http://psiholog-orhideeacaian.ro/

Cabinet individual de psihologie Caian Orhideea, Crangului nr 66, Dej (2025)

22/11/2025

Ce înseamnă încrederea?

Se spune că încrederea se construiește greu și se pierde repede.

Ea se naște în context social întotdeauna, pentru că oferi ceva sau ți se oferă ceva. Acest ceva este o resursă pe care o ai sau cel ce ți-o dă, o deține.

De multe ori, resursa e internă. Cu alte cuvinte, oferi celuilalt ceva "din carnea ta". Asta înseamnă că renunți la acel ceva din tine spre a-i oferi celuilalt, de obicei o informație despre tine, care poate fi și emoțională, nu doar cognitivă.

În felul acesta, îi oferi celuilalt un avantaj asupra ta. Îi cedezi o părticică din controlul tău sau după caz, primești. La început, nu știi ce va face celălalt cu ceea ce tocmai i-ai cedat. Și aștepți "după boscheți" să-i vezi următoarea mișcare. Dacă e satisfăcătoare, se formează mugurele încrederii.

Copiii, în special fetițele, atunci când se grupează, își spun "secretele", iar asta e pilonul prieteniei lor. Însă deseori, "secretele" sunt deconspirate, iar atunci, cea care s-a dezvăluit, crede că i se prăbușește un univers. De obicei relația se încheie subit, dar cu multa suferință.

În relațiile amoroase de lunga durată, de obicei lucrurile stau altfel. Marile dezvăluiri tind sa fie păstrate, chiar și în urma unui divorț, în pofida conflictului de proporții. Asta pentru că acea încredere s-a transformat în loialitate, care este o valoare mai mare decât fidelitatea, într-o relație.

Suferința apare atunci când loialitatea este este trădată. Atunci când partenerul pleacă din relație, celălalt tinde să creadă că a plecat cu o parte din el.

Asta pentru că investiția lui a fost constantă și pe durată lungă. Adică a dat "din carnea" lui sistematic și fără pauză, ani în șir, până când a ajuns "mâncat". Dar, in realitate el însuși s-a oferit drept hrană. Și...ce face cineva sătul? Dar cel suprasaturat?

Avantajele oferite necontenit, ajung să i se pară normalitate, în cazul cel mai bun. În cazul cel mai rău, aceste avantaje ajung să nu mai fie râvnite. În consecință, vei fi părăsit. Nu pentru că ești insuficient, nu pentru că ai defecte, ci pentru că altcineva devine râvnit. Și doare... Rău... Cumplit, uneori aproape de doliu. Dar doliul nu e după cel ce a plecat, ci după ceea ce a luat din tine când a plecat.

Ai grija ce informații despre tine îi oferi lui CHAT GBT sau altor astfel de programe. Ele nu cunosc nici încrederea, nici loialitatea. Nu e obligatoriu să fii părăsit, e suficient să le dea mai departe, așa cm sunt programate, cu scopul de a învăța. Nu le hrăni cu tine însuți! Orice dezvăluire îi faci, va fi avantajul botului asupra ta.

20/11/2025

Război?

Scandalul mediatic ce îl are ca protagonist pe dr. Cristian Andrei, s-a transformat într-o luptă pentru supremație a psihiatriei versus psihoterapiei.

Și foarte multă lume nu cunoaște diferența. Chiar dacă ambele se ocupă cu creșterea sau menținerea sănătății mintale, ele operează diferit. Nu înseamnă că una o concurează pe alta, ci sunt la poli opuși ca abordare.

Psihiatria tratează prin medicație. Asta înseamnă că un deficit biochimic la nivel cerebral, va fi completat cu substanțe de sinteză astfel încât creierul să nu ducă lipsă de "hrana" necesară.

Psihoterapia tratează prin schimbarea perspectivei, uneori chiar a filosofiei de viață. Chiar daca există același deficit biochimic, in timpul procesului psihoterapeutic, individul acționează altfel în viața lui, lucru care produce biochimia care înainte lipsea. Cu alte cuvinte, sunt implicate propriile substanțe, produse de propriul organism , fara a apela la cele de sinteză.

Dar, pe lângă substanțe, omul rămâne cu o structură coerentă de gândire, cu un sistem emoțional reglat, cu mecanisme de coping sănătoase, cu o viziune de viață diferită, cu alte idealuri, cu alte speranțe și uneori cu percepția altei realități.

Câteodată este de dorit ca tratamentul psihoterapeutic să opereze împreună cu cel psihiatric pentru a da cele mai bune rezultate.

Psihiatria nu rezolvă cazurile grave, iar psihoterapia cele ușoare. Pur și simplu, metodele sunt diferite. Nu unele mai bune și altele mai rele, nu unele superioare comparativ cu celelalte...ci, pur și simplu diferite.

Dar ce este absolut clar, este că medicația nu poate scoate ideile din cap, în timp ce, foarte frecvent, se întâmplă ca după oprirea medicației, tabloul simptomatologic sa revină. Nu pentru că nu a funcționat, ci pentru că nu a fost suficient. Acesta este motivul pentru care cele două direcții de tratament e recomandat să coopereze.

De obicei, vrem rezultate rapide. Psihiatria vine cu rezultate rapide, dar superficiale, câteodată, având in vedere că simptomatologia revine uneori. Psihoterapia da rezultate mai lent, dar mai profund, astfel încât tratează o problemă pe viață, odată ce omul învăța cm să o gestioneze.

Când nu funcționează psihoterapia? Atunci când omul nu e pregătit să renunțe la ceea ce l-a îmbolnăvit, când nu dorește să facă schimbări, când așteaptă să lucreze psihoterapeutul in locul lui sau când nu este conștient că are o problemă.

19/11/2025

Se tot vorbește pe la TV despre femicid și cm să-l pedepsim mai aspru ca să îl reducem.

Eu nu înțeleg cm toată lumea se concentrează pe acest efect, care, ca orice efect, are o cauză. Cum sa pedepsești femicidul, iar violența domestica nu? Nu e tot o crimă și asta? De ce trebuie să îl diferentem? Femeia e ucisă altfel decât e ucis un bărbat? Moare altfel?

Ce duce la femicid? Violența domestică este cancerul. Femicidul e metastaza.

De ce in Occident, bărbații fac pușcărie dacă își lovesc partenerele și la noi nu? De ce sunt protejate mamele cu copii după divorț? De ce partajul arata altfel acolo? Dacă tot suntem în UE, de ce nu luam modelele bune chiar și în legiferări?

Femeile trebuie sa se apere singure? Se pare că da... Pentru că agresorul o atacă chiar dacă are brățară de supraveghere. De ce nu funcționează doar această măsură?

Momentul in care o femeie își părăsește partenerul violent, este vârful ciclului violenței. Aici e riscul cel mai mare. Pentru că furia lui e atât de intensă, încât reprezentarile consecințelor sunt o mulțime vidă.

Dar de unde vine furia asta? Din modele culturale care glorifică dominația, din modele de masculinitate toxice, din valori care au născut reguli sociale inflexibile ("Să nu destrămăm familia").

Familia este o valoare, e adevărat, dar nu trebuie păstrată cu prețul vieții și nici a calității ei! Viața e o valoare superioara familiei. Cum este reglementată conduita celor care trebuie sa apere viața? Polițiști nepregătiți, procurori care minimizează riscul, instanțe care nu înțeleg dinamica violenței, adăposturi insuficiente, victime lăsate să decidă sub imperiul groazei dacă abuzatorul va purta brățară sau nu...

Femicidul este ultimul pas al unui tipar violent. Este predictibil. Și, cu toate acestea un bărbat care își bate partenera primește o amendă. Absurd!!! În cazuri cronice, primește un ordin de protecție pe care îl încalcă fara consecinte semnificative reale. În alte cazuri primește o condamnare cu suspendare, fiind lăsat că continue șirul abuzurilor!

Violența domestică este terenul pe care se formează femicidul, dar nu doar cea fizică. Ea începe mult mai devreme prin control (Unde ai fost? Cu cine? De ce?), prin interdicții ( Nu ai voie!), prin amenintari (Ai grija că o iei peste ochi!), dependență economică impusă (Fara mine mori de foame) etc, etc

Așa că...dragi fete tinere, .. fugiți cât vedeți cu ochii, la primele semne. Nu așteptați prima palmă. Abuzul este și emoțional, și verbal și sexual.

11/11/2025

Peste tot auzim despre "iubire necondiționată". Cam greu, spre imposibil o putem atinge, ca oameni. Cu ajutorul hipnozei, șansele cresc.

Însă, vestea bună este că, mai ușor, putem atinge fericirea necondiționată. De ce? Pentru că este o alegere. Dacă îți pui fericirea în mâna altora, tot o alegere este, dar fericirea ta devine condiționată de ceilalți.

Poți alege să fii fericit, indiferent de ce se întâmplă. Fericirea adevărată nu ține de performantele tale, de notele bune, de acceptarea celorlalți sau de validarea lor. De fapt, fericirea nu ține de a împlini așteptări sau condiții ("Dacă iau 10 voi fi fericit, dacă îmi iese planul îmi va aduce fericire", "Dacă mă iubește X voi fi fericit ", etc).

Lucrurile bune (performanțe, planuri, bani, etc) sunt consecințe a ceea ce ești deja. Nu contează pe care drum mergi, contează cm alegi sa mergi pe acel drum: ca un creator sau ca o victimă?

Evită plaselele dramelor pe care oamenii sau situațiile le crează. Concentrează-te pe tot ce e pozitiv (chiar și într-o situație pe care o etichetezi ca fiind negativă). Nimic nu e pozitiv sau negativ, în sine. Tu ii dai semnificație și sens. Înseamnă că acolo e cheia!

06/11/2025

TU ÎN ERA AI

Din ce in ce mai mulți pacienți vin la cabinet și îmi spun cât de fantastice sunt rezultatele taclalor lor cu AI. Pe mine chiar mă îngrijoreză asta. Pentru că oamenii primesc un set de reguli de bune practici pe care, dacă toată lumea le-ar respecta ad literam, ar dispărea unicitatea individului.

Unicitatea stă în imperfecțiunea fiecăruia. Mă gândesc cu frică unde ar ajunge lumea peste 100 de ani, dacă ar sta la taclale cu AI. Acum, încă este caracterul de noutate și ne place să ne jucăm. Dar dacă asta devine un consum regulat?

Fiecare tehnologie nouă vine cu emancipare, e adevărat. Dar emenciparea aduce la pachet și bune și rele.

De exemplu, fără celebra formulă a lui Einstein, nu s-ar fi construit armele nucleare de astăzi. Einstein nu a participat direct la construcția lor, dar, prin teoria relativitatii restrânse, a dat o idee: echivalența dintre energie și masă. Cu alte cuvinte, o cantitate mică de materie poate fi transformată într-o cantitate uriașă de energie. Fără această teorie nu s-ar fi înțeles mecanismul prin care energia atomică poate fi eliberată.

Einstein a militat pentru pace, de fapt. Dar, înfricoșat de expansiunea Germaniei naziste, a trimis o scrisoare către guvernul SUA, spunându-le ca Germania construiește o armă nucleară și că ar fi de dorit ca SUA să o construiască prima. Apoi a fost devastat când SUA au detonat arma în Hiroshima și Nagasaki.

În realitate, prin această teorie, dorința lui a fost doar să explice comportamentul timpului și al luminii la vieze foarte mari. Astăzi, fără descoperirea lui, nu am beneficia de sisteme GPS, telefoane mobile, sau arme nucleare.

Cu siguranță că AI are un beneficiu enorm pentru avansul umanității, în special în domeniul medicinii. Cu siguranță că AI va înlocui oameni la locul de muncă și multe joburi se vor pierde.

Însă, dacă te abandonezi AI-ului, te pierzi pe tine. Ea nu poate trăi nimic. Orice sfat primești, e o sumă de algoritmi.

Este învățată să raspundă politicos și asta îți place. Te periază cineva, îți dă dreptate orice suferință ai avea, te validează indiferent de eforturi sau rezultate. Îți dă impresia că ești înțeles cm nimeni altcineva nu ar putea. Este partenerul tău ideal. Îți spune fix ceea ce vrei să auzi.

Dar, de fapt este o oglindă periculoasă în care te vezi, nu real, ci cm vrei tu. În acest fel ajungi la autosuficiență. Și când ai ajuns în acest punct, nu mai poți evolua.

Evoluția vine din dezechilibre, uneori majore, din suferințe pe care vrei să le eviți în viitor, din asprimea vieții, uneori din feed-back-uri tăioase ale celor interesați de tine.

AI nu are interese. Nu te cunoaște, nu te iubește, nu te urăște. Nu te contrazice. Dar progresul, pe contradicții se bazează.

Oamenii iau decizii, nu doar mijlocite de rațiune, ci și de emoții sau de senzații, de intuiție sau fler.

Nu te lăsa dezumanizat de algoritmi raționali. Te-ai născut să te fericești, nu să gândești, nu să corespunzi unei norme.

Nu uita, ești unic, te reinventezi în fiecare secundă, mereu irepetabil. Nu te abandona!

Furia, frica, rușinea, vinovăția au și funcție reglatorie și sunt adaptogene. Nu e nevoie să scapi de ele, ci doar de excesul lor.

Nu trebuie să intri în nici un șablon, nici social nici algoritmic. Îndrăznește să fii tu însuți, fără să ceri sfaturi de conduită de la AI. Dă-ți voie să suferi, să greșești, să plângi, să țipi, să cazi, să te ridici…să trăiești. Dă-ți voie să fii viu.

AI nu este o companie. AI nu este un model uman. Umanitatea stă în emoții. Lasă-le să curgă. Spune-ți necazul oamenilor, nu unui robot. O privire, o atingere… uneori e de ajuns. Simte căldura celui de langă tine, nu ceda cuvintelor amabile și iluziei empatiei lui AI.

03/11/2025

Burnout ucide

Se vorbește tot mai mult, prin mass-media, despre epuizarea profesională, în cadrul lucrătorilor din domeniul medical. E adevărat și, uneori am fost șocați cu știri despre decese în rândul medicilor sau asistentelor medicale, chiar în câmpul muncii. Motivul: epuizare profesională.

Însă...

Oriunde, în orice domeniu profesional în care există competitivitate și cerințe de performanță (constructe îndrăgite în mediile corporatiste), există un risc de epuizare profesională.

Ba mai mult...

Asistăm tot mai des la auto-cerințe de performanță. Cu alte cuvinte, acel perfecționism la care tind persoanele "de succes".

Unii îl invocă drept defect, la interviurile de angajare. Însă, de obicei, nu e asumat în profunzime ca "defect", ci împins înainte ca o performanță în fața căreia orice recrutor s-ar înclina.

Alteori, perfecționismul este doar o țintă individuală, ținută în secret, în forul interior al persoanei, care speră la beneficii în viitorul apropiat (recunoaștere socială sau profesională, avansare, salariu mai bun, etc).

Dar...

Toată lumea uită că orice are un cost. Perfecționismul poate aduce epuizare, burnout. Iar, dacă se cronicizează, poate aduce, în cele din urmă chiar și decesul.

Mecanismul

Orice împlinire a unei sarcini cere producție de adrenalină, noradrenalină și cortizol, hormoni ai stresului. Altfel am fi prea relaxați și nu am putea da randament.

Așa că prima faza este cea a hiper-performanței, în care vigilența crește și persoana are impresia că poate muta munții din loc. Apare creșterea stimei de sine, puterea auto-conștientizată. In această etapă ne place de noi și le place și altora. Chiar și invidia unora, este un feedback pozitiv. Vrem sa menținem aceste avantaje.

Apoi intrăm în cercuri profesionale sau sociale tot mai înalte, unde vedem modele la care țintim. Asta înseamnă că suntem nevoiți să creștem performanța. Iar producția de hormoni ai stresului se intensifică, atât ca durata cât și ca intensitate și frecvență. Deja suntem intrați în faza a doua.

Aceste resurse, care altă dată lucrau în favoarea noastră, acum încep sa lucreze în defavoarea noastră. Însă, în virtutea inerției, nu simțim. Avem forță, vivacitate, entuziasm... cu prețul a câtorva ore de somn lipsă, a câtorva ore de izolare de familie sau prieteni, a câtorva mese low food ratate, etc.

Pentru a ne menține aici, organismul trebuie să facă față. Și va face asta prin creșterea producției de cortizol, adrenalină și noradrenalină. Ceea ce înseamnă creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, tensiune musculară generalizată, oboseală, anhedonie, insomnii.

Începem să simțim costurile, dar ținta fixată încă nu e atinsă. Mai e nevoie doar de câțiva pași până să punem mâna pe "diamantul" mult râvnit. Așa că menținem ritmul. Și organismul la fel. Produce în continuare cocktailul de hormoni ai stresului, că să țină pasul.

Așa am intrat în faza a treia a epuizării, fără să ne dăm seama, cognitiv. Organismul începe să țipe: tahicardie, extrasistole, anxietate, atacuri de panică (chiar și în somn), tulburări digestive severe, dureri de spate, etc, etc.

Tot acest tablou, îl interpretăm drept o afecțiune tranzitorie, pentru care luam medicamente țintite pe simptom plus energizante.

Așa am intrat deja în faza a patra, dacă continuăm ritmul. Aici intervine riscul de deces, pentru că organismul este deja în colaps, apare dezechilibrul între sistemul nervos simpatic și parasimpatic, axa hioptalamus-hipofiza-suprarenale este întoarsă cu susul în jos, homeostazia neuroendocrină și cardiovasculară este tulburată profund, iar organismul cedează.

Efectul

Moarte subită, prin infarct, AVC, colaps imun, stop cardiac.

Toate acestea... în numele creșterii stimei de sine, a recunoașterii sociale sau profesionale ori a perfecționismului.

Mai nou, burnout a apărut și în rândul mamelor, în primii doi ani după naștere.

Prevenția începe la psiholog.

Psih. Orhideea Caian

02/11/2025

De ce ne doare spatele?

De multe ori, în cabinetele terapeutilor, veți auzi întrebarea: "Ce cari în spate?" Pentru că majoritatea cauzelor durerilor de spate sunt emoționale (excluzând cauze mecanice sau degenerative).

Atunci când situațiile de viață devin stresante cronic sau când avem emoții puternice, creierul declanșează starea de alertă. Asta înseamnă că va încorda toată musculatura că să facă față situației.

Mușchii paravertebrali se tensionează și ei, ca să mențină coloana dreaptă. Dar când sunt încordați constant, nu mai sunt irigați suficient și nici oxigenul nu ii mai "vizitează" ca și înainte. Așa apare inflamația și durerea reală.

De multe ori, interpretam această durere ca fiind cauzată de înaintarea în vârstă. Dar când auzim tot mai frecvent adolescenți plângându-se de dureri de spate, cauza nu e îmbătrânirea, nici greutatea ghiozdanului. Unii trag de fiere la sală și asta e sănătate curată. Cauzele inflamatorii în organism sunt în primul rând excesul de cortizol, hormon al stresului.

Poate că ar fi momentul unei vizite la psiholog. Tot mai mulți cercetători consideră că prevenția de aici începe. Și tot mai mulți cercetători consideră că tot aici se vindecă majoritatea bolilor.

Definiția scurtă a sănătății este " o stare de bine bio-psiho-social". Domeniul psiho și domeniul social sunt pe tărâmul psihologului. Iar cel bio, poate fi decisiv influențat de celelalte două. Și înțelepciunea poporală crede demult așa: "Minte sănătoasă în corp sănătos". Deci, sanatatea minții influențează sănătatea corpului.

04/09/2025

De ce e scump la psiholog?

Până nu demult, serviciile psihologice nu erau decontate nicăieri în lume. Recent, unele țări au început să subvenționeze un număr de ședințe, prin medic de familie sau psihiatru. Însă accesul este dificil și timpi de așteptare de ordinul lunilor. Tot în mediul privat e bulucul și la alții.

În țara noastră, statul nu decontează aceste servicii. Și nu înțeleg de ce. Pentru că e vorba de Casa de asigurări de sănătate, nu de Casa de asigurări medicale. Psihoterapia nu este un act medical, dar e un act al sănătății. Deci...? Cu toate acestea, pacientul e nevoit să scoată el suma integrală.

Dar de ce e scump?

1. Pentru că încă se consideră un moft, atât de către cei de la vârf, cât și de mase, in special de către cei care nu s-au confruntat vreodată cu astfel de probleme.

2. Pentru că specialistul face minim 8 ani de școală, in care investește singur, fără ajutor de la stat, exceptând anii de facultate și masterat. Specializările și le plătește el. Și costă de ordinul miilor de euro, doar una, care durează minim 3 ani. Apoi urmează o perioadă de supervizare cam de un an, pe care o plătește tot el integral. Cu cât are mai multe specializări, cu atât investiția mare va fi reflectată în costul unei ședințe în cabinetul lui. Așa se explică diferențele între cabinete. Desigur că există și onorarii mai modeste, dar și serviciile sunt pe măsură. Când țintești la vârf, te pregătești și financiar. La fel e și la medic. Depinde cine vrei sa te consulte: dacă are scoli postuniversitare, titluri, notorietate, renume, etc. Toate se adaugă la costul serviciului.

3. Spre deosebire de medic, psihologul nu poate lucra cu 20-30 de pacienți într-o zi. Durata unei ședințe e 50 de minute, de 3-4 ori mai lungă decât consultația la medic.

4. Implicarea psihologului e totală, pe 5 paliere: energetic, fizic, emoțional, mintal, spiritual. Tensiunea lui interioară e fabuloasă, îți observă și direcția privirii și dacă se dilată pupila și mersul din ușă până la canapea, etc. De aici își ia informațiile pe care tu nu le declari. Foarte mulți psihoterapeuți suferă de sindromul epuizării. De aceea poate avea un număr limitat de terapii pe săptămână, că să rămână eficient.

5. Psihoterapia nu e doar o conversație, ci necesita intervenții personalizate, chiar la persoane cu același diagnostic. Intervențiile nu sunt standard, pentru toată lumea. Aici se vede pregătirea și experiența lui, dar și consumul lui. Pentru că el nu îți vinde doar un serviciu, ci chiar și pe el însuși, îți dă din "carnea" lui.

6. Specialistul face cursuri mai scurte, dar costisitoare, periodic, pentru a-și completa noile informații și a tine pasul cu noile descoperiri științifice. Iar asta se reflectă din nou asupra costului serviciului.

7. Cabinetul lui trebuie întreținut și investește în tot felul de materiale, de la cărți, teste, chestionare până la soluții de igienizare, curent, gaz, apă, impozite, etc.

Adevărul este că psihoterapia nu e mai scumpă decât alte servicii de nișă: avocatura, consultanta business, arhitectură, design etc. Nu e mai scumpă nici decât alte servicii de beauty: manichiură, coafor, cosmetică, masaj, etc. Doar că e de durată fata de celelalte, iar investiția nu e doar financiară, ci investești și alte resurse, de timp, de implicare personală, de disciplină, de planificare și organizare, de entuziasm, etc. Însă această investiție e in tine, doar in tine. Poate că merită... (dacă ești important pentru tine).

29/07/2025

Ce înseamnă a fi psihoterapeut? Și ce NU este el

Frecvent mi se spune în cabinet, de către adolescenți, că s-ar îndrepta către Facultatea de Psihologie, pentru că prietenii lor le caută sfaturile.

De obicei, rămân dezamăgiți atunci când le spun că noi nu dăm sfaturi. Noi ridicăm o lampa luminoasă, astfel încât celălalt să detecteze câteva cărări, apoi să decidă singuri pe care o va urma.

Dezamăgirea crește atunci când le spun că după ce au tras 5 ani în facultate și masterat, că să poată să se ocupe de creșterea sau vindecarea cuiva, e necesar să mai facă minim 5 ani de școală mai mult practică (echivalentul unui rezidențiat la medici). Iar după 10 ani de studii superioare și postuniversitare, sunt doar la început, fara pic de experiență pe piata muncii. Deja au 28 de ani... Alții, de vârsta lor, au familii cu copii și vechime in muncă.

După 3-4 ani, dacă au norocul sa profeseze, in timp ce merg in fiecare an la tot felul de Conferințe să-și înnoiască informațiile, unii constată că nu le mai ajunge direcția de formare inițială. Atunci mai fac o școală, tot echivalentul unui rezidențiat, dar pe sume astronomice, la fel ca și primul... , tot de 4-5 ani.

Când văd diplomele mele pe pereți, mă întreabă când am avut timp pentru toate, cm am reusit să fac atâtea scoli... "In paralel", le răspund. Dar asta e posibil doar dacă ai chemare spre această profesie. Mie nu mi s-a părut foarte greu acest drum, chiar daca am căzut lată de câteva ori 😁. Curiozitatea m-a împins înainte de fiecare dată. Apoi, satisfacțiile când cineva se transforma în altă variantă superioară a să sau când se vindeca.

In cabinet, noi nu dăm doar instrumente pe care, dacă omul le folosește se vindecă... Noi ne dăm inclusiv pe noi înșine, dăm din "carnea" noastră. Asta înseamnă consum energetic fabulos! Dar, știm să ne încărcăm rezervele.

Iar cu cei apropiați, nu suntem psihoterapeuți. Suntem doar oameni, cu dorințe, aspirații, nevoi, probleme, etc. Și pe noi ne lovește viața la fel ca pe oricine. Și noi ne speriem, plângem, uneori ne înfuriem...nu suntem supraoameni.

Dacă suntem într-o activitate de relaxare activă, se mai găsește cate unul în proximitate care ne expune o istorie lungă și ne cere verdicte. Nu suntem nici judecători. Nici macar ai moralității lui sau a celui pe care îl incriminează in relatare.

Părinții sau aparținatorii, cred că suntem mașini de spălat 😁, care le spăla copilul și îl livrează înapoi resetat din fabrica, ambalat cu fundiță. In terapie, nu curățăm, nu spălăm (nici măcar pe creier), nu modificăm, nu cerem, nu pedepsim. Orice om va face el însuși o schimbare în el, cu condiția ca ea sa fie de dragul lui, nu de dragul părinților, a psihoterapeutului, a soției, etc. Schimbarea vine doar atunci când există percepția unui beneficiu, nu o cerere expresă a altcuiva.

Alții cred că psihoterapeutul este prietenul lor. Dacă ar fi așa, am merge în concedii împreună. Dar nici măcar nu bem cafea în cabinet împreună. Nu pentru a menține o distanță, căci e imperios necesară apropierea și alianța terapeutică. Nu servim cafeluțe in cabinet, din atenție și interes maxim asupra omului din fața noastră. A bea cafea în cabinet, înseamnă defocalizare de pe problema pacientului. Chiar daca în cabinet plângem sau râdem, terapeutul e vigilent in continuare. Râsul, de exemplu, nu întotdeauna arată bună dispoziție, ci uneori arată anxietate marcantă.

Unii cred că psihoterapeutul e un fel de duhovnic, căruia îi înșiri la nesfârșit probleme. Dar noi nu putem lucra cu toate. Alegem una și o "tocăm" până o rezolvăm. Apoi alegem alta și procedam la fel. Dar unii pacienți simt nevoia să vorbească, să se descarce, iar noi îi lăsăm să ventileze. Însă...la nesfârșit, asta nu va duce la vindecare.

Alții cred că psihoterapeutul e un fel de profesor. Opus celor care vorbesc mult pentru descărcare, ei așteaptă să i se predea o lecție pentru că " dumneavoastră știți". Astfel, psihoterapeutul ajunge sa dea examene🤣.

Dacă lucrează la stat, de exemplu în DGASPC, cu mai mulți beneficiari, colegii cred că psihoterapeutul e un fel de polițist care reglementează comportamentele beneficiarilor in institutie, aplicând chiar și pedepse. Dacă unul ridica tonul său e agresiv, vina e a psihoterapeutului pentru că e incapabil să reducă la tăcere pe cel activat de alții🤣.

In realitate, psihoterapeutul e ca o lumină caldă, hrănitoare , care îți deschide ochii fără să te judece și fără să îți impună ceva. Apoi tu faci schimbarea sau vindecarea.

18/10/2024

Mă programez la psiholog. Ce mă așteaptă?

Sănătatea mintală este o problemă serioasă, care necesită investiții. Dar aceste investiții sunt cele mai benefice, pentru că tu investești în tine însuți. E adevărat că nu e ușor, ci chiar complicat de-a dreptul, pentru că nu investești doar bani, care sunt destul de mulți și nedecontati.

Pe langa bani, investești timp. Dacă ai muncit mult la autodistrugere, cu voia sau fără voia, vindecarea are nevoie timp, pentru că este un proces care necesită parcurgerea unui drum cu pași mici, în ritm propriu. Fiecare persoană are ritmul său. Sunt întrebată adesea: " Cât durează terapia?", sau "De câte ședințe este nevoie?" De parcă un robot repara alt robot printr-un algoritm bine încadrat într-un arc de timp! Oameni buni, treziți-vă! Aceasta rigiditate a gândirii v-a îmbolnăvit! Sunteți pregătiți să renunțați la ceea ce v-a adus în cabinetul meu?! Vindecarea vine din SCHIMBARE, care nu se realizează instantaneu, ci printr-un proces de reeducare a unui element al psihicului.

Dar timpul și banii nu ajung... Investiția în tine necesită și deschidere spre tine însuți. Cu alte cuvinte, să ai dorință de introspecție. Adică să te vezi pe tine, să te analizezi, să găsești puncte slabe în tine, să-ți dorești să le ridici. Apoi să ai suficient curaj să ceri ajutor de specialitate și să poți comunica ceea ce ai văzut în tine, unui specialist. Asta înseamnă și deschidere spre o persoană de incredere, nu e suficientă deschiderea spre tine. Următorul pas este să respecți recomandările specialistului, pentru că ceea ce înveți in cabinet e necesar să aplici în viața ta. Nu trăiești cu specialistul, timpul cu el e sub o oră. Funcțional trebuie sa fii în viața ta, nu doar in cabinet.

Bani, timp, deschidere, curaj... Atât?
Nu!
E nevoie și de încredere. In cabinet, cu specialistul, se dezvolta o relație terapeutică. In timp, ea se dezvolta în alianța terapeutică. Specialistul și pacientul sunt în aceeași barcă. Dacă tu te vezi in alta barcă, chiar daca alaturi de specialist, șansele de vindecare se reduc semnificativ. Incep dubiile, îndoiala în competența lui, iar tu pleci la un drum cu jumătate de încredere. Cam asta va fi și rezultatul. Aud adesea: "Am urmărit un pod cast și m-a ajutat să înțeleg..." In concluzie, tu vrei sa fii deștept? Să înțelegi? Sau să te vindeci? Un pod cast, chiar dacă îți vorbește un titan al domeniului, nu va face relație terapeutică cu tine, informația vine unidirecțional, nu ți se permite să intervii, nu te înțelege nimeni, nu vâslește nimeni în barca ta... Cum să aștepți vindecarea ta sau creșterea calității vieții tale, urmărind pod cast-uri?! Dacă ai fractura de tibie, se vindeca urmărind un pod cast de chirurgie ortopedică?!

Oooo... Mai este nevoie și de entuziasm, sau macar de un zvâc. Fără elan, nimic nu se rezolvă, nimic nu se vindecă. Motivația este esențială. Trebuie sa fii conștient de faptul că nimic nu te vindecă, nici terapeutul, nici pastila, nici cartea... Toate acestea te ajută, dar de vindecat, tu te vindeci! Succesul terapiei îți aparține. La fel și eșecul. Este inadmisibil că eu, ca și terapeut, să fiu mai interesat de tine decât tu însuți!

Banii, timpul, deschiderea, curajul, încrederea, elanul, motivația...sunt doar câteva exemple, la prima strigare, de investiții într-un proces de psihoterapie. Investiția e mult mai vastă. De aceea, există și persoane care nu dau randament. Acestea sunt cele care vor blama încercările sau chiar sforțările terapeutului de " resuscitare". Dar...nimic nu este obligatoriu, nici chiar vindecarea, nici chiar pacea, nici chiar Lumina... Trăim într-o lume a dualității. E nevoie și de contrarii. Altfel, nu am avea la ce să raportăm binele.

Cabinet individual de psihologie Caian Orhideea

22/11/2025

20/11/2025

19/11/2025

11/11/2025

06/11/2025

03/11/2025

02/11/2025

04/09/2025

29/07/2025

18/10/2024

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category