Cabinet Individual de Psihologie Cristina Cazacincu

08/09/2025

Cum ar fi să ai 1 lună de vacanță ?
Dar 2-3 luni?
Hmmm, pentru majoritatea dintre noi un vis.
În realitatea sunt........7 zile sau maxim 10 sau 14. Trec zilele ca vântul

Așteptăm tot anul și facem planuri. Bilete, cazări, ce vizităm.
Odată plecat lași în urmă
- Dimineți cu cafea băută pe fugă, în timp ce răspunzi la mesaje
- Mâncat în picioare, pe fugă - între două drumuri sau la volan
- Conversații cu masca zâmbitoare
Și treci la ritmul agale de vacanță, soare, plajă, aer curat, liniște. 🌈☀️🏖️🏕️
Relaxarea începe să pună stăpânire pe tine. Nu te mai doare nimic. Dormi mai bine, zâmbești mai mult. Ai chef de glume. Parcă și ridurile se mai estompează

Și.... te intorci. Te întorci tot la agenda plină cu responsabilități care se cer rezolvate. Și posibil la un job unde cuvintele nerostite se adună tot mai mult.
Unde se adună? În corp.... Poate simți un nod în stomac, o durere de cap sau poate palpitații.
Și corpul nu uită.
Oboseala pe care o duci zi de zi – acel gen de oboseală care nu trece nici după o noapte întreagă de somn – nu e doar lipsă de odihnă. Și nici după o scurtă vacanță. Este semnalul că trăiești pe avarie de prea mult timp. Că funcționezi, dar nu mai trăiești cu vitalitate.
E practică constantă de ani de zile, așa că zici cu ușurință “nu-i mare lucru, sunt ok. ”

Vestea mai puțin bună este că stilul ăsta de viață se imprimă în ADN.
La propriu.
Știința demonstrează că stresul cronic, graba continuă, lipsa grijii reale pentru sine afectează telomerii – acele capete de protecție ale ADN-ului nostru. Cu cât sunt mai scurți, cu atât celulele noastre îmbătrânesc mai repede. Cu alte cuvinte, nu doar că trăim obosiți, dar îmbătrânim prematur.
Iar vitalitatea dispare fără să ne dăm seama.

Întrebarea pe care ți-o las este :
Cum vrei să te simți peste 10, 15, 20 de ani? Și nu, nu e despre dacă vrei să trăiești mult.
Pentru că o viață lungă petrecută în supraviețuire nu e același lucru cu o viață lungă trăită în echilibru și cu bucurie.

Iar schimbarea nu vine la finalul vacanței.
Vine când alegi, IN FIECARE ZI, obiceiuri în care pui puțin mai mult *tu* în viața ta:
– să alegi mâncarea care te hrănește, nu doar te satură
– să spui „nu” când simți că nu mai poți
– să-ți permiți bucurii simple, fără vină
– să închizi ochii 2 minute și să respiri conștient
Nu ai nevoie de planuri mari. Ai nevoie să începi cu ceva, cât de mic.

Pentru că, până la urmă...
🕯️Nu e despre câți ani trăiești.
E despre cât din tine trăiește cu vitalitate și nu doar supraviețuiește cu dureri și o pungă de buline.

Dacă simți că ceva din tine vrea mai mult decât pauze temporare, ascultă-ți corpul.
Vacanța poate fi începutul.
Dar adevărata transformare începe când te întorci acasă… la tine. ❤️
Daca nu ai fost niciodată la coaching sau la psiholog, dar simți că ai nevoie de un punct de plecare pentru a începe toamna cu un nou vibe, îți las linkul la programatorul meu.
Programează o convorbire pe Zoom de 40 minute cu mine și vedem dacă îți este potrivit să lucrăm impreună.

https://calendly.com/ro_crisa/new-meeting

18/07/2025

07/07/2025

Când corpul doare, dar analizele ies bine 🤔 >>
Ce anume nu se vede?
Această întrebare m-a urmărit mult timp:
Cum e posibil ca analizele să nu arate nimic, dar eu să simt că ceva e în neregulă în mine?

Răspunsul a început să apară după ani de căutări, abia când am înțeles limbajul emoțiilor nespuse. Când am început să privesc nu doar unde doare, ci și ce poveste duce corpul.
Analizele spuneau că sunt bine. Valorile în limite. Totul „normal”.
Și totuși, aveam dureri. Simptome clare - dureri mari in articulații, tensiuni în corp, insomnii. Oboseala resimțită zi de zi era tot mai mare.
Nu era nimic „în capul meu”. Era real. Doar că nu apărea pe hârtie.

În lucrul meu cu femeile care se confruntă cu oboseală cronică, dureri difuze, boli autoimune sau recidive misterioase, văd același tipar:
Tratamentele funcționează parțial sau deloc, atâta timp cât cauza emoțională rămâne activă în subconștient.
Boala, uneori, nu e doar în corp. E și în identitatea pe care ne-am construit-o în jurul durerii.
Când trăim ani întregi cu emoții ca furia, frica, rușinea sau abandonul, dar nu le exprimăm, corpul le ține în locul nostru.
Le închide în țesuturi.
Și atunci vorbește corpul. Le exprimă prin inflamații, epuizare, dureri inexplicabile sau tulburări digestive.
Și da – subconștientul poate menține simptomele active chiar și după ce tratamentul fizic s-a încheiat.

De ce? Pentru că în interior rămâne un conflict nevindecat. O traumă veche. O poveste care încă nu s-a spus până la capăt.

Așa că dacă treci prin simptome inexplicabile la prima vedere,
poate că răspunsul este într-o poveste nespusă.
Într-o poveste ținută ferecată în tăcere.

👉 Întrebarea de azi .....
Ce parte din tine ai învățat să ignori, ca să poți merge mai departe?

29/06/2025

Duminica, o zi potrivita să lași mintea să respire, să iasă din listele zilnice de To Do.
Un pic de loc pentru..nimic. "Nimicul" ăla care seamana semințele din care cresc cele mai bune idei. Puțin spațiu să crească inspirația, să lași noul să intre în viața ta.

Experiența de weekend e nevoie să aducă liniște, mintea să se relaxeze, grijile să se desprindă și sufletul să găsească spațiu să creeze. Asta se întâmplă când nu faci nimic „productiv” – doar lași gândurile să curgă.

Știința spune că atunci când mintea „hoinărește” liber și corpul e relaxat, rețeaua implicită din creier (Default Mode Network) se activează și se conectează cu zonele de decizie și control – astfel apar acele idei neașteptate, soluții care par să vină de nicăieri .E acel spațiu neuronal care îți aduce idei aparent „din senin”, conexiuni neașteptate, claritate. E activat nu când muncești, ci când te desprinzi. Când stai pe o bancă și asculți natura, când îți bei cafeaua fără telefon sau când pur și simplu stai în liniște cu tine.

Un studiu publicat în Frontiers in Psychology a confirmat că stările de relaxare și meditație ușoară stimulează creativitatea divergentă. Exact acel tip de gândire care aduce soluții originale, profunde, vii.

Așa că, azi, duminică, lasă puțin spațiu și plantează semințe pentru nou. E posibil să-ți apară cea mai bună idee sau doar o stare bună.
Suntem învățați să căutăm idei mari cu mintea încordată, să rezolvăm tot „în fugă” și să fim creativi între două taskuri.

Dar creativitatea nu vine când tragi de tine. Nu vine când ești epuizat. Vine când lași spațiu, nu când forțezi.
Inspirația adevărată se naște din relaxare – nu din stres, nu din agitație, nu din „trebuie repede”.
Așa este biologic construit creierul să funcționeze.

Și dacă simți că ai uitat cm e să creezi fără presiune și vrei să-ți regăsești inspirația în viața de zi cu zi, scrie-mi. Poate putem deschide împreună ușa spre acel spațiu viu din tine – unde ideile nu sunt sarcini, ci bucurii!

Duminica cu relaxare maximă!

Cristina

25/06/2025

Te simți mereu obosită?
Poate nu e lipsă de somn.
Poate e furia pe care n-ai avut voie s-o simți.
Da, furia. Emoția aceea pe care o îngropi uneori sub zâmbete, sub „nu-i nimic”, sub „las că trece”.
Dar nu trece. Se adună, se înfige în corp și te obosește până la epuizare.

?Te enervezi des, dar îți spui că nu ai voie să te superi?
?Îți vine să țipi, dar în schimb gătești, faci curat și zâmbești prin dinți?
?Simți o revoltă în tine, dar o înghiți zilnic cu nodul în gât?

Asta nu e doar stres.

Asta e oboseală emoțională cronică, cu efecte reale asupra sănătății tale.

Te doare capul adesea sau ai insomnii?
Te doare stomacul?
Tensiunea sau pulsul cresc peste normal?
Biologic, furia neexprimată blochează sistemul nervos în stare de alertă.
Corpul rămâne tensionat, inima bate mai tare, inflamația crește. În timp, asta se transformă în:
• Tulburări digestive
• Insomnie
• Tensiune arterială crescută
• Dureri musculare
Pe scurt, se ajunge la boli cronice și scurtarea speranței de viață.

O viață trăită cu furie neprocesată e o viață în care te lupți cu toată lumea… dar mai ales cu tine însuți.

E ca și cm ai merge zilnic cu frâna de mână trasă.

Și-apoi te miri că nu mai ai vlagă, nici chef, nici bucurie?
Și da, tot acolo duce: la oboseală cronică.
Pentru că nu doar munca te epuizează.
Ci și emoțiile pe care nu le-ai lăsat niciodată să iasă.

Furia nu e dușmanul tău.
Este doar semnalul ca este nevoie să schimbi ceva.

Vrei să trăiești mai mult?
Vrei să ai o bătrânețe în care să fii prezentă, sănătoasă, vie?

✅Metoda BodyFlow te pregătește pentru asta:

- să reduci durerile și să scapi de tensiunea din corp cu 40-70%
- să înveți să spui „nu” fără să te simți vinovată
- să înveți să gestionezi reacțiile emoționale puternice
- să îți calmezi mintea și să reduci auto-critica

Dacă simți că a venit timpul să îmblânzești furia, să te deschizi spre nou, trimite-mi un mesaj.

👇Alege să răspunzi sincer, pentru tine, la întrebările din comentarii:

23/06/2025

Câte vieți mai trebuie să salvezi… până să o salvezi pe a ta?
Hai să ghicesc:
• Îi asculți pe toți. Le răspunzi, le rezolvi, le porți poverile.
• Te pui ultima pe orice lista de TO DO, doar să fie ceilalți bine.
• Și totuși… nimeni nu-ți vede oboseala, chiar și tu refuzi să o vezi.
Ai învățat de mică să fii utilă, să ajuți, să nu deranjezi.
Să fii bună. Disponibilă. „Acolo pentru toată lumea”.

Doar că, în timp ce îi ții pe toți pe linia de plutire… tu te scufunzi.
Tu ești salvatorul.
Nu o să vină nimeni să te vadă, să te oprească, să-ți spună „ajunge”.
Dacă tu nu te oprești… lumea o să-și facă în continuare un plan cu viața ta. Fără să conteze dacă ai unul.

O să te admire, dar o să uite să întrebe: cine ești tu când nu salvezi pe nimeni?
Însă cheia este la tine.

Realitatea e crudă:
N-o să vină nimeni să te scoată din rolul ăsta.
Pentru că toți s-au obișnuit cu tine așa – mereu gata, mereu pe fugă, mereu pe marginea propriei vieți.
Și da, te admiră. Dar nu te mai văd.
De cât timp exiști doar pentru a fi sprijinul altora ?

Când ai început să crezi că iubirea necondiționată se câștigă
DOAR făcând, nu fiind?

Adevărul e că... nimeni nu te poate scoate din cercul ăsta în afară de tine.

Dacă vrei cât mai curând să ai un plan personalizat și
să-ți construiești o viață în care ești mulțumită de tine – scrie-mi un mesaj.
Nu propun formule magice.✨️
Propun un drum solid cu pași mici și clari.
Un drum pe care îl parcurgi tu, cu mine alături.

(sursa foto-Net)

06/06/2025

Ți se întâmplă să spui DA… deși ai spune un mare NU?
Am întâlnit de multe ori în povești, mai ales cu femei, același scenariu:
– „Da, mă ocup eu.”
– „Da, rămân peste program.”
– „Da, pot să ajut.”
Și apoi, undeva în tăcere… regretul.
Pentru că în interior, adevărul era altul: „Nu mai pot. N-am chef. Nu vreau. Nu azi.”
Când întreb „De ce n-ai spus NU?”… apare o pauză. Uneori, un zâmbet stânjenit. Alteori, tăcere.

Nu pentru că nu vor.
Ci pentru că nu mai știu cm să spună NU fără să simtă vină.
Asta este una dintre cele mai subtile forme de autosabotaj emoțional: să-ți măsori valoarea prin cât de folositoare ești pentru ceilalți.
Și nu se întâmplă doar la birou.
Se întâmplă în relații, în familie, în cercurile de prieteni.
Te simți datoare să fii acolo, să ajuți, să rezolvi.
Și dacă, uneori, pui o limită… apare vinovăția. Sau gândul:
„Oare sunt egoistă?”

📊 Un studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin (2020) arată clar:
Oamenii care spun „da” din frică de respingere ajung mai repede la epuizare emoțională. Nu pentru că sunt slabi. Ci pentru că efortul constant pentru ceilalți nu mai lasă loc pentru propriile nevoi.

Și știu cm este.
Pentru că am trăit exact așa:
Invariabil, munceam 10–11 ore, iar acasă, atenția îmi era către ceilalți. Uitam de mine. Îmi ignoram nevoile. Le puneam mereu pe ultimul loc. Nu aveam nici o pasiune. Iar pentru micile plăceri nu găseam niciodată timp. Aproape totul era despre ceilalți și despre ce aveau ei nevoie.

Până într-o zi. Când am început transformarea mea.
Am învățat că a spune NU, nu înseamnă să respingi pe cineva.
Înseamnă că te alegi pe tine. Cu claritate, cu blândețe, cu respect.

Ideea e simplă:
Dacă tu nu îți faci un plan cu viața ta, cu siguranță se va găsi cineva care să și facă un plan cu resursele tale.

Dacă treci acum printr-o provocare asemănătoare cu cea pe care am trăit-o eu în urmă cu 15 ani, trimite-mi cuvântul DA într-un mesaj privat. Îți trimit acces la calendarul meu.

👉🏻Programează o ședință gratuită de 45 de minute cu mine și vei pleca de acolo cu o strategie clară, pe care să o poți aplica.

30/05/2025

📊 În 2010, doi cercetători de la Harvard – Matthew Killingsworth și Daniel Gilbert – au desfășurat un studiu inedit: au urmărit în timp real peste 15.000 de oameni, folosind o aplicație care le punea 3 întrebări simple, de mai multe ori pe zi:
– Ce faci acum?
– La ce te gândești?
– Cum te simți?
Rezultatul?
47% din timp, mintea oamenilor era în altă parte decât în prezent.
Mai mult decât atât:
Cu cât mintea rătăcea mai mult, cu atât scădea nivelul de bine interior – chiar dacă gândurile erau despre ceva plăcut.

Pe scurt:
nu trebuie să faci mai puțin ca să te simți mai bine.
Trebuie doar să fii mai prezent în ceea ce faci.

Ușor de zis. Dar, de multe ori, greu de făcut.
Pentru că în liniște… apare neliniștea.
De ce?
Pentru că mintea a fost antrenată să creadă că valoarea ta vine din cât faci, cât dovedești, cât ajuți.
Și când nu faci nimic, apare o vină subtilă, o tensiune în corp, o agitație fără nume.

Se numește anxietate funcțională.
Nu e o tulburare clinică.
E o formă de anxietate invizibilă, dar prezentă în viața multor oameni in mod special a femeilor performante, conștiincioase, de încredere.
Cele care „țin totul”, dar în tăcere, țin și oboseala.
Aceasta se manifestă așa: – Simți nevoia să fii mereu ocupată
– Te agită pauzele „goale”
– Nu te poți relaxa complet nici în vacanță
– Ai o neliniște permanentă în fundal, dar nu știi de ce
– Iar când faci „nimic”… te simți inutilă
La exterior pare că totul e în control.
Dar în interior e overthinking, tensiune, anticipare.
Și ce e mai dificil e că primești aplauze:
„Wow, cm reușești să le faci pe toate!”
„Ești un exemplu cm reușești să faci atât de multe, ce femeie puternică!”

Dar costă.
Pentru că această hiperfuncționare vine cu prețuri mari:
• oboseală constantă,
• tulburări de somn,
• dureri de cap sau stomac,
• distanțare în relații,
• și poate cel mai dureros: deconectarea de tine însăți.

Această stare nu e întâmplătoare.
Are rădăcini adânci: perfecționism, nevoia de control, frica de a nu lăsa totul să se destrame dacă te oprești.
Și, mai ales, o credință veche și grea:
„Valoarea mea e în cât fac, cât dau, cât reușesc.”

Anxietatea funcțională e un mod de supraviețuire. În copilărie poate a fost necesar.
Dar acum… nu mai e sustenabil.
Și de multe ori, oboseala cronică e doar un semnal că ai dus prea mult, prea mult timp.

Partea bună?
Se poate învăța un alt mod de a trăi.
Un mod în care nu renunți la responsabilitate, dar nici nu te mai abandonezi pe tine.
E nevoie, măcar uneori, de prezența în AICI și ACUM.
E acel moment mic în care începe întoarcerea la tine.

🌞Week end cu soare blând de început de vară vă doresc! 💕

24/05/2025

🥦În special primăvara, aud adesea în jurul meu:
„Fac un detox ca să-mi curăț corpul!”
Sucuri verzi, posturi, suplimente… Minunate ! și da, sunt excelente, chiar ajută.

Dar ce-ar fi dacă ți-aș spune că și mintea are nevoie de un detox?
Unul care nu se face cu nimic din exterior, ci cu pauze. Cu spațiu. Cu mai puțin zgomot.

Ai simțit vreodată oboseală profundă, cu gânduri ce aleargă într-un film continuu? Așa începe corpul să cedeze, să se epuizeze, iar tu faci efortul „să ții totul sub control”.

Ne inundă stimuli în fiecare clipă: notificări, comparații, griji, frici. Fără să vrem, mintea intră pe „pilot automat” și uite așa caută doze rapide de dopamină: scroll, gustări nepotrivite, seriale, orice ne distrage. Sistemul nervos simpatic (care nu e deloc simpatic ....🤨 ) în loc să ne liniștească… ne goleşte mai tare de energie.

Asta se numește epuizare nervoasă, și mai profund de atât, e semnul că mintea și corpul nu mai sunt în același ritm.
Neurocercetătoarea Dr. Sylvia Mercer spune:
„Când supraanalizezi, afectezi fiecare aspect al vieții tale.”
„Mintea caută să te protejeze. Dar ca să o poată face bine, are nevoie de spațiu.”

De fapt, mintea încearcă, cu toate resursele ei, să facă față. Și ca să reziste, cere „dopamină” – adică acele mici plăceri rapide - mâncat compulsiv, seriale, distrageri.
Dar ceea ce el are nevoie, de fapt, e pauză. Spațiu. Simplitate.

Aici intervine ideea de “detox de dopamină” – nu un detox ca la dietă, ci unul în care se reduc stimulii și ne întoarcem la noi. Nu ca să fim „perfecți”, ci ca să respirăm din nou cu mintea și cu corpul.
„Dacă observi toate schimbările de ton, reacțiile celorlalți, te atașezi repede sau te afectează prea mult… nu e vina ta. Așa a învățat mintea ta să te protejeze.” – spune Dr. Mercer

Cum se face detoxul de dopamină?
Nu e despre restricție, ci despre simplificare cu blândețe. Nu înseamnă „să nu faci nimic”, ci să alegi să faci ce îți hrănește liniștea.
Blând, fără presiune începi sa vezi ce este diferit dacă
închizi telefonul o oră pe zi, dacă ieși la o plimbare fără muzică - doar tu cu tine, dacă respiri conștient 10 minute sau faci orice aduce prezență. Cum ar fi, de exemplu, să faci ceva cu mâinile- desenează, tricotează, cântă la un instrument.
Mintea se liniștește când corpul se simte în siguranță.
Și corpul începe să se vindece când mintea se oprește din alergat !

Contextele pentru momente de liniste sunt totdeauna binevenite!
💫 💕
Week-end cu liniște va doresc !

Mai multe detalii despre subiect poți găsi în articolul care mi-a inspirat postarea. Îl găsești în link ul din primul comentariu 👇

18/04/2025

În agitația de zi cu zi, uităm uneori să ne mai oprim.
Să respirăm. Să ne ascultăm. Să fim.

Această perioadă a renașterii, sa-ti fie moment de respiro.
Să lași în urmă presiunea, graba și oboseala adunate peste an.
Să te regăsești în liniște, în Lumină și în adevărul tău interior.

Paștele nu e despre perfecțiune, ci despre prezență.
Nu e despre „a face”, ci despre „a fi”.

Fie ca această sărbătoare să-ți aducă în gânduri,
pace în inimă și curajul de a alege cu blândețe pentru tine.

💛 Paște cu liniste in suflet,
cu echilibru in minte si in viata!