15/12/2022
Atașamentul, secretul dezvoltării și al supraviețuirii :....prima ființă de care ne atașăm este ...mama.Acest lucru este cunoscut deja de către toată lumea..;după naștere,se face transferul din lumea intrauterină , în lumea interpersonala și in următorii 2-3 ani de viață,atașamentul de persoanele care au grija de noi,ne oferă suportul necesar pentru o creștere sănătoasă.Din securitatea acestei prime legături,copilul învață despre lumea din jurul lui și despre el însuși,în relație cu ceea ce-l înconjoară.Atasamentul este și un fenomen biologic ,stă la baza dezvoltării neurologice,emoționale,comportamentale, sociale și fizice;atașamentul sanatos ajuta la consolidarea conștiinței de sine independentă.
Traumele timpurii întrerup formarea atașamentului sănătos,afectează interacțiunile cu ceilalți,reacțiile copilului,experimentarea emotiilor,reglarea și adaptarea,afectează până și ceea ce își amintește acesta....Nu de puține ori, mă întreb ce este în spatele anumitor comportamente (mă refer în special la copii) și, învățând sa-i ascult mai mult, povestea capătă un sens pentru fiecare dintre noi,cei implicați.Am întâlnit în cabinet, părinți de mai multe tipuri :hiperprotectivi, abuzatori,ignoranți, iresponsabili,anxioși, cu sau fără tulburari psihiatrice.Toți vor la un moment dat "să repare " relația cu copilul lor.....Doar ca nu știu cm sa facă acest lucru...; adesea minimizează abuzul, nu recunosc nevoile reale ale copilului, arată regrete pentru situația existentă, arunca vina pe alții si uneori nu-si cred copiii cand mărturisesc aspecte grave din familia lor..de ex, ...expresia :"i-am oferit totul și uitați unde s-a ajuns!",o aud frecvent.....Dar, copilul aduce în discuție alte nevoi.... nevoile afectiv-emoționale...Ce înseamnă "totul?", este o temă foarte importantă și descopăr adesea parinti deconectați de la nevoile copiilor, absenți fizic și emoțional din viața lor ,uneori atât de ocupați, încât si-ar trimite copiii singuri la ședințele de terapie, "sa-i repare alții "ca ei se dau bătuți.
Un alt aspect ușor de sesizat este acela că ,de multe ori, parintii apelează la psiholog când efectiv sunt depășiți de situație,la insistențele autoritatilor sau când își dau seama ca imaginea lor în societate este cumva afectată (adica, copilul ii face de rușine sau le-a înșelat așteptările )...și,cum orice problemă cronică nu este ușor de rezolvat,le spun părinților următoarea poveste :....știti, pe vremuri, când copilul lua o nota foarte mică la școală sau era implicat intr-un incident,a 2-a zi ,unul dintre părinți se ducea intr-un suflet la școală sa vadă ce s-a întâmplat cu odrasla lui, adică perintele era foarte atent la ce se întâmplă iar problemele nu apucau să devină ....cronice).
Astazi, ignoranța, propriile traume,grija zilei de mâine,dorința de a oferi copilului ce nu am avut noi, stresul cotidian, așteptările neîmplinite...și nu în ultimul rand lipsa atașamentului sănătos părinte-copil, schimbarea bazei și a persoanei de atasament, cresc riscul ca, din copilul diagnosticat (sau nu) cu tulburare de comportament sa avem în viitor, un adult antisocial sau cu tulburări emoționale, nefuncțional în societate.
Studiile arată că ,pe lângă părinte, cultivarea relației cu o alta persoană,în care copilul se simte în siguranță și înțeles,este o sursă esențială de rezistență psihică .Aceste relatii nu înlocuiesc atașamentul consistent (principal) de persoana de îngrijire (părinte,asistent maternal...etc)dar sunt o sursa de putere pentru copilul aflat în dezvoltare .
Asa că,invit fiecare adult care, fie prin natura meseriei interacționează cu copiii, fie este rudă ..etc...să cultive o relație sănătoasă,empatică cu acestia, ca resursă pentru o dezvoltare sănătoasă.
