SMURD Fălticeni

SMURD Fălticeni .

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (abreviat SMURD) este o unitate de intervenție publică integrată de importanță strategică, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. Acest serviciu funcționează în cadrul Inspectoratelor județene pentru situație de urgență – având ca operator aerian structuri de aviație ale Ministerului Administrației și Internelor, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale.

18/04/2020

DOAR CU AJUTORUL VOSTRU PUTEM TRECE PESTE GREUTATI " STATI IN CASA"

14/04/2018

Trei autoturisme au fost implicate astăzi, după ora 15.00, într-un accident rutier pe DN2, la ieșirea din localitatea Spătărești spre comuna Vadu Moldovei, în zona cunoscută "La temelie", la 8 kilometri de Fălticeni. Un conducător auto din Fântâna Mare, care circula regulamentar spre F....

23/03/2018
12/03/2018
17/02/2018

Doua persoane au fost salvate miercuri seara de pompieri, d**a ce au alunecat cu autoturismul intr-o rapa adanca de circa 6 metri, la marginea drumului. Accidentul s-a petrecut pe un drum comunal din satul Dragosa, al comunei Frumosu, in jurul orei 17.00.

RESPECT
25/10/2017

RESPECT

08/10/2017
05/10/2017

Un grav accident de circulație s-a produs în această seară pe raza satului Brăiești din comuna Cornu Luncii. Două persoane și-au pierdut viața în urma coliziunii între un autotren și o autoutilitară. În accident a fost implicat și un autoturism. Șoferul autotrenului și persoanele din autoturism

01/10/2017

Sfârșit de săptămână pe patul de spital. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale după ce au ajuns la spital cu mai multe traumatisme în urma unui accident rutier. Incidentul s-a petrecut astăzi, la miezul zilei, pe raza comunei Slatina. Cele două persoane se aflau pe un scuter, vechiculul i

Pompierii Falticeni oricand gata pt orice situatie  de urgenta.
26/09/2017

Pompierii Falticeni oricand gata pt orice situatie de urgenta.

Address

Falticeni
725200

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when SMURD Fălticeni posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram