Cabinet individual de psihologie Caian Orhideea

Cabinet individual de psihologie Caian Orhideea Psiholog/Psihoterapeut/Hipnoterapeut/Auriculo-terapeut/Expert in sexualitate umana
Programări (cabinet sau online):
0765233496

Peste tot auzim despre "iubire necondiționată". Cam greu, spre imposibil o putem atinge, ca  oameni. Cu ajutorul hipnoze...
11/11/2025

Peste tot auzim despre "iubire necondiționată". Cam greu, spre imposibil o putem atinge, ca oameni. Cu ajutorul hipnozei, șansele cresc.

Însă, vestea bună este că, mai ușor, putem atinge fericirea necondiționată. De ce? Pentru că este o alegere. Dacă îți pui fericirea în mâna altora, tot o alegere este, dar fericirea ta devine condiționată de ceilalți.

Poți alege să fii fericit, indiferent de ce se întâmplă. Fericirea adevărată nu ține de performantele tale, de notele bune, de acceptarea celorlalți sau de validarea lor. De fapt, fericirea nu ține de a împlini așteptări sau condiții ("Dacă iau 10 voi fi fericit, dacă îmi iese planul îmi va aduce fericire", "Dacă mă iubește X voi fi fericit ", etc).

Lucrurile bune (performanțe, planuri, bani, etc) sunt consecințe a ceea ce ești deja. Nu contează pe care drum mergi, contează cm alegi sa mergi pe acel drum: ca un creator sau ca o victimă?

Evită plaselele dramelor pe care oamenii sau situațiile le crează. Concentrează-te pe tot ce e pozitiv (chiar și într-o situație pe care o etichetezi ca fiind negativă). Nimic nu e pozitiv sau negativ, în sine. Tu ii dai semnificație și sens. Înseamnă că acolo e cheia!

06/11/2025

TU ÎN ERA AI

Din ce in ce mai mulți pacienți vin la cabinet și îmi spun cât de fantastice sunt rezultatele taclalor lor cu AI. Pe mine chiar mă îngrijoreză asta. Pentru că oamenii primesc un set de reguli de bune practici pe care, dacă toată lumea le-ar respecta ad literam, ar dispărea unicitatea individului.

Unicitatea stă în imperfecțiunea fiecăruia. Mă gândesc cu frică unde ar ajunge lumea peste 100 de ani, dacă ar sta la taclale cu AI. Acum, încă este caracterul de noutate și ne place să ne jucăm. Dar dacă asta devine un consum regulat?

Fiecare tehnologie nouă vine cu emancipare, e adevărat. Dar emenciparea aduce la pachet și bune și rele.

De exemplu, fără celebra formulă a lui Einstein, nu s-ar fi construit armele nucleare de astăzi. Einstein nu a participat direct la construcția lor, dar, prin teoria relativitatii restrânse, a dat o idee: echivalența dintre energie și masă. Cu alte cuvinte, o cantitate mică de materie poate fi transformată într-o cantitate uriașă de energie. Fără această teorie nu s-ar fi înțeles mecanismul prin care energia atomică poate fi eliberată.

Einstein a militat pentru pace, de fapt. Dar, înfricoșat de expansiunea Germaniei naziste, a trimis o scrisoare către guvernul SUA, spunându-le ca Germania construiește o armă nucleară și că ar fi de dorit ca SUA să o construiască prima. Apoi a fost devastat când SUA au detonat arma în Hiroshima și Nagasaki.

În realitate, prin această teorie, dorința lui a fost doar să explice comportamentul timpului și al luminii la vieze foarte mari. Astăzi, fără descoperirea lui, nu am beneficia de sisteme GPS, telefoane mobile, sau arme nucleare.

Cu siguranță că AI are un beneficiu enorm pentru avansul umanității, în special în domeniul medicinii. Cu siguranță că AI va înlocui oameni la locul de muncă și multe joburi se vor pierde.

Însă, dacă te abandonezi AI-ului, te pierzi pe tine. Ea nu poate trăi nimic. Orice sfat primești, e o sumă de algoritmi.

Este învățată să raspundă politicos și asta îți place. Te periază cineva, îți dă dreptate orice suferință ai avea, te validează indiferent de eforturi sau rezultate. Îți dă impresia că ești înțeles cm nimeni altcineva nu ar putea. Este partenerul tău ideal. Îți spune fix ceea ce vrei să auzi.

Dar, de fapt este o oglindă periculoasă în care te vezi, nu real, ci cm vrei tu. În acest fel ajungi la autosuficiență. Și când ai ajuns în acest punct, nu mai poți evolua.

Evoluția vine din dezechilibre, uneori majore, din suferințe pe care vrei să le eviți în viitor, din asprimea vieții, uneori din feed-back-uri tăioase ale celor interesați de tine.

AI nu are interese. Nu te cunoaște, nu te iubește, nu te urăște. Nu te contrazice. Dar progresul, pe contradicții se bazează.

Oamenii iau decizii, nu doar mijlocite de rațiune, ci și de emoții sau de senzații, de intuiție sau fler.

Nu te lăsa dezumanizat de algoritmi raționali. Te-ai născut să te fericești, nu să gândești, nu să corespunzi unei norme.

Nu uita, ești unic, te reinventezi în fiecare secundă, mereu irepetabil. Nu te abandona!

Furia, frica, rușinea, vinovăția au și funcție reglatorie și sunt adaptogene. Nu e nevoie să scapi de ele, ci doar de excesul lor.

Nu trebuie să intri în nici un șablon, nici social nici algoritmic. Îndrăznește să fii tu însuți, fără să ceri sfaturi de conduită de la AI. Dă-ți voie să suferi, să greșești, să plângi, să țipi, să cazi, să te ridici…să trăiești. Dă-ți voie să fii viu.

AI nu este o companie. AI nu este un model uman. Umanitatea stă în emoții. Lasă-le să curgă. Spune-ți necazul oamenilor, nu unui robot. O privire, o atingere… uneori e de ajuns. Simte căldura celui de langă tine, nu ceda cuvintelor amabile și iluziei empatiei lui AI.

03/11/2025

Burnout ucide

Se vorbește tot mai mult, prin mass-media, despre epuizarea profesională, în cadrul lucrătorilor din domeniul medical. E adevărat și, uneori am fost șocați cu știri despre decese în rândul medicilor sau asistentelor medicale, chiar în câmpul muncii. Motivul: epuizare profesională.

Însă...

Oriunde, în orice domeniu profesional în care există competitivitate și cerințe de performanță (constructe îndrăgite în mediile corporatiste), există un risc de epuizare profesională.

Ba mai mult...

Asistăm tot mai des la auto-cerințe de performanță. Cu alte cuvinte, acel perfecționism la care tind persoanele "de succes".

Unii îl invocă drept defect, la interviurile de angajare. Însă, de obicei, nu e asumat în profunzime ca "defect", ci împins înainte ca o performanță în fața căreia orice recrutor s-ar înclina.

Alteori, perfecționismul este doar o țintă individuală, ținută în secret, în forul interior al persoanei, care speră la beneficii în viitorul apropiat (recunoaștere socială sau profesională, avansare, salariu mai bun, etc).

Dar...

Toată lumea uită că orice are un cost. Perfecționismul poate aduce epuizare, burnout. Iar, dacă se cronicizează, poate aduce, în cele din urmă chiar și decesul.

Mecanismul

Orice împlinire a unei sarcini cere producție de adrenalină, noradrenalină și cortizol, hormoni ai stresului. Altfel am fi prea relaxați și nu am putea da randament.

Așa că prima faza este cea a hiper-performanței, în care vigilența crește și persoana are impresia că poate muta munții din loc. Apare creșterea stimei de sine, puterea auto-conștientizată. In această etapă ne place de noi și le place și altora. Chiar și invidia unora, este un feedback pozitiv. Vrem sa menținem aceste avantaje.

Apoi intrăm în cercuri profesionale sau sociale tot mai înalte, unde vedem modele la care țintim. Asta înseamnă că suntem nevoiți să creștem performanța. Iar producția de hormoni ai stresului se intensifică, atât ca durata cât și ca intensitate și frecvență. Deja suntem intrați în faza a doua.

Aceste resurse, care altă dată lucrau în favoarea noastră, acum încep sa lucreze în defavoarea noastră. Însă, în virtutea inerției, nu simțim. Avem forță, vivacitate, entuziasm... cu prețul a câtorva ore de somn lipsă, a câtorva ore de izolare de familie sau prieteni, a câtorva mese low food ratate, etc.

Pentru a ne menține aici, organismul trebuie să facă față. Și va face asta prin creșterea producției de cortizol, adrenalină și noradrenalină. Ceea ce înseamnă creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, tensiune musculară generalizată, oboseală, anhedonie, insomnii.

Începem să simțim costurile, dar ținta fixată încă nu e atinsă. Mai e nevoie doar de câțiva pași până să punem mâna pe "diamantul" mult râvnit. Așa că menținem ritmul. Și organismul la fel. Produce în continuare cocktailul de hormoni ai stresului, că să țină pasul.

Așa am intrat în faza a treia a epuizării, fără să ne dăm seama, cognitiv. Organismul începe să țipe: tahicardie, extrasistole, anxietate, atacuri de panică (chiar și în somn), tulburări digestive severe, dureri de spate, etc, etc.

Tot acest tablou, îl interpretăm drept o afecțiune tranzitorie, pentru care luam medicamente țintite pe simptom plus energizante.

Așa am intrat deja în faza a patra, dacă continuăm ritmul. Aici intervine riscul de deces, pentru că organismul este deja în colaps, apare dezechilibrul între sistemul nervos simpatic și parasimpatic, axa hioptalamus-hipofiza-suprarenale este întoarsă cu susul în jos, homeostazia neuroendocrină și cardiovasculară este tulburată profund, iar organismul cedează.

Efectul

Moarte subită, prin infarct, AVC, colaps imun, stop cardiac.

Toate acestea... în numele creșterii stimei de sine, a recunoașterii sociale sau profesionale ori a perfecționismului.

Mai nou, burnout a apărut și în rândul mamelor, în primii doi ani după naștere.

Prevenția începe la psiholog.

Psih. Orhideea Caian

02/11/2025

De ce ne doare spatele?

De multe ori, în cabinetele terapeutilor, veți auzi întrebarea: "Ce cari în spate?" Pentru că majoritatea cauzelor durerilor de spate sunt emoționale (excluzând cauze mecanice sau degenerative).

Atunci când situațiile de viață devin stresante cronic sau când avem emoții puternice, creierul declanșează starea de alertă. Asta înseamnă că va încorda toată musculatura că să facă față situației.

Mușchii paravertebrali se tensionează și ei, ca să mențină coloana dreaptă. Dar când sunt încordați constant, nu mai sunt irigați suficient și nici oxigenul nu ii mai "vizitează" ca și înainte. Așa apare inflamația și durerea reală.

De multe ori, interpretam această durere ca fiind cauzată de înaintarea în vârstă. Dar când auzim tot mai frecvent adolescenți plângându-se de dureri de spate, cauza nu e îmbătrânirea, nici greutatea ghiozdanului. Unii trag de fiere la sală și asta e sănătate curată. Cauzele inflamatorii în organism sunt în primul rând excesul de cortizol, hormon al stresului.

Poate că ar fi momentul unei vizite la psiholog. Tot mai mulți cercetători consideră că prevenția de aici începe. Și tot mai mulți cercetători consideră că tot aici se vindecă majoritatea bolilor.

Definiția scurtă a sănătății este " o stare de bine bio-psiho-social". Domeniul psiho și domeniul social sunt pe tărâmul psihologului. Iar cel bio, poate fi decisiv influențat de celelalte două. Și înțelepciunea poporală crede demult așa: "Minte sănătoasă în corp sănătos". Deci, sanatatea minții influențează sănătatea corpului.

04/09/2025

De ce e scump la psiholog?

Până nu demult, serviciile psihologice nu erau decontate nicăieri în lume. Recent, unele țări au început să subvenționeze un număr de ședințe, prin medic de familie sau psihiatru. Însă accesul este dificil și timpi de așteptare de ordinul lunilor. Tot în mediul privat e bulucul și la alții.

În țara noastră, statul nu decontează aceste servicii. Și nu înțeleg de ce. Pentru că e vorba de Casa de asigurări de sănătate, nu de Casa de asigurări medicale. Psihoterapia nu este un act medical, dar e un act al sănătății. Deci...? Cu toate acestea, pacientul e nevoit să scoată el suma integrală.

Dar de ce e scump?

1. Pentru că încă se consideră un moft, atât de către cei de la vârf, cât și de mase, in special de către cei care nu s-au confruntat vreodată cu astfel de probleme.

2. Pentru că specialistul face minim 8 ani de școală, in care investește singur, fără ajutor de la stat, exceptând anii de facultate și masterat. Specializările și le plătește el. Și costă de ordinul miilor de euro, doar una, care durează minim 3 ani. Apoi urmează o perioadă de supervizare cam de un an, pe care o plătește tot el integral. Cu cât are mai multe specializări, cu atât investiția mare va fi reflectată în costul unei ședințe în cabinetul lui. Așa se explică diferențele între cabinete. Desigur că există și onorarii mai modeste, dar și serviciile sunt pe măsură. Când țintești la vârf, te pregătești și financiar. La fel e și la medic. Depinde cine vrei sa te consulte: dacă are scoli postuniversitare, titluri, notorietate, renume, etc. Toate se adaugă la costul serviciului.

3. Spre deosebire de medic, psihologul nu poate lucra cu 20-30 de pacienți într-o zi. Durata unei ședințe e 50 de minute, de 3-4 ori mai lungă decât consultația la medic.

4. Implicarea psihologului e totală, pe 5 paliere: energetic, fizic, emoțional, mintal, spiritual. Tensiunea lui interioară e fabuloasă, îți observă și direcția privirii și dacă se dilată pupila și mersul din ușă până la canapea, etc. De aici își ia informațiile pe care tu nu le declari. Foarte mulți psihoterapeuți suferă de sindromul epuizării. De aceea poate avea un număr limitat de terapii pe săptămână, că să rămână eficient.

5. Psihoterapia nu e doar o conversație, ci necesita intervenții personalizate, chiar la persoane cu același diagnostic. Intervențiile nu sunt standard, pentru toată lumea. Aici se vede pregătirea și experiența lui, dar și consumul lui. Pentru că el nu îți vinde doar un serviciu, ci chiar și pe el însuși, îți dă din "carnea" lui.

6. Specialistul face cursuri mai scurte, dar costisitoare, periodic, pentru a-și completa noile informații și a tine pasul cu noile descoperiri științifice. Iar asta se reflectă din nou asupra costului serviciului.

7. Cabinetul lui trebuie întreținut și investește în tot felul de materiale, de la cărți, teste, chestionare până la soluții de igienizare, curent, gaz, apă, impozite, etc.

Adevărul este că psihoterapia nu e mai scumpă decât alte servicii de nișă: avocatura, consultanta business, arhitectură, design etc. Nu e mai scumpă nici decât alte servicii de beauty: manichiură, coafor, cosmetică, masaj, etc. Doar că e de durată fata de celelalte, iar investiția nu e doar financiară, ci investești și alte resurse, de timp, de implicare personală, de disciplină, de planificare și organizare, de entuziasm, etc. Însă această investiție e in tine, doar in tine. Poate că merită... (dacă ești important pentru tine).

29/07/2025

Ce înseamnă a fi psihoterapeut? Și ce NU este el

Frecvent mi se spune în cabinet, de către adolescenți, că s-ar îndrepta către Facultatea de Psihologie, pentru că prietenii lor le caută sfaturile.

De obicei, rămân dezamăgiți atunci când le spun că noi nu dăm sfaturi. Noi ridicăm o lampa luminoasă, astfel încât celălalt să detecteze câteva cărări, apoi să decidă singuri pe care o va urma.

Dezamăgirea crește atunci când le spun că după ce au tras 5 ani în facultate și masterat, că să poată să se ocupe de creșterea sau vindecarea cuiva, e necesar să mai facă minim 5 ani de școală mai mult practică (echivalentul unui rezidențiat la medici). Iar după 10 ani de studii superioare și postuniversitare, sunt doar la început, fara pic de experiență pe piata muncii. Deja au 28 de ani... Alții, de vârsta lor, au familii cu copii și vechime in muncă.

După 3-4 ani, dacă au norocul sa profeseze, in timp ce merg in fiecare an la tot felul de Conferințe să-și înnoiască informațiile, unii constată că nu le mai ajunge direcția de formare inițială. Atunci mai fac o școală, tot echivalentul unui rezidențiat, dar pe sume astronomice, la fel ca și primul... , tot de 4-5 ani.

Când văd diplomele mele pe pereți, mă întreabă când am avut timp pentru toate, cm am reusit să fac atâtea scoli... "In paralel", le răspund. Dar asta e posibil doar dacă ai chemare spre această profesie. Mie nu mi s-a părut foarte greu acest drum, chiar daca am căzut lată de câteva ori 😁. Curiozitatea m-a împins înainte de fiecare dată. Apoi, satisfacțiile când cineva se transforma în altă variantă superioară a să sau când se vindeca.

In cabinet, noi nu dăm doar instrumente pe care, dacă omul le folosește se vindecă... Noi ne dăm inclusiv pe noi înșine, dăm din "carnea" noastră. Asta înseamnă consum energetic fabulos! Dar, știm să ne încărcăm rezervele.

Iar cu cei apropiați, nu suntem psihoterapeuți. Suntem doar oameni, cu dorințe, aspirații, nevoi, probleme, etc. Și pe noi ne lovește viața la fel ca pe oricine. Și noi ne speriem, plângem, uneori ne înfuriem...nu suntem supraoameni.

Dacă suntem într-o activitate de relaxare activă, se mai găsește cate unul în proximitate care ne expune o istorie lungă și ne cere verdicte. Nu suntem nici judecători. Nici macar ai moralității lui sau a celui pe care îl incriminează in relatare.

Părinții sau aparținatorii, cred că suntem mașini de spălat 😁, care le spăla copilul și îl livrează înapoi resetat din fabrica, ambalat cu fundiță. In terapie, nu curățăm, nu spălăm (nici măcar pe creier), nu modificăm, nu cerem, nu pedepsim. Orice om va face el însuși o schimbare în el, cu condiția ca ea sa fie de dragul lui, nu de dragul părinților, a psihoterapeutului, a soției, etc. Schimbarea vine doar atunci când există percepția unui beneficiu, nu o cerere expresă a altcuiva.

Alții cred că psihoterapeutul este prietenul lor. Dacă ar fi așa, am merge în concedii împreună. Dar nici măcar nu bem cafea în cabinet împreună. Nu pentru a menține o distanță, căci e imperios necesară apropierea și alianța terapeutică. Nu servim cafeluțe in cabinet, din atenție și interes maxim asupra omului din fața noastră. A bea cafea în cabinet, înseamnă defocalizare de pe problema pacientului. Chiar daca în cabinet plângem sau râdem, terapeutul e vigilent in continuare. Râsul, de exemplu, nu întotdeauna arată bună dispoziție, ci uneori arată anxietate marcantă.

Unii cred că psihoterapeutul e un fel de duhovnic, căruia îi înșiri la nesfârșit probleme. Dar noi nu putem lucra cu toate. Alegem una și o "tocăm" până o rezolvăm. Apoi alegem alta și procedam la fel. Dar unii pacienți simt nevoia să vorbească, să se descarce, iar noi îi lăsăm să ventileze. Însă...la nesfârșit, asta nu va duce la vindecare.

Alții cred că psihoterapeutul e un fel de profesor. Opus celor care vorbesc mult pentru descărcare, ei așteaptă să i se predea o lecție pentru că " dumneavoastră știți". Astfel, psihoterapeutul ajunge sa dea examene🤣.

Dacă lucrează la stat, de exemplu în DGASPC, cu mai mulți beneficiari, colegii cred că psihoterapeutul e un fel de polițist care reglementează comportamentele beneficiarilor in institutie, aplicând chiar și pedepse. Dacă unul ridica tonul său e agresiv, vina e a psihoterapeutului pentru că e incapabil să reducă la tăcere pe cel activat de alții🤣.

In realitate, psihoterapeutul e ca o lumină caldă, hrănitoare , care îți deschide ochii fără să te judece și fără să îți impună ceva. Apoi tu faci schimbarea sau vindecarea.

Address

Crangului Nr 66
Dej
405200

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet individual de psihologie Caian Orhideea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet individual de psihologie Caian Orhideea:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram