02/08/2025
"Corpul are propria lui memorie. Și, de cele mai multe ori, nu are nevoie să fie interpretat, ci simțit. Are nevoie de spațiu, de răbdare și de prezență.
A lucra cu corpul înainte de a pune etichete ne poate duce mult mai aproape de adevăr.
Un adevăr visceral, nu mental.
Un adevăr care nu are nevoie de interpretări forțate, ci de contact blând"
În ultima vreme, pe măsură ce termenul de „somatic” și abordări precum Somatic Experiencing devin tot mai cunoscute, observ tot mai des o confuzie: mulți oameni asociază aceste concepte cu ideea de a interpreta simbolic bolile sau simptomele fizice.
De aceea, simt nevoia să clarific diferența esențială dintre abordările somatice centrate pe sistemul nervos și traumă și abordările interpretative de tip psihosomatic sau simbolic.
Pe la începutul formării mele în psihologie, în 2008–2009, când pășeam timid în lumea autocunoașterii, eram extrem de curioasă – și, sincer, sedusă – de interpretările simbolice ale durerilor din corp.
Eram la început de drum, iar idei precum „ți-a înțepenit gâtul, înseamnă că nu spui «nu» la ceva din viața ta” sau „problemele pe partea stângă/dreaptă țin de feminitate/masculinitate” m-au fascinat. Mi-au oferit o lentilă prin care să mă uit în locuri din mine unde nu mai privisem.
Din experiența mea, uneori aceste interpretări pot fi utile în anumite momente din viață (mai ales dacă, la acel moment, nu avem capacitatea să lucrăm corporal). Ele pot deschide un proces de introspecție, pot scoate la suprafață o emoție sau un doliu nespus.
Fast forward, mulți ani mai târziu:
După ce am lucrat profund cu propriul corp în terapie, după ce m-am format în metode somatice centrate pe sistemul nervos și traumă, după ce am însoțit mulți oameni în procese individuale și de grup... am început să văd și reversul acestor interpretări de-a gata.
Ele pot păcăli. Ne pot face să credem că știm deja ce se întâmplă, când, de fapt, corpului nu i s-a dat încă spațiul să ne arate adevărul.
Alteori, pot chiar repeta dinamica traumatică din copilărie, mai ales când vin cu o voce de autoritate sau de pe o poziție de superioritate: „Eu știu mai bine decât tine ...(de ce te doare acolo.)”
Lucrul cu corpul într-o manieră trauma-sensitive – care include înțelegerea sistemului nervos, a traumelor de șoc și a celor complexe, a schimbărilor psihofiziologice și a neurobiologiei interpersonale – este foarte diferit de abordarea de tip „semnificația bolilor”, des întâlnită în psihosomatică, în unele abordări psihodinamice bazate pe interpretare și în multe discursuri spirituale.
Într-un proces somatic real, trauma-informed, cu răbdare și prezență, corpul începe să dezvăluie amprente mai vechi – traume și evenimente uitate care au rămas stocate în fascia noastră, în tensiuni, blocaje, amorțeli sau tipare de mișcare.
Corpul are propria lui memorie. Și, de cele mai multe ori, nu are nevoie să fie interpretat, ci simțit. Are nevoie de spațiu, de răbdare și de prezență.
Da, a da o semnificație poate, uneori, să ajute.
Dar a lucra cu corpul înainte de a pune etichete ne poate duce mult mai aproape de adevăr.
Un adevăr visceral, nu mental.
Un adevăr care nu are nevoie de interpretări forțate, ci de contact blând.
