Neurofeedback Focsani

04/11/2025

💙 Atunci când lumea copilului tau se prăbușește
Crizele nu sunt un moft. Nu sunt răsfăț.
Sunt momentul în care creierul unui copil este copleșit și nu mai poate regla singur intensitatea emoțiilor.
Un copil cu TSA nu face crize ca să câștige ceva — face crize, pentru că nu poate altfel.

Aici, părintele are o misiune profundă: să fie calmul din mijlocul furtunii. Când totul se destrama, copilul are nevoie de tine, nu ca judecător, ci ca ancoră. Calmul tău îi transmite că lumea nu se destramă, chiar dacă el o simte așa.

Iar pe termen lung, copilul are nevoie să învețe să isi regleze emoțiile. Iar asta nu se învață doar din vorbe.

Neurofeedbackul are aici un rol esențial:
el ajută creierul să își regleze activitatea, să reducă reactivitatea și să își construiască noi căi de autoreglare.
În timp, crizele pot deveni mai rare, mai slabe că intensitate, iar copilul poate învăța să rămână prezent fără să se prăbușească.
Nu pedeapsa vindecă, ci înțelegerea și consecvența.
În spatele unei crize nu e un copil rău.
E un copil care suferă și nu știe cm să o spună. 💙
E un copil care are nevoie de sprijin și de intervenții care să îi ajute creierul să se organizeze altfel.

Psih. Mariana Ursu-Balaci
www.neurofeedback-focsani.ro

30/10/2025

Masa, hranirea copilului cu TSA, între provocare și descoperire
Pentru mulți părinți, mesele în familie sunt momente de conectare și bucurie. Pentru alții, devin adevărate încercări. În special pentru cei care au un copil diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, hrănirea poate părea sau luptă zilnică între dorința de a oferi o alimentație echilibrată și realitatea preferințelor extreme, uneori imposibil de înțeles.

Unii copii cu TSA refuză alimentele foarte moi, alții pe cele crocante. Unii resping gusturile intense, alții nu pot tolera mâncărurile calde sau reci. Sensibilitatea senzorială face de multe ori, ca fiecare masă să devină o provocare – iar părintele, un explorator neobosit al dulapurilor, căutând ceva ce copilul „va accepta” în ziua aceea.

De fapt, multe dintre dificultățile alimentare nu țin de „mofturi”, ci de felul în care copilul percepe lumea prin simțuri. Textura, culoarea, temperatura, mirosul, toate pot fi factori de respingere. Pentru un copil cu hipersensibilitate tactilă sau olfactivă, o simplă bucată de carne sau o lingură de piure pot fi trăite ca o experiență neplăcută, chiar dureroasă.

Totuși, soluții există. Ele nu vin peste noapte, ci prin răbdare, observație și adaptare. Unii părinți descoperă că pot introduce treptat alimente noi, combinând-le cu cele deja acceptate. Alții apelează la mici „strategii” , cm ar fi oferirea unui aliment preferat după ce copilul gustă altceva sau integrarea treptată a texturilor noi în preparatele familiare.
Colaborarea cu terapeuți specializați în analiză comportamentală aplicată (ABA), cu terapeuți ocupaționali, specialist in neurofeedback poate fi de un real ajutor. Aceștia îl pot ajuta pe părinte să înțeleagă de unde vine refuzul și să construiască un plan personalizat de intervenție, orientat spre acceptarea treptată a diversificarii alimentelor. Prin reglarea activității cerebrale și reducerea hiperactivității zonelor implicate în reacțiile de apărare senzorială, -ul ajuta copilului să devină mai tolerant la stimuli, să se calmeze mai ușor și să accepte mai usor schimbările, inclusiv în plan alimentar. Pe măsură ce sisteme nervoase se echilibrează, copilul reacționează cu mai puțină rezistență, iar mesele pot deveni momente mai liniștite și mai previzibile pentru întreaga familie.

Hrănirea copilului cu TSA nu înseamnă doar al face să mănânce, ci al ajuta să trăiască experiența mesei fără anxietate, frică sau disconfort. În timp, copilul învață nu doar să tolereze, ci să descopere gusturi și texturi noi.
Iar părintele, după multe încercări și emoții, învață la rândul lui să se bucure de fiecare progres – fie el cât de mic.

Pentru că fiecare înghițitură, în acest demers, nu e doar despre hrană, despre încredere, siguranță și iubire.

Psih. Mariana Ursu-Balaci
Cabinet individual de psihologie, Focșani
www.neurofeedback-focsani.ro

Tags:

15/10/2025

„Cel mai mare dușman al unui copil cu autism este timpul nefolosit și amânarea de a face ceva concret pentru recuperare.”
Mi-a spus-o astăzi o mamă, cu amăraciune in voce.

Timpul care trece fără să observăm primele semne.
Timpul în care sperăm „că o să vorbească mai târziu”.
Timpul în care așteptăm, în loc să acționăm.

Pentru un copil cu autism, fiecare zi contează.
Fiecare pas mic, fiecare exercițiu, fiecare moment de conectare.
Terapia începută devreme poate schimba o viață,
dar dragostea și implicarea părinților o pot transforma complet.

Să nu lăsăm timpul să devină dușmanul copiilor noștri.
Să-l transformăm în aliat prin implicare, atenție, încredere și iubire.

Psih. Mariana Ursu-Balaci
Neurofeedback & Psihoterapie
Focșani | www.neurofeedback-focsani.ro
📞 0751 228 118

14/10/2025

01/10/2025

Cursuri.

30/09/2025

In desfășurare..cursuri.
Centrului National pentru Cercetarea Creierului (CNCC) al Academiei Romane,
Seminarul “Unexpected Interactions between dopamine and adenosine in neuromodulation of intrinsically photosensitive retinal ganglion cells”", susținută de Dr. Lane Brown, PhD, Associate Professor , Washington State University, College of Veterinary Medicine și urmata de sesiunea de intrebari si discuții.
Dr. Brwon este un expert in electrofiziologia fotoreceptorilor, cu un interes mai recent in cascadele biochimice care mediază semnalizarea celulelor ganglionare cu fotosenzititivitate intrinsecă.

Dr. R. Lane Brown grew up in the United States, and received his B.S. from the University of
New Hampshire. He moved across the country to California, where he received his Ph.D.
from Stanford University, where he worked on rod photoreceptor biochemistry under the
guidance of Dr. Lubert Stryer. Lane then did a post-doctoral fellowship with Dr. JeF Karpen
at the University of Colorado Medical School, where he learned electrophysiology and
studied the molecular biophysics of cyclic nucleotide-gated ion channels from
photoreceptors and olfactory neurons. Lane continued these studies in his own laboratory
at Oregon Health & Science University, and his laboratory was the second to record light
responses from intrinsically photosensitive retinal ganglion cells (ipRGCs). He moved to
Washington State University in 2007 and has continued to study signaling in ipRGCs, as
well as retinal bipolar cells for the past 20 years. Lane also developed a passion for travel
and climbing at a young age and has climbed rock and ice around the world from Australia
and Patagonia to Nepal and Alaska.

24/09/2025

Nu există un mod „mai bun” sau „mai slab” de a gândi. Fiecare dintre noi are propria combinație de logică și creativitate, iar cheia nu este să alegem sau să emită, ci să le integrăm pe amândouă.

Atunci când logica se întâlnește cu imaginația, iar rigoarea cu intuiția, putem descoperi nu doar soluții noi la problemele vieții, ci și o mai bună înțelegere a propriei noastre naturi.

https://neurofeedback-focsani.ro/doua-emisfere-doua-moduri-de-gandire-rational-si-creativ/

23/09/2025

https://www.mindbodygreen.com/articles/what-childhood-trauma-actually-does-to-your-brain-how-to-heal?fbclid=IwVERTSAM_otpleHRuA2FlbQIxMAABHqLn6_P3iN6RtHxoggxaNQ1yDMN3PrzQiEAW3d1fAlkocxHboyOmv5VZwEIF_aem_FpAGCqUJAeyZfpXkqUGOwA

Here's what I recommend to my patients who experienced it.

11/09/2025

Copilul învață iubirea din brațele părintelui.
Dacă atunci când caută afecțiune este respins, el va învăța că apropierea doare.
Uneori, dorința de a fi iubit se transformă în teamă. Copilul se apropie și se retrage, trăind un „yo-yo emoțional” dureros.

Un părinte cald și consecvent poate rupe acest cerc.
Mesajul de care copilul are nevoie este simplu:
✨ „Ești iubit, chiar și atunci când greșești.”

Așa se naște siguranța interioară și puterea de a iubi. 💙

— Psih. Mariana Ursu-Balaci

Taguri:

09/09/2025

Studiu de caz – Helene, 4 ani

🧠La aproape patru ani, Helene nu reusea sa articuleze niciun cuvant. 🧠Limbajul receptiv, insa era dezvoltat, iar părinții ii înțelegeau nevoile din gesturile pe care le facea si din sunetele pe care le emitea. La grădiniță era mai retrasă. Refuza jocurile de grup, copiii nu o intelegeu si uneori se mai amuzau pe seama ei. Se enerva ușor, uneori plângea când era solicitată verbal. Se retragea si evita cat putea interactiunea sociala.

A început mai intai ședințele de neurofeedback, iar d**a trei saptamani (avea sase sedinte de neurofeedback), a inceput sa pronunte primele cuvinte. Primul a fost sete, apoi mama, apa, tata, bubu, 🧠in fiecare zi alte cuvinte. I-am recomandat mamei inca din prima zi sa inceapa si terapia logopedica, insa abia atunci a acceptat. In curand au aparut primele cuvinte asociate "mal osu", apoi propozitii formate din doua cuvinte "veau apa". Saptamana d**a saptamana copilul progresa si nu numai in ceea ce priveste limbajul, stia mai multe cuvinte, numara, facea conexiuni noi. Toate procesele cognitive inregistrasera progrese substantiale, devenise mult mai curajoasa, in parc a inceput sa mearga d**a copii si sa se joace cu ei.

Pentru cine este potrivit neurofeedbackul?

✅ Copii cu întârziere în apariția limbajului;
✅ Copii cu tulburări de pronunție sau bâlbâială;
✅ Copii care nu înțeleg bine ceea ce li se spune;
✅ Copii care au început logopedia, dar progresele sunt lente;
✅ Copii cu tulburări asociate (ADHD, TSA, anxietate, întârziere globală).

Concluzie:

Neurofeedbackul nu este un tratament magic. Este o formă de susținere profundă și respectuoasă a ritmurilor interioare ale copilului. În fiecare ședință, creierul învață. Încet, dar sigur. Învățarea devine expresie. Apoi comunicare. Apoi conectare.

Pentru unii copii, primul „mama” nu este pronuntat când vrem noi, ci când "pot" ei.
Neurofeedbackul ajută acest „pot” să apară.

📍 Cabinet Individual de Psihologie Ursu-Balaci Mariana
🧠 Clinician Psiholog. Specialist în neurofeedback.
📍 Str. Bucegi nr. 28, etaj 1, cab. 19 – Focșani
📞 0751 228 118

Fiecare cuvânt rostit e un pas spre lume. Iar eu sunt aici să îl sprijin.

04/09/2025

Semnale de alarmă pentru întârzierile de limbaj

Între 0 și 2 ani:
La un an: nu recunoaște numele / nu spune unul-două cuvinte simple.
La 1 an și 3 luni : nu căuta sau nu arată către obiectul numit de adult; nu exprimă nicio nevoie printr-un cuvânt.
La 1 an și jumătate : nu aduce un obiect la comandă; nu spune „mama” sau „tata”.

La 2 ani: nu arată părți ale corpului; nu are în vocabular minimum 25 de cuvinte.
La 2 ani și jumătate: nu răspunde dacă dorește ceva (nici verbal, nici prin gesturi); nu formulează o cerere din două cuvinte.

Între 3 și 4 ani:
La 3 ani :
- nu poate formula propoziții simple din 3 cuvinte („vreau lapte cald”, „mami, hai afară”);
- nu reușește să povestească scurt o acțiune sau o întâmplare;
- nu este înțeles de familie în proporție de cel puțin 70%.

La 3 ani și jumătate :
- vocabularul este încă sărac (sub 200-300 de cuvinte);
- nu răspunde la întrebări simple („unde?”, „ce face?”);
- nu poate urma instrucțiuni cu două etape („ia mingea și pune-o pe masă”).

A 4 ani :
- nu formulează propoziții clare, de minimum 4-5 cuvinte;
- nu folosește pronume („eu”, „tu”), timpuri verbale („am mers”, „o să vin”);
- este greu de înțeles chiar și pentru persoane din afara familiei;
- nu poate participa la un scurt dialog (întrebare-răspuns).

De ce este importantă intervenția timpurie?

Întârzierile de limbaj nu înseamnă doar „întârziere în vorbire”. Ele afectează:
- dezvoltarea cognitivă (gândirea, atenția, memoria),
- adaptarea emoțională (copilul poate deveni frustrat și agitat când nu este înțeles),
- relațiile sociale (dificultăți în interacțiunea cu alți copii).

Cu cât intervenția începe mai devreme, cu atât creierul copilului, extrem de plastic în primii ani, creează conexiuni noi și eficiente.

Neurofeedback-ul – o alternativă inovatoare
La copii cu întârzieri de limbaj, neurofeedback-ul:
- antrenează atenția și capacitatea de a asculta activ;
- stimulează zonele corticale implicate în înțelegere și exprimare verbală ;
- reduce blocajele emoționale și anxietatea asociată comunicării;
- crește motivația pentru interacțiune prin jocuri și feedback pozitiv.

În combinație cu logopedia și continuat cu exerciții de stimulare, în familie, neurofeedback-ul poate grăbi progresul și poate transforma frustrarea copilului în bucuria de a comunica.