13/01/2026
Ma surprind adeseori gandindu-ma la copiii cu care lucrez, serile. Se face ca in cabinet am cazuri destul de grave: copil cu apraxie - non verbal la 3 ani 6 luni, multe cazuri de tulburare miofunctionala, de fapt cam toate cazurile cu tulburare de pronuntie, adult cu apraxie care la varsta de 24 de ani are foarte multe sunete afectate si o inteligibilitate mult redusa, balbism, copii de pregatitoare, clasa I a care au dificultati in a-si insusi scris-cititul sau a intelege notiunile matematice.
De ce stau serile si ma gandesc la ei? Deoarece imi doresc sa le rezolv cat mai repede insa nu totul depinde de mine. Desi vad progresul de la o sedinta la alta, ma simt singura in acest demers. Din ce in ce mai multi parinti sunt mai putin implicati in terapie. Cu trecerea timpului sesizez ca parintii nu prea lucreaza temele de casa cu copiii lor, isi uita dosarele acasa. Asa ca, oricat de mult mi-as dori ca terapia sa dureze cat mai putin , nu se poate intampla fara implicarea parintilor.
Dragi parinti, stiu ca sunteti foarte ocupati si aveti multe de realizat in fiecare zi, doar ca noi trebuie sa facem echipa pentru a ne asigura de succesul terapiei. Si cm le spun tuturor parintilor, cinsprezece minute pe zi, pot fi integrate in programul dvs foarte aglomerat deja. Fie ca exersati in drum spre gradinita/scoala, sau in drum spre casa, fie seara, d**a cina, este esential sa lucrati in fiecare zi.
Call now to connect with business.
