04/04/2023
Eram fericiți și nu știam...
Luam totul de-a gata și ne plângem de nimicuri, de vreme, de prieteni, de trafic până și de un năsture căzut. Existăm fără ca noi să facem prea mult efort… să simțim și să ne bucurăm de ceea ce avem.
De dimineața până seara, viața era o goană care începe cu cuvântul “trebuie”: „trebuie să mă duc la muncă”, „trebuie să fac aia și cealaltă” și „trebuie să…”. Și aici completați și voi. Și acest „trebuie” era, cumva, scuza eternă în a nu mai avea ochi și nici energie să privim în profunzime.
Atunci aveam totul, acum ne avem doar pe noi, pe noi cu gândurile noastre. Dacă până mai ieri nu aveam timp să privim afară, acum avem timp să ne privim în interior. Unde oare am fost noi până acum?
