16/02/2025
🌳De ce avem nevoie de „vânt” ca să creștem puternici
(un fragment frumos din cartea „O generație în pericol” - Jonathan Haidt)
„Copiii sunt antifragili.
[...] Mulţi dintre copacii plantaţi pentru a crea un ecosistem de pădure tropicală au crescut rapid, dar apoi au căzut înainte să ajungă la maturitate. Proiectanții ecosistemului nu își dăduseră seama că tinerii copaci aveau nevoie de vânt ca să crească corespunzător. Când bate vântul, copacul se îndoaie, ceea ce solicită rădăcinile pe partea expusă vântului și comprimă lemnul din partea opusă. Ca răspuns, sistemul rădăcinilor se extinde pentru a furniza o ancoră trainică acolo unde este nevoie, iar celulele lemnului comprimat își schimbă structura pentru a-l face mai solid și mai ferm.
Această structură de celule alterate este numită lemn de reacție sau, uneori, lemn de stres. Copacii care sunt expuși la vânturi puternice în primii ani de viață devin copaci care pot să îndure vânturi și mai puternice atunci când sunt complet dezvoltați. În schimb, copacii care sunt crescuți într-o seră protejată se prăbușesc uneori sub propria greutate înainte să ajungă la maturitate.
Lemnul de stres este o metaforă perfectă pentru copii, care trebuie să aibă la rândul lor parte frecvent de factori de stres ca să devină adulți puternici. Copacii ecosistemului ilustrează conceptul de „antifragilitate” [...] ce descrie lucrurile care de fapt trebuie să fie doborâte din când în când pentru a deveni puternice.
Antifragilitatea este o proprietate comună sistemelor complexe care au fost concepute (prin evoluție sau, uneori, de către oameni) să funcționeze într-o lume care este imprevizibilă. Sistemul antifragil suprem este sistemul imunitar, care necesită o expunere timpurie la murdărie, paraziți și bacterii ca să se consolideze în copilărie. Părinții care încearcă să își crească copiii într-o bulă de igienă perfectă le fac rău celor mici, blocându-le dezvoltarea sistemelor imunitare antifragile.
Este aceeași dinamică pentru ceea ce a fost numit „sistem imunitar psihologic” - capacitatea unui copil de a gestiona, procesa și trece peste frustrări, accidente minore, tachinări, excluderi, nedreptăți aparente și conflicte normale fără a cădea pradă unor ore sau zile întregi de frământări lăuntrice. Este imposibil să conviețuiești cu ceilalți oameni fără conflicte și privațiuni. După cm ne-au învățat cu multă vreme în urmă stoicii și budiștii, fericirea nu poate fi atinsă eliminând din viață toate lucrurile care „ne provoacă”; dimpotrivă, fericirea apare de pe urma faptului că învățăm să deposedăm evenimentele exterioare de puterea de a stârni emoții negative în noi.”
