Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu

Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu, Psychologist, Strada Napoca, nr 27, Cluj-Napoca.

Daca ai ajuns la o rascruce de drumuri ori pare ca ti-ai consumat toate metodele sa dai de capat la o problema spinoasa, sunt aici sa te ghidez ca psihoterapeut pentru a descoperi resurse si solutii nebanuite Licentiata a Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, 2004

Acreditata ca Psihoterapeut Autonom cu drept de libera practica de catre Colegiul Psihologilor din Romania, cod personal 22319

Formare in Terapia Familiala Sistemica

Acreditata ca Psihoterapeut cu drept de libera practica in Terapie Familiala Sistemica de catre Federatia Romana de Psihoterapie. Alte cursuri:
Terapia stiintifica a anxietatii, licenta utilizare platforma Paxoline, Cognitrom, 21.12.2020
Terapia Stiintifca a depresiei, licenta utilizare platforma Debreter, Cognitrom, 21.12.2020
Interviul Motivational, Preventis, februarie 2022

✨ Taifas, în tinda inimiiEpisodul 21: Adevărul din tindă Tinda era locul viu al casei — acolo unde mama făcea mâncare , ...
05/11/2025

✨ Taifas, în tinda inimii
Episodul 21: Adevărul din tindă

Tinda era locul viu al casei — acolo unde mama făcea mâncare , tata pregătea pastrama , fratele sorta ardeii iuți , iar vecinele veneau la taifas. Era o lume întreagă, caldă, mereu în mișcare.

În tinda s-au născut amintirile senzoriale — mirosul ciorbei de leuștean, umbrele siluetelor care intrau și ieșeau, șoaptele tainice care se perindau între râsete și oftaturi.
Acolo s-au scris emoțiile primare: tristețile albastre , furiile în ferment, jocul bucuriei din ajunul sărbătorilor.

În tinda, tata mi-a spus că nu e nevoie să învăț carte , că pământul și curtea vor fi de ajuns.
Tot acolo, fratele mi-a dat un ardei roșu spunând că e dulce — și am simțit în măduva oaselor focul lui adevărat.
Mama, mereu în căutare de oală și polonic, mi-a lăsat în suflet imaginea haosului tandru al iubirii materne.

Din tindă se trecea spre „camera din crivăț” denumire inspirată de umbra gutuilor de la fereastră, unde vara era răcoare și iarna se auzea crivățul în tandem cu trosnetul lemnelor din foc— locul retragerii și al odihnei, unde mama mă legăna și îmi cânta .
Apoi, lumea s-a schimbat: o bucătărie nouă, luminoasă, a înlocuit-o.
Dar hornul din tindă — hornul în care vedeam cerul și crengile brazilor — a rămas altarul meu interior.
Acolo îmi povesteam mie însămi despre tristeți, speranțe, iubiri și dezamăgiri.
Focul trosnea și parcă înțelegea.

Cred că fiecare are o tindă interioară — acel loc tainic unde ne întâlnim cu noi înșine.
Al meu e hornul din suflet, prin care încă se vede cerul.

Această serie de 21 de episoade din ~Taifas, în tinda inimii~ este un omagiu adus acelui loc unde a început dialogul duios cu toate părțile mele.
Chiar dacă tinda reală nu mai există, în peisajul interior ea rămâne vie, caldă, mereu deschisă celor care vor să se întoarcă în ei.

Pentru toți cei care, copleșiți de furtuni exterioare, simt chemarea spre bogăția resurselor dinăuntru.
Toate răspunsurile esențiale sunt în inimă. ❤️

Cerul e același, de oriunde —
și din tinda mea, și din Biblioteca Centrală Universitară. 📖

💭 Întrebare de reflecție:
Tu unde îți asculți adevărul interior — care este „tinda” ta, locul în care revii să te regăsești?

✨ Taifas, în tinda inimiiEpisodul 20: Ascultare și senin 🌿A asculta poate părea cea mai banală abilitate din lume.Pentru...
04/11/2025

✨ Taifas, în tinda inimii
Episodul 20: Ascultare și senin 🌿

A asculta poate părea cea mai banală abilitate din lume.
Pentru că pare că nu faci absolut nimic.
Pare că nu e nevoie să știi nimic.
Că nu te faci util cu nimic.

Și totuși — să asculți cu toată ființa
înseamnă să știi să te abții de la a pune între tine și celălalt
cunoștințele tale, metodele tale, gândurile tale, emoțiile tale.

A te acorda la ritmul și muzica celuilalt presupune
să te centrezi în acel spațiu interior
care seamănă cu gura unei fântâni adânci,
al cărei izvor e același pentru toată omenirea.

Din acea limpezime poți fi cu adevărat împreună cu celălalt,
iar ascultarea devine o formă tăcută de iubire.
Când te ancorezi în această curgere comună,
ceva se preschimbă în tine și în celălalt —
o apropiere de izvorul seninătății.

– Ce face cu tine imaginea aceasta?
– Mă bucură și îmi amintește de seninul din care venim cu toții.
De singura posibilitate de a ne conecta cu iubirea eternă — prin ascultare.

🌿 Lumea de afară pare vastă și de necuprins.
Dar peisajul interior e infinit mai bogat.
Când mă deprind să călătoresc printre propriile piscuri,
pot asculta ecourile altor călătorii interioare.
Și nimic nu mi se pare mai tainic și mai frumos
decât această ascultare a sufletului celuilalt. 🤍

Exercițiu: Ascultarea din centrul seninului

Așază-te confortabil — pe un scaun sau pe podea, cu spatele drept, dar moale.
Simte cm corpul tău este susținut de pământ.

Inspiră adânc și, în timp ce expiri, imaginează-ți că la baza toracelui tău se deschide o fântână limpede.
Nu te grăbi. Doar simte cm respirația se adâncește acolo.

Adu în minte o persoană dragă, cu care ai vrea să fii mai prezent(ă).
Poate chiar cineva cu care vorbești des, dar asculți mai rar cu adevărat.

În timp ce respiri, lasă cuvintele interioare să tacă.
Nu te pregăti să răspunzi, să sfătuiești, să ajuți.
Doar observă ce simți în corp când ești în contact cu acea prezență.

Spune-ți în gând, ușor:

„Ascult cu inima. Las fântâna din mine să audă.”

După 2-3 minute, simte-ți corpul din nou.
Cum e respirația ta?
Ce parte din tine s-a limpezit doar pentru că ai ascultat, fără să intervii?

💫 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 19: Tornada și reîntrupareaImpulsurile agresive și cele de reproducere, care ne-au aju...
03/11/2025

💫 Taifas, în tinda inimii

Episodul 19: Tornada și reîntruparea

Impulsurile agresive și cele de reproducere, care ne-au ajutat cândva să supraviețuim, sunt adesea controlate, întrerupte în lumea modernă de azi — o lume în care nu mai suntem alergați de tigri și nu mai vânăm la propriu, dar pericolele și atracțiile capătă forme din ce în ce mai variate și sofisticate.

Instinctul de orientare când o creangă trosnește, sau impulsul de a fugi când ceilalți o iau la goană, sunt încă în noi, dar aparent… nu mai sunt utile.

Și totuși, senzațiile din corp care pregătesc actul motor de retragere atunci când cineva ne copleșește sunt cât se poate de reale.
La fel și impulsul de apropiere către cineva dorit, dar indisponibil — resimțit în mușchi și viscere, dar înfrânat.

Astfel, la sfârșitul zilelor, lunilor, anilor, ne înstrăinăm de noi înșine, blocându-ne impulsurile naturale și compensând cu teorii sofisticate despre de ce nu am reacționat la timp sau de ce ne-am trădat pe noi înșine.

Pentru că suntem ființe sociale — avem nevoie să aparținem, să respectăm reguli, să ne încadrăm în valorile și cultura unui grup.

Dar, cu timpul, ne trezim cu hipertensiune, palpitații, dureri de spate, cu blocaje care ascund impulsuri înfrânate.
Iar noi, oamenii, devenim artiști în a inventa motive pentru care „nu ne convine nimic”.

„Ce face această imagine cu tine?”
— Mi-amintesc cm e când mă simt „dată peste cap” de ceva ce m-a lovit brusc și neașteptat.
Și de fiecare dată reacționez prin muțenie încremenită, ca și când tot corpul meu devine piatră.
- Cu ce sentimente te uiți la această mutenie încremenita?
- Cu ciuda că nu ma pot proteja.
- Poți să rogi această ciudă care are tot sensul din lume să ne lase un pic de spațiu?
— Da... apare imaginea unei fetițe care își astupă urechile când ai ei se ceartă.
Cearta vine ca un taifun care spulberă liniștea.

- Poți să vezi acum intenția acestei muțenii încremenite?”
— Da, e singura modalitate prin care se poate proteja.

Și-ar dori să întindă brațele spre amândoi, dar ele rămân lipite de corp. E un conflict puternic între impulsul de apropiere și instinctul de supraviețuire.
Inima bate să sară din piept.

„Spune-i: Nu aveai altă posibilitate. Ai tăcut până a trecut taifunul.”
„Azi am o voce cu care mă pot proteja.
Pot spune cu blândețe și fermitate:
— Așa ceva nu este în regulă pentru mine.
— Dacă va continua, aleg să mă retrag.

Brațele se întind acum, ca două aripi, cu un pic mai multă încredere.

🌿 Exercițiu somatic pentru descărcarea impulsurilor neexprimate și reconectare

Alege un spațiu sigur. Așază-te sau stai în picioare, simțind tălpile bine sprijinite pe sol.
Observă-ți umerii și brațele. Încordează ușor mușchii, ca și cm ai vrea să împingi o ușă grea — apoi lasă-i să se relaxeze complet.
Inspiră adânc pe nas, simțind cm aerul urcă până în piept, apoi expiră lent pe gură, eliberând orice tensiune.
Mișcă-ți brațele încet, ca și cm le-ai întinde spre cineva — apoi retrage-le spre piept, ca într-o îmbrățișare.
Spune în gând:

„Acum pot simți. Acum pot alege. Acum pot să mă mișc în siguranță.”
Rămâi câteva momente cu mâinile pe inimă, respirând ritmic. Simte vibrația vie a corpului tău — adevărul e acolo, nu în explicații.

✨ Întrebare de reflecție:

Când corpul tău spune „nu pot” — cm alegi să-l asculți, înainte de a-l convinge să meargă mai departe?

💫 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 18: Gândire la rece și limbajul sufletului 🕊️🧠 Gândirea critică, capacitatea de analiz...
02/11/2025

💫 Taifas, în tinda inimii

Episodul 18: Gândire la rece și limbajul sufletului 🕊️

🧠 Gândirea critică, capacitatea de analiză și sinteză, predicția pe baza deducției logice dintr-un set de date sunt apanajul unei minți antrenate și funcționale într-o lume din ce în ce mai complexă, pe măsură ce înaintăm în viață.

Mircea Miclea, în cartea sa de beletristică — „R'estul și Vestul” — povestește cum, în tinerețe, citea foarte mult pentru că o profesoară de română îl „diagnosticase” către tatăl lui:

„E băiat deștept, dar mai trebuie să citească.”

Și la un moment dat, în timp ce studia filozofie la greu — Schopenhauer, Kant, Nietzsche —, a simțit o stare de zădărnicie, ca și când nimic nu mai avea sens.
Ce l-a salvat? Studiul temeinic al logicii.
Așa s-a reancorat în realitate și i-a dat structura și claritatea minții care îl definesc astăzi.

– Ce face cu tine această imagine?
– Îmi aduce la suprafață eleva conștiincioasă din mine. Mi-au plăcut în egală măsură matematica și literatura.

Matematica mă fascina — îmi structura mintea, oferea soluții finite, cerea să folosești toate datele problemei.
Literatura mă ajuta să înțeleg varietatea umană și subtilitățile sufletului.

Dar totuși... există acea gheață care se topește sub pantofii eleganți ai profesoarei preocupate doar de știință.
Pentru că, în anumite tipuri de suferință umană, știința nu mai este de ajuns.

E nevoie de un nivel mai înalt de soluționare: spiritualitatea.
De acel loc tainic unde logica se pleacă în fața sufletului, unde paradoxul devine poarta către vindecare.

Căci sufletul nu poate fi disecat ca o broască și studiat sub lupă.

El poate doar fi simțit — în firul acela delicat care face o relație vie, o prezență umană vibrantă.

🌿 Limbajul sufletului e simplu.
El nu înțelege expresii precum „disonanță cognitivă” sau „loialitate despărțită”.
Sufletul rezonează la:
✨ „Da” „Nu” „Mama” „Eu sunt” „Te văd” „Mi-e dor” „Îți văd durerea” „Sunt fiica ta” „Te iau în inima mea pentru totdeauna.”

Dar, pentru a ajunge la acest limbaj simplu, adecvat contextului e nevoie de multe lecturi, studiu intens, de observare atentă, de coborâre din minte în trup.

Corpul poartă mereu adevărul, în vibrația lui tăcută — acolo unde mintea doar încearcă să explice, el deja știe.
Corpul nu are nevoie să dovedească nimic. El spune adevărul prin felul în care tresare, se închide sau se liniștește.

Și totuși e nevoie de o integrare a ceea ajungem într-un târziu să percepem dinspre senzații înspre semnificații.

Pentru acest traseu de jos în sus e nevoie de mult studiu.

💭 Întrebare de reflecție:
Cum îți disciplinezi obiceiul de a citi și de a te hrăni cu esențialul, într-o lume care te îmbie zilnic cu mii de cărți, teorii și paradigme?






🌿 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 17: Triumful vieții în ecoul morțiiCeva ne duce mereu mai departe, oricâte pierderi ră...
01/11/2025

🌿 Taifas, în tinda inimii
Episodul 17: Triumful vieții în ecoul morții

Ceva ne duce mereu mai departe, oricâte pierderi rămân în urmă.
Ca și acest tanc blindat, care pare de neoprit — deși, uneori, ceva din noi a rămas atunci acolo, cu fiecare pierdere.

Scriitoarea și regizoarea americană Lily Tomlin spunea că iertarea nu e altceva decât renunțarea la speranța de a fi avut un trecut mai bun.
Așa cm cineva scrie o carte curajoasă din furia față de tată — iar acea carte naște o nouă mișcare în lume.

Tot ce a fost a avut un sens — iubirile, nedreptățile, ororile.
Acceptarea a ceea ce a fost așa cm a fost — iată cea mai înaltă formă de spiritualitate.
Să renunți, blând, la ce ai fi vrut să fi fost altfel.

Dialog interior:

– Ce face această imagine cu tine?
– Mă duce în toate momentele când am fost purtată înainte de o forță misterioasă, cu tot plumbul din suflet. Ca acest copil salvat dintr-un război.

Și totuși, el privește în urmă.
Ca și mine, atunci când nu pot abandona ce „ar fi putut fi altfel”.
Atunci intru în război cu realitatea. Cu viața însăși.

– Cu ce sentiment te uiți la această luptă?
– Cu rușine. Că am crezut că știu eu mai bine cm ar fi trebuit să fie.

– Poți ruga rușinea să facă un pas în spate?
– Da. Se face un pic mai mult loc. Rămâne doar curiozitatea față de misterul forței care ne împinge mereu înainte, în ciuda trecutului.

Poate că arta ca sublimare e răspunsul.
Prin ea, durerea se transformă în culoare, iar viața își celebrează lumina chiar și în umbra morții.

Adevăratul curaj al unei inimi vii este să iubească, știind că orice iubire aduce și riscul de a jeli.

💭 Întrebare de reflecție:
Cum ai putea onora ceea ce s-a pierdut, fără a te împiedica să mergi înainte în lumină?
🌾 Ritual de suflet:
Închide ochii și adu-ți aminte de o pierdere, o rană, un rămas-bun.
Lasă imaginea să se așeze, fără să o alungi.
Apoi întreabă-te în tăcere:
✨ „Ce s-a născut în mine odată cu ceea ce s-a sfârșit?”

Poate o forță, poate o blândețe, poate doar o respirație mai adâncă.



🌅 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 16: Dimineți de luniLuni dimineața e, de cele mai multe ori, ca un popas într-un port ...
31/10/2025

🌅 Taifas, în tinda inimii

Episodul 16: Dimineți de luni

Luni dimineața e, de cele mai multe ori, ca un popas într-un port încețoșat — între teritoriul familiei și marea profesională.

Ceva sau cineva rămâne în urmă... ca acest copil rămas în așteptare, cu o păturică de pluș , drept alinare.
Ceva se arată înainte — birouri largi, spațioase, ori șantiere zgomotoase în care nimeni nu prea se privește cu nimeni; doar sunetele de taste și tonuri înalte mai leagă, din când în când, câte o punte invizibilă între oameni.

— Ce e viu la tine-n peisajul interior acum?

Acest șir de dimineți de luni… ca un șirag de separări și încercări de a repara pavajul ce se așază între mine și cei dragi.
Au fost atâtea astfel de dimineți în care încercam să-mi imaginez angoasa de separare, spunându-mi că urmează o zi care se va trăi ca un Revelion.
— Și ieșea… și nu prea.

— Cu ce sentiment te uiți la acest șirag de dimineți de luni?
— Cu frig. Ca și când ești scoasă brusc dintr-un culcuș cald și aruncată într-un fluviu rece.
Ca o naștere… expulzată din pântecul familiei în fluviul serviciului.
Și mă gândesc acum că, pentru unii oameni, e fix invers — expulzați din pântecul serviciului în fluviul familiei.

— Ce poate face expulzarea aceasta mai ușoară?
— O, păi multe lucruri.

Au crescut între timp copiii. Ruptura nu mai e așa de mare la plecare.
Iubesc ce fac ca profesie. Merg cu bucurie spre oamenii pe care-i voi întâlni, chiar și într-o zi de luni.
Și cel mai mult ajută că… nu mai am nevoie de pântecul acela.

Ceva s-a schimbat fundamental, de când am căpătat acest sentiment de acasă înăuntrul meu. 🕊️

Oriunde merg, e ceva foarte important din mine care se simte din ce în ce mai acasă.
Sigur, uneori apar mici ostilități din mediul social care-mi rănesc acel înveliș ocrotitor — cm a fost ieri și azi — dar locul acela din inimă, unde nu e nici bine, nici rău, nici frumos, nici urât, ci doar duioșie față de călătoarea din mine, rămâne neatins. 💫

💭 Întrebare de reflecție:
Cum trăiești tu diminețile de luni? Sunt o despărțire, o reîncepere, sau o reîntoarcere către tine? 🌿
Un mic exercițiu pentru făurirea unui acasă în interior și echilibru pe care-l recomand pentru diminineți de luni sau momente de tranziție

Momentul Pântecului:

Stai câteva secunde cu ochii închiși și imaginează-ți „culcușul cald” al familiei tale.

Simte cm liniștea și iubirea acestui spațiu interior te umplu, ca o păturică de pluș ce încălzește sufletul. 🌸

Fluviul zilei:

Inspiră adânc și vizualizează ziua care vine ca un fluviu: birouri, șantiere, oameni, sunete. 🌊

Expiră încet, lăsând grijile și tensiunile să se așeze pe malurile acestui fluviu, fără să le iei cu tine.

Întoarcerea acasă în tine:

Încheie cu o scurtă frază de ancorare:

„Sunt acasă în mine oriunde merg și pășesc cu inimă deschisă spre ziua care vine.” 🕊️

🌸 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 15: Gospodina și rebelaPoți face din spălatul vaselor și hrănitul animalelor 🫖🐾 medita...
30/10/2025

🌸 Taifas, în tinda inimii

Episodul 15: Gospodina și rebela

Poți face din spălatul vaselor și hrănitul animalelor 🫖🐾 meditație și cea mai înaltă formă de spiritualitate,
așa cm poți face din sfidarea a ceea ce e convențional — artă 🎨 și cea mai înaltă formă de asumare a autenticității.

– Ce aduc la suprafață aceste două imagini?
– Două tipuri de curaj: curajul de a rămâne blândă și curajul de a rămâne nesupusă — două forțe aparent opuse.

– Comunică ele între ele?
– Da. Partea care îngrijește pe ceilalți cu zâmbetul pe buze știe de partea sălbatică, ce nu se lasă îmblânzită.
Partea sălbatică o tolerează pe cea care îngrijește. Uneori se ceartă pe limitele în a dărui și pe incapacitatea de a primi.

– Care sunt temerile lor?
– Gospodina se teme de singurătate și lipsă de sens,
rebela se teme de apropiere și banalitate.

– Cum ar arăta un consens dacă ar fi să negocieze între ele un obiectiv comun și să se mai relaxeze fiecare?
– O globetrotterită 🌍 care umblă prin lume să cunoască oameni și obiceiuri, fără niciun ban în buzunar — doar să-și asigure cele necesare prin troc de servicii.
Așa ar învăța să ofere și să primească cu o distanță emoțională nici prea mare, nici prea mică.

💭 Întrebare de reflecție:
Cât de des îți permiți să fii și blând(ă), și nesupus(ă)?
Sau, altfel spus — cine din tine spală vasele și cine dansează desculț prin ploaie? 🌦️

🌿 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 14: Ecoul rușinii, dansul furiei și dorul de un acasăCu toții am resimțit la un moment...
29/10/2025

🌿 Taifas, în tinda inimii
Episodul 14: Ecoul rușinii, dansul furiei și dorul de un acasă

Cu toții am resimțit la un moment dat cm e să-ți dezamăgești familia...

Pote, chiar sentimentul de neadecvare la regulile și principiile familiei a fost atât de intens, încât ți s-a implantat adânc în suflet că nu ai nimic bun de oferit — ci doar necazuri și probleme.

Din această rușine neputincioasă de a te ridica la nivelul așteptărilor, pornește adesea o căutare furibundă a unui grup la care să aparții — un grup care să te primească așa cm crezi fundamental despre tine că ești: un om „rău”, pus pe a distruge orice formă de bine, frumos sau moral, și care îți amorțește capacitatea de a simți orice, în afară de furie.

– Ce se deschide acum în atenția ta când vezi aceste imagini?
– Fierbe un uragan de furie în piept; aproape îmi simt mirosul fumului ce iese pe la urechi când văd fetița aceasta mică, îmbujorată, arătată cu degetul, ridiculizată și batjocorită de șase adulți și un copil.

– Ce simți față de această furie?
– Tristețe — o negură de tristețe pentru singurătatea ei în lumina rampei, în ipostaza teribilă de a fi batjocorită tocmai de cei care ar fi trebuit să îi aline rușinea. 🤍

E atât de firesc să simți tristețe față de furia neputincioasă. Poți ruga această tristețe să lase un pic de spațiu, ca să putem conversa mai îndeaproape cu furia? Să rămână prin preajmă, dar să ne lase acces?

– Da. E ca și când îmi pot ridica privirea cu puțină mai multă încredere, știind că nu voi fi judecată pentru că am simțit furie în această situație imposibilă.

Vezi dacă poți să-i spui furiei că nu vrem să scăpăm de ea, ci doar să o cunoaștem mai bine. Spune-i că ești recunoscătoare pentru energia colosală pe care o depune pentru tine, pentru că te protejează. 🙏

– Răspunsul furiei: „Eu te-am ținut să nu te prăbușești în genunchi, de-atunci încoace.”

Întreab-o care e frica ei cea mai mare — ce teme că s-ar întâmpla dacă nu ar mai munci atât de mult?
– Îi e teamă să nu ajung iar anulată, umilită în văzul tuturor; să fiu călcată în picioare.

Este o parte foarte loială ție: te-a ridicat când nimeni nu era — dar la un preț: să nu mai simți altceva decât ceea ce ea a decis — furie.

Când începe să se „încingă” iar, simți alarma: te protejează, dar te și ține în lanțuri. Poți să-i spui că îi respecți misiunea și că, dacă se relaxează puțin și colaborează, împreună puteți găsi o altă cale — una în care să primești mângâiere și încurajare fără capcană?

Uneori nu aude — e ca un rebel cu căștile în urechi.
Este în regulă. Spune-i că îi respectăm ritmul și misiunea de a te ține în picioare. Poate rămâne garda ta de protecție, dar se poate retrage din când în când, dacă ni se permite.

Muzica ei se mai estompează, dar dansează un dans de trib sălbatec — și e posibil să aibă o gașcă: o mulțime de furii în nuanțe diferite.

Uneori, furia și amprenta ei de variațiuni sunt singurele moduri prin care unii dintre noi mai putem simți.
Cu cât e mai intensă, cu atât durerea pe care o apără a fost mai mare.
Pentru a ajunge la acea durere și a o aduce la lumină din pivnița sufletului, este nevoie de multă validare, însoțire și înțelegere a funcției furiei în menținerea coerenței psihice.

Cu cât te apropii mai mult de o astfel de persoană, cu atât furia se poate năpusti — ca o armată — la cea mai mică tentativă de trădare sau umilință.

💭 Întrebare de reflecție:
Poți privi dincolo de furie, spre rana care o alimentează, fără să te pierzi pe tine?

🌾 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 13: Vocea inimii și controlulAdolescentul spune: „I want to live my life” — dar nu ști...
28/10/2025

🌾 Taifas, în tinda inimii

Episodul 13: Vocea inimii și controlul

Adolescentul spune: „I want to live my life” — dar nu știe încă, și nici nu e firesc să știe,
că viața are propriile reguli, indiferent de ce-și dorește el de la ea.

Unii dintre noi rămânem adolescenți chiar și la 70 de ani,
pretinzând de la viață să ni se supună regulilor noastre:
„trebuie să fiu respectat”,
„trebuie să-mi fie recunoscuți anii de muncă”,
„trebuie să-mi fie înapoiată datoria de a fi investit în copii.”

Și, totuși, nu scrie nicăieri în universul acesta că vom fi respectați, răsplătiți,
umpluți de onoare și recunoștință pentru ce facem azi. ✨

Și-atunci... care-i rostul, dacă nu putem controla evenimentele, oamenii, propria viață?

– Ce face cu tine ce vezi în aceste două imagini?
– Mi-amintesc de cele două feluri de liniști.

E liniștea aceea interioară, care se creează prin spațialitatea dintre centrul interior și diverse stări din noi.
Și mai e liniștea aceea înghețată, care se instalează după sunetul asurzitor al terorii.

Uneori, absurdul și teroarea se instalează în cotidian —
când apare câte un fenomen de neînțeles în sistemul școlar, medical, politic, universitar —
și te lași dominat, exasperat, afundându-te într-o tăcere înghețată și neputincioasă.
Și spui doar:
„Nu pot face nimic, deși mă-nfioară această disfuncționalitate.”

Și când mă gândesc că și în mine e o sursă de absurd, o potențială despotă interioară —
ca atunci când am impus restricții, am strigat legi aspre pentru cineva —
încep să înțeleg sensul unui sistem despotic ca pe o încercare de a compensa haosul. ⚖️
Ca pe o falsă rezolvare la o problemă reală: blocajul resurselor dintr-o comunitate.

Retragerea în peisajul interior aduce adesea o distanță mai mare
între partea din mine care vrea să controleze cu orice preț
și partea care acceptă ceea ce viața aduce —
fluxul și refluxul firesc al zilei de azi. 🌊

Așa cm spune Frank Anderson,
spațialitatea câștigată între Sine și părțile interioare (precum controlul, în acest caz)
este cea mai bună măsură a întregirii noastre —
a conectării cu propriile forțe și resurse interioare. 💫

Din acea spațialitate se face suficientă liniște în interior,
încât să putem auzi vocea inimii.

💭 Întrebare de reflecție:
Când ai simțit ultima oară că în tine s-a făcut liniște —
nu pentru că ai învins ceva, ci pentru că ai renunțat să controlezi?

🌾 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 12: Frica de a nu valora nimicOricât de apropiați am fi între noi, oamenii, nu prea vo...
27/10/2025

🌾 Taifas, în tinda inimii

Episodul 12: Frica de a nu valora nimic

Oricât de apropiați am fi între noi, oamenii, nu prea vorbim despre banii pe care-i deținem. Și e firesc. Dar ei sunt sursă de apropiere sau distanță între noi.

Nu vorbim despre frica de sărăcie.
A nu avea bani implică o conotație de rușine și stigmă, ca și când devine implicit că tu porți vina și e firesc să fii exclus la marginea societății.

– Ce activează în tine aceste imagini?
– Unele din cele mai mari frici… frica de a fi lipsită de însemnătate, incapabilă să fiu productivă și să fiu la mila cuiva neîndurător și impasibil, ca acest domn spân, lipsit de expresivitate, adâncit în fotoliul lui roșu, într-un mare deșert de umanitate.
Nevoită, deci, să cerșesc… cu picioarele desculțe și să sper la ceva, nici eu nu știu ce...

– Ce experiențe îți activează această cerșetoare și acest spân?
– Cumva toate experiențele mele de recrutare, și ca și candidat, și ca intervievator. Cu fiecare interviu la care participam la începutul carierei, valoarea mea părea că fluctuează în funcție de atitudinea intervievatorilor.

E firesc să existe în interior un miez dur care să te ajute să nu te clatini la fiecare respingere, însă la început de drum, acel miez încă nu e format.
Și dacă nu ai susținere financiară din partea cuiva, riști să te miști haotic, ca o frunză-n vânt, printre slujbe fără legătură cu vocația ta.
Sau chiar să rămâi ca o barcă neancorată-n port, de care nimeni nu are nevoie.
La fel cm dacă, prea mult timp ești in poziția "privileagiata" de a alege și distribui putere, riști să devii ca un căpitan de flotă, niciodată acasă, crispat și însingurat într-un turn de fildeș intangibil.

Și-apoi… vremurile se schimbă:
vremuri când marinarii sunt mai numeroși decât bărcile,
vremuri când bărcile sunt mai multe decât marinarii.

Mi se strânge inima când reflectez la experiența mea de intervievator.
Poate că, pentru cineva, am părut un om spân, într-un deșert de umanitate — crudă, seacă…
E foarte posibil, dintre miile de oameni pe care i-am intervievat.

– Dacă și-ar întâlni privirile omul spân și cerșetoarea, ce și-ar spune?
– Că, totuși, demnitatea umană are mult de-a face cu calitatea de a fi angajabil, de a avea o meserie, de a-ți câștiga singur pâinea.
În același timp, a fi angajabil depinde mult de efortul personal, dar și de dinamica pieței muncii.

E, totuși, o reziliență misterioasă în amândoi.
Ca o parte care crede că se va descurca cu orice va veni.
Că va merge înainte, chiar și cu picioarele desculțe prin nisipul torid sau pe trotuarul rece ca gheața.

Ce mi-a dat și îmi va da întotdeauna speranță — și nu apare în imaginile acestea — sunt cărțile.
Dincolo de orice frică de excludere, marginalizare, pierdere de statut sau de bani, cărțile au redat și vor reda mereu umanitatea…
și poate chiar o nouă cale de afirmare. 🌿

Cărțile sau orice altceva îți oferă spațiul acela interior din care te poți vedea pe tine din afară ca pe un act de creație continuu,

spațiul din care-ți poți lua noblețea cu care ceri ajutor in vremuri de restriște și smerenia cu care oferi in vremuri de prosperitate.

Spațiul din care rămânem oameni cu valoare intrinseca proprie, indiferent de statut, profesie sau bani.

💭 Întrebare de reflecție:
Când ai simțit ultima oară că valoarea ta a fost măsurată greșit — și ce te-a ajutat să-ți amintești cine ești cu adevărat?

🌿 Taifas, în tinda inimiiEpisodul 11: Furia înlănțuită Nu știu cine are vreo amintire frumoasă cu furia.Poate doar atunc...
26/10/2025

🌿 Taifas, în tinda inimii

Episodul 11: Furia înlănțuită

Nu știu cine are vreo amintire frumoasă cu furia.
Poate doar atunci când aperi dreptul cuiva — sau pe al tău — cu tărie și claritate,
fără să te îndoiești că soluția e aproape.

Adesea însă, furia rămâne înăuntru,
ca o furtună de foc ce pârjolește plămânii, inima și mintea.
Alteori, îi dai curs — și atunci iese dincolo de granițele cuviinței,
rupând prin cuvinte sau gesturi legături făurite de-o viață,
omorâte într-o secundă.

Furia nu e ceva ușor de privit.
E veninul unui suflet strivit îndelung,
care erupe neașteptat spre ținte diverse —
nevinovate sau prea familiare.

– Ce e acum în peisajul tău interior?
– E ca un urlet mut ce pornește din centrul pântecului și urcă până-n gât,
unde se lovește de un parapet, ca un talaz sălbatic. 🌊

– Ce simți față de această senzație de urlet mut?
– Teamă… că ar putea sparge parapetul
și s-ar transforma într-un urlet animalic,
lung, ca din adâncul pământului.

– Poți să-i spui acestei frici că o înțelegi —
că știi de ce simte ce simte —
și o rogi să lase un pic de spațiu,
ca să putem cunoaște mai bine urletul mut și să-l ajutăm?

– Da… e de acord să se dea un pas în spate.

– Poți să verifici ce simți acum,
față de această senzație de furie, de urlet mut?
– Îmi dau seama că poartă de mult timp neputința de a riposta…
și cred că îi e foarte greu.

– Poți să-i spui asta?
Că știi cât îi e de greu să ducă atâta muncă de abținere,
că are motive foarte importante pentru care tace.
Și că o poți ajuta să se odihnească,
dacă îți arată mai clar de ce se teme să riposteze.

– E ca și când această parte știe
că doar supunându-se, poate supraviețui.
Dacă ar avea o voce,
ar risca să piardă ceva foarte important
poate chiar viața ei sau a cuiva drag.

– Mulțumește-i pentru curajul de a-ți arăta acest adevăr.
Pentru că, prin supunere, te-a protejat —
pe tine și pe cei dragi.

– Da… aude și se retrage ușor.
Se face mai mult spațiu în interior.
Simt că vede calmul cu care o privesc
și îi înțeleg cu respect misiunea de a mă apăra.

Poate că, de acum, începe să adauge putere vocii mele —
să spună „destul” atunci când ceva devine prea mult —
fără să se mai teamă că iubirea sau siguranța se va pierde.

💭 Întrebare de reflecție:
Ce parte din tine poartă tăcut furia neexprimată —
și ce s-ar întâmpla dacă ai asculta-o, în loc să o înlănțui?






Address

Strada Napoca, Nr 27
Cluj-Napoca

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Wednesday 18:00 - 20:00
Friday 18:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 17:00

Telephone

+40740646348

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu:

Shortcuts

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category