13/01/2026
“Crezi că te îndrăgostești de o persoană, dar în realitate te îndrăgostești de trauma ta din copilărie. Nu de om, nu de caracter, nu de fapte reale, ci de un tipar emoțional vechi. Și acum o să demonstrez asta.
Exact așa funcționează recrutorii, serviciile speciale și manipulatorii profesioniști. Ei nu creează sentimente din nimic. Ei nu „te fac” să simți ceva nou. Ei activează un trigger vechi, deja existent în tine, deja învățat de sistemul tău nervos.
De ce se întâmplă asta? Pentru că creierul nu caută iubire. Creierul caută familiarul. Caută ceea ce știe deja, chiar dacă acel „știe” înseamnă suferință. În neuropsihologie, acest mecanism se numește „principiul durerii previzibile”. Adică durerea cunoscută este percepută ca fiind mai sigură decât liniștea necunoscută.
Dacă în copilărie iubirea a însemnat anxietate, răceală, lipsă de atenție sau luptă pentru a fi văzut, psihicul adult va fi atras de acei oameni care reactivează exact aceleași stări. Nu pentru că sunt buni. Nu pentru că sunt potriviți. Ci pentru că sunt recognoscibili la nivel emoțional.
De ce se întâmplă asta? În NLP, acest mecanism poartă numele de „ancoră”. Omul din fața ta poate spune și face orice. Poate promite, poate seduce, poate părea ideal. Dar în momentul în care îți activează triggerul din copilărie – ignorare, indisponibilitate emoțională, distanță, „cald–rece”, oscilații bruște – creierul intră automat într-un cocktail biochimic periculos.
În acel moment, creierul eliberează simultan dopamină și cortizol. Dopamina creează atracția și speranța. Cortizolul creează stresul și dependența. Rațiunea strigă „fugi”, corpul simte tensiune, dar emoțional ești tras înapoi, ca într-un cârlig invizibil.
De ce se întâmplă asta? Pentru că omul este atras cel mai puternic nu de cel care oferă, ci de cel care te face să demonstrezi. Nu de cel care iubește, ci de cel în fața căruia trebuie să meriți iubirea. Acolo se reactivează copilul care a învățat că dragostea nu vine gratuit.
Ieșirea din scenariu nu începe cu analizarea celuilalt, ci cu observarea propriei stări. Pune-ți o singură întrebare, simplă și brutal de sinceră:
acum, cu acest om, mă simt liniștit… sau sunt din nou în tensiune, în așteptare, în frică să nu pierd?
Pentru că iubirea matură liniștește. Trauma excită.
Și diferența dintre ele se simte clar în corp, dacă ai curajul să asculți.”
Anatol Basarab.
