05/11/2015
IN APĂRAREA PROFESIEI MELE: NU UCIDE CE NU POȚI ÎNȚELEGE!
Ideea ca psihologia ar fi o practica oculta, confuza, care amplifica criza spirituală a individului, nu este nici noua si nici singulara, au spus-o si comunistii înainte de 1989, se mai aude si astazi prin cotloanele întunecate ale unor minți închise, dar senine si solemne.
Insa d**a 26 de ani, in care societatea românească a avut timp sa-si scuture bine haina prafuita a trecutului sau rușinos, asemenea declarații sunt cel putin insultătoare, mai ales ca sunt direcționate catre o profesie careia niciun oficial al statului nu i-a adresat vreodata mulțumirile care i se cuveneau.
Am considerat ca emoțiile puternice si momentul tragic pe care l-am traversat împreuna in ultimele zile au tensionat mai mult unele persoane, insa bunul simt le va determina sa retragă unele declarații care ne ofensează direct si nu le fac cinste. Nu a fost deloc așa, iar lipsa reactiei noastre a creat chiar senzația publica a unei asumări indirecte, vătămătoare.
Nu stiu care sunt sursele de informare ale unei asemenea instituții, insa daca au produs asemenea declarații, cu siguranța acestea trebuie urgent schimbate, pentru o analiza cât mai pertinenta si pentru a evita erorile in viitor.
Astfel, propun instituției sa se oprească la câteva informații de bun simt, sentiment pe care ar trebui sa-l încerce mai des cand are tendința de a aborda subiecte mai complexe.
Psihologia este benefică sănătății si dezvoltării umane pentru ca a ajuns astăzi la un nivel de dezvoltare ştiinţifică ce îi permite aplicarea şi verificarea legităţii şi metodelor utilizate, astfel încât acestea să poată fi aplicate.
In toate statele civilizate psihologia este utilizată in sănătate si se recunoaşte importanţa socio-economică a acesteia, fiind acceptata de către societățile dezvoltate, ca fiind necesară şi eficientă.
Nu știm care este practica in alte profesii, insa in profesia de psiholog, pentru practicarea acesteia, este necesara cunoaşterea şi actualizarea permanenta de către psihologii profesionişti a practicilor validate în conformitate cu descoperirile ştiinţifice, pentru crearea unor standarde, competenţe şi ghiduri de bune practici comune care să conţină aspectele de ordin teoretico-metodologic acceptate de către comunitatea profesională, interna si internaționala.
De asemenea, ştiinţa psihologiei cerceteaza problemele psihologice actuale ale societăţii, astfel încât să poată răspunde în mod util unei nevoi permanente a oamenilor. Psihologul este o persoana solidara nevoilor umane, implicată social, care studiază comportamentul uman, procesele mentale şi le investighează, recomandând căi de soluţionare pentru problemele psihologice in domeniul sănătăţii, educaţiei, justiţiei, muncii, economiei, protecţiei sociale, industriei şi securităţii.
Psihologul concepe şi efectuează experimente şi observaţii asupra oamenilor şi animalelor pentru măsurarea caracteristicilor psihice ale acestora, analizează efectele eredităţii, ale mediului sau ale altor factori asupra gândirii şi comportamentului indivizilor. Psihologul desfăşoară activitate de evaluare, psihodiagnoză, psihoterapie, precum şi de prevenire a tulburărilor emoţionale, de personalitate şi a fenomenelor de inadaptare la mediul social, familial sau profesional.
Psihologul elaborează şi aplică teste psihologice pentru măsurarea inteligenţei, abilităţilor, aptitudinilor şi a altor caracteristici umane, interpretează datele obţinute şi face recomandările psihologice pe care le consideră necesare.
Psihologul se formează continuu şi îşi revizuieste mereu metodele şi tehnicile potrivit noilor exigenţe psihomorale, multiculturale şi tehnice ale societății, astfel încât să poată să îşi modifice şi să îşi adapteze instrumentele de evaluare şi intervenţie psihologica.
Psihologul studiaza mecanismele şi factorii care precipită încadrarea unui tip de răspuns în ansamblul acţiunilor fiinţei umane, fără să se concentreze pe explicarea diferenţelor dintre patologic şi convenţionalul "normal". Psihologul nu pune etichete oamenilor, nu ii judeca si nu ii poate condamna, el este un profesionist care se raporteaza la om ca la o ființa unica, pe care o ajuta sa depășească etape dificile din viața sa.
Asta se întâmpla de cand exista aceasta nobila profesie, care este solidara suferinței umane, așa s-a întâmplat in cazul "Accidentului rutier din Muntenegru", "Incendiului de la Maternitatea Giulești", "Incendiului de la Clubul Colectiv" sau ori de câte ori, aflați in situații de urgentă, oamenii au avut/ au nevoie de asistenta psihologica, conștientizată sau nu, solicitată sau nu.
Pentru ca îmi asum aceste argumente si pentru ca suntem 16000 de profesioniști, cei mai multi dintre noi creștin-ortodocși, care ajutam zilnic oamenii sa facă fata problemelor psihologice dramatice pe care le traversează, iar acești oameni isi pun toată încrederea in profesionalismul nostru, cu speranța si credința in Dumnezeu, pentru a reda demnitatea instituției pe care o reprezentati, va invit sa evitați o noua criza spirituală si sa va cereți scuze in mod public psihologilor!
Si înca ceva: psihologia șlefuiește conștiința umană, in contextul nevoilor si condiționărilor sociale permanente, construind un sentiment rafinat si minunat totodata - solidaritatea!
http://basilica.ro/ocultismul-contemporan-este-o-reactie-confuza-la-o-criza-spirituala-110302.html
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cea de-a XXVII-a Consfătuire Panortodoxă a Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe şi ai S