06/08/2024
Contrar vointei exprimate de Nicu Covaci și făcută publica de cei apropiați lui, acesta nu va fi incinerat, ci inhumat. La presiunile BOR familia a cedat, după o intalnire cu Mitropolitul Banatului, optând pentru ceea ce, în mod complet eronat, se denumește „înmormantare creștină”. Întrebari/constatări:
1. De ce nu s-a respectat voința defunctului, exprimată în timpul vieții? Legea funerară și reglementările ulterioare precizează clar faptul că aceasta trebuie respectată, în caz contrar cei care o incalcă fiind pasibili de o amendă între 5000 și 10.000 ron. Este vorba aici despre respectul datorat persoanele decedate și îndeplinirea dorințelor lor. Plateste Mitropolia, daca ar fi cazul?
Ni se va spune că nu a exista nimic scris în acest sens. Ne întrebăm de ce trebuie să fie ceva scris doar în cazul incinerării, pe când în situația înhumării acest fapt este exclus din start. Dorinta de a fi incinerat exprimata de nenumărate ori în timpul vieții, nu este o dovada cât se poate de limpede a unei asemenea opțiuni? Or, in cazul lui Nicu Covaci acest fapt era cunoscut și anuntat de cei apropiati imediat după deces. Cu ce drept se intervine în asemenea situații, sfidându-se legea și bunul simț, prin presiuni, manipulări și amenințări cu „chinurile iadului”?:
2. De cand pana când doar o înmormântare/inhumare (ortodoxă) este una creștinească? O slujbă săvărșită de un preot catolic, fie la incinerare, fie la înhumare nu este tot una creștinească? Se operează aici cu o generalizare periculoasă.
3. Precum am mai spus-o și unii nu ne-au crezut, BOR a ramas inflexibilă pe tema incinerării, cu toate că în ultima vreme, din motive obiective, nu prea a mai „exprimat” opinii pe această temă.
4. Incinerarea este o practică recunoscută și garantată prin legile Statului Român. Nu iese din normele conviețiuirii sociale, nu atentează la morala și ordinea publică, iar, precum Calinic I. Popp Serboianu spunea „ultima dorință nu aparține celor vii, ci celor morți si ei sunt aceia care-și vor da seama inaintea lui Dumnezeu de cele ce le-au făptuit în această viață și de ceea ce au dorit să li se îndeplinească de către urmași”.
5. Se continuă o direcție eronată, mergând pe o logică absolut strâmbă: „ce mai contează cm ai fost în viață? Înhumarea te mântuiește!”. Așadar, înhumati-vă și păcatele se iartă (sic!).
6. Este absolut halucinant ca în anul 2024 un cetățean român care dorește să fie incinerat să nu aibă nicio garanție a faptului că dorința lui va fi indeplinită, putând fi oricând schimbată prin intervenția în numele „înmormântării creștine”. În acest caz, singura soluție rămâne, dacă nu există certitudinea ca urmașii să ducă la capat voința defunctului, încheierea unui contract funerar sau act notarial în acest sens. Totuși, oricărui om cu mintea liberă o asemenea situație ii pare absolut deplasată, dar posibilă. Trist, dar adevărat, iar cazul Nicu Covaci, ca multe alte cazuri, demonstrează cât de ușor, de azi pe maine, voința cuiva repetată de nenumărate ori în timpul vieții, poate deveni doar praf în vânt. Si sub nicio formă nu poate deveni, așa cm și-a dorit, din motive variate, doar cenușă...
Marţi, trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci ajunge pentru ultima dată la Filarmonica din Timişoara, acolo unde toţi cei care l-au admirat pe legendarul chitarist al trupei Phoenix îi pot aduce un ultim omagiu....
