Psihoterapeut Alexandra Arusoaiei

02/12/2025

Această „listă albă” nu este un set de obiective pe care să le bifezi cu presiune sau ambiție. Nu e încă o listă de „trebuie”.
💛 Este un fel de busolă interioară, care prinde viață doar atunci când ești în contact sănătos cu tine — nu în supraviețuire, nu în forțare, ci în ritmul tău, în siguranță, în adevăr.

29/11/2025

“Și, totuși, cu toată violența ei, știința a reușit să scoată corpul femeii din controlul absolut al bisericii, care trata isteria ca un act de posedare. De la diavol la psihic, a fost un drum umilitor pentru femei și a continuat să fie.”

🔗 https://buff.ly/TbXbYZO
Tăcerea victimei nu e alegere, ci supraviețuire. Rupe miturile care protejează abuzatorul și înțelege trauma în profunzime.

28/11/2025

𝗧𝗮𝗹𝗽𝗮 𝗴âș𝘁𝗲𝗶

Zâmbim adesea când ne simțim inconfortabil.
Zâmbim ca să umplem un gol, ca să evităm o întrebare, ca să ascundem o emoție pe care nu avem curajul s-o simțim, s-o lăsăm la vedere.
Uneori zâmbim chiar și atunci când ceva ne doare.
Și nu pentru că ne face bine… pentru că ne-am obișnuit să ne ascundem, să (ne) punem o mască.

Zâmbetul forțat e ușor de recunoscut dacă (te) vezi cu adevărat.
Colțurile gurii urcă, însă ochii rămân pe loc.
E un zâmbet care spune „Sunt bine”, dar de fapt în interior șoptește „Nu mă vede nimeni.”

Dar zâmbetul adevărat…
Acela nu se grăbește.
Nu e perfect, nu e „politicos”, nu e pentru lume.
E pentru tine. 💛
Și se vede în colțul ochilor, acolo unde pielea se adună în mici riduri — talpa gâștei, semnul autentic că emoția chiar există.
Când apare talpa gâștei, știi că zâmbetul nu e o mască. E o deschidere. O deschidere a ta.

Trăim într-o lume în care vulnerabilitatea încă sperie.
În care „sunt bine” e răspunsul standard, iar sinceritatea emoțională pare prea mult sau prea grea de dus.
Și ajungem să ne ascundem în spatele unui zâmbet neted, șters, corect… dar gol.

Avem nevoie de zâmbete reale.
De colțuri de ochi care se strâng.
De momente în care ne lăsăm văzuți așa cm suntem.
Avem nevoie de noi.

M-a inspirat piesa Ubuntu de la , să scriu despre acest zâmbet autentic - despre talpa gâștei.
Dacă ai drum prin București, e de văzut Ubuntu 💛

24/11/2025

Ce vezi atunci când simți?
Vezi doar emoția…sau vezi povestea pe care o poartă în spate?

Poate vezi o rană veche care încă îți șoptește.
Poate vezi un adevăr pe care l-ai ținut sub piele
ca să poți merge mai departe.
Poate vezi un dor care te strânge în piept de fiecare dată când nu-l numești.

Sau poate vezi liniștea.
O liniște care nu te întreabă nimic,
dar în care se aud toate răspunsurile tale.

Când simțim cu adevărat, nu vedem lumea.
Ne vedem pe noi — așa cm suntem,
fără apărări,
fără roluri,
fără măști.

Simțirea te aduce înapoi în corp.
În prezent.
În tine.

Acolo unde emoția nu este o problemă,
ci un drum.
O invitație.
Un început.

Așa că te întreb, din nou,
fără grabă, fără așteptări:

Tu ce vezi atunci când simți?

21/11/2025

“𝐌ă î𝐧𝐟𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞”. Îți sună cunoscut?

Mulți oameni pe care îi întâlnesc trăiesc același lucru: o furie tăcută, îndreptată spre propria persoană. O furie care nu pare a avea un „vinovat” clar în exterior, dar care se simte puternic în interior.
În IoPT vorbim des despre asta: cm experiențele noastre timpurii ne modelează felul în care ne raportăm la noi. Daaar, dincolo de concepte, uite cm arată asta în viața reală⬇️

Când am trăit situații în care agresorul – o persoană importantă pentru noi – ne-a rănit, ignorat sau a trecut peste limitele noastre, psihicul a găsit o strategie de supraviețuire: să ne identificăm cu agresorul.
Știu că termenul sună tehnic, dar în esență asta înseamnă: 𝒟𝒶𝒸ă 𝓅𝑒𝓇𝓈𝑜𝒶𝓃𝒶 𝒹𝑒 𝒸𝒶𝓇𝑒 𝒹𝑒𝓅𝒾𝓃𝓏𝒾 𝓉𝑒 𝓇ă𝓃𝑒ș𝓉𝑒, 𝓂𝒾𝓃𝓉𝑒𝒶 𝓉𝒶 î𝓃𝓋𝒶ță 𝓈ă 𝓋𝒶𝒹ă 𝓁𝓊𝓂𝑒𝒶 𝓅𝓇𝒾𝓃 𝑜𝒸𝒽𝒾𝒾 𝑒𝒾, 𝒸𝒶 𝓈ă 𝓈𝓊𝓅𝓇𝒶𝓋𝒾𝑒ț𝓊𝒾𝑒ș𝓉𝒾.

Astfel, începi să înveți gândirea, vocea, tonul, felul în care te tratează persoana care te rănește. Nu pentru că vrei. Pentru că așa simți că e mai sigur.
Dacă agresorul spune că tu ești problema, mintea ta învață: “Poate chiar eu sunt problema.”
Dacă agresorul ridică tonul, mintea ta învață: “Așa se vorbește când faci ceva greșit.”
Dacă agresorul te rușinează, mintea ta învață: “Ar trebui să-mi fie rușine.”

Nu este o alegere. Este un mecanism de protecție. E mai sigur să fii de partea agresorului decât de partea propriei nevoi, atunci când ai doar câțiva ani.

Și apoi creștem. Ne facem adulți. Însă dinamica nu dispare, se mută în interior.
Nu mai e nevoie ca cineva să te critice. O faci tu.
Nu mai e nevoie ca cineva să te rușineze. Te rușinezi singur(ă).
Nu mai e nevoie ca cineva să-ți spună să taci. Te oprești înainte să vorbești.

Și furia… oh, furia…
Furia pe care ai învățat să n-o îndrepți spre agresorul real — pentru că era prea periculos — începe să se întoarcă spre tine.

Și știi ce e cel mai important❓
❗️Să vezi adevărul ăsta:
Tu nu ești vocea care te atacă. Tu ești cel/cea care a învățat cândva să se protejeze așa.

21/11/2025

O oglindă interioară - asta sunt grupurile de Metoda Intenției - IoPT 🥰

Te invit într-un spațiu în care privirea ta către tine devine mai clară, mai blândă și profund transformatoare.

În IoPT pornim de la o intenție – un gând, o stare, o dorință – iar din acest punct se deschide o hartă interioară. Ceea ce apare în acest proces este, de cele mai multe ori, exact ceea ce avem nevoie să vedem, chiar dacă uneori am evitat acel adevăr ani la rând.

De ce este acest proces atât de profund?
- Pentru că ne ajută să ne vedem cu adevărat.
IoPT oferă un cadru în care părți din noi – rănite, confuze, protectoare sau uitate – capătă voce. Pentru prima dată, le putem privi cu claritate, fără să fugim, fără să le minimizăm. Iar claritatea aceasta este începutul vindecării.

- Pentru că nu ești singur(ă).
Pe lângă suportul meu, există prezența caldă a grupului. O prezență care nu te judecă, nu te corectează și nu te invadează. Într-o lume în care suntem obișnuiți să ne mascăm vulnerabilitatea, să fim văzuți autentic este o experiență rară și eliberatoare.

- Pentru că abordează trauma în toate dimensiunile ei.
IoPT nu lucrează doar cu rațiunea. Include corpul, emoțiile, relațiile, mecanismele de protecție, istoria personală și chiar modul în care ne construim identitatea. Este o metodă holistică, care nu “repară” suprafața, ci permite întâlnirea cu rădăcina rănilor noastre.

- Pentru că este o metodă completă și integratoare.
Nu impune soluții, nu forțează procese. În schimb, creează spațiu pentru ca adevărul tău interior să se reveleze în ritmul lui. Tot ce apare este important. Tot ce simți este valid. Tot ce se mișcă în tine are locul lui.

Dacă simți că e momentul să te privești cu mai multă sinceritate, blândețe și curaj, te aștept în acest grup IoPT, sâmbătă - 6 Decembrie, în Cluj.
Este un cadru sigur în care poți explora, te poți înțelege mai bine și poți lăsa părți din tine să respire în sfârșit liber.

Dacă ai întrebări sau vrei să te înscrii,
poți să îmi scrii aici sau pe WhatsApp: 0747.235.950.

19/11/2025

O relație terapeutică sănătoasă înseamnă siguranță, claritate și autenticitate.

16/11/2025

Mă întorc în seara aceasta spre Cluj mai bogată. Astăzi s-au încheiat cei 3 ani de formare în Psihoterapia Traumei prin Metoda Intenției (IoPT). 🥹 Au fost 3 ani cu un impact profund în viața mea, atât pe plan personal, cât și profesional.

Pe plan personal, am învățat să fiu în contact autentic cu mine, să mă apropii de lumea mea interioară în propriul meu ritm, cu blândețe. Am început să îmi ascult corpul, nu doar gândurile, și m-am descoperit strat după strat. Am crescut, am învățat să rămân fidelă mie însămi, să am încredere în adevărul meu interior și să mă raportez la mine cu mai multă claritate și liniște ca niciodată.

Pe plan profesional, această formare m-a ajutat să îmi întâlnesc clienții în ritmul lor, să susțin creșterea părții sănătoase din ei și să pot distinge mai limpede între reacțiile din adaptare și ceea ce vine din autentic și sănătos. Am învățat să fiu în rezonanță cu ei, să îi văd așa cm sunt, fără grabă și fără judecată.

Metoda Intenției este, pentru mine, o abordare profundă, umană și plină de claritate — cea mai transformatoare metodă cu care am lucrat vreodată. 💛 M-a ajutat să privesc altfel, cu mai multă deschidere și adevăr, atât către mine, cât și către oamenii care pășesc în cabinetul meu.

Simt în mine mai multă liniște și mai mult spațiu decât oricând. 🥹 Iar pentru asta, sunt profund recunoscătoare acestor 3 ani de învățare, explorare și transformare.

14/11/2025

Am zis că voi scrie și partea a doua 🤗
Povestea lui „Frankenstein” (în lectura lui Guillermo del Toro) ne arată cât de adânc ne modelează relațiile primare — cât din CINE DEVENIM este un răspuns la ceea ce am primit sau nu am primit. Iar rănile din relația cu părinții, respingerea, neglijarea sau iubirea condiționată nu dispar odată cu timpul. Ele se imprimă în IDENTITATE și se manifestă în moduri subtile: anxietate, perfecționism, dependență emoțională, distanțare, agresivitate, resemnare.

Și nu pot să nu fac analogia cu abordarea în care îmi închei formarea zilele acestea –IoPT (Psihoterapia Traumei orientată spre Identitate). Pentru că exact asta lucrăm în IoPT: părțile rănite din noi care nu au fost niciodată auzite. Părțile copilului interior pe care, simbolic, le vedem în toate personajele filmului — dorința de a fi suficient, teama de abandon, încercarea de a ne construi identitatea prin ochii altcuiva.

Prin procesul IoPT, începem să recunoaștem ce este al nostru și ce am preluat din loialitate, frică sau supraviețuire. Începem să separăm vocea părintelui critic încrustată în noi, de vocea sinelui autentic. Începem să simțim. 💛

Și pentru că acest tip de transformare se face cel mai profund în prezența celuilalt, voi facilita în decembrie un nou grup de IoPT:
- în Cluj, pe 6 decembrie
- online, pe Zoom, 13 decembrie
Dacă vrei să participi, poți să îmi lași mesaj aici sau pe WhatsApp: 0747.235.950.

13/11/2025

Partea 1 😊
Cei care mă cunoașteți, știți că îmi plac mult filmele artistice, cu teme profunde.
Astăzi voi vorbi despre ,,Frankenstein”, care în viziunea lui Guillermo del Toro este mai puțin un film despre un monstru și mai mult o oglindă întoarsă către felul în care devenim ceea ce trăim.
În film nu se pune lumina pe groază, mai degrabă pe absență—absența de iubire, de validare, de spațiu în care un om (sau o creatură) să poată să crească fără frică. 🥺

Filmul vorbește într-un mod puternic despre copilul interior rănit, cel care rămâne prins în mesajele primite în primele relații de atașament: „Nu ești suficient”, „Nu ești văzut”, „Nu ești dorit.”
Iar când astfel de mesaje sunt transmise din generație în generație, nu mai avem „monștri”, avem oameni care nu au învățat încă ce înseamnă să fie văzuți așa cm sunt, ascultați, înțeleși.

Se reinterpretează povestea ca pe un ciclu al traumelor care se repetă – părinți care nu știu să ofere, copii care învață să supraviețuiască, nu să trăiască. Fiecare personaj se zbate între nevoia de recunoaștere și frica de abandon, iar legătura dintre creator și creatură devine un studiu profund despre cm se formează (sau se destramă) identitatea.

În spatele cadrului horror, filmul de fapt e plin de vulnerabilitate: nevoia de a fi văzut, de a fi ținut aproape, de a fi ales. Se arată subtil că, atunci când cineva nu primește iubirea de care are nevoie, ajunge să caute cu disperare să devină „suficient” pentru oricine îi poate lua locul părintelui. 🥺

Este un film puternic, emoționant, și surprinzător de uman. 💛 Un film despre noi toți – despre părțile pe care le construim, le ascundem, sau le respingem. Și poate, fără să vrem, despre cât de ușor putem crea “monștri” atunci când nu știm să creștem oameni.

Urmează să scriu și partea a doua zilele următoare, e un film care m-a atins profund 🤗

Sursă foto:

11/11/2025

Psihoterapia nu înseamnă putere asupra cuiva — înseamnă un spațiu sigur, construit pe încredere, respect și limite clare.
Cum arată o relație terapeutică sănătoasă și sigură? Vezi aici ⬇️

Psihoterapia nu înseamnă putere asupra cuiva — ci un spațiu sigur, construit pe încredere, respect și limite clare.

10/11/2025

❓ ,,De ce tot vorbim despre trecut în terapie? Eu vreau să merg mai departe.” E o întrebare firească și esențială.
Trecutul nu e doar o amintire. E o amprentă în corpul tău, în sistemul tău nervos, în felul în care iubești, te temi, te protejezi.

Fiecare experiență emoțională din copilărie — de respingere, rușine, neglijență sau abandon — creează o cale neuronală, un tipar de reacție. Și deși adultul din tine spune „nu mai contează”, corpul încă reacționează ca atunci.

Terapia nu e despre a blama părinții sau trecutul. E despre a înțelege ce s-a întâmplat în tine în acel trecut.
Despre a da un sens emoțiilor înghețate și a le aduce în prezent, unde pot fi conținute, înțelese și integrate.
💛 Doar așa putem fi cu adevărat liberi în prezent:
când trecutul nu ne mai conduce reacțiile din umbră.