Alina Mirela Craiu

03/04/2026

Sunt atât de mândră de tinerii din Clubul Fluturilor - Centrul de intervenție psihoeducațională !
De ambiția lor, de dorința de a face lucruri! Și mă bucur de bucuria lor atunci când reușesc!

Tot ce au nevoie este de o comunitate care îi sprijină și care crede în potențialul lor.

02/04/2026

26/03/2026

Pubertatea poate să scoată la suprafață multă tensiune.

Și de multe ori, această tensiune este văzută doar prin comportament:
replici mai dure, refuz, izbucniri, plâns, opoziție, închidere, agresivitate.

Dar comportamentul este doar partea vizibilă.

Dedesubt poate fi un puber care simte mai mult decât poate înțelege, trăiește mai mult decât poate exprima și tolerează mai puțin decât înainte.

Aici apare adesea capcana.

Adultul vede reacția și răspunde la reacție.

Dar dacă nu înțelegem ce o alimentează, ajungem să ne luptăm doar cu forma, nu și cu fondul.

Pubertatea NU creează toate dificultățile.

Dar le poate amplifica pe cele deja existente:
dificultatea de reglare, rigiditatea, disconfortul senzorial, lipsa de autonomie, dificultatea de comunicare.

De aceea, întrebarea utilă nu este doar:
„Cum opresc comportamentul?”
ci și:
„Ce îl alimentează?”.

Când începem să vedem asta, lucrurile se schimbă.

Nu devin ușoare peste noapte.

Dar devin mai clare.

Iar claritatea este începutul intervenției bune.

Ți s-a întâmplat să pară că reacția vine „din nimic”, dar de fapt să fie mult mai mult dedesubt?

25/03/2026

Există o formă de durere despre care părinții vorbesc mai rar.

Durerea de a vedea că timpul trece, copilul crește, corpul se schimbă, vârsta se schimbă…dar viața nu devine neapărat mai ușoară.

Uneori devine mult mai grea.

Pentru că un copil mai mare înseamnă și cerințe mai mari.
Mai multă presiune socială.
Mai multe așteptări.
Mai multe lucruri care „ar trebui” să fie deja acolo.

Și când ele nu sunt încă acolo, părintele nu simte doar oboseală.
Simte frică (pentru că nu știe ce se va întâmpla când el nu va mai fi acolo).
Simte vinovăție (crezând că nu a făcut suficient).
Simte confuzie („credeam că va crește și va fi mai ușor...”).
Uneori chiar rușine (pentru că privirile oamenilor din jur sunt uneori necruțătoare...).

Părintele duce foarte mult.

Iar din locul acesta, primul pas nu este critica.
Primul pas este claritatea.

Să vezi ca specialist ce lipsește și să îl îndrumi pe părinte spre ce poate fi construit.
Să vezi ca părinte ce mai poate fi învățat. Și să primești sprijinul necesar.

Nu putem schimba totul dintr-odată.
Dar putem începe să construim exact acolo unde copilul are nevoie.

Și cel mai important, nu putem aștepta ca timpul să treacă. Pentru că timpul doar trece, nu face și altceva (nu construiește abilități).

Dacă ai simțit măcar o dată asta, scrie: „da, știu sentimentul”.

24/03/2026

Pubertatea și adolescența nu sunt același lucru.

Și cred că această diferență merită înțeleasă mai bine, mai ales când vorbim despre copiii și adolescenții cu autism.

Pubertatea este perioada în care apar transformările fizice ale corpului.
Corpul crește, se schimbă, apare maturizarea sexuală și toate acele modificări care pregătesc organismul pentru reproducere.

Adolescența, însă, este mai mult decât atât.
Este o perioadă de tranziție emoțională și socială.
Este etapa în care copilul nu se schimbă doar în corp, ci și în felul în care se raportează la sine, la ceilalți, la reguli, la apartenență, la rușine, la autonomie și la viitor.

De ce este important să facem această diferență?

Pentru că, de multe ori, adulții văd doar schimbările fizice și se pregătesc doar pentru ele.
Dar dificultățile cele mai mari apar adesea în zona emoțională, socială și comportamentală.

Mai ales în autism, nu este suficient să știm că „intră la pubertate”.

Este important să înțelegem și ce înseamnă pentru el sau pentru ea această trecere, ce abilități lipsesc încă, ce trebuie pregătit din timp și cm putem susține drumul către mai multă independență.

De aici începe claritatea.
Și, de multe ori, și intervenția potrivită.

Tu simți că în jurul tău se vorbește suficient de clar despre această diferență?

23/03/2026

Cand un copil cu autism nu poate emite sunete, este important sa ne uitam in profunzime si sa incepem procesul de interventie începând cu aria senzoriala.

23/03/2026

Adolescența este o perioadă intensă pentru orice copil.
Dar pentru un copil cu autism, ea poate deveni copleșitoare.

Pentru că nu se schimbă un singur lucru.

Se schimbă corpul.
Se schimbă reacțiile emoționale.
Se schimbă și felul în care ceilalți îl văd, îl compară, îl acceptă sau îl resping.

Și uneori părintele vede doar partea de suprafață:
mai multă opoziție, mai multe crize, mai multă iritare, mai mult refuz. (Iar asta nu este de condamnat, părintele ajunge la un grad mare de epuizare și rămâne fără resurse.)

Dar sub acest comportament, de foarte multe ori, nu este doar „nu vrea”.
Este un copil care încearcă să facă față unor schimbări pentru care nu este suficient de pregătit încă.

Aici este important să schimbăm întrebarea.

Nu doar:
„Cum îl fac să se comporte mai bine?”

ci și:

„Ce anume îi este greu acum?”
„Ce abilitate îi lipsește?”
„Cum îl pot pregăti mai bine?”

Pentru că adolescența nu este doar o etapă care se suportă.
Este o etapă care are nevoie să fie înțeleasă și ghidată.

Tu unde simți că este cea mai mare presiune acum: în zona corpului, a emoțiilor sau a socialului?

20/03/2026

Ne dorim ca un copil să lucreze la terapie și acasă fără să îi oferim întăritor/recompensă. Pentru ca să nu se învețe prost.

Însă noi adulții mergem la muncă pentru bani. Terapeuții fac terapie și primesc bani pentru asta. Părinții merg la muncă și primesc bani pentru asta.

Niciunul nu muncim pe gratis sau pentru că șeful sau coordonatorul sau părintele bat palma cu noi și ne spun Bravo!.

Gândește-te la asta data viitoare când vrei ca un copil să lucreze ceea ce vrei tu ca adult doar pentru că tu ești drăgut și bați pama cu el.

Oare copilul acela cm se simte? ...

Există o neclaritate asupra modului de folosire a întăritorului și asupra noțiunii de întăritor în general. De multe ori, întăritor/recompensa = bomboană/ciocolată.

Intăritorul poate lua forme diferite. Orice poate avea funcție de întăritor. Orice lucru care îl motivează pe copil. Poate fi o melodie, datul în leagăn, fluturatul mâinilor, o păturică, gâdilatul pe care mama i-l face, apasarea pe un buton al unei jucării, vizionarea unui desen animat, scrierea literelor la calculator, un joc video, o revistă, un suc, un creion, CD uri cu manele, banii, mersul în parc etc. CIocolata sau bomboana sunt doar una dintre formele pe care intăritorul le poate lua.

Un copil poate lucra și fără întăritori. Insă care sunt efectele pe termen lung? El va trebui să lucreze ani de zile. Efortul său este unul foarte mare. Oare nu ar fi mai ușor pentru el să și primească ceva în schimbul acestui efort? În felul acesta ar fi mai motivat, ar fi mai bine din punct de vedere emoțional și ar câștiga pe termen lung.

Bineințeles că în timp frecvența cu care primește un copil întăritori se modifică. Nu va mai primi după fiecare acțiune realizată și în funcție de vârsta și abilitățile lui poate ajunge la întăritor primit după 4 ore de școală sau la finalul zilei sau saptămânii. Însă are nevoie de motivație. Și oricât de drăguț/drăguță ar fi terapeutul/tereapeuta asta nu este suficient. (Coordonatorul/părintele dacă este drăgut, lucrezi terapia doar pentru asta?...)

Poate ar fi mai eficient să tratăm copiii cu mai mult respect și să ne putem și în locul lor uneori. Să vedem dacă nouă ne-ar plăcea terapia pe care ei o fac, dacă ne-ar motiva acel tip de interacțiune...

Uneori schimbările mici aduc progrese mari.

16/03/2026

Un workshop despre teoria minții si cm pot fi aceste abilități dezvoltate prin joc, susținut de Catalina Nicolescu si Trimbitaș!

Pe 28 martie vă aștept la o temă dragă mie ,dar acum cu altă perspectivă spre deosebire de cm predam în anii 2009-2018 .

Cum putem transforma jocul într-o oportunitate reală de a dezvolta Teoria Minții la copii?

vei descoperi cm să integrezi predarea Teoriei Minții ,pe care Andreea Trîmbițaș o va prezenta în 21 martie ,direct în rutinele naturale de joc, folosind principiile Naturalistic Developmental Behavioral Interventions (NDBI).

copiii pot începe să înțeleagă mai bine ce gândesc, simt sau știu ceilalți –totul prin interacțiuni simple, naturale și pline de sens.

Oriunde dai de mine ,cu oricine colaborez sau orice prezint ,scopul meu este sa va invat ca fiecare moment de joc ,interactiune se poate transforma într-o oportunitate de învățare.

14/03/2026

Si pana la teoria minții e nevoie de înțelegerea propriei minți...care nu poate avea loc in absența constietizarii propriului corp sau cand există o slabă conștientizare.

“Copilul mănâncă exagerat de mult. Uneori observ ca de fapt i se face rău de la prea multă mâncare, dar el ar continua să mănânce.”
“ Uneori copilul meu se împiedică și cade puternic cu genunchii de asfalt. Chiar sângerează și zona devine inflamată. Dar el se ridică și continuă să alerge, fără să manifeste vreun disconfort”
“ Copilul meu rade când alt copil plânge lângă el. Nu înțelege ca acel copil e supărat. De fapt, nici când el e supărat, nu poate preciza ce simte.”

Ce au in comun toate aceste situații?
O dificultate de a percepe și înțelege informațiile interoceptive.
Interoceptia ne oferă informații despre ce se întâmplă în interiorul corpului. Ne spune dacă ne e foame ori am mâncat suficient, dacă trebuie să mergem la toaletă sau dacă ne bate inima foarte repede. Ne informează dacă ne e somn, ne e frig sau avem febră.
Tot interoceptia mă ajută să înțeleg emoțiile pe care le trăiesc. Fiecare emoție are și manifestări fizice. De exemplu, dacă sunt foarte emoționată fiindcă voi susține un examen, voi simți ca îmi transpiră palmele, îmi bate inima repede și am un nod în stomac. Dacă înțeleg aceste manifestări fizice, voi putea să caut modalități de autoreglare, astfel încât, ulterior să fac față examenului. Daca insa nu înțeleg ce îmi spune corpul, cel mai probabil voi fi copleșită de emoții și nu voi putea da răspunsuri corecte la examen.
Toate aceste informații se procesează într-o zonă a creierului numita insula. O parte a insulei îmi dă preponderent informații fizice, iar cealaltă mă ajută să înțeleg emoțiile.
Dar pentru decodificarea adecvată a informațiilor interoceptive, am nevoie de o bună procesare proprioceptiva. Deci trebuie să am o conexiune bună cu corpul fizic.
Tot acest tablou se reduce de fapt la MIȘCARE cu sens. Ca să ajungă să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul corpului și ce emoții simte, copilul trebuie să-și simtă corpul și să poată face acțiuni motorii cu sens, planificate.
Mai târziu, pentru ca începe să înțeleagă ce simte el, va putea să înțeleagă ce simt ceilalți. Deci până la teoria minții, e nevoie de teoria propriei minți.

14/03/2026

✨ Cum influențează Teoria Minții gestionarea emoțiilor în autism?

Teoria Minții este abilitatea de a înțelege că ceilalți au gânduri, emoții și intenții diferite de ale noastre.

Cu alte cuvinte, este capacitatea de a citi „harta emoțională” a celor din jur și de a anticipa reacțiile lor.

Această abilitate începe să se dezvolte încă din copilărie și este esențială pentru interacțiunile sociale.

🧠 Cum funcționează Teoria Minții?

De exemplu, dacă vedem pe cineva cu sprâncenele încruntate și brațele încrucișate, putem presupune că este supărat, chiar dacă nu ne spune asta în cuvinte.

Această interpretare ne ajută să alegem cm reacționăm: fie încercăm să-l liniștim, fie păstrăm distanța.

👀 Dar în autism?

Pentru mulți copii și adolescenți cu autism, Teoria Minții nu se dezvoltă la fel de intuitiv.

Ei pot avea dificultăți în a înțelege că:
🔹 Ceilalți oameni pot avea gânduri și intenții diferite de ale lor.
🔹 Oamenii nu reacționează doar la fapte, ci și la emoții.
🔹 Expresiile faciale, gesturile și tonul vocii transmit informații importante despre ceea ce simt ceilalți.

📍 Cum afectează acest lucru gestionarea emoțiilor?

➡️ Dacă un copil nu înțelege de ce cineva reacționează supărat sau trist, s-ar putea simți confuz sau chiar copleșit.
➡️ Dacă nu își poate anticipa propriile emoții, furia sau frustrarea pot apărea brusc, fără ca el să aibă mecanisme de reglare.
➡️ Dificultățile în a înțelege perspectivele celorlalți pot duce la conflicte și retragere socială.

💡 Cum putem sprijini dezvoltarea Teoriei Minții?

✔️ Poveștile sociale – Explică situații reale, pas cu pas, pentru a ajuta copilul să înțeleagă punctele de vedere ale celorlalți.
✔️ Jocurile de rol – Îl ajută să exerseze interpretarea emoțiilor și a intențiilor.
✔️ Sprijin vizual – Folosirea pictogramelor sau imaginilor cu expresii faciale poate fi foarte utilă.
✔️ Discuțiile despre emoții – Ajută-l să pună cuvinte pe ceea ce simte și să înțeleagă cm emoțiile influențează comportamentele.

🌱 Teoria Minții nu este doar despre a înțelege lumea emoțională a celorlalți, ci și despre a învăța cm să îți gestionezi propriile emoții și reacții.

Cu sprijinul potrivit, copilul sau adolescentul cu autism poate dezvolta strategii care să-l ajute să se simtă mai în siguranță și mai înțeles.

💬 Tu ai observat dificultăți în acest sens la copilul tău? Ce strategii l-au ajutat cel mai mult?