What are the opening hours?

Monday 09:00 - 19:00 Tuesday 09:00 - 19:00 Wednesday 09:00 - 19:00 Thursday 09:00 - 19:00 Friday 09:00 - 17:00

Cabinet Individual de Psihologie Gordan Raluca Ioana

Home
Romania
Cluj-Napoca
Cabinet Individual de Psihologie Gordan Raluca Ioana

Cred în capacitatea de a ne valoriza toate resursele necesare pentru a avea o viață armonioasă,

Demersul de auto-cunoaștere nu este întotdeauna ușor iar, uneori, poate fi chiar dureros. În schimb, dacă drumul este parcurs alături de o persoană care oferă empatie, acceptare necondiționată și profunzime, atunci toate piedicile pot fi depășite. Destinația dorită este împăcarea cu trecutul, acceptare de sine, îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți sau găsirea armoniei interioare. Arii mele de interes sunt: psihoterapia adulților, evaluarea psihologică pentru copii și adulți, consilierea și psihoterapia copiilor, consilierea parentală și psihoterapia de grup.

19/01/2026

Trăim într-un moment în care spațiul online pare că nu mai vede nunanțele și astfel nu mai există oameni dificili, ci doar oameni „toxici”, „narcisiști”, „abuzivi”.

Dar undeva, în toată această inflație de termeni clinici, se pierde ceva esențial: faptul că majoritatea oamenilor care ne rănesc nu au o tulburare de personalitate. Sunt pur și simplu limitați, speriați, imaturi, prinși în propriile lor povești.
Și da, de multe ori și noi suntem asta pentru altcineva.

Tulburarea de personalitate narcisică există, asta nu este o opinie ci un fapt real. Însă nu orice manifestare negativă în relații este parte dintr-o tulburare.

Când patologizăm fiecare comportament egoist, pierdem vocabularul dificultății:
Reacții care altădată erau numite defensive sunt uneori descrise ca abuz.
Imaturitatea emoțională e interpretată ca narcisism.
Incompatibilitatea devine, uneori, pericol.

Nu pentru că realitatea ar fi atât de extremă,
ci pentru că limbajul ne împinge, fără să vrem, spre extremele spectrului.
Iar când totul devine diagnostic, adevărata suferință se diluează. Tocmai de aceea multe dintre relațiile cu oameni cu NPD devin puse în același sertar cu un fost/fosta neatent/a sau un șef cu multe insecurități, iar asta cauzeaza suferință și invalidare fix față de persoanele care au cea mai mare nevoie de spațiu și vindecare.

Poate că problema nu este epidemia de narcisism,
ci epidemia de certitudine?
Adică frica noastră de a umple spațiul dintre alb și negru,
acolo unde oamenii sunt înspăimântător de… umani.

16/01/2026

Totul se schimbă uneori printr-o propoziție
Și fix asta te ține acolo

Asadar, cm de ramanem in relații cu persoane cu trăsături narcisice?
Un motiv mai puțin discutat e, de fapt, mult mai banal și mai subtil:
confundăm o declarație de apreciere cu o scuză reală.

Știm acest tipar. E deja foarte cunoscut în practica clinică.
Te-ai certat de cinci ori pe aceeași temă: anulări în ultimul moment, acuzații absurde, pasiv-agresivitate, mesaje tăioase, tăceri care spun prea mult.
E tensiune, e apăsare, corpul tău știe că nu e bine.

Și apoi, după câteva zile, vine ceva de genul:
„Știi… nu te apreciez suficient.”
„Ești incredibil(ă).”
„Nu merit ce îmi oferi.”

În orice alt context ar fi doar un compliment.
Aici e altceva
Pentru că în aceste relații chiar faptul de a te simți văzut(ă) îți lipsește
Așa că momentul acela cald șterge, pentru câteva ore, tot ce te-a rănit înainte.
Se simte ca o reparație, ca o resetare.
Chiar dacă nu e.

Și odată ce persoana cu trăsături narcisice observă că aceste fraze sting conflictul mai repede decât un „îmi pare rău”, jocul se schimbă.
Și apoi știe că nu mai e nevoie de scuze. Și ajunge doar propoziția potrivită.
Și asta le dă libertatea să repete comportamentul la nesfârșit.

Primești apreciere, nu responsabilitate.

15/01/2026

Una dintre iluziile cele mai persistente în relațiile cu persoane cu trăsături narcisice este asta: dacă le-ai putea anticipa reacțiile, ai avea o șansă reală la liniște.

Nu țipetele sunt greu de dus,
Ci ajustările mici pe care ajungi să le faci fără să-ți dai seama.
Felul în care înveți să le citești dispoziția din micro-semne: tonul, intonatia vocii, ritmicitatea pasilor, limbaj paraverbal, non verbal… Asta nu e „sensibilitate”, e hipervigilență învățată.

Și vine dintr-o combinație ciudată:
Cu alte cuvinte, este cineva care nu-și analizează niciodată propriile reacții,
dar îți cere constant să îi înțelegi trăirile.

E un mecanism interesant clinic:
când cineva insistă că este mereu neînțeles, își mută atent atenția de pe comportamentul propriu pe mila/compasiune pe care speră să le producă.
Adică este o formă de evitare a responsabilității, nu o confesiune de profunzime.

Așa apare dublul standard:
tu explici, tu reglezi, tu încerci să nu „interpretezi greșit”.
Ei rămân la povestea lor preferată: „oamenii nu mă înțeleg”.
Tradus: „nu vreau să discut despre ce tocmai s-a întâmplat”.

Și ce mi-aș dori să înțelegem mai profund este că
hipervigilența nu te face mai bun în relații. Te face doar mai obosit.
Nu este empatie. Este adaptare la un mediu instabil.

Dacă recunoști dinamica, nu înseamnă că ai eșuat.
Ci doar înseamnă că ai supraviețuit într-un context în care ai dus greul emoțional în doi.

14/01/2026

Cum să identifici o persoană narcisică fără a-i spune direct,
având în vedere că demascarea directă poate provoca conflicte?

Persoanele narcisice nu se dezvăluie brusc, ci în momente de tăcere.
Inițial, totul pare normal, chiar calm,
Însă discuțiile devin tot mai lungi, pot ajunge la ore întregi.
Simți că pășești într-un univers unde timpul pare să se distorsioneze și parcă nu se mai sfârșește.

Ei par liniștiți, logici, raționali,
Tu - din ce în ce mai obosit(ă), mai confuz(ă), mai vinovat(ă)
În timp ce tu te lupți să nu ridici vocea, ei își reglează respirația.
Par „cei stăpâni pe sine”
Până când, la final, chiar ajungi să te întrebi: poate chiar eu sunt problema.

Asta e una dintre cele mai subtile forme de violență emoțională,
Un joc în care tu ești cel epuizat, iar ei sunt doar spectatori la propria ta criză.

Când nu mai reacționezi, când refuzi să mai joci jocul, se sperie.
Pentru că reacția ta e combustibilul lor,
Vor încerca să te provoace mai tare,
Să ridice tonul. Să joace rolul victimei.

Dacă reziști și nu cedezi tentației, persoana narcisică începe treptat să-și dea jos masca.
Uneori, se arată vulnerabilă, exprimând scuze, lacrimi sau făcând promisiuni
Și tu vrei să le crezi, pentru că în tine există acel reflex de a repara, de a înțelege

Dar „demascarea” nu se face prin confruntare,
Se face prin claritate,
Prin calmul acela pe care nu-l pot controla.
Și prin a-i lăsă și pe ceilalți să le vadă adevărata personalitate

Când nu mai reacționezi la atacurile lor, ci le privești cu luciditate, masca începe să cadă singură,
Nu pentru că tu ai dat-o jos, ci pentru că nu mai au pe cine păcăli.

Și poate cel mai greu lucru dintre toate e ăsta:
să nu devii tu oglinda lor,
Să nu răspunzi cu aceeași cruzime,
Dar nici să-i salvezi.

Doar să ieși din joc.
Și să-i expui către ceilalți,
Pentru că nu tu ar trebui să te ascunzi,
Ci ei

13/01/2026

Narcisismul vulnerabil: despre oamenii care se ascund în propria rană

Când spunem „narcisic”, ne gândim, de obicei, la cineva care se privește prea mult în oglindă, cineva grandios cu foarte multă încredere în sine.

Dar am observat că există de fap și o altă categorie care are un portret mai greu de recunoscut: cei care își țin oglinda spartă în buzunar și îți arată, când te apropii, doar cioburile.

Persoanele cu trăsături narcisice vulnerabile nu sunt arogante, ci rănite.
Par blânde, sensibile, „prea bune pentru lumea asta”. În realitate, sunt doar foarte atente la cm sunt percepute.
În loc să se impună, se victimizează. În loc să spună „uite ce valoros sunt”, spun „uite cât sufăr”.
Și în acest joc al durerii, totul gravitează, tăcut, în jurul lor.

E greu să le vezi, pentru că nu te agresează, ci te înduioșează.
Par să-ți ceară compasiune, dar de fapt cer înghițirea propriei vinovății.
Dacă te retragi, devii „rece”. Dacă le spui adevărul, ești „crud”.
Așa se naște o relație care nu e bazată pe apropiere, ci pe dezechilibru: tu repari, celălalt se lasă reparat, dar nu se schimbă niciodată.

Manualele le spun „narcisici vulnerabili” dar eu le-aș spune „oameni care au învățat că e mai sigur să fii victimă decât vinovat”.
În spatele mecanismului e o rușine adâncă, o teamă că, dacă s-ar arăta așa cm sunt, ar fi respinși.
Așa că se lasă iubiți prin rană, pentru că doar suferința pare să le justifice existența.

Și e ceva profund uman aici, chiar dacă greu de dus.
Pentru că, de fapt, fiecare dintre noi a fost, la un moment dat, acel om care a vrut să fie văzut, chiar și prin durere.
Diferența e dacă rămânem acolo sau dacă învățăm, la un moment dat, să ieșim din propria poveste și să nu o mai folosim ca scut.

12/01/2026

Cum se manifestă, de fapt, silent treatment?

Am observat că la baza nevoii de a eticheta/denumi anumite comportamente/reacții/stări etc, se află nevoia de a controla, de a cuprinde acea stare.

Acesta poate fi un prim pas pentru vindecare pentru că știi cu ce-ai de-a face.
Poate ai mai auzit termenul silent treatment. Poate chiar știi ce înseamnă. Dar știi cm arată el, concret, în relațiile reale? Pentru că în viață nu se întâmplă „ca în manual”. Și tocmai de aceea, uneori nu îl recunoaștem.

O persoana cu structură narcisică nu va spune niciodată „acum te manipulez prin silent treatment”. Va spune, mai degrabă, „reacția mea e normală”, „nu dramatiza” sau va nega orice etichetă.

Iată câteva forme subtile și totuși foarte reale, observate frecvent în practica clinică:

1) Telefonul „mut” după o discuție tensionată. Mesaj citit, dar fără răspuns ore sau zile la rând. Nu e o „pauză ca să ne liniștim”, ci o suspendare a relației până „îți revii”.

2) Prezență fizică, absență emoțională. Sunteți în același spațiu, dar ești tratat(ă) ca și cm n-ai exista: nici priviri, nici răspunsuri, nici cel mai mic semn de contact.

3) Răcirea tactilă. Mâna se retrage, corpul devine rigid. Nu e un simplu „nu pot acum”, ci un mesaj: „nu meriți apropierea mea”.

4) Excluderea socială. Ieșiri fără tine „ca să nu stricăm seara altora”; glume făcute pe seama ta, urmate de tăcere când întrebi; conversații în care ești deliberat ignorat(ă).

5) „Nu e momentul” fără sfârșit. Orice încercare de clarificare e amânată: „nu acum”, „mai târziu”, „nu mai insista” - până când renunți.

6) Tăcerea demonstrativă. În public ești ignorat(ă) ostentativ, ca o formă de pedeapsă. Iar apoi ți se spune că „ți s-a părut”.

7) Împăcarea fără recunoaștere. După o perioadă de tăcere, revin cu un gest „drăguț” - o glumă, o poză, un cadou - fără nicio discuție reală despre ce s-a întâmplat.

Două clarificări importante, ca să nu le confundăm:

Pauza sănătoasă arată așa: „Sunt agitat/ă, am nevoie de două ore să mă liniștesc, și la 18:00 vorbim.”
Are un motiv, un termen clar și o întoarcere la dialog.

Silent treatment-ul, în schimb, este o tăcere prelungită, fără explicații, folosită ca formă de sancțiune sau presiune, care se încheie doar atunci când celălalt „cedează”.

Dacă ți se pare că „nu e chiar așa grav” pentru că nu implică țipete, tocmai acolo e toxicitatea - în liniștea care te face să te îndoiești de tine.

09/01/2026

Am învățat că liniștea de după o relație toxică nu e mereu liniște.
Uneori apare un „hei” pe neașteptate, o amintire trimisă la întâmplare, un semn mic care pare inocent dar te trage înapoi.
Îi spun „hoovering” adica felul în care cineva încearcă să te absoarbă din nou în cercul lor.
Nu pentru că le e dor, ci pentru că nu suportă golul din ei.

Aș vrea să știi si tu că:

Hoovering nu e iubire.
E doar un gol care caută să fie umplut prin faptul că te tot caută, însă nu își doresc decât să te câștige, nu să aibă și o relație cu tine.

Chiar și un „lasă-mă în pace” e combustibil pentru ei.
Nu le pasă de cuvinte, ci de atenția ta.

Persoanele cu trăsături narcisice se întorc mereu în cercuri.
Nu pentru că tu ești unic, ci pentru că ești disponibil.

Scuzele lor sunt oglinzi sparte.
Par să reflecte, dar te fac să te vezi vinovat.

În spatele hoovering-ului stau rușinea și frica de gol.
Nu responsabilitatea, nu dragostea.

Liniștea de după despărțirea lor nu e plictiseală.
Este pace. E spațiul în care viața ta poate respira din nou.

08/01/2026

Love bombing. Intensitatea care seamănă cu iubirea, dar nu e.

La început e seducător. Cineva care îți scrie „buna dimineața” și „noapte bună” în fiecare zi, de parcă ai fi centrul universului. Care, după două întâlniri, îți spune că nu a mai simțit asta niciodată. Care te prezintă prietenilor drept „iubirea vieții lui/ei” înainte să știi tu măcar ce fel de om este.

Și tu rămâi prins între două senzații: încântarea de a fi dorit și neliniștea că totul vine prea repede, prea intens, ca o furtună pe care n-ai cerut-o.

Semnele nu arată spectaculos.
De fapt, par banale.
Complimentele care devin atât de multe încât par goale. Povestiri intime despre copilărie și traume, în timp ce tu încă te gândești ce cafea să comanzi.

Cadourile care nu bucură, ci incomodează. Mesajele insistente când ești la muncă, apoi reproșul „nu-mi pasă că ești ocupat(ă), aș fi vrut să-mi răspunzi”. Sau declarația „te iubesc” spusă atât de devreme încât te întrebi dacă ești iubit(ă) tu sau doar ideea ta.

E ușor să te pierzi în ritmul ăsta. Îți ridică stima de sine și apoi ți-o scufundă, de parcă ți-ar ține respirația sub apă ca să vezi cât de mult depinzi de oxigenul lui. Îți ia reperele.

Te face să te întrebi dacă nu cumva tu ești problema, pentru că nu poți ține pasul cu atâta „iubire”.

Dar iubirea adevărată nu are nevoie să te copleșească. Ea nu se grăbește, nu te lasă amețit(ă). E mai discretă, aproape banală la început. O conversație normală, un gest mic, o tăcere confortabilă. Și de abia după aceea, cu răbdare, devine profundă.

07/01/2026

Când o persoană cu trăsături narcisice îți ignoră limitele

Oricine a avut de-a face cu o persoană narcisică știe: limitele nu sunt opționale, ci vitale. Problema este că, spre deosebire de oamenii „normali”, o persoană cu trăsături narcisice nu doar că le testează, ci le ignoră complet.

Imaginează-ți scena asta: ai un teren și observi că, din când în când, mașini necunoscute intră pe el. La început pui câteva pietre mici, un semn discret. Dar sunt împinse la o parte. Pui bolovani mari, greu de mișcat. Și aceia dispar. În cele din urmă, ești obligat să ridici bariere, semne, garduri de fier. Doar atunci se respectă granița.

Așa funcționează și în relațiile cu persoane toxice:

1. Pietre mici, o limită simplă, spusă politicos („nu-mi place când faci asta”). Cu oamenii sănătoși, funcționează. Cu persoana narcisică, e ignorată.

2. Bolovani mari, mesaj ferm, clar. Persoana cu trăsături narcisice contraatacă: te face „prea sensibil(ă)”, „rigid(ă)”, „lipsit(ă) de umor”.

3. Baricade, singura soluție reală. Fie te retragi, fie faci imposibil ca acea limită să fie trecută: consecințe reale, apel la alții, uneori chiar ruperea completă a relației.

Dar care e lecția? În fața unei persoane narcisice nu e suficient să spui care sunt limitele. Trebuie să le faci imposibil de încălcat.

06/01/2026

Câteodată, oamenii care par cei mai siguri pe ei sunt cei mai nesiguri.

Mi-a venit în minte un studiu citit recent (link-ul în comentarii), de la Universitatea din New York, care spunea exact asta: că narcisismul nu vine dintr-un ego uriaș, ci dintr-un gol. Dintr-o nesiguranță adâncă.

Ce spune cercetarea:

În social media, fenomenul are un nume: flexing. Pozele atent compuse, check-in-urile la evenimente „unde trebuie să fii”, frazele cu „uite cât am reușit” toate sunt un fel de pansament temporar. Dar paradoxul e că, pe termen lung, îi fac pe ceilalți să se îndepărteze. Și astfel, cercul se închide: mai multă nesiguranță, mai mult flexing.

Ceea ce m-a intrigat e că studiul distinge două tipuri de narcisism.
🚩Cel vulnerabil, plin de teamă și compensare.
🚩Și cel grandios, mai aproape de psihopatie, fără anxietatea de a fi suficient.

Dar când vorbim în viața de zi cu zi, aproape tot ce vedem pe feed-ul nostru pare să vină din prima categorie.

Poate că data viitoare când dăm ochii peste cap la o postare „prea multă”, merită să ne întrebăm dacă nu cumva ceea ce vedem e mai mult o rană decât o laudă.
Și poate că, în loc să reacționăm cu iritare, am putea încerca să vedem și partea nevăzută, acolo unde zgomotul e doar un mod de a acoperi liniștea.

05/01/2026

Câteodată iubești pe cine nu te iubește așa cm ai nevoie.
Și adevărul este că
Nu plecăm dintr-o relație când ne e rău.
Plecăm de fapt când nu mai sperăm că o să fie mai bine.

Cât timp mai vezi un fir de lumină, un mesaj cald, o seară în care parcă a fost „ca la început”,
un gest care seamănă cu grijă, rămâi.
Pentru că iubirea ta nu e falsă.
Și pentru că ai învățat că poate e vina ta.
Că dacă ești mai răbdătoare, mai înțelegătoare, mai liniștită, o să funcționeze.

Că poate e doar o perioadă.
Că poate el chiar nu știe cm să iubească, dar tu știi.
Și poate, dacă rămâi destul, o să învețe de la tine.

Ai învățat să îți explici absențele, să scuzi tăcerile, să te uiți cu jumătate de ochi la tot ce doare,
ca să nu se adune prea tare.
Ți s-a spus că „narcisicul” nu iubește.
Dar tu știi că uneori o face, altfel nu ai fi simțit tot ce ai simțit.

Așa că rămâi.
Până într-o zi când nu mai ai resurse să speri.
Și atunci începi să te asculți.

Dar dacă ai iubit vreodată un narcisic (cu sau fără diagnostic) știi deja întrebările care încep să roadă:
E ceva în neregulă cu mine? De ce nu pot să plec?
Oare chiar am nevoie de dramă ca să simt că trăiesc?

Dar iată câteva întrebări mai bune. Mai reale. Mai sincere.

30/12/2025

Îmi amintesc cum, la workshopul „Narcissistic Abuse In-Depth” susținut de Dr. Ramani Durvasula am ajuns la concluzia că de fapt, pattern-urile ne țin captivi,nu persoana cu trăsături narcisice.

În cabinet, de pildă, observ aceste pattern-uri cel mai des, fie că vorbim despre o antreprenoare care își recalibra fiecare decizie de business după o singură privire critică a partenerului iar ulterior în ședința următoare era convinsă că „nu se pricepe”.

Sau un alt tip de client care își justifica absențele partenerului prin scenarii elaborate, până când am pus cap la cap zece zile consecutive și a văzut cât de mult se mințea singur. Sau un părinte epuizat care repeta „îmi pare rău” pentru lucruri care nu erau în controlul lui/ei, uneori inclusiv pentru vreme.

De fiecare dată, primul pas nu a fost să fugim de relație, ci să recunoaștem costul emoțional al acestor micro-strategii. Abia apoi am putut construi opțiuni reale, fie că a însemnat granițe mai clare, sprijin social reactivat sau, uneori, decizia de a pleca.

Dacă îți sună cunoscut, întreabă-te ce încerci să protejezi și cât de mult te costă. Conștientizarea deschide ușa schimbării.

Address

Decebal, Nr. 130, Ap. 7, Ap. 3
Cluj-Napoca
400205

Opening Hours

Monday	09:00 - 19:00
Tuesday	09:00 - 19:00
Wednesday	09:00 - 19:00
Thursday	09:00 - 19:00
Friday	09:00 - 17:00

Telephone

0744 933 140

Website

https://suportpsihologic.ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Individual de Psihologie Gordan Raluca Ioana posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet Individual de Psihologie Gordan Raluca Ioana:

Want your practice to be the top-listed Clinic in Cluj-Napoca?

Despre noi

Suport Psihologic s-a născut din preocuparea și fascinația pentru complexitatea psihicului uman. Credem în capacitatea omului de a-și descoperi și valoriza resursele interioare necesare pentru a trăi o viață așa cm și-o dorește.

Oferim servicii psihologice integrate, adaptate nevoilor și provocărilor cu care ne confruntăm în diferite etape ale vieții.

Prin formările urmate, experiența și pregătirile complementare, echipa noastră de specialiști acoperă o gamă largă de servicii psihologice: de la logopedie pentru copii, evaluarea și psihoterapia copilului până la psihoterapia individuală, de cuplu sau de grup.