Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu

17/11/2025

Cu cât adolescenții știu mai multe informații despre familiile lor, cu atât sunt șanse să se adapteze mai bine la mediul în care trăiesc.

"În 1990 dr Marshall Duke și dr Robyn Fivush au creat un chestionar (vedeți poza) pentru a-i intreba pe adolescenți despre familiile lor.
Cercetătorii au descoperit că aceia care știau mai multe despre istoria familiei lor aveau un nivel mai ridicat al Stimei de Sine, un nivel mai scăzut al problemelor de comportament și mai multă autoeficacitate- aveau încredere că pot influența mediul în care trăiesc." Julia Samuel

Așadar puteți face un test, adresând aceste 20 întrebări adolescenților voștri.

15/11/2025

Ești grădinarul minții tale și poți distinge între semințele care te țin blocat în trecut- ”nu sunt destul”, ”nu merit”, ”nu sunt iubibil” - și semințele creșterii – ”sunt suficient”, ”sunt demn să primesc și să ofer”

Ne putem imagina, de pildă mintea ca pe o grădină. Și starea conștientă de observare și cultivare activă a stării de bine ca pe un grădinar.

05/11/2025

✨ Taifas, în tinda inimii
Episodul 21: Adevărul din tindă

Tinda era locul viu al casei — acolo unde mama făcea mâncare , tata pregătea pastrama , fratele sorta ardeii iuți , iar vecinele veneau la taifas. Era o lume întreagă, caldă, mereu în mișcare.

În tinda s-au născut amintirile senzoriale — mirosul ciorbei de leuștean, umbrele siluetelor care intrau și ieșeau, șoaptele tainice care se perindau între râsete și oftaturi.
Acolo s-au scris emoțiile primare: tristețile albastre , furiile în ferment, jocul bucuriei din ajunul sărbătorilor.

În tinda, tata mi-a spus că nu e nevoie să învăț carte , că pământul și curtea vor fi de ajuns.
Tot acolo, fratele mi-a dat un ardei roșu spunând că e dulce — și am simțit în măduva oaselor focul lui adevărat.
Mama, mereu în căutare de oală și polonic, mi-a lăsat în suflet imaginea haosului tandru al iubirii materne.

Din tindă se trecea spre „camera din crivăț” denumire inspirată de umbra gutuilor de la fereastră, unde vara era răcoare și iarna se auzea crivățul în tandem cu trosnetul lemnelor din foc— locul retragerii și al odihnei, unde mama mă legăna și îmi cânta .
Apoi, lumea s-a schimbat: o bucătărie nouă, luminoasă, a înlocuit-o.
Dar hornul din tindă — hornul în care vedeam cerul și crengile brazilor — a rămas altarul meu interior.
Acolo îmi povesteam mie însămi despre tristeți, speranțe, iubiri și dezamăgiri.
Focul trosnea și parcă înțelegea.

Cred că fiecare are o tindă interioară — acel loc tainic unde ne întâlnim cu noi înșine.
Al meu e hornul din suflet, prin care încă se vede cerul.

Această serie de 21 de episoade din ~Taifas, în tinda inimii~ este un omagiu adus acelui loc unde a început dialogul duios cu toate părțile mele.
Chiar dacă tinda reală nu mai există, în peisajul interior ea rămâne vie, caldă, mereu deschisă celor care vor să se întoarcă în ei.

Pentru toți cei care, copleșiți de furtuni exterioare, simt chemarea spre bogăția resurselor dinăuntru.
Toate răspunsurile esențiale sunt în inimă. ❤️

Cerul e același, de oriunde —
și din tinda mea, și din Biblioteca Centrală Universitară. 📖

💭 Întrebare de reflecție:
Tu unde îți asculți adevărul interior — care este „tinda” ta, locul în care revii să te regăsești?

04/11/2025

✨ Taifas, în tinda inimii
Episodul 20: Ascultare și senin 🌿

A asculta poate părea cea mai banală abilitate din lume.
Pentru că pare că nu faci absolut nimic.
Pare că nu e nevoie să știi nimic.
Că nu te faci util cu nimic.

Și totuși — să asculți cu toată ființa
înseamnă să știi să te abții de la a pune între tine și celălalt
cunoștințele tale, metodele tale, gândurile tale, emoțiile tale.

A te acorda la ritmul și muzica celuilalt presupune
să te centrezi în acel spațiu interior
care seamănă cu gura unei fântâni adânci,
al cărei izvor e același pentru toată omenirea.

Din acea limpezime poți fi cu adevărat împreună cu celălalt,
iar ascultarea devine o formă tăcută de iubire.
Când te ancorezi în această curgere comună,
ceva se preschimbă în tine și în celălalt —
o apropiere de izvorul seninătății.

– Ce face cu tine imaginea aceasta?
– Mă bucură și îmi amintește de seninul din care venim cu toții.
De singura posibilitate de a ne conecta cu iubirea eternă — prin ascultare.

🌿 Lumea de afară pare vastă și de necuprins.
Dar peisajul interior e infinit mai bogat.
Când mă deprind să călătoresc printre propriile piscuri,
pot asculta ecourile altor călătorii interioare.
Și nimic nu mi se pare mai tainic și mai frumos
decât această ascultare a sufletului celuilalt. 🤍

Exercițiu: Ascultarea din centrul seninului

Așază-te confortabil — pe un scaun sau pe podea, cu spatele drept, dar moale.
Simte cm corpul tău este susținut de pământ.

Inspiră adânc și, în timp ce expiri, imaginează-ți că la baza toracelui tău se deschide o fântână limpede.
Nu te grăbi. Doar simte cm respirația se adâncește acolo.

Adu în minte o persoană dragă, cu care ai vrea să fii mai prezent(ă).
Poate chiar cineva cu care vorbești des, dar asculți mai rar cu adevărat.

În timp ce respiri, lasă cuvintele interioare să tacă.
Nu te pregăti să răspunzi, să sfătuiești, să ajuți.
Doar observă ce simți în corp când ești în contact cu acea prezență.

Spune-ți în gând, ușor:

„Ascult cu inima. Las fântâna din mine să audă.”

După 2-3 minute, simte-ți corpul din nou.
Cum e respirația ta?
Ce parte din tine s-a limpezit doar pentru că ai ascultat, fără să intervii?

03/11/2025

💫 Taifas, în tinda inimii

Episodul 19: Tornada și reîntruparea

Impulsurile agresive și cele de reproducere, care ne-au ajutat cândva să supraviețuim, sunt adesea controlate, întrerupte în lumea modernă de azi — o lume în care nu mai suntem alergați de tigri și nu mai vânăm la propriu, dar pericolele și atracțiile capătă forme din ce în ce mai variate și sofisticate.

Instinctul de orientare când o creangă trosnește, sau impulsul de a fugi când ceilalți o iau la goană, sunt încă în noi, dar aparent… nu mai sunt utile.

Și totuși, senzațiile din corp care pregătesc actul motor de retragere atunci când cineva ne copleșește sunt cât se poate de reale.
La fel și impulsul de apropiere către cineva dorit, dar indisponibil — resimțit în mușchi și viscere, dar înfrânat.

Astfel, la sfârșitul zilelor, lunilor, anilor, ne înstrăinăm de noi înșine, blocându-ne impulsurile naturale și compensând cu teorii sofisticate despre de ce nu am reacționat la timp sau de ce ne-am trădat pe noi înșine.

Pentru că suntem ființe sociale — avem nevoie să aparținem, să respectăm reguli, să ne încadrăm în valorile și cultura unui grup.

Dar, cu timpul, ne trezim cu hipertensiune, palpitații, dureri de spate, cu blocaje care ascund impulsuri înfrânate.
Iar noi, oamenii, devenim artiști în a inventa motive pentru care „nu ne convine nimic”.

„Ce face această imagine cu tine?”
— Mi-amintesc cm e când mă simt „dată peste cap” de ceva ce m-a lovit brusc și neașteptat.
Și de fiecare dată reacționez prin muțenie încremenită, ca și când tot corpul meu devine piatră.
- Cu ce sentimente te uiți la această mutenie încremenita?
- Cu ciuda că nu ma pot proteja.
- Poți să rogi această ciudă care are tot sensul din lume să ne lase un pic de spațiu?
— Da... apare imaginea unei fetițe care își astupă urechile când ai ei se ceartă.
Cearta vine ca un taifun care spulberă liniștea.

- Poți să vezi acum intenția acestei muțenii încremenite?”
— Da, e singura modalitate prin care se poate proteja.

Și-ar dori să întindă brațele spre amândoi, dar ele rămân lipite de corp. E un conflict puternic între impulsul de apropiere și instinctul de supraviețuire.
Inima bate să sară din piept.

„Spune-i: Nu aveai altă posibilitate. Ai tăcut până a trecut taifunul.”
„Azi am o voce cu care mă pot proteja.
Pot spune cu blândețe și fermitate:
— Așa ceva nu este în regulă pentru mine.
— Dacă va continua, aleg să mă retrag.

Brațele se întind acum, ca două aripi, cu un pic mai multă încredere.

🌿 Exercițiu somatic pentru descărcarea impulsurilor neexprimate și reconectare

Alege un spațiu sigur. Așază-te sau stai în picioare, simțind tălpile bine sprijinite pe sol.
Observă-ți umerii și brațele. Încordează ușor mușchii, ca și cm ai vrea să împingi o ușă grea — apoi lasă-i să se relaxeze complet.
Inspiră adânc pe nas, simțind cm aerul urcă până în piept, apoi expiră lent pe gură, eliberând orice tensiune.
Mișcă-ți brațele încet, ca și cm le-ai întinde spre cineva — apoi retrage-le spre piept, ca într-o îmbrățișare.
Spune în gând:

„Acum pot simți. Acum pot alege. Acum pot să mă mișc în siguranță.”
Rămâi câteva momente cu mâinile pe inimă, respirând ritmic. Simte vibrația vie a corpului tău — adevărul e acolo, nu în explicații.

✨ Întrebare de reflecție:

Când corpul tău spune „nu pot” — cm alegi să-l asculți, înainte de a-l convinge să meargă mai departe?

02/11/2025

💫 Taifas, în tinda inimii

Episodul 18: Gândire la rece și limbajul sufletului 🕊️

🧠 Gândirea critică, capacitatea de analiză și sinteză, predicția pe baza deducției logice dintr-un set de date sunt apanajul unei minți antrenate și funcționale într-o lume din ce în ce mai complexă, pe măsură ce înaintăm în viață.

Mircea Miclea, în cartea sa de beletristică — „R'estul și Vestul” — povestește cum, în tinerețe, citea foarte mult pentru că o profesoară de română îl „diagnosticase” către tatăl lui:

„E băiat deștept, dar mai trebuie să citească.”

Și la un moment dat, în timp ce studia filozofie la greu — Schopenhauer, Kant, Nietzsche —, a simțit o stare de zădărnicie, ca și când nimic nu mai avea sens.
Ce l-a salvat? Studiul temeinic al logicii.
Așa s-a reancorat în realitate și i-a dat structura și claritatea minții care îl definesc astăzi.

– Ce face cu tine această imagine?
– Îmi aduce la suprafață eleva conștiincioasă din mine. Mi-au plăcut în egală măsură matematica și literatura.

Matematica mă fascina — îmi structura mintea, oferea soluții finite, cerea să folosești toate datele problemei.
Literatura mă ajuta să înțeleg varietatea umană și subtilitățile sufletului.

Dar totuși... există acea gheață care se topește sub pantofii eleganți ai profesoarei preocupate doar de știință.
Pentru că, în anumite tipuri de suferință umană, știința nu mai este de ajuns.

E nevoie de un nivel mai înalt de soluționare: spiritualitatea.
De acel loc tainic unde logica se pleacă în fața sufletului, unde paradoxul devine poarta către vindecare.

Căci sufletul nu poate fi disecat ca o broască și studiat sub lupă.

El poate doar fi simțit — în firul acela delicat care face o relație vie, o prezență umană vibrantă.

🌿 Limbajul sufletului e simplu.
El nu înțelege expresii precum „disonanță cognitivă” sau „loialitate despărțită”.
Sufletul rezonează la:
✨ „Da” „Nu” „Mama” „Eu sunt” „Te văd” „Mi-e dor” „Îți văd durerea” „Sunt fiica ta” „Te iau în inima mea pentru totdeauna.”

Dar, pentru a ajunge la acest limbaj simplu, adecvat contextului e nevoie de multe lecturi, studiu intens, de observare atentă, de coborâre din minte în trup.

Corpul poartă mereu adevărul, în vibrația lui tăcută — acolo unde mintea doar încearcă să explice, el deja știe.
Corpul nu are nevoie să dovedească nimic. El spune adevărul prin felul în care tresare, se închide sau se liniștește.

Și totuși e nevoie de o integrare a ceea ajungem într-un târziu să percepem dinspre senzații înspre semnificații.

Pentru acest traseu de jos în sus e nevoie de mult studiu.

💭 Întrebare de reflecție:
Cum îți disciplinezi obiceiul de a citi și de a te hrăni cu esențialul, într-o lume care te îmbie zilnic cu mii de cărți, teorii și paradigme?

01/11/2025

🌿 Taifas, în tinda inimii
Episodul 17: Triumful vieții în ecoul morții

Ceva ne duce mereu mai departe, oricâte pierderi rămân în urmă.
Ca și acest tanc blindat, care pare de neoprit — deși, uneori, ceva din noi a rămas atunci acolo, cu fiecare pierdere.

Scriitoarea și regizoarea americană Lily Tomlin spunea că iertarea nu e altceva decât renunțarea la speranța de a fi avut un trecut mai bun.
Așa cm cineva scrie o carte curajoasă din furia față de tată — iar acea carte naște o nouă mișcare în lume.

Tot ce a fost a avut un sens — iubirile, nedreptățile, ororile.
Acceptarea a ceea ce a fost așa cm a fost — iată cea mai înaltă formă de spiritualitate.
Să renunți, blând, la ce ai fi vrut să fi fost altfel.

Dialog interior:

– Ce face această imagine cu tine?
– Mă duce în toate momentele când am fost purtată înainte de o forță misterioasă, cu tot plumbul din suflet. Ca acest copil salvat dintr-un război.

Și totuși, el privește în urmă.
Ca și mine, atunci când nu pot abandona ce „ar fi putut fi altfel”.
Atunci intru în război cu realitatea. Cu viața însăși.

– Cu ce sentiment te uiți la această luptă?
– Cu rușine. Că am crezut că știu eu mai bine cm ar fi trebuit să fie.

– Poți ruga rușinea să facă un pas în spate?
– Da. Se face un pic mai mult loc. Rămâne doar curiozitatea față de misterul forței care ne împinge mereu înainte, în ciuda trecutului.

Poate că arta ca sublimare e răspunsul.
Prin ea, durerea se transformă în culoare, iar viața își celebrează lumina chiar și în umbra morții.

Adevăratul curaj al unei inimi vii este să iubească, știind că orice iubire aduce și riscul de a jeli.

💭 Întrebare de reflecție:
Cum ai putea onora ceea ce s-a pierdut, fără a te împiedica să mergi înainte în lumină?
🌾 Ritual de suflet:
Închide ochii și adu-ți aminte de o pierdere, o rană, un rămas-bun.
Lasă imaginea să se așeze, fără să o alungi.
Apoi întreabă-te în tăcere:
✨ „Ce s-a născut în mine odată cu ceea ce s-a sfârșit?”

Poate o forță, poate o blândețe, poate doar o respirație mai adâncă.