Cabinet de Psihologie - Ungureanu Carmen Niculina

Cabinet  de Psihologie - Ungureanu Carmen Niculina Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Cabinet de Psihologie - Ungureanu Carmen Niculina, Strada Gh. Doja, Nr. 15, Deva.

05/04/2022

De ce este atât de provocator autismul ”înalt funcțional”
Înalt funcțional NU este sinonim cu ușor

În acest moment nu există consens cu privire la câte persoane din spectrul autist se găsesc la capătul superior sau inferior al spectrului (sau mai degrabă majoritatea pacienților cu autism sunt undeva la mijloc pe acest continuum). Este clar, totuși, că în ce privește atenția acordată tulburărilor de spectru autist de către mass-media, aceasta este divizată între persoanele foarte înalt funcționale și cele sever afectate.
Desigur, viața cu autism sever este extraordinar de dificilă. Logica ar sugera, așadar, că persoanele aflate la capătul înalt funcțional al spectrului au parte de mai puține dificultăți, lucru valabil și pentru familiile și profesorii lor. Doar înalt funcționalii sunt adesea strălucitori și pot avea talente impresionante! Dar,în realitate, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel.
MIT: Persoanele înalt funcționale sunt deosebit de inteligente și de succes
Dacă ar fi să ne luăm după mass-media, capătul înalt funcțional al spectrului este populat în mare parte de genii excentrice – Bill Gates și Albert Einstein sunt adesea menționați, alături de oameni ca Dan Aykroyd și Daryl Hannah – care, în mare, o duc destul de bine, într-adevăr, deși au un ritm propriu. În realitate însă autiștii înalt funcționali și geniile, marii bussinessmen și starurile de la Hollywood merg rareori de mână. De fapt:
• Autiștii înalt funcționali, fie ei deosebit de inteligenți sau cu intelect normal au rareori motivația intensă pentru succes public care determină un Bill Gates să găsească finanțatori sau un Einstein să caute o editură care să îi publice teoriile revoluționare.
• Pot, de asemenea, să aibă dificultăți marcate care stau în calea unei vieți comfortabile, a reușitei profesionale, a unei vieți private satisfăcătoare sau în calea dobândirii conștiinței propriei valori. Aceste aspecte sunt agravate, în parte, deoarece îi surprind și îi supără pe ceilalți care nu anticipează comportamentele bizare sau reacțiile nepotrivite de la oameni care par ”normali”în multe situații.
• În timp ce societatea nu se așteaptă de la persoanele cu autism sever să suporte orice și să treacă prin situații dificile fără să reacționeze disruptiv, aceeași societate se așteaptă ca persoanele din capătul înalt al spectrului să facă exact acest lucru: să tolereze adversitățile exact cm ar face-o o persoană neurotipică.
• Mai mult, autiștii înalt funcționali sunt, în general, foarte conștienți de dificultățile pe care le au și sunt extrem de sensibili la reacțiile negative ale celorlalți.
REALITATE: Autismul înalt funcțional este extrem de provocator în fiecare zi
Iată doar câteva din barierele care stau între autiștii înalt funcționali (inclusiv cei cu diagnosticul azi depășit de Sindrom Asperger) și succesul personal și fericire:
1. Disfuncții senzoriale severe. Persoanele cu autism înalt funcțional sunt la fel de susceptibile ca și persoanele cu forme medii sau severe de autism la tulburări de procesare senzorială. Acestea includ: sensibilitate ușoară, moderată sau extremă la zgomote, mulțimi, lumini puternice, gusturi și mirosuri puternice și sensibilitate crescută la atingeri. Asta înseamnă că o persoană strălucitoare, verbală și cu foarte multe abilități poate fi incapabilă să intre într-un restaurant aglomerat, o sală de cinema sau să facă față asaltului senzorial dintr-un mall, stadion sau traficului de pe o stradă aglomerată.
2. Lipsa de repere sociale. Care e diferența dintre un salut prietenesc și semnalarea interesului romantic? Cât de tare e un ton prea tare? Când e potrivit să vorbești despre propriile interese și probleme?Când e important să te oprești din ceea ce faci cu plăcere pentru a răspunde solicitărilor altcuiva? Aceste întrebări sunt grele pentru noi toți însă pentru persoanele din capătul superior al spectrului pot deveni obstacole copleșitoare în calea conectării sociale, a angajării în muncă sau a relațiilor romantice.
3. Anxietate și depresie. Anxietatea și depresia, precum și alte tulburări emoționale sunt mai comune în rândul populației înalt funcționale decât în rândul populației generale.Nu știm dacă autismul cauzează tulburările de dispoziție sau dacă ele sunt rezultatul frustrărilor și a respingerii sociale de care au parte prea frecvent persoanele cu autism înalt funcțional, dar oricare ar fi cauzele, tulburările emoționale pot fi dizabilitante în sine
4. Lipsa abilităților executive (planificare, organizare, etc.) Funcțiile executive descriu abilități pe care le folosim pentru a ne organiza și planifica viața și activitatea. Acestea permit adulților tipici să își facă programul în avans, să observe când sticla de șampon este aproape goală (și să cumpere alta) sau să elaboreze un plan complex, cu dead-line pentru a duce la bun sfârșit un proiect de durată. În cazul majorității persoanelor cu autism înalt funcțional abilitățile executive sunt compromise ceea ce se traduce prin dificutăți marcate de planificare și autogospodărire,dificultăți în a face față schimbărilor minore de program la școală, la serviciu, etc.
5. Management emoțional scăzut. Contrar opiniei populare, persoanele cu autism au nenumărate emoții.De fapt, persoanele cu autism pot deveni mult prea emoționale în cele mai nepotrivite situații. Imaginați-vă un tânăr de 16 ani izbucnind în lacrimi pentru că i s-a schimbat orarul sau o femeie în toată firea făcând o criză uriașă pentru că nu îi pornește mașina. Acestea sunt tipurile de probleme care pot apărea pentru persoanele cu autism înalt funcțional care sunt capabile să facă numeroase lucruri DOAR când situația este predictibilă și nu apar obstacole.
6. Dificultăți cu tranzițiile și schimbarea. Mulți oameni au dificultăți în a face față schimbărilor de toate felurile, dar persoanele cu autism înalt funcțional duc aceste dificultăți la un cu totul alt nivel. Odată ce un tipar este stabilit și comfortabil, persoanele cu autism insistă să funcționeze după acea rutină la nesfârșit. Dacă grupul de prieteni își face un obicei din a ieși vinerea în oraș la pizza, ideea de a ieși în oraș joia, la un restauraant chinezesc, poate azvârli persoana cu autism într-o stare de anxietate extremă sau chiar furie.
7. Dificultăți în a urmări comunicarea verbală. Un autist înalt funcțional poate fi mai performant în îndeplinirea unei sarcini și în același timp incapabil să urmeze instrucțiunile verbale primite. Cu alte cuvinte, dacă un polițist spune: ”rămâi în mașină și dă-mi permisul și talonul” persoana cu autism poate procesa doar ”rămâi în mașină” sau doar ” dă-mi permisul”. Același lucru este valabil și pentru instrucțiuni primite, să zicem, la ora de dans, în cabinetul medical sau în ce privește indicațiile date de director la birou. După cm vă puteți imagina, dificultățile de procesare a limbajului oral pot cauza o sumă de probleme, variind de la probleme serioase cu poliția până la neînțelegeri și greșeli neintenționate la școală sau la locul de muncă.
Așadar, termenul ”înalt funcțional” nu este acoperitor iar autismul înalt funcțional nu este o tulburare simplă sau un diagnostic cu care este ușor de trăit. Pentru cei care îngrijesc, angajează, învață sau lucrează cu persoane din capătul înalt al spectrului, este important să nu uităm că autismul rămâne autism.
Traducere și adaptare: Ana Dragu
Sources:
Andersen, Per Normann.Associations among symptoms of autism, symptoms of depression and executive functions in children with high-functioning autism: a 2-year follow-up study. Journal of Autism and Developmental Disorders. August 2015, Volume 45, Issue 8, pp 2497–2507

17/01/2022

Am devenit mamă nici prea devreme, nici prea târziu. Când am împlinit 28 de ani, David-Andrei primul meu copil trecuse de o lună jumate deja. Simţeam că sunt pregătită să fiu mamă. Citisem

13/01/2022

Oprește îmbătrânirea creierului: 5 exerciții care mențin creierul sănătos December 12, 2021 Creierul trebuie antrenat. Cât mai mult și cât mai des posibil. De sănătatea lui depinde sănătatea ta la adânci bătrâneți. Corpul te poate da de gol, dar viața continuă atât timp cât mi...

27/10/2021

Efectul Nocebo. Opusul lui Placebo
Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei ! Si intrucât mintea subconştientã este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţă, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute.
Efectul placebo
Multă lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se admnistrază un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă cu pansament gastric.
Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată intr-adevăr că au scăpat de durerea de stomac.
Dar – surpriză !
Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahãr acoperitã de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahãr.
Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ?
Forţa sugestiei
Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine.
In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine.
Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.
Efectul nocebo
Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo.
In cadrul unui experiment similar, ţi se administrează o pastilă despre care eşti avertizat că iţi va face rău – de pildă crampe stomacale.
De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este insă de 90% !
Evident era aceeaşi pastilã inofensivă cu zahăr.
IMPORTANT : Se constatã cã forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive (90% față de 50%). Aceasta concluzie a fost verificată în mai multe experiențe şi rezultatele ramân cam la acelaşi %.
Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative , in primul rând prin presă .
Inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc,bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc etc.
Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru.
Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se intâmple ce e mai rău. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intămplă.
Dăm vina pe ursită, pe destin, pe guvern , pe socri , pe colegi , fără să observăm că, de fapt răul l-am provocat inconstient, noi însine.
Că l-am lăsat să pătrundă in mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim in casă cu un duşman.
Actionati!
Incepând de astăzi inchideţi uşile pentru aceşti musafiri periculoşi.
Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative.
Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25 -30 -40 de canale prin firma de cablu. Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă. Muzică, divertisment, etc.
Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă , critică şi condamnă. Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte serios să vă căutaţi un alt loc de muncă. Altfel, rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţă de eşec şi frustrare si poate, sa va îmbolnaviti cu adevarat.
Asociaţi-vă cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreţi sã aveţi o viaţã de succes, trebuie sã staţi cãt mai mult in preajma unor oameni de succes.
Invăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.
Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative.
Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic:
Timp de două săptămâni
1) – nu vă mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii
2) – nu mai urmăriţi jurnalele de ştiri la TV
3) – nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.
Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.
Articol Silviu Popa
PhD – Doctor în Ştiinţe
Articol preluat partial

27/08/2021
09/02/2021

Am fost întrebată de multe ori cm am acceptat diagnosticul de autism la fiecare dintre copiii mei şi la toţi la un loc şi cm am reuşit să merg mai departe.

06/02/2021

Îl văd cm se apropie de Sara cu intenția clară de a o supăra într-un fel sau altul. Nici nu clipesc bine că a și dărâmat construcția la care pitica lucrase câteva minute bune. Îl rog să vină să vorbim și se face că nu mă aude.

Address

Strada Gh. Doja, Nr. 15
Deva

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet de Psihologie - Ungureanu Carmen Niculina posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet de Psihologie - Ungureanu Carmen Niculina:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram