din spatele lor.
Nu este magie și nici noroc. Este neuroștiință. În creierul copiilor există un tip special de celule numite neuroni oglindă. Acestea îi ajută să învețe prin imitare, reacționând la ceea ce facem noi, nu la ceea ce declarăm.
Dacă eu vorbesc calm, încet și cu blândețe, creierul copilului îmi oglindește comportamentul. Fără să le cer, copiii își coboară vocea, corpul se relaxează, iar atmosfera din grupă trece spontan în zona verde – zona în care sistemul nervos este echilibrat, iar copilul poate coopera, gândi, explora, crea.
Dar ce se întâmplă când ridic vocea?
Creierul copilului nu analizează fraza, ci tonul. Când vocea adultului devine tăioasă, alertă sau furioasă, copilul nu percepe intenția educativă, ci activarea emoțională. În câteva secunde apar neliniștea, plânsul, opoziția, agitația.
Asta se întâmplă pentru că nu mai funcționează neocortexul – partea responsabilă cu logica, empatia și învățarea.
Se activează părțile din creier care au un singur scop: supraviețuirea.
În acel moment copilul nu este în zona verde. El cade în zona roșie, cea galbenă sau în zona albastră.
Și iată întrebarea care schimbă tot:
Cum poate un copil să învețe regulile unei lumi în care sistemul lui nervos îi spune că nu este în siguranță?
Aici apare adevărata putere a educatoarei: nu în controlul grupului, ci în capacitatea de a modela reglarea emoțională. Așa cm adultul se reglează, așa vor învăța și copiii să o facă.
Ce este siguranța emoțională?
Siguranța emoțională este starea în care copilul știe că relația cu adultul nu se rupe, indiferent ce face. Este sentimentul intern: „Sunt văzut. Sunt acceptat. Sunt în siguranță cu tine.”
Un copil se simte în siguranță emoțional atunci când:
- adultul îl ascultă fără să îl umilească,
- regulile sunt clare, dar aplicate cu calm,
- greșelile sunt tratate ca oportunități de învățare, nu ca dovezi ale „neascultării”,
- tonul vocii rămâne ferm, dar blând,
- copilul simte că este important pentru adult.
Siguranța emoțională nu înseamnă lipsă de limite. Înseamnă limite puse cu un ton care nu rănește. Acolo unde există siguranță emoțională, copiii:
- cooperează mai ușor,
- sunt mai empatici,
- își reglează emoțiile mai rapid,
- dezvoltă încredere în sine,
- devin disponibili pentru învățare.
În grădiniță, educatoarea nu este doar „adultul care știe tot”. Ea este modelul neurologic al copiilor din grupă. Vocea ei, gesturile ei, felul ei de a respira devin repere interne pentru fiecare copil.
Vrei să afli cm poți face în așa fel încât copiii din grupa ta să rămână cât mai mult în zona verde? Dar ce e zona roșie, galbenă, albastră? Acestea sunt zonele de reglare emoțională despre care vom vorbi la cursul de Tehnici de Autoreglare Emoțională care va avea loc joi pe zoom de la ora 18:30, având prețul de 150 lei.
La acest curs vei învăța metode concrete, bazate pe neuroștiință, pentru a crea siguranță emoțională și cooperare în grupă.
Înscrie-te și începe schimbarea chiar tu. Copiii nu au nevoie de un adult perfect. Au nevoie de un adult reglat.
Detalii despre înscriere în privat. 😊
Psihoterapeut / Educatoare Alexandra Jarda
