26/11/2025
Vocea critică nu apare din senin.
Pentru mulți dintre noi, ea s-a format cu mult înainte să ne dăm seama.
În copilărie ni s-au transmis mesaje critice pe care noi le-am integrat și le-am făcut parte din noi. Prin acestea adulții importanți au încercat să ne protejeze sau să ne facă să fim mai buni, însă au ajuns să ne rănească.
Uneori vocea critică pornește din hiperprotecție („Ai grijă să nu cazi!”). Alteori provine din etichete dure și repetate („Ești un prost”, „Nu ești bun de nimic”).
Copilul le aude, le memorează și, în situații similare, mintea le repetă. Dacă mesajele sunt constante, la un moment dat cuvintele nu mai au vocea părintelui, ci propria noastră voce. Astfel se vor înrădăcina și vor ajunge să facă parte din sinele persoanei.
Există și situații mai extreme, în care critica a fost atât de intensă încât persoana nu doar integrează în propriul sine acele cuvine, ci le dezvolta, le amplifică pentru ca atunci cand va primi din nou mesajele critice să le poată face față (“Dacă mă critic eu mai rău, nu mă mai poate răni nimeni.”). Dintr-o voce critică atât de înrădăcinată aceasta se transformă într-un mecanism de apărare, iar în timp duce la o stimă de sine scăzută, neîncredere și tendința de a percepe orice mică greșeală ca pe un eșec major.
Acest cerc vicios de a ne critica la orice pas va face persoana să nu fie conștientă de propriul potențial, să nu creadă atunci când cineva îi face un compliment și să nu își dezvolte iubirea de sine. Lipsa unei voci interne pozitive și a aprecierii de sine va face ca persoana să se pună în situații de eșec sau să intre în relații nepotrivite care să confirme din nou credința: “nu sunt suficient de bun”.
Vocea critică poate fi înțeleasă, nuanțată și îmblânzită prin lucru interior, explorare și compasiune față de sine. Chiar dacă pare o parte din noi, este de fapt un pattern învățat. Și tot ce a fost învățat, poate fi și schimbat.
Schimbarea nu începe prin a învinge vocea critică, ci prin a o înțelege.
