Psiholog Lucreția Preda

16/11/2025

Duminica — răsfăț pentru suflet.☀️💙

29/10/2025

Tu ai? Dacă da... îl dai?

25/10/2025

Când realitatea nu mai aprinde dorința —

Totul începe devreme. La vârsta la care curiozitatea e firească și instinctul de explorare abia se trezește, mulți băieți descoperă lumea filmelor pentru adulți. E prima lor „lecție” despre sexualitate, doar că, în loc să învețe despre apropiere, tandrețe și emoție, învață despre performanță, imagine și stimul vizual.

La început pare inofensiv. Doar câteva imagini, câteva minute de curiozitate. Dar, în timp, creierul învață un tipar: plăcerea vine prin ecran, nu prin prezență. Prin imagine, nu prin conexiune. Prin fantezie, nu prin realitate.

Astfel, mintea începe să confunde excitarea cu imaginea artificială, iar în fața unei femei reale — cu imperfecțiuni, gesturi firești, miros de piele și respirație — reacția devine diferită. Nu mai apare același val de dorință, pentru că realitatea nu oferă aceeași explozie de stimuli. Ecranul a setat standarde imposibile.

Mulți bărbați ajung să creadă că „au o problemă”, că „nu mai pot”, că „nu mai simt nimic”. În realitate, nu corpul este de vină, ci creierul, care a fost antrenat să răspundă la un tip de stimul suprarealist, repetitiv și instantaneu. Filmele pentru adulți, privite ani la rând, reconfigurează circuitele plăcerii. Creierul devine dependent de intensitatea lor. Orice altceva pare prea puțin.

Într-o relație reală, unde există emoție, intimitate și vulnerabilitate, bărbatul nu mai poate accesa plăcerea pentru că lipsește acel „șoc vizual” cu care s-a obișnuit. Femeia de lângă el, oricât ar fi de frumoasă, nu va concura niciodată cu imaginile perfect montate, iluminate și regizate. Și atunci apare distanța. Rușinea. Evitarea.

Unii bărbați încep să creadă că nu mai pot iubi. Alții caută mereu „ceva nou”, sperând că următoarea persoană le va reaprinde dorința. În realitate, problema nu este partenera, ci antrenamentul mental care i-a învățat că dorința trebuie să fie spectaculoasă, nu naturală.

Vindecarea începe prin conștientizare. Prin recunoașterea faptului că fantezia nu e realitate și că ecranul a fost, de fapt, un substitut emoțional. Că apropierea adevărată nu e despre imagine, ci despre prezență. Nu despre performanță, ci despre conexiune.

A redescoperi intimitatea reală înseamnă a te reconecta la simțuri — la atingere, la miros, la privirea care nu are nevoie de filtre. Înseamnă a-ți reeduca creierul să răspundă la realitate, nu la iluzie. A accepta că plăcerea autentică vine din apropiere, nu din distanță.

Poate că adevărata pasiune nu se găsește în fantezia intensă a ecranului, ci în liniștea unei îmbrățișări reale. Poate că bărbatul care învață din nou să simtă — fără imagine, fără scenariu, fără mască — redescoperă nu doar dorința, ci și iubirea.

Și poate că tocmai femeia care nu seamănă cu cele din filmele lui este cea care îl va învăța din nou ce înseamnă apropierea adevărată.

Surse bibliografice
1. Kühn, S., & Gallinat, J. (2014). Brain structure and functional connectivity associated with por-..graphy consumption: The brain on p..rn.JAMA Psychiatry, 71(7), 827–834.
2. Hilton, D. L., & Watts, C. (2011). Po."graphy addiction: A neuroscience perspective on a contemporary problem. Surgical Neurology International, 2(19), 1–5.

25/10/2025

Poate că iubirea liniștită e, de fapt, iubirea adevărată

De mici, fetele cresc cu povești despre iubire. Cu prințese care așteaptă să fie salvate, cu telenovele în care dragostea se confundă cu suferința, cu filme în care femeia trebuie să lupte pentru bărbatul iubit. Mesajul care se repetă mereu, într-o formă sau alta, este acela că iubirea adevărată trebuie câștigată prin dramă.

Ani mai târziu, acele povești devin lentilele prin care o femeie ajunsă la maturitate privește relațiile. Ea caută intensitatea, fluturii în stomac, suferința care pare dovadă de profunzime. Și când realitatea nu corespunde acelui scenariu, apare frustrarea, tristețea, sentimentul că „nu există iubire adevărată”.

Când o femeie nu găsește ceea ce a fost învățată să aștepte, începe, adesea inconștient, să-și creeze propria poveste. Uneori se îndrăgostește de bărbați care nu sunt disponibili — pentru că tocmai inaccesibilitatea lor alimentează visul unei iubiri imposibile. Alteori rămâne ancorată într-o iubire din trecut, idealizată și reinterpretată până devine o poveste mai frumoasă decât a fost în realitate. Alteori trăiește prin filme, cărți sau seriale, alimentând emoții care țin loc de realitate. Și uneori, în lipsa unei relații, caută validare în priviri, mesaje sau reacții online, doar pentru a se simți dorită, măcar pentru o clipă.

Toate acestea oferă un confort temporar, dar în același timp, o îndepărtează de posibilitatea unei relații reale. Fantezia devine o barieră invizibilă. O femeie prinsă în propriul scenariu nu mai vede bărbații echilibrați, pentru că nu se potrivesc poveștii din mintea ei. În mod paradoxal, liniștea o plictisește, iar suferința i se pare dovada unei iubiri profunde.

Astfel, dragostea adevărată ajunge să fie respinsă tocmai pentru că nu doare. Pentru că nu e intensă, nu e haotică, nu o face să plângă. Însă iubirea autentică nu se trăiește în lacrimi, ci în liniște. Nu în frică și gelozie, ci în siguranță și încredere. Nu în „ce-ar fi fost dacă”, ci în „ce pot construi acum”.

Eliberarea din această capcană începe în clipa în care o femeie acceptă că fantezia nu este realitate și că iubirea nu trebuie să fie un film. Când învață să aprecieze echilibrul, nu intensitatea. Când înțelege că un bărbat care nu o face să sufere nu este „plictisitor”, ci matur emoțional.

Fericirea în dragoste nu se găsește într-o poveste spectaculoasă, ci într-o relație care aduce pace. Poate că adevărata iubire nu e cea care te face să plângi, ci cea care te face să respiri ușor. Și poate că liniștea pe care o respingi astăzi este, de fapt, iubirea pe care ai căutat-o mereu, fără să știi.

21/10/2025

Cum să îți învingi tendința de a aluneca în fantezii și să trăiești în realitate

Fantezia poate fi un refugiu, un loc unde lucrurile sunt perfecte, unde iubirea e intensă, unde totul se desfășoară conform scenariului idealizat. Dar atunci când fantezia devine un înlocuitor al realității, poate deveni o problemă. Ne poate împiedica să construim relații autentice, ne poate face să avem așteptări nerealiste și să trăim într-o permanentă nemulțumire.

Dacă simți că ai tendința de a aluneca în scenarii imaginare în loc să îți trăiești viața așa cm este, iată câteva strategii care te pot ajuta să revii cu picioarele pe pământ și să îți construiești o realitate care să nu aibă nevoie de fantezii pentru a fi satisfăcătoare.

1. Înțelege de ce fantezia îți oferă confort

Înainte de a învăța să îți controlezi tendința de a evada în fantezie, trebuie să te întrebi: Ce îmi oferă fantezia, pe care realitatea nu mi-l oferă?
• Este o formă de compensare pentru lipsa unei relații?
• Este o metodă de evitare a confruntării cu realitatea?
• Este o modalitate de validare emoțională, pentru că în fantezie ești întotdeauna dorită și iubită?
• Este o scăpare din monotonie sau o metodă de a face viața mai palpitantă?

Când înțelegi de ce ai nevoie de aceste fantezii, poți începe să identifici moduri sănătoase de a umple acel gol.

2. Conștientizează când începi să fantezezi și revino în prezent

De multe ori, fantezia devine un mecanism automat. Începem să ne imaginăm scenarii fără să ne dăm seama. Poate fi în timp ce ascultăm o melodie, în timpul unei plimbări sau chiar în mijlocul unei conversații.

Cum poți întrerupe acest proces?
• Fii atentă la momentul în care începi să te pierzi în fantezie.
• Oprește-te și adu-ți atenția în prezent: „Ce fac eu acum? Unde sunt? Ce simt cu adevărat?”
• Folosește o ancoră senzorială. De exemplu, atinge un obiect din jurul tău, concentrează-te pe respirație sau spune-ți în minte: „Revin la realitate.”

Această practică se numește mindfulness și te ajută să rămâi conectată la prezent.

3. Redefinește iubirea și relațiile reale

Un motiv pentru care ne refugiem în fantezii romantice este faptul că realitatea nu seamănă cu ceea ce ne-am imaginat. Dar asta nu înseamnă că realitatea este greșită – înseamnă că așteptările noastre sunt nerealiste.
• Iubirea nu este un film dramatic. În realitate, iubirea este mai mult despre siguranță, stabilitate și încredere decât despre suferință și răsturnări de situație spectaculoase.
• Un bărbat matur emoțional nu va fi gelos, disperat și obsedat de tine. Dacă ai fost învățată că astfel de comportamente sunt dovada iubirii, e timpul să îți schimbi perspectiva.
• Relațiile sănătoase nu sunt palpitante în fiecare clipă – și asta e un lucru bun. Nu trebuie să ai o poveste demnă de un film pentru ca iubirea să fie reală.

Atunci când accepți aceste lucruri, fantezia nu mai pare atât de tentantă, pentru că nu mai cauți un ideal imposibil.

4. Creează-ți o viață care să nu aibă nevoie de fantezii

De multe ori, evadăm în fantezie pentru că viața noastră reală ni se pare monotonă. Dacă simți că fanteziile tale sunt mai interesante decât realitatea, întreabă-te:

„Ce pot face pentru ca viața mea să fie mai satisfăcătoare, fără să mă refugiez în imaginație?”
• Investește în hobby-uri care îți aduc bucurie în mod real. Scrisul, pictura, sportul, voluntariatul – orice activitate care îți dă un scop și o împlinire autentică.
• Construiește conexiuni reale. Petrece mai mult timp cu oameni care îți oferă emoții autentice, nu doar idealizate.
• Explorează noi experiențe. Călătorește, încearcă lucruri noi, dezvoltă-te personal. Când ai o viață plină, nu vei mai simți nevoia de evadare.

5. Nu mai idealiza bărbații inaccesibili

Fantezia romantică este periculoasă mai ales atunci când te face să idealizezi oameni care nu sunt disponibili pentru tine.
• Bărbatul care nu te vrea cu adevărat, dar tu îl visezi.
• Fostul iubit de care nu te poți desprinde emoțional.
• Un coleg de muncă sau o persoană pe care o placi în secret, dar nu ai nicio conexiune reală cu el.

Dacă îți imaginezi constant cm „ar fi fost” cu cineva, blochezi șansa de a trăi o iubire reală cu un om care chiar este disponibil pentru tine.

💡 Regula de aur: Dacă un bărbat nu face un pas clar spre tine, nu mai pierde timp visând la el.

6. Acceptă imperfecțiunea realității

Fantezia este atât de atractivă pentru că este perfectă. În imaginația ta, totul se întâmplă exact așa cm vrei tu. Nimeni nu te dezamăgește, nimeni nu îți spune „nu”, totul e magic.

Dar realitatea este imprevizibilă și imperfectă.
• O relație reală vine cu provocări.
• Un partener real nu este perfect și nici tu nu ești.
• Momentele de rutină și liniște sunt normale și necesare.

Dacă accepți aceste lucruri, vei începe să apreciezi frumusețea realității în loc să o compari cu fantezia.

Concluzie: Alegerea între fantezie și viața reală

Fanteziile pot fi o sursă de confort temporar, dar ele nu te vor face fericită pe termen lung. Singurul mod în care poți avea o viață cu adevărat împlinită este să îți construiești o realitate care să nu aibă nevoie de fantezii pentru a fi satisfăcătoare.
• Trăiește în prezent.
• Acceptă că iubirea reală este diferită de cea din filme.
• Construiește o viață care să te împlinească, nu una în care să fugi în visare.

Pentru că, la final, realitatea – chiar și cu imperfecțiunile ei – este singurul loc unde poți trăi cu adevărat.

02/09/2025

Când tatăl se simte pe locul doi

Nașterea unui copil este, fără îndoială, unul dintre cele mai profunde momente din viața unui cuplu. O mamă își descoperă instinctul de protecție, dragostea necondiționată și dedicarea absolută pentru ființa mică și fragilă care depinde în totalitate de ea. În același timp, tatăl trăiește emoții noi, dar și provocări neașteptate. Dacă această perioadă nu este traversată cu înțelepciune și comunicare, există riscul ca relația de cuplu să sufere.

Un scenariu des întâlnit este acela în care mama își concentrează toată atenția asupra copilului: doarme cu el, îl veghează permanent, se definește exclusiv prin rolul de părinte. Tatăl, adesea „mutat” în altă cameră pentru a se odihni, resimte treptat o distanță nu doar fizică, ci și emoțională. Se naște sentimentul de excludere, uneori chiar ideea că trebuie să concureze cu propriul copil pentru dragostea soției.

În unele cazuri, frustrarea și nevoia de apreciere îl pot împinge pe bărbat să caute atenție în altă parte. Iar când fapta este descoperită, justificarea invocată poate fi: „Nu mai sunt o prioritate, m-ai pus pe locul doi.”

Unde apare eroarea?

Problema fundamentală vine dintr-o concepție greșită: aceea că iubirea într-o familie se poate ierarhiza. Că există un „loc 1” și un „loc 2”. În realitate, iubirea pentru partener și iubirea pentru copil nu se exclud și nu se anulează reciproc. Sunt două forme diferite de iubire, cu intensități și expresii specifice.
• Iubirea pentru copil este una instinctivă, protectoare, menită să îi ofere siguranță și stabilitate.
• Iubirea pentru partener este una conștientă, matură, care stă la baza întregii construcții familiale.

Cele două nu sunt în competiție. Dimpotrivă, se hrănesc reciproc. Un copil crescut într-un mediu unde părinții se iubesc și se respectă va simți mai multă siguranță și va dezvolta la rândul său capacitatea de a iubi sănătos.

Familia – o entitate unică

Familia nu este o colecție de relații paralele (mamă-copil, tată-copil, soț-soție), ci o entitate unică în care iubirea trebuie să circule liber între toți membrii. Când dragostea se blochează într-un singur sens – doar spre copil sau doar spre partener – echilibrul se rupe.

Nu există „locul 1, 2 sau 3” în iubire. O astfel de ierarhie creează inevitabil frustrări și competiții inutile. În realitate, fiecare membru al familiei are nevoie să se simtă văzut, valorizat și iubit în felul său.

Cum poate fi evitată distanța în cuplu?
1. Comunicare sinceră – părinții trebuie să își exprime deschis nevoile, fără reproșuri și acuzații.
2. Timp pentru cuplu – chiar și câteva minute pe zi dedicate exclusiv relației pot face diferența.
3. Implicarea tatălui – nu doar mama este părinte, iar implicarea lui în îngrijirea copilului creează apropiere și reduce sentimentul de excludere.
4. Conștientizarea rolurilor – mama nu își pierde rolul de soție, iar tatăl nu este „pe locul doi”. Ei rămân în continuare nucleul familiei.

Concluzie

Dragostea dintr-o familie nu se măsoară în ierarhii, ci în calitatea legăturilor. Un copil nu „fură” iubirea părinților unul de la celălalt, ci o multiplică. Dacă partenerii înțeleg că sunt o echipă și că familia este o singură inimă cu mai multe bătăi, atunci niciunul nu va mai simți că este pe „locul doi”.

07/08/2025