Martinel

Martinel Creșă, grădiniță, club de vacanță, ateliere de creație Credem cu tărie că pilonii societății de mâine sunt copiii.

Viziunea Martinel

Suntem grădinița care îl ajută pe copilul tău să se dezvolte și să-și atingă potențialul maxim, sloganul nostru fiind DEZVOLTĂM VIITORUL ÎMPREUNĂ. Misiunea Martinel

Le oferim celor mici un sistem educațional care favorizează o dezvoltare holistică, cu accent pe educația centrată pe copil și respectarea ritmului propriu, aceștia având parte de o experiență educațională completă, care contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalității, în concordanță cu cerințele actualei societăți. Principiile după care ne ghidăm sunt

Educăm cu blândețe
Depășește-ți limitele
Urmează propriul ritm
Respectă-i pe cei din jur
Fii tolerant
Oferă suport emoțional
Fii responsabil

07/04/2026

Plot twist: anul acesta nu iepurașii au fost în fața camerei… ci copiii 😄

Cu zâmbete largi, chef de joacă și zero răbdare pentru “încă o poză”, micii noștri ursuleți 🧸 au făcut spectacol.
Important de menționat ca anul acesta niciun animal nu a fost chinuit, dar fotograful a trecut prin toate stările posibile 😅.

Rezultatul?
Poze autentice, pline de viață și imposibil de reprodus în studio 😍

Paște fericit de la gașca veselă de la Martinel! 🌸🐰

Consider că este esențial ca fiecare copil, indiferent de religie, să cunoască adevărata semnificație a Paștelui. Aceast...
06/04/2026

Consider că este esențial ca fiecare copil, indiferent de religie, să cunoască adevărata semnificație a Paștelui.

Această sărbătoare nu înseamnă doar iepurași și cadouri, ci transmite valori importante precum iubirea, bunătatea, iertarea și speranța.

La Martinel 🧸, transformăm aceste momente în experiențe calde și pline de înțeles, adaptate vârstei lor, pentru ca fiecare copil să simtă și să înțeleagă magia acestei perioade

02/04/2026

La mulți ani, Noah!

Fii mereu curajos ca Chase, puternic ca Marshall și isteț ca Ryder! Te iubim 💙

Fețe colorate, flori din baloane  și râsete fără număr, la grădi, distracția e materie obligatorie! 🤩💗
01/04/2026

Fețe colorate, flori din baloane și râsete fără număr, la grădi, distracția e materie obligatorie! 🤩💗

La mulți ani, Franci! 🩷Îți dorim să păstrezi mereu bucuria din ochi și magia din inimă. Să crești frumos, iubită și feri...
27/03/2026

La mulți ani, Franci! 🩷

Îți dorim să păstrezi mereu bucuria din ochi și magia din inimă. Să crești frumos, iubită și fericită, înconjurată de zâmbete și îmbrățișări calde. Te iubim! 🩷

La grădiniță,  progresul nu se vede doar în fișe sau activități, ci și în primele cuvinte rostite cu încredere, în prime...
25/03/2026

La grădiniță, progresul nu se vede doar în fișe sau activități, ci și în primele cuvinte rostite cu încredere, în primele prietenii care se leagă și în bucuria simplă de a fi împreună ❤️.

Creștem frumos, pas cu pas, în fiecare zi. 🌈

23/03/2026

🌸 Ofertă specială de primăvară! 🌸

Înscrie-ți copilul la Martinel în lunile martie și aprilie și bucură-te de un avantaj exclusiv: 🎁 perioada de acomodare este !

Știm cât de important este pentru cei mici să se adapteze treptat într-un mediu nou, de aceea le oferim timp, răbdare și grijă — fără costuri suplimentare pentru tine.

👶 Mediu cald și prietenos
🎨 Activități educative și distractive
👩‍🏫 Personal dedicat și atent la nevoile fiecărui copil

Locurile sunt limitate, așa că nu rata această oportunitate!
📩 Contactează-ne pentru mai multe detalii și programări.

✨ Startul perfect pentru copilul tău începe la Martinel 🧸!

Creșă, grădiniță, club de vacanță, ateliere de creație

La grupa mare, literele nu se „predau”… se descoperă și se transformă în prieteni de joacă ! 🔤🤩Prin activități interacti...
17/03/2026

La grupa mare, literele nu se „predau”… se descoperă și se transformă în prieteni de joacă ! 🔤🤩

Prin activități interactive, jocuri și exerciții creative, copiii descoperă alfabetul cu entuziasm, fără presiune și fără să simtă că fac lecții.

✔️ Metode moderne și adaptate vârstei
✔️ Atmosferă caldă și încurajatoare
✔️ Pregătire reală pentru școală

Dacă îți dorești un start sigur pentru copilul tău, te așteptăm alături de noi! 📢 Înscrierile sunt deschise – locurile sunt limitate!
📩 Scrie-ne în privat și hai să ne cunoaștem!

Joacă și stimulare senzorială -  Ajută-l pe Astrours 👩🏻‍🚀🧸 să formeze cratere pe lună 🌛
13/03/2026

Joacă și stimulare senzorială - Ajută-l pe Astrours 👩🏻‍🚀🧸 să formeze cratere pe lună 🌛

11/03/2026

În săptămâna dedicată spațiului cosmic, cei mai mari dintre ursuleți 🧸 au pornit într-o aventură fascinantă printre stele și planete.
În cadrul vizitei la planetariu, copiii au descoperit lucruri interesante despre Univers, au „călătorit” printre constelații și au aflat curiozități despre planete și galaxii.
Cu ochii mari de uimire și multă curiozitate, cei mici au explorat misterele cerului și au învățat că spațiul cosmic este plin de lucruri extraordinare. ✨

La mulți ani magici, plini de culoare și visuri împlinite! Vă iubim ♥️♥️♥️
02/03/2026

La mulți ani magici, plini de culoare și visuri împlinite! Vă iubim ♥️♥️♥️

Address

Strada Ardeal, Numărul 1, Casa 9
Dumbravita
307160

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 20:00
Sunday 09:00 - 20:00

Telephone

+40726306255

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Martinel posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Martinel:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram