Cabinet de terapie și dezvoltare personală - Adriana Botez

31/10/2025

Drama & Conflictul - produce emoție și tensiune menținând atenția celuilalt . …

25/10/2025

25/10/2025

IDENTIFICAȚI-VĂ RANA DIN COPILĂRIE ❤️

1. RANĂ DE RESPINGERE.... În copilărie: Nu am fost acceptat așa cm eram. Cum mă protejez ca adult? Fugind. Când cineva sau ceva mă face să mă simt așa, mă ascund, mă izolez, nu vreau să văd pe nimeni, nici măcar pe cei care mă iubesc. Simt că toată lumea mă respinge, că nu aparțin nimănui.

2. RANĂ DE ABANDON.....În copilărie: Am avut părinți absenți emoțional sau fizic. Cum mă protejez ca adult? Făcând tot posibilul să împiedic cealaltă persoană să mă părăsească. Atrag probleme pentru a atrage atenția celorlalți. Prefer să îndur relații dificile decât să le pun capăt. Mi-e foarte frică să fiu singur.

3. RANĂ DE UMILIRE......În copilărie: Am fost ridiculizat și rușinat de mine. Cum mă protejez ca adult? Anulându-mi nevoile și concentrându-mă pe cele ale altora. Vina și rușinea pe care le port cu mine mă împiedică să mă accept și să am grijă de mine. Din această cauză, îmi este mai ușor să am grijă de alții decât de mine însumi.

4. RANĂ DE TRĂDARE.....În copilărie: Nu și-au ținut promisiunile față de mine. Cum mă protejez ca adult? Fiind constant hipervigilent. Trebuie să monitorizez ce se întâmplă în jurul meu pentru a anticipa pericolul și a evita surprizele. Sunt foarte exigent în relațiile mele pentru că mi-e frică să fiu mințit.

5. RANĂ DE NEDREPTATE.....În copilărie: Erau reci și autoritari. Cum mă protejez ca adult? Ascunzând ceea ce simt. Sunt foarte sensibil, dar nu o arăt. Cer mult de la mine pentru că eu cred că sunt apreciat pentru ceea ce fac, nu pentru cine sunt. Îmi este greu să-mi iau angajamente de teamă să nu greșesc.
E timpul să mă vindec .

23/10/2025

Victimizarea – un mod subtil de a cere atenție și iubire

Unii oameni nu se plâng doar pentru că suferă.
Se plâng pentru că, în felul acela, speră să fie văzuți, ascultați, înțeleși.

Victimizarea nu începe din răutate.
Ci dintr-o durere veche: nevoia de atenție, de recunoaștere, de importanță.
Când ani la rând te-ai simțit neauzit, începi să crezi că singurul mod de a primi ceva este prin suferință.

Dar victimizarea se transformă ușor într-o capcană dulce:
te eliberează de responsabilitate și te ține în centru, dar prin dramă.
Și cu cât o repeți mai mult, cu atât devii mai atașat de rolul celui neînțeles.

Am auzit de multe ori cuvinte ca acestea:

„Mi-am sacrificat sufletul pentru cine n-a meritat și acum sufăr în tăcere.”
„Am muncit peste măsură, dar tot eu am fost criticat.”
„Am avut multă răbdare, dar cu oameni care nu au meritat.”
„Mi-e greu să nu mă judec pentru greșelile mele.”

În spatele acestor fraze nu e răutate, ci obosirea unui suflet care a dăruit peste măsură și n-a primit validare.
Dar atunci când rămânem în acest tipar, fără să vrem, ne definim prin durere.
Ne identificăm cu neputința.
Și ajungem să cerem iubirea prin suferință.

Victimizarea nu ne face slabi, dar ne ține dependenți de reacția celorlalți.

Ți s-a întâmplat să simți că, dacă nu ți-ai exprima suferința din nou și din nou, oamenii nu te-ar mai vedea și nu ți-ar mai acorda atenție?

Și atunci apare momentul de cotitură — începutul conștientizării și al acceptării:
„Da, mi s-au întâmplat lucruri nedrepte. Dar acum aleg să nu mai trăiesc prin povestea aceea.”
„Aleg să-mi recunosc durerea, fără s-o transform în identitate.”
„Aleg să-mi iau puterea înapoi, pas cu pas.”

Acolo începe vindecarea.
Nu când uităm trecutul, ci când nu ne mai definim prin el.

Ți s-a întâmplat să te surprinzi repetând aceeași poveste despre ce ți s-a făcut, fără să-ți dai seama că te ții blocat acolo?
Sursa : Inrernet

20/10/2025

Până nu faci pace cu părinții din interiorul tău, vei purta războaiele lor în relațiile tale …

10/10/2025

TRECUTUL CARE SE REPETĂ PÂNĂ ESTE ÎNȚELES legile subtile ale karmei

Viața nu este o linie dreaptă, ci o spirală. Evenimentele nu trec pur și simplu și nu dispar, ci se întorc din nou și din nou, până când își lasă în noi înțelesul deplin. Aceasta este una dintre legile subtile ale karmei: ceea ce nu înțelegem se repetă, iar ceea ce refuzăm să învățăm devine ciclu.

Karma ca lege a repetiției

Karma nu este o pedeapsă, așa cm adesea se crede, ci o lege a echilibrului, este rezultatul firesc al acțiunilor, gândurilor și intențiilor noastre. Ea aduce în fața noastră experiențe care oglindesc ceea ce purtăm în interior.

Dacă sămânța este bună, roadele sunt de binecuvântare; dacă sămânța este otrăvită, roadele aduc încercări și durere.

Astfel, repetarea experiențelor nu este doar corecție pentru greșeli, ci și oportunitate de consolidare a binelui: ceea ce facem cu iubire și dreptate revine spre noi sub forma unor daruri, protecții și întâlniri providențiale.

Dacă am greșit, nu pentru a fi pedepsiți se repetă situația, ci pentru a ne face conștienți și responsabili. Repetiția este limbajul prin care viața ne atrage atenția: „Privește, aici este rana ta, aici este lecția ta.”

Cum se repetă trecutul

Repetiția nu apare neapărat prin aceleași evenimente, ci prin aceleași tipare de experiență:

• o persoană care fuge mereu de abandon va atrage parteneri care o părăsesc;

• cine disprețuiește va ajunge să fie disprețuit, pentru a simți ce seamănă;

• cine trăiește în frică va întâlni situații care îi confirmă frica, până învață curajul.

Astfel, trecutul ne urmează nu ca o umbră, ci ca un profesor.

Rolul conștientizării

Repetiția încetează atunci când mesajul este înțeles. În clipa în care ne oprim și ne întrebăm „Ce vrea această situație să mă învețe?”, karma începe să se dizolve. Conștientizarea transformă cercul vicios într-o spirală ascendentă: nu mai trecem prin aceeași lecție la nesfârșit, ci o depășim și urcăm la un nivel nou.

Dimensiunea spirituală – grația divină

Karma funcționează ca lege universală, dar grația lui Dumnezeu o poate îmblânzi. Rugăciunea, iertarea și dăruirea din inimă pot scurta ciclurile și pot aduce înțelegeri fără suferință. Grația nu anulează lecția, dar o transformă în lumină: în loc să înveți prin durere, poți învăța prin revelație.

Concret în viața de zi cu zi

• Dacă observi că aceleași conflicte se repetă în familie, întreabă-te ce tipar moștenit trebuie vindecat.

• Dacă atragi mereu același tip de oameni toxici, întreabă-te ce parte din tine acceptă acest tipar.

• Dacă situațiile financiare revin în crize, caută ce frici și convingeri despre lipsă ți-au rămas neintegrate.

Trecutul se repetă până este înțeles. Viața nu vrea să ne rănească, ci să ne vindece. Ciclurile karmice nu sunt închisoare, ci oportunități de eliberare. În clipa în care lecția e integrată, tiparul se rupe și din cerc se naște drum. Atunci karma devine dharma – nu povara trecutului, ci chemarea spre viitor.

Sursa - Astral

02/09/2025

6 tipuri de oameni toxici
Care iti este cel mai cunoscut?
Cel care consumă energie
Te face să te simți tensionat. Te devalorizează fără motiv. Nu se bucură de norocul altora.
Falsul complimentator
Îți face complimente false.
Le lipsește empatia.
Te pune în poziții inconfortabile.
Pesimistul
Te vorbește de rău pentru a se simți mai bine.
Îi pasă doar de el.
Încearcă să te convingă să renunți la visele tale.
Criticul
Nu te susține în deciziile tale.
Critică fiecare mișcare pe care o faci.
Te face să simți că nu poți face nimic bine.
Manipulatorul
Încearcă să controleze totul.
Se preface că te place pe tine și pe ceilalți.
Vrea să ia fiecare decizie pentru sine și pentru alții.
Victima
Îi învinovățește pe alții pentru ghinionul lor.
Caută constant atenția celorlalți.
Are mereu scuze pentru orice eșec.

Sursa :Eugen Popa

19/08/2025

🌑 Când narcisistul conduce familia, mama poate deveni – conștient sau nu – complicele său tăcut.
El manipulează, controlează și creează competiție între copii și partener, iar ea, din teamă sau din dorința de a menține aparențele, ajunge să îi susțină jocul.

Cine este mama enabler?

Este cea care, deși vede suferința copiilor, o acoperă cu scuze pentru tată:
„Așa e el.”
„E obosit.”
„Nu a vrut să rănească.”

Crede că îl protejează sau că salvează familia, dar în realitate își expune copiii la răni adânci, la traume care se vor prelungi ani de zile în viața lor.

De ce se întâmplă?
• Co-dependența: nevoile lui devin mai importante decât propriile nevoi și decât siguranța copiilor.
• Compasiunea selectivă: toată empatia merge către partener, nu către victime.
• Teama de abandon: frica de a rămâne singură paralizează curajul de a spune „stop”.
• Normalizarea abuzului: dacă și ea a crescut într-o familie abuzivă, poate considera că „așa e normal”.

Abuzul secundar – rana invizibilă

A nu-ți apăra copiii, a justifica abuzul sau a rămâne în tăcere în fața nedreptății NU înseamnă neutralitate. Înseamnă complicitate. Este o altă formă de abuz.

Consecințele asupra copiilor

Copiii care cresc în acest cerc vicios învață:
• că iubirea înseamnă durere și confuzie;
• că limitele sunt periculoase sau interzise;
• că pentru a fi iubiți trebuie să se sacrifice pe ei înșiși.

Mulți dintre ei ajung să caute parteneri narcisici, să repete povestea sau să devină la rândul lor enabler. Trăiesc cu anxietate cronică, cu o vigilență permanentă, mereu atenți la emoțiile celorlalți și incapabili să se relaxeze.

Și, poate cel mai dureros, ajung să susțină emoțional propria mamă – cea care ar fi trebuit să-i protejeze – în timp ce ea îl susține pe narcisist. Astfel, copilul este transformat într-un „mic adult”, purtând pe umeri poveri care nu îi aparțin.

🌱 Conștientizarea doare, dar este primul pas spre schimbare.
A înțelege că tăcerea și justificările rănesc la fel de mult ca abuzul direct poate fi șansa de a opri acest lanț. Mama are puterea de a rupe cercul, de a-și proteja copiii și de a le arăta că iubirea nu înseamnă suferință, ci siguranță.
Text preluat : Alisa Popa

10/08/2025

10/08/2025

https://www.facebook.com/share/r/1ArVmDcASm/?mibextid=wwXIfr

31/07/2025

Expresii pe care le consideri normale , dar sunt abuz emoțional .

19/07/2025

Sinele Real Si Sinele Fals

În context spiritual și psihologic, conceptul de "sinele fals" (sau ego) se referă la o identitate construită artificial, bazată pe credințe, roluri sociale, dorințe și frici, care nu reflectă esența adevărată a ființei umane. Acest sine fals este adesea confundat cu sinele real, determinând individul să se identifice cu lucruri exterioare, cm ar fi statutul social, posesii materiale sau opiniile altora, în loc de a se conecta cu adevărata sa natură.
Ego-ul, sau sinele fals, este adesea asociat cu:
Identificarea cu exteriorul:
Oamenii cu un ego puternic tind să se identifice cu aspecte externe ale vieții lor, cm ar fi profesia, bogăția, faima sau relațiile. Această identificare poate duce la o senzație de insecuritate și la o nevoie constantă de validare externă.
Dorința de aprobare:
Ego-ul caută în mod constant validarea și aprobarea din partea celorlalți. Aceasta poate genera anxietate și dependență de opiniile altora.
Frica de pierdere:
Ego-ul se teme de pierderea a ceea ce a construit, fie că este vorba de statut, relații sau posesii. Această frică poate limita libertatea și poate genera stres și suferință.
Iluzia separării:
Ego-ul creează iluzia că suntem separați de ceilalți și de lumea din jurul nostru. Această separare poate duce la sentimente de singurătate și izolare.
În contrast, sinele autentic este asociat cu pacea interioară, acceptarea de sine și conștiința de sine. Eliberează-te de constrângerile ego-ului și conectează-te cu adevărata ta natură, conform unor surse spirituale.