11/09/2025
Astăzi, cu o ceașcă de cafea în mână și cu privirea spre cărucior, am simțit cât de mult s-a schimbat lumea mea. Îmi dau seama că părinții din jurul nostru merită mai multă recunoștință decât primeau vreodată...
Fiecare dintre ei a făcut tot ce a știut și a putut, cu resursele pe care le avea, pentru ca celor mici să le fie bine. Și doar acum, trăind pe propria piele rolul de părinte, înțeleg cât de greu e drumul acesta – plin de nopți nedormite, întrebări fără răspuns, dar și de clipe care topesc orice oboseală.
Timpul liber devine o amintire vagă, dar în locul lui apare o altă formă de libertate: aceea de a descoperi lumea prin ochii unui copil. Adaptarea nu e liniară, e un dans între neputință și redescoperire, între dorul de sine și miracolul de a crește o viață.
Nașterea nu mi-a adus doar un copil, ci și o versiune nouă a mea. O femeie mai obosită, poate, dar și mai puternică. O femeie care a învățat că fragilitatea și forța pot să coexiste, că trupul și sufletul se rescriu odată cu maternitatea. Uneori simt că am pierdut părți din mine, dar descopăr că în locul lor cresc rădăcini mai adânci și aripi mai mari
A fi părinte seamănă cu a învăța să bei cafeaua cu ambele mâini ocupate: uneori rece, alteori pe fugă, dar mereu cu sentimentul că, în ciuda haosului, îți ții universul în brațe.
Și vreau să închei cu un gând pentru mamele care au trecut pragul cabinetului meu: vă privesc acum cu și mai mult respect și admirație. Trăind la rândul meu această experiență, înțeleg mai profund câtă forță, răbdare și sacrificiu se ascund în fiecare zi de maternitate.
