Psihoterapeut Alexandra Largu

24/02/2026

În seara asta am făcut o activitate tare drăguță cu partenerul meu și te provoc să încerci și tu. E un joc pe care l-am găsit la rândul meu prin social media, și îți împărtășesc aici regulile și experiența noastră. Spor la joacă și dă-mi tag dacă împărtășești pe social media colajele voastre 🥰

19/02/2026

Partea a 2a a discuției despre succes din perspectiva mea de psihoterapeut, la provocarea echipei .studia
Găsești pe pagina mea și prima parte.
Sunt curioasă cm a rezonat cu tine această discuție. Lasă-mi gândurile tale în comentarii

19/02/2026

M-a provocat echipa .studia sa vorbesc despre succes din perspectiva mea de psihoterapeut. Am avut multe de spus 😉
Ai aici partea 1 și te invit să urmărești pagina mea și pagina colaboratorilor pentru că voi posta în curând partea a 2a

14/02/2026

Tu cm ai grijă de tine azi? Cum te iubești și cm te îngrijești?

13/02/2026

Cred că una din cele mai importante lecții pe care putem să le oferim copiilor și adolescenților (și adulților) noștri este alfabetizarea emoțională.
🩷Nu doar să cunoască după nume fericirea, tristețea, iubirea, furia etc. ci să înțeleagă în mod real cm se simt, să facă această punte între informația teoretică și experiența lor proprie.
❤️Să înțeleagă de ce apar - ce mesaj transmite fiecare dintre emoții despre mediul în care se află, despre relația sau situația curentă.
🧡Să învețe să primească cu deschidere aceste mesaje și să acționeze în baza lor conștient.
💛Să dea la o parte credința populară că există emoții negative, rele, care nu trebuie simțite; să oprească sau chiar să nu ajungă deloc să pornească mecanismul de reprimare prin care atâția dintre noi ne anulăm, minimizăm, „înghițim” emoțiile pentru că suntem certați, judecați, dacă ele se manifestă. Să își privească cu acceptare și armonie întregul corp emoțional.
💚Și poate cel mai important - odată cunoscând, înțelegând și acceptând ce se întâmplă cu ei din punct de vedere emoțional, să aibă instrumente pentru a face față disconfortului unei tristeți profunde, să poată gestiona frica extremă și anxtetatea, să poată elibera în siguranță furia.
Eu mă bucur enorm că în colaborarea cu Fundația COTE am ocazia să ofer acest dar copiilor și adolescenților. Sunt recunoscătoare că pentru generațiile tinere există din ce în ce mai multe ocazii să crească sănătos nu doar fizic și cognitiv, ci și emoțional.

Creștem curajul prin ateliere tematice care îi ajută pe adolescenți să-și înțeleagă emoțiile și să-și dezvolte încrederea în sine.💛💛

Iar Psihoterapeut Alexandra Largu știe cm să ghideze fiecare pas, transformând întâlnirea cu emoțiile într-o autentică experiență de autocunoaștere și creștere.

Atelier psiho-educațional realizat în cadrul programului Curaj pentru liceu.

, , , ,

13/02/2026

„Nu pot schimba trecutul, dar în același timp pot. Luînd în grijă acel copil și durerea lui, simt că acum îl ajut să zîmbească, imaginar, în interiorul meu. Acum e iubit. Înțeles.”

Port de ceva vreme pe ecranul telefonului meu prima fotografie - mă reprezintă pe mine undeva pe la un an, un an și ceva. Am găsit-o de curînd și m-a frapat ce copil trist am fost încă de la vîrsta aia. Nicio sclipire în ochi, de parcă înăuntru era deja lumina stinsă. Colțurile gurii atîrnau încă din bebelușie în jos. Am ținut-o acolo ca să mă pot duce la ea mereu, să nu o uit, să îi văd durerea și tristețea - mai ales după ce anul trecut am mai dezgropat un strat de rău.

De curînd, într-un proces somatic extrem de profund, în care m-am putut duce adînc în greul și durerea ei, am simțit cm îmi zîmbește și îi zîmbesc din toată inima. A fost un moment tulburător. Dar poza rămăsese la fel - deși parcă așteptam, copilărește, ca prin magie să se schimbe.

Și unei colege și prietene i-a venit ideea - înainte să apară trendul cu caricaturile - să îi cer AI-ului asta: să o facă să arate ca un copil vesel și iubit. Așa că i-am cerut să păstreze absolut toate detaliile și trăsăturile, dar să îi adauge sclipire de bucurie în ochi și zîmbet de copil fericit. M-am uitat prostită la imaginea generată. Mi se părea alt copil, sigur nu eram eu. Am crezut că AI-ul a schimbat ceva, dar cînd le-am alăturat, trăsăturile sînt aceleași.

Apoi mi-am dat seama ce mă tulbură de fapt: mie nu mi-e deloc familiară fața aia. Nu am văzut-o niciodată. Copila care am fost nu a arătat așa niciodată. Dar ar fi arătat așa dacă ar fi avut o altă copilărie. Așa ar trebui să arate orice copil iubit și fericit în primii ani de viață. Care a fost primit în familia lui cu bucurie. Care are un loc al lui pe lume, iar cei din jur se bucură că există. Nu a fost cazul meu și a multora ca mine.

Nu pot schimba trecutul, dar în același timp pot. Luînd în grijă acel copil și durerea lui, simt că acum îl ajut să zîmbească, imaginar, în interiorul meu. Acum e iubit. Înțeles.
Iar cînd unul dintre oamenii mei a văzut fotografia a doua, a spus direct: “Păi acum așa ești. Ai exact lumina asta în ochi.” Acolo, înăuntru, zîmbește.

12/02/2026

Încrederea în sine nu e despre a fi „tare“, ci despre a putea rămâne cu tine și când e greu. 💛 Un articol despre părți, Sine și siguranță interioară.
🔗 https://buff.ly/vJ2IJCo

11/02/2026

5 întrebări la care să reflectezi în luna Februarie. Ca de obicei, te invit să îți iei jurnalul, să îți faci o cană de ceai sau de cafea, și să dedici jumătate de oră conexiunii cu tine

09/02/2026

Fă din luna Februarie luna iubirii de sine

06/02/2026

Tu ce faci cu emoțiile tale? Le gândești, le simți, ești conștient de diferența dintre cele două?

04/02/2026

De ce ne temem de a dezamăgi: Perspectiva unui terapeut
Azi am scris o postare mai lungă pe blog despre frica de a-i dezamăgi pe ceilalți. Îți las mai jos un mic fragment și te invit să citești postarea întreagă aici: https://www.alexandralargu.ro/blog
„În copilărie, să-i aud pe părinți sau bunici spunând „Sunt dezamăgit de tine” sau să văd acea privire specifică pe care o asociam cu dezamăgirea, era mult mai rău decât orice pedeapsă. Cred că nu există copil care să nu fi simțit măcar o dată genul acesta de durere specifică până în adâncul sufletului.
Dar pe mulți dintre noi durerea și frica de a dezamăgi îi însoțesc în viața adultă, împrăștiindu-se ca brațele unei caracatițe spre toate relațiile personale și profesionale.
De ce ne simțim ATÂT de inconfortabil cu dezamăgirea altor oameni?
Poate foarte devreme în copilărie am învățat iubirea condiționată – sentimentul că sunt iubit, important, dorit, valoros, suficient, doar dacă sunt într-un anumit fel, doar dacă fac anumite lucruri, doar dacă împlinesc așteptările pe care oamenii dragi le au de la mine. Iar dacă nu o fac (și foarte des chiar nu știu, nu pot sau nu vreau să o fac) reacțiile celor dragi mă dor și mă fac să mă simt exact opusul – neiubit, neimportant, nedorit, nevaloros, insuficient, pe scurt o dezamăgire. Chiar dacă adulții din viața noastră nu au intenția de a ne transmite acest mesaj, chiar dacă ei doresc doar să ne educe, să ne arate cm ar trebui să ne comportăm în viață ca să avem cele mai mari șanse de succes, mintea fragedă a copilului creează un strat suplimentar de interpretare a cuvintelor sau atitudinilor lor: „nu e bine cm sunt; trebuie să fiu altfel ca mama/tata/bunica etc să fie mulțumită și să mă iubească”.

Continuă să citești pe blog, și scrie-mi în comentarii gândurile tale