Psih. Manuela Capalb

06/10/2021

Mintea este asemeni unei grădini, iar tu ești grădinarul.
Ce alegi să plantezi, este ceea ce va răsări din însăși ființă ta.

30/09/2021

Păstrăm aceste nevoi relaționale pe tot parcursul vieții, deși intensitatea unora dintre ele se poate schimba pe măsură ce ne maturizăm. Atunci când aceste nevoi nu sunt satisfăcute, ajungem să experimentăm stresul psihologic(distress), exprimat prin perturbări ale dispoziției, ale gândirii, ale comportamentului, cu alte cuvinte, apar acele simptome care ne determină să căutăm psihoterapia ca soluție.

● Nevoia de securitate: pentru ca o relație să o percepem ca fiind sigură, este nevoie să ne genereze un sentiment de protecție și siguranță pentru a ne putea manifesta deschis vulnerabilitățile, fără a ne simți ridicoli sau rușinați. Adică să avem sentimentul acela că putem spune orice celeilalte persoane și vom primi un răspuns pozitiv necondiționat.

● Nevoia de a fi validat și de a ți se confirma că ești semnificativ: cu alte cuvinte, nevoia de a fi apreciat, îngrijit, respectat, recunoscut, înțeles, nu numai pentru ceea ce poți face, ci și pentru ceea ce ești.

● Nevoia de acceptare din partea altora care sunt stabili, de care depindem și care sunt protectori, din partea cărora vrem să primim incurajare, informare și susținere, înțelegând din asta crearea siguranței și protecției față de propriile exagerări și conflicte intrapsihice. Această nevoie se întâlnește în copilărie, spre exemplu când căutăm îndrumarea părinților, bunicilor, profesorilor, iar la vârsta adultă, atunci când consultăm un specialist:psiholog, psihoterapeut, couch, etc. pentru a fi îndrumați, ghidați.

● Nevoia de reciprocitate sau de confirmare a experienței personale: nevoia de a fi în prezența cuiva care este similar cu tine; cineva care a trecut printr-o experiență similară sau care are aceleași viziuni despre filozofia vieții, etc.

● Nevoia de autodefinire-recunoașterea și acceptarea unicității: este într-un fel opusul nevoii de reciprocitate. Este nevoia de a fi recunoscuți și acceptați ca fiind unici în complexitatea noastră ca indivizi. În psihoterapie vin clienți care au fost definiți de altcineva, lipsindu-le capacitatea de a se autodefini, de a se exprima pe sine.

● Nevoia de a avea un impact asupra altora: nevoia de a experimenta puterea, de a influența comportamentul sau modul de a gândi a unei persoane sau de a obține o reacție emoțională, pe de o parte, iar pe de altă parte, nevoia de a spune nu, de a protesta, de a vorbi în termeni de ceea ce vreau de la cealaltă persoană și de a primi o înțelegere a acestei poziții; nevoia de cooperare.

● Nevoia de inițiativă a altei persoane: nevoia ca alte persoane să vină spre noi și să inițieze contactul. Într-o relație în care doar o singură parte face primul pas:inițiază apropiere, inițiază dialogul, inițiază plimbări, vacanțe, etc, este posibil ca la un moment dat să apară insatisfacția, frustrarea.

● Nevoia de a exprima iubire, dragoste. Cu toții avem dorința de a exprima iubire față de alții, prim manifestări ca recunostinta, oferirea de afecțiune, oferirea de cadouri, oferirea de servicii, oferirea de cuvinte de apreciere și susținere, etc.
Atâta timp cât ne sunt îndeplinite celelalte 7 nevoi de mai sus,(aceasta din urma fiind a 8 a) ne vom împlini și nevoia de a primi iubire.

22/09/2021

"Încearcă să fii un curcubeu în norul cuiva.” -Maya Angelou

Povestea curcubeului

Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită.

Verdele spuse: “Uitati-vă la iarbă, frunze şi copaci. In mod evident vedeti şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vietii şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot”.

Albastrul l-a întrerupt şi exclamă: “Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”

Galbenul râse: “Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată când te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zâmbeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede rămâne uimit.”

Portocaliul începu să se laude: ” Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci cănd portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire.”

Ei bine, Rosul începu să strige: “Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii.”

Violetul se ridică în picioare şi era foarte înalt. El vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperiala şi a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii.”

La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, Indigoul spuse: “Cu greu mă observaţi, însă deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru echilibru şi contrast şi pentru linişte interioară.”

Argumentarile au continuat, fiecare culoare în parte lăudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Începu să tune şi să plouă cu găleata.

Culorile tremurară de frica şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

Apoi ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlate. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, Curcubeufiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă!”

Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. “De acum încolo”, zise ploaia, “când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei.”

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curaţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului.

Ori de câte ori simți că ești copleșit de tumultul poveștii pe care o trăiești, privește cerul și așteaptă cu înțelegerea că în orice ploaie stă promisiunea unui curcubeu.

Zile în curcubeu! 🤗

13/09/2021

Avem parte de provocări în fiecare zi a vieții noastre și reacționam la ele. Modul în care o facem este diferit în funcție de fiecare dintre noi și este influențat de numeroși factori. În anumite situații, unele persoane dau dovadă de agresivitate.
Cum știm însă când este încălcată limita normalității?

Tendința către agresivitate este înnăscută. Dintr-un anumit punct de vedere are legătură cu instinctul de supraviețuire, dar ne și îndeamnă la distrugere.

Manifestările agresive există încă din primele zile de viață în care bebelușul mușcă sânul mamei pentru a-și asigura existența, fără a avea capacitatea de a înțelege încă dacă ceea ce face este bine sau rău.

Dezvoltarea noastră ca specie are la bază infinite momente de acest gen, de la lupta pentru supremația celor mai puternici, la acțiunea de a vâna, care înseamnă iarăși supraviețuire.

Agresivitatea umană poate fi directă sau indirectă. Agresivitatea directă este caracterizată prin comportamente fizice (lovire, orice formă de violență fizică) sau verbale (țipăt, strigăt, insultă) destinate să provoace rău cuiva. Conceptul de agresivitate indirectă este caracterizat prin comportamente destinate să dăuneze relațiilor sociale ale unui individ sau unui grup (tachinare, intimidare, răspândirea unor zvonuri sau ignorarea unei persoane).

Un comportament agresiv vine la pachet cu iritare și neliniște, dar și cu dificultăți de control al propriilor reacții, încalcând granițele sociale și poate duce chiar la ruperea relațiilor cu cei din jur.

Sunt situații când alegem să fim agresivi, pentru a obține răzbunare sau pentru a provoca deliberat pe cineva. Se întâmplă adesea să întoarcem agresivitatea și asupra propriei persoane.

De cele mai multe ori avem tendința să repetăm șabloane din trecutul nostru pe care nu reușim să le reparăm.
Răspunsul în fața frustrării și răspunsul la agresivitate sunt comportamente deprinse în relațiile primare pe care le avem cu părinți, bunici și alte persoane importante în formarea noastră ca indivizi.

Atunci învățăm poate, că dacă suntem agresivi însemnă că suntem răi, dar pentru că primim atenție doar în acele momente, vom apela și ulterior la acte distructive, tot pentru atenție.
Tot atunci putem afla că nu este bine să ai comportamente agresive însă pentru ca tensiunea frustrării cere să fie eliberată, căutăm forme mascate, chiar și față de noi: agresivitatea pasivă.

Tot de mici putem vedea că atunci când ești furios, soluția este să țipi, să lovești, să înjuri, pentru că așa fac și cei mari, în loc să învățăm să punem în cuvinte ceea ce ne deranjează și să găsim o variantă amiabilă de rezolvare a situației.

Când vorbim despre agresivitate, la fel de importante sunt și efectele pe care aceasta le are asupra persoanei agresate. O persoană care a fost supusă violenței poate ajunge în punctul în care are nevoie de îngrijiri medicale. În funcție de gravitate, agresivitatea poate produce sechele pe termen lung sau chiar la moarte.

În ceea ce privește sănătatea mintală, victimele pot suferi răni emoționale serioase precum depresie, anxietate, atac de panică, Insomnie, coșmaruri, sindrom post-traumatic.

Iar în urma acestora, pot apărea Tulburări de personalitate, tulburări alimentație, tentative de suicid, abuz de alcool și / sau droguri, etc.
Pentru a putea combate acest tip de comportament, este important să-i înțelegem cauzele.

Orice tip de agresivitate poate fi combătut, dacă i se acordă atenția necesară. Dacă vedeți la dumneavoastră sau la cei din jur ieșiri agresive repetate, cereți ajutor specializat.

Rolul psihoterapiei este de a găsi explicațiile adânci ale emoțiilor și comportamentelor noastre, de a învăța să punem limite știind mai întâi cine suntem și de ce avem nevoie de ele.

11/09/2021

Victor E Frankl spunea că între stimul și răspuns e un spațiu. În acel spațiu sta puterea noastră de a alege răspunsul, iar în răspunsul nostru se afla creșterea și libertatea.

Tu cât de mult îți stăpânești impulsul de a răspunde?

Cum ar fi pentru tine sa practici pauza? Sa stăpânești acest spațiu dintre stimul și răspuns?

Pauza înainte sa judeci
Pauza înainte sa faci proiectii
Pauza înainte sa acuzi
Pauza înaintea oricărei tentații de a reacționa agresiv

Cum ar fi pentru tine sa te oprești ori de câte ori ești pe cale să reacționezi dur, evitând să faci și să spui lucruri pe care le vei regreta ulterior?

Cum ar fi pentru tine sa te oprești și să analizezi ce anume din tine îți trezește impulsul de a reacționa agresiv?

Send a message to learn more

09/09/2021

Heal before having children so you children don't have to heal from having you as a parent.

01/09/2021

01/09/2021

Ingrijorarea, neliniștea, tensiunea, frustrarea apar atunci cand există o discrepanță între ceea ce trebuie și ceea ce ne dorim.

Viața noastră interioară este mereu în balans între căutarea împlinirii, a plăcerii, a siguranței pe de o parte și grija, incertitudinea, frica de eșec, pe de alta parte.

Suntem înclinați să crdem că ideile, opiniile , grijile, fricile care se cuibăresc în noi sunt adevărul despre lume, când de fapt sunt doar produsul mintii noastre.

Mintea noastra participă la acțiunea pe care o desfășurăm, aducandu-ne aminte de experiențe trecute sau anticipează problemele pe care le-am putea întâmpina.

Probabil ca ati auzit expresia "mi-a zburat mintea". Asta face mintea:"zboara". Sau aleargă haotic, precum un cal salbatic.

Cum se îmblânzește mintea? Prin atenție, prin dorința noastră expresa de a ține mintea în prezent, atentă clipa de clipă, la ceea ce se petrece în jur, fără să judeci. Pentru că în momentul în care apare judecarea realității, aprecierea, compararea, imaginarea, senzații intense, în mod automat va aduce în câmpul conștiinței experiențe trecute, estimari asupra deznodământul și in mod cert va aluneca într-un monolog interior care în final va obtura prezentul.
😁

27/08/2021

Maslow afirmă că omul posedă un număr de trebuinţe înnăscute care activează şi direcţionează comportamentul persoanei. Trebuinţele au un caracter instinctiv.

Comportamentele puse în acţiune pentru a satisface respectivele trebuinţe au un caracter dobândit şi variază de la un individ la altul. Aceste trebuinţe universale sunt organizate ierarhic. O trebuinţă de nivel superior nu este activată până când nu sunt satisfăcute trebuinţele de nivel inferior (să fie satisfăcute măcar parţial). Astfel, de pildă, o persoană flămândă sau ameninţată nu va simţi nevoia de apartenenţă sau de dragoste.
Când nevoia de apartenenţă sau cea de dragoste sunt satisfăcute, omul poate simţi nevoia de stimă şi respect, iar dacă şi acestea sunt satisfăcute, va fi pusă în funcţiune nevoia de autoactualizare.

Oamenii nu sunt motivaţi de toate aceste trebuinţe în acelaşi timp, doar o singură trebuinţă fiind dominantă. De pildă, o femeie de afaceri nu va mai fi dominată de trebuinţe fiziologice, ci va căuta stima şi auto-actualizarea.

Cu toate acestea ierarhia trebuinţelor poate fi răsturnată: astfel, dacă se produce o recesiune economică şi persoana îşi pierde serviciul şi își cheltuieşte economiile, trebuinţele fiziologice revin pe primul loc. Trebuinţele cu poziţie inferioară în ierarhie sunt mai puternice.

O trebuinţă nu trebuie să fie total şi pe deplin satisfăcută, înainte ca o altă trebuinţă din ierarhie să-şi facă simţită prezenţa.

🛌💦💨🥗 I. Trebuinţele fiziologice

Sunt trebuinţele de hrană, apă, aer, somn şi s*x. Sunt cele mai puternice trebuinţe şi sunt capabile să blocheze total manifestarea celorlalte trebuinţe. O trebuinţă care este satisfăcută nu mai reprezintă o trebuinţă şi joacă un rol minimal în viaţa omului.

🏡🚙👩‍🍳II. Trebuinţele de securitate

Ele implică: nevoia de siguranţă, stabilitate, protecţie, structurare, ordine şi absenţa fricii şi anxietăţii.

Maslow este de părere că trebuinţele de securitate au o importanţă deosebită pentru copii şi pentru adulţii nevrotici. Subiecţii normali și-au satisfăcut bine aceste trebuinţe.

El subliniază că lipsa structurării mediului înconjurător produce anxietate la copii. Copilului trebuie să i se acorde libertate, dar numai în limitele unor situaţii cărora acesta le poate face faţă.

La fel, un adult nevrotic are o mare nevoie de structură şi ordine în mediu pentru că la el nevoia de securitate este încă dominantă. Nevroticul are tendinţa compulsivă de a evita noul şi îşi organizează existenţa astfel încăt ea să fie cât mai predictibilă (se conduce după rutine rigide).

Maslow subliniază că, deşi oamenii normali şi-au satisfăcut aceste trebuinţe, ei mai au totuşi nevoie de un anumit grad de securitate. Majoritatea oamenilor preferă predictibilul necunoscutului, ordinea haosului, un loc de muncă sigur unuia care presupune aventura.

💏👯‍♀️ III. Trebuinţe de apartenenţă şi dragoste

Acestea pot fi satisfăcute în mai multe moduri: prin relaţii afectuoase cu alţi oameni, în general, prin intermediul relaţiei cu o anumită persoană (iubit, prieten) sau prin ocuparea unei anumite poziţii într-un grup sau în societate.

Maslow nu confunda iubirea cu s*xul, dar recunoaşte faptul că activitatea s*xuală poate fi un mod de exprimare a nevoii de dragoste.

Eșecul satisfacerii trebuinţei de dragoste reprezintă, după Maslow, una din cauzele fundamentale ale dezadaptării în societatea occidentală.

🤝🤴🏆🎖IV. Trebuinţele de stimă

Implică nevoia de respect din partea propriei persoane (sentimente de valoare personală), cât şi din partea celorlalţi, sub forma trebuinţei de statut, recunoaştere, succes social, faimă etc.

Satisfacerea trebuinţei de autostimă îl face pe individ să se simtă puternic, valoros şi adecvat. Drept rezultat el devine mai competent şi mai productiv în toate domeniile existenţei. Atunci când autostima lipseşte, subiectul se simte inferior, neajutorat şi descurajat.

Maslow subliniază că autostima, pentru a fi eficientă, trebuie să se bazeze pe aprecierea realistă a propriilor posibilităţi. În acelaşi timp, prestigiul, statutul şi buna reputaţie trebuie să fie acordate pe merit.

🔝📽💡📚 V. Trebuinţa de autoactualizare

Se referă la realizarea deplină a tuturor posibilităţilor şi disponibilităţilor fiinţei umane. Omul trebuie să devină ceea ce poate deveni în plan potenţial.

Chiar dacă celelalte trebuinţe sunt satisfăcute, persoana care nu este autoactualizată va fi neliniştită şi nemulţumită.

Autoactualizarea poate îmbrăca multiple forme, nu doar realizarea artistică, ştiinţifică sau politică. Astfel, o femeie care îşi creşte bine copiii şi este mulţumită de acest lucru este autoactualizată.

Autoactualizarea presupune îndeplinirea mai multor condiţii: libertatea faţă de restricţiile impuse de cultură sau de sine însuşi, faptul ca persoana să nu fie distrasă de satisfacerea trebuinţelor de nivel inferior, persoana trebuie să se autocunoască bine, să aibă o apreciere realistă a puterilor şi slăbiciunilor sale, a aptitudinilor şi abilităţilor sale.

《Extras Psihologia Personalității. D. Bentu》

26/08/2021

"Drumul spre autenticitate trece atât prin valea plângeri, cât și prin valea fericirii"

Dă-ți voie să pornești pe drumul către tine! Gasește-te pe tine printre tenebrele trecutului! Afla cine ești TU, nu cine ți s-a spus că TREBUIE să fii.

Cunoaște-te în profunzime, dă sens haosului aparent, fă din trecut o perspectivă de a explica prezentul.

Apoi, așează întreaga curgere a faptelor, în matca vieții obișnuite.

Începutul cunoașterii nu poate încolțit decât pe teritoriul filmului adevărat, pentru că refuză convenția apoteoticului.

25/08/2021