02/12/2025
“Paradoxul din Berlin”
Un psiholog din Berlin a descoperit recent ceva surprinzător despre oamenii care lucrează constant la ei înșiși:
de cele mai multe ori, nu evoluția îi motivează… ci fuga.
Fuga de liniște.
Fuga de vulnerabilitate.
Fuga de părțile din ei pe care nu le pot controla.
Studiind ani la rând persoane implicate intens în „dezvoltare personală”, Dr. Lena Hoffmann a observat același tipar emoțional repetitiv: o neliniște ascunsă, mascată în practici „corecte”.
Jurnale, meditații, băi reci, retreaturi, cursuri peste cursuri — toate folosite ca instrumente de evitare, nu de integrare.
Concluzia ei?
👉 „Majoritatea oamenilor nu vor cu adevărat să se vindece.
Ei vor să devină cineva care nu a fost niciodată rănit.”
Mulți dintre acești „vindecători de succes” au crescut cu iubire condiționată — primiți doar când erau „buni”, „perfecți”, „cum trebuie”.
Iar azi, ca adulți, au devenit dependenți de ideea de a se repara continuu.
Liniștea li se pare riscantă.
Stagnarea li se pare eșec.
Iar căldura interioară, când apare, li se pare suspectă.
Partea și mai profundă a descoperirii ei este aceasta:
Cu cât oamenii aleargă mai mult după „cea mai bună versiune a lor”, cu atât se îndepărtează de adevăratul lor sine.
Pentru că optimizarea constantă ține sistemul nervos într-o stare subtilă de supraviețuire, în care mesajul interior este mereu același:
„Așa cm sunt acum… nu este suficient.”
Hoffmann a numit acest fenomen „Paradoxul din Berlin” — și a formulat o observație esențială:
Oamenii cei mai sănătoși nu sunt cei care s-au reparat cel mai mult,
ci cei care au încetat să se mai vadă ca fiind stricați.
Pacea nu apare când te schimbi cu orice preț.
Pacea apare când încetezi să mai fugi.
Când îți permiți, pentru prima dată, să fii întreg — nu perfect.
Și poate că uneori, „să lucrezi cu tine” înseamnă pur și simplu să pui jos uneltele… și să te așezi în tine.
