23/12/2025
Pentru noi, tresăricii 🙃
De ce tresărim când adormim (Smucitura hipnică)
Atunci când ești foarte obosit, creierul poate interpreta relaxarea bruscă a mușchilor ca pe o „cădere” liberă. Ca răspuns de apărare, acesta trimite un impuls electric rapid către mușchi pentru a te „prinde”, provocând acea tresărire bruscă ce te trezește pentru o secundă. Acest fenomen este cunoscut în lumea medicală sub denumirea de mioclonie hipnagogică sau smucitură hipnică. Termenul de „mioclonie” se referă la o contracție musculară involuntară și rapidă, similară din punct de vedere mecanic cu sughițul, dar care implică grupe musculare mai mari, adesea la nivelul picioarelor sau al întregului corp.
Momentul apariției acestui spasm este strict legat de starea hipnagogică, acea perioadă de tranziție delicată dintre starea de veghe și somnul profund. În acest interval, corpul cedează controlul voluntar, respirația încetinește, iar temperatura corpului scade ușor. Este o fază în care sistemele biologice își schimbă regimul de funcționare, trecând de la activitatea diurnă la cea de recuperare nocturnă, iar uneori sincronizarea dintre aceste procese nu este perfectă.
Din perspectivă neurologică, tresărirea apare ca urmare a unui conflict minor între două sisteme cerebrale majore. Sistemul Activator Reticular, care este responsabil pentru menținerea stării de alertă și vigilență, trebuie să cedeze controlul către nucleul preoptic ventrolateral, zona creierului care induce somnul. Uneori, acest transfer de autoritate nu se face lin, iar energia reziduală de alertă se manifestă prin aceste descărcări electrice bruște, ca o ultimă încercare a creierului de a rămâne treaz.
Teoria „căderii” este susținută de modul în care funcționează sistemul vestibular, situat în urechea internă, care se ocupă de echilibru. Pe măsură ce mușchii se relaxează profund și tonusul muscular scade rapid (atonie), semnalele proprioceptive trimise la creier se diminuează brusc. Centrul de comandă poate confunda această lipsă subită de feedback muscular cu senzația gravitațională de prăbușire în gol, declanșând reflexul de redresare pentru a preveni un impact imaginar.
O ipoteză evoluționistă fascinantă sugerează că acesta este un vestigiu comportamental arhaic, moștenit de la strămoșii noștri primate. Deoarece aceștia dormeau adesea în copaci pentru a se feri de prădătorii de la sol, relaxarea totală a mușchilor fără o poziție stabilă ar fi putut duce la o cădere periculoasă de la înălțime. Astfel, creierul a dezvoltat un mecanism de siguranță pentru a verifica stabilitatea corpului și a membrelor înainte de a permite intrarea în starea de inconștiență totală.
Factorii externi, precum stilul de viață, joacă un rol semnificativ în frecvența și intensitatea acestor episoade. Consumul de cofeină sau nicotină, în a doua parte a zilei, menține sistemul nervos într-o stare de hiperexcitabilitate chimică. Chiar dacă persoana se simte subiectiv obosită, creierul rămâne parțial alert, ceea ce face ca lupta neurochimică dintre starea de veghe și cea de somn să fie mai violentă și mai predispusă la erori de semnalizare.
Stresul cronic și anxietatea sunt, de asemenea, catalizatori comuni pentru smucitura hipnică. Când mintea este preocupată sau corpul are un nivel ridicat de cortizol, relaxarea musculară necesară adormirii este mai dificil de atins și adesea incompletă. Creierul rămâne vigilent la potențiale pericole din mediu, iar relaxarea bruscă este interpretată mult mai ușor ca o amenințare fizică imediată, declanșând reacția motorie involuntară ca formă de protecție.
Efortul fizic intens efectuat cu puțin timp înainte de culcare poate crește probabilitatea apariției acestor spasme. Deoarece mușchii sunt obosiți, dar sistemul nervos este încă activat de mișcare și temperatura corpului este ridicată, discrepanța dintre nevoia corpului de repaus și starea de alertă reziduală a creierului se accentuează. Această neconcordanță duce la scurtcircuite fiziologice inofensive, manifestate prin mișcări necontrolate ale membrelor.
Statisticile medicale arată că aproximativ 70% din populația globului a experimentat cel puțin o dată acest fenomen, indiferent de vârstă sau gen. Pentru majoritatea oamenilor, este un eveniment sporadic care nu necesită intervenție medicală și nu afectează calitatea somnului pe termen lung. Este considerat o parte normală a fiziologiei umane, un mic „rateu” al procesului complex de adormire care nu indică o patologie neurologică.
Uneori, componenta fizică a smuciturii este însoțită de o scurtă experiență senzorială vizuală sau auditivă, cunoscută sub numele de halucinație hipnagogică. Oamenii pot vedea flash-uri de lumină, forme geometrice sau pot auzi un sunet scurt în momentul tresăririi. Aceasta este doar o altă manifestare a descărcării neuronale care activează scurt zonele senzoriale ale cortexului în timp ce acesta încearcă să interpreteze stimulul intern ca pe o realitate externă, creând o narațiune rapidă pentru senzația de cădere.
