14/04/2026
Voi cm v-ați simți dacă fiica dumneavoastră ar fi lovită în cap, în plinǎ zi, într-un mijloc de transport în comun?
Asta i s-a întâmplat, la Craiova, unei fete în vârstă de 15 ani, care călătorea cu tramvaiul împreună cu prietenul ei de 17 ani. La un moment dat, un bărbat din mijlocul de transport în comun a fost deranjat de gesturile de apropiere dintre adolescenți și a lovit-o pe fată în cap, cu mânerul unui trafalet.
Din fericire, fapta bărbatului, care nu îi cunoștea pe niciunul dintre copii, nu i-a pus viața în pericol fetei, însă gestul este unul incalificabil.
Iar pentru colegii de la Secția 5 de Poliție Craiova, fiecare astfel de caz, cu repercusiuni majore în mentalitatea colectivă, trebuie soluționat de îndată.
Și așa a și fost. Polițiștii s-au mobilizat de îndată și, în doar câteva ore, bărbatul agresiv a fost identificat cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere din tramvai. Ulterior, agresorul a fost reținut și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Satisfacția cea mai mare pentru colegii de la Secția 5 de Poliție Craiova nu este neapărat faptul că l-au prins pe agresor într-un timp foarte scurt, ci, mai degrabă, mesajul ulterior al mamei către polițiști.
Mama fetei le-a transmis polițiștilor mulțumiri pentru tot ce au făcut pentru copilul ei, dovedind, încă o dată, cât de important este ca cetățenii să se simtă în siguranță, protejați de polițiști.