14/10/2025
Certurile părinților și sănătatea copiilor
În 5 ani și 3 luni de când a venit în viața mea, băiețelul meu a experimentat două episoade de febră. Unul când avea 10 luni, iar al doilea anul trecut în toamnă.
Despre cel de anul trecut am scris într-o postare mai scurtă, de aceea vreau să vă scriu acum de cel de la 10 luni, atât pentru că a fost un episod intens, cât și pentru că pentru mine a fost un mare „wake up call”, cm spun englezii, cu privire la cat de importanta este atmosfera dintre mine și soțul meu pentru sănătatea și bunăstarea copilului meu.
Și de asemenea, pentru că am întâlnit mulți părinți ai căror copilași ajung să experimenteze diferite simptome precum febră, otite, conjunctivite și altele în urma certurilor și discuțiilor din familie, iar când vine vorba de cauze, acele certuri și discuții sunt ignorate cu desăvârșire.
Am mai scris și în alte articole și repet și aici copiii trăiesc în supa emoțională a părinților și toate emoțiile și trăirile adulților din jurul lor, certurile, discuțiile, violențele fizice și emoționale le afectează echilibrul interior și sănătatea.
Așadar, ce s-a întâmplat și cm am gestionat situația, la acel moment neștiind de existența uleiurilor esențiale cu grad terapeutic.
Am să încep de data aceasta cu conflictul în sine și apoi cu urmările pe care el le-a avut.
Acomodarea la nou rol de mamă nu a fost una lină în ceea ce mă privește. Venirea pe lume a copilului și renunțarea la independența financiară a adus multe provocări pentru mine, iar una dintre cele mai mari (și nu doar pentru mine ci și pentru soțul meu) a fost aceea să învăț să trăiesc în liniște și armonie fără acea independență financiară personală. A fost un proces ce a durat câteva luni pentru că mi-a trebuit timp să văd dincolo de aparentele beneficii ale câștigării unui salariu, să înțeleg care sunt prioritățile și de ce pentru familia noastră este mult mai eficient să ne descurcăm cu un singur venit, să înțeleg că deși bani îi câștigă soțul, de fapt amândoi contribuim fiecare în modul lui pentru ca ei să vină, să învăț să mă bucur de a avea grijă de cuibul nostru și încă multe altele. Probabil că acest subiect merită un articol în sine.
Însă toată această perioadă a fost una încărcată de tot felul de trăiri și emoții și mai ales de tensiuni între mine și soțul meu. Aproape fiecare cuplu trece prin ceea ce Hellen si Harville Hendrix numesc „lupta pentru putere”, iar dacă această etapă va avea loc atunci când în familie au venit și copii, aceștia vor fi afectați, invariabil, de tensiunile dintre părinți.
În cazul nostru această luptă de putere a culminat cu o ceartă foarte puternică în care eu i-am spus soțului că vreau să ne despărțim. Și imaginați-vă că băiețelul nostru a asistat la tot acel spectacol fiind în brațele mele. Și deși, cu adevărat, nu îmi doream să mă despart de soțul meu, ci eram pur și simplu prinsă în tipare și programe de reacție limitative și blocante, tensiunea și disperarea pe care le-am resimțit în acel moment m-au făcut să spun lucruri ce au declanșat un întreg lanț de reacții.
Am avut, pentru un moment, tendința să scriu lucruri pe care apoi să le regret, însă uitându-mă înapoi la tot ce s-a întâmplat conștientizez că nu există niciun regret, că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o lecție de care am avut nevoie, o experiență pe care am atras-o în viața mea pentru a învăța și crește din ea.
Mi-a trebuit ceva timp să conștientizez tiparul de fugă pe care l-am înregistrat ca și copil, dat fiind faptul că am crescut fără prezența tatălui ani de zile (mai întâi a fost la facultate, apoi în armată, apoi la scurt timp a plecat sa lucreze în străinătate) și atunci când „greutățile” deveneau „insuportabile” reacția era una de vreau să fug, să plec.
Iată deci că acea ceartă a fost conflictul care a declanșat apoi la băiețelul meu o serie de simptome, febră, convulsii și dermatită atopică, care m-au trezit brusc la realitate și mi-au arătat cât de mult contează mediul în care copilul meu se dezvoltă.
La câteva zile după acea ceartă, după ce lucrurile s-au calmat între mine și soț și am depășit momentul de criză, copilul meu a făcut febră și convulsii în timpul nopții.
Câteva ore a durat întreg episodul și am știut, fără urmă de îndoială care este cauza reală – fiind în brațele mele în timpul conflictului, copilul meu a resimțit puternic toate emoțiile pe care, mai ales eu, le-am trăit în acel moment.
Convulsiile sunt urmarea unui conflict motor în care persoana simte că este paralizată de frică, nu poate scăpa dintr-un loc, rămâne blocat de spaimă, nu se poate apăra, nu se poate feri. Ele apar în faza de rezolvare, în timpul crizei epileptoide. Ori eu în momentul în care am ajuns la acea răbufnire mă simțeam blocată, prinsă în acel loc, în acea relație. Și pe lângă conflictul preluat de la mine vă puteți imagina că și băiețelul meu a trăit un conflict major de spaimă, de frică asistând la țipetele și reproșurile noastre, din brațele mele. A fost o scenă de groază pentru el.
Așa că după ce ne-am liniștit copilul a intrat în faza de rezolvare cu simptomele specifice: febră și convulsii.
Și dacă pentru convulsii am menționat conflictul, vreau să mă opresc acum acuma febrei, care este un mecanism ce nu este complet înțeles.
Multă lume consideră că febra este un mecanism de protecție al corpului, în care corpul „luptă” cu ceva ce îl atacă, alte persoane se tem de febră și o văd ca pe ce ceva rău de care trebuie să scape cu orice preț.
Ei bine, niciuna dintre cele două abordări convenționale nu este cea reală. Febra nu apare nici pentru că în corp există o luptă nici și nici nu trebui suprimată cu orice preț.
De asemenea, în cartea lui Gabriel Mărgărit se menționează faptul că febra apare în faza activă a unui conflict de tipul „vreau să scap dintr-o situație”. Însă din informațiile pe care eu le-am acumulat, cât și din experiențele trăite și întâlnite, lucrurile nu par să stea nici așa.
Vorbind cu un bun prieten care a participat și el la multe din cursurile de formare ale Crinei Vereș și care a avut ocazia sa discute cu unul dintre colaboratorii doctorului Hamer cu care el a lucrat ultimii săi ani de viață, am aflat că febra apare, de fapt, în faza de rezolvare a unui conflict, releul acestuia aflându-se în cortexul senzorial.
Explicația conform căreia febra apare în faza activă a unui conflict de tipul vreau sa scap dintr-o situație, cu scopul de a crește metabolismul pentru a putea scăpa din situația respectivă mai ușor nu se justifică deoarece atunci când apare febra starea nu este sub nicio formă una mai alertă, care ar putea ajuta la scăparea din acea situație, ci, din contră, este o stare de moleșeală, în care corpul cere odihnă și repaos, stare specifică vagotoniei, adică de stării de rezolvare a unui conflict.
Am discutat pe acest subiect și cu Crina Vereș și ea mi-a răspuns același lucru, anume că febra apare în faza de rezolvare și că în cazul unui conflict activ poate apărea o febră localizată, spre exemplu atunci când apar senzații într-o zonă a corpului și zona respectivă se înfierbântă, pentru că senzația este neplăcută și persoana ar dori să scape de ea.
Astfel că, analizând cele două experiențe ale copilului meu cu febra și coroborându-le atât cu experiențele mele cu febra, cât și cu experiențele altor oameni, concluzia la care am ajuns este că, într-adevăr, acele două episoade de febră au apărut în faze de rezolvare.
Într-o astfel de situație mulți părinți ar fi fugit speriați la spital cu copilul, întrerupând programul biologic și intrând într-un cerc vicios din care apoi cu greu se iese și care convențional este numit epilepsie.
Ce am făcut eu?
Am conștientizat în primul rând cauza. Adică nu doar că mental am făcut legătura, însă cu toată ființa mea îmi dădeam seama ca tot ceea ce experimenta copilul meu era urmarea acelui conflict.
Apoi, înțelegând că este vorba de o fază de rezolvare am rămas liniștită și calmă. Mulți părinți ar spune poate, „Dar cm să rămâi liniștit când copilul suferă, se chinuie?”. Iar aici răspunsul meu este următorul „Copilul suferă/se chinuie doar dacă noi percepem că el suferă și se chinuie.” Și ceea ce noi percepem va declanșa o întreagă paletă de emoții, trăiri și stări, pe care copilul le va resimți pe deplin.
Însă dacă înțelegem mecanismele corpului și faptul că nimic în corp nu se întâmplă fără sens sau scop, că așa cm „am croșetat” modificările din corp prin conflictele trăite în același fel corpul are nevoie să desfacă acele lucrări pe care mintea noastră le-a făcut și că trebuie să îi dăm ocazia să facă acest lucru, chinul și suferința dispar și în locul lor rămân procese biologice ce își urmează cursul firesc și care se încheie odată ce etapa de rezolvare s-a încheiat.
Astfel că ceea ce am făcut pentru a îl susține pe copil în acea fază, pe lângă a rămâne calmă și liniștită, a fost să îl țin în brațe, să îl alăptez la cerere ori de câte ori a vrut, să îi vorbesc în somn și să îi cer iertare pentru că l-am pus să treacă prin acele emoții, să îl rog să elibereze acele emoții care nu îi aparțineau, să ne lase pe noi să le rezolvăm și să aibă încredere că o vom face și că vom lucra la acele aspecte ale noastre, am făcut Ho’Oponopono și i-am cerut din nou iertare, l-am asigurat că este iubit, că este minunat așa cm este el și că el nu este responsabil pentru nimic, dar absolut nimic, din ceea ce s-a întâmplat.
Starea de zvâcniri necontrolate a durat spre o oră, iar febra puternică a durat câteva ore pe timpul nopții, după care copilul s-a liniștit și a dormit până a doua zi fără ca febra sau convulsiile să mai revină.
În următoarele zile au apărut pe picioare, de la genunchi în jos, niște pete roșii care apoi s-au extins. Convențional aceasta manifestare este numită dermatită atopică și pentru că nu sunt înțelese condițiile în care ea apare se intervine brutal cu tot felul de creme, unguente și substanțe de sinteză, care perturbă foarte tare această fază de rezolvare (reparație) a unui program biologic de separare și, astfel, se intră, din nou, într-un cerc vicios din care cu greu se iese apoi.
Eu nu am intervenit cu nimic dine exterior, am făcut intens Ho’Oponopono și i-am vorbit copilului în somn noaptea. Nu mi-a fost deloc de mirare că dermatita a ieșit în zona în care a ieșit, anume pe picioare de la genunchi în jos, dat fiind faptul că am spus că vreau să plec în timp ce mă certam cu soțul și dat fiind faptul că băiețelul meu era la mine în brațe și nu a putut pleca de acolo.
Eczemele au ajuns la punctul maxim de manifestare cam in 4-5 zile, după care au început să se retragă și s-au vindecat complet în aproape două săptămâni. Nu am vorbit de ele de față cu copilul, nu ne-am comportat ca și cm ceva ar fi fost în neregulă cu el și nu am atras în niciun fel atenția asupra lor. Și eu și soțul înțelegeam de ce au apărut și că este un proces de reparație pe care trebuie sa îl lăsăm nestingherit să se desfășoare. Dacă am fi intervenit tot ce am fi făcut ar fi fost să blocăm acel proces, iar apoi, când corpul ar fi vrut să continue acel program biologic șansele erau foarte mari ca manifestările să devină mai intense.
Căci exact acest lucru se întâmplă atunci când blocăm programele biologice, creierul pune pauză pentru un timp acelui program pentru a se ocupa de toxicitatea adusă în organism, iar după ce a încheiat curățarea, va relua programul biologic. Și simptomele vor fi tot mai intense cu fiecare pauză pe care îl forțăm să o facă.
Dacă aș fi știut de uleiurile esențiale la acel moment cu siguranță le-aș fi utilizat pentru a ne susține în acea experiență, căci mecansimele prin care uleiurile esențiale acționează nu blochează programele biologice, ele susținând organismul în aceste etape. Aș fi utilizat Frankincense, Peppermint, Lemon, Lavender, Melaleuca pentru a susține organismul în timpul febrei, aplicate la o oră, câte 1 picătură din fiecare pe tălpi și pe coloană, diluate cu ulei fracționat de cocos și aș fi folosit multe, multe, emoționale - Forgive, Peace, Console, Serenity, Adaptive și Balance, topic și difuzate, alături de Ho’Oponopono și vorbit în somn și rămas calmă și încrezătoare în faptul că, așa cm este de fiecare dată, corpul știe ce face.
În toată acea experiență, ceea ce cred a contat că cel mai mult a fost atitudinea și modul în care am gestionat urmările conflictului, adică fără frică, fără panică, fără stres. Iar stările noastre interioare au făcut toată diferența, căci a fost energia în care copilul s-a vindecat. Vă imaginați ce stres uriaș ar fi fost ca după toate emoțiile trăite în timpul conflictul copilul să fi experimentat în continuare frică, neliniște, anxietate, îngrijorare?
Și toate acestea s-au datorat cunoașterii și înțelegerii Celor 5 Legi Biologice ale Naturii și a programelor biologice cu sens de adaptare și supraviețuire. Căci astfel de informații autentice ne împuternicesc și ne scapă de atât de multe frici inutile. Atunci când nu cunoaștem și nu înțelegem ce se întâmplă în corpul nostru și, mai ales, ce se întâmplă în corpurile copiilor noștri frica este aproape inevitabilă.
Și cel mai important, așa cm spuneam și la începutul articolul, această experiență a fost dușul rece de care am avut nevoie ca să înțeleg cât de mult îl afectează pe copil mediul în care trăiește, armonia sau dezechilibrele din relația mea cu soțul, atitudinile și comportamentelor noastre. Aceea a fost experiența care m-a făcut să înțeleg că am de lucrat serios cu mine dacă vreau să am un copil echilibrat și sănătos.
Așadar, ori de câte ori apar simptome la copilași, vă îndemn să vă uitați la toate întâmplările și evenimentele pe care copiii le-au experimentat înainte să apară acele simptome și, mai ales, la relația dintre părinți. Ideea că este mic și nu înțelege nu se aplică și chiar dacă nu vor înțelege, mai ales la vârste fragede, exact cuvintele pe care le rostim într-o ceartă, vor simți cu o putere copleșitoare energia și emoțiile cu care acele cuvinte sunt spuse și vor reacționa în consecință.
Îți mulțumesc. Te iubesc.
Peace of the I
🙏❤️
Sursa: Emanuela Urdea,doNectar
