Psihoterapie de Cuplu și Familie. Cursuri Consilier pentru Dezvoltare Personală,NLP, Inteligență Emoțională, Motivație, Stimă de Sine.
Psihoterapie, Cursuri - Consilier pentru Dezvoltare Personala, Cursuri de NLP, Traininguri, Workshopuri
Consultanță și Coaching pentru Echipă
Business Copywriting - vezi exemple pe www.gabrielazboiu.ro - servicii - copywriting
Și dacă uneori e greu - îți trebuie 𝐂𝐔𝐑𝐀𝐉!
Dacă relațiile tale nu te fac 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭 - îți trebuie 𝐒𝐓𝐈𝐌𝐀̆ 𝐃𝐄 𝐒𝐈𝐍𝐄!
Dacă vrei 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐢 – îți trebuie 𝐈̂𝐍𝐂𝐑𝐄𝐃𝐄𝐑𝐄!
Înțelegi cm funcționează mintea umană și 𝐜𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐚𝐢 pentru a avea liniște.
Înveți cm să 𝐨𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 și să te concentrezi pe 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐚 𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐢.
Descoperi că poți 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐢𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 și 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐳𝐢 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭.
Dacă te pot ajuta cu informații suplimentare nu ezita să mă contactezi
☎️ tel. 0745.46.03.18
📂 email: gabrielazboiu@gmail.com
24/10/2024
Atunci când un copil este lăsat, dintr-un motiv sau altul, să rezolve o problemă de viață care îi depășește capacitățile, el presupune adesea că problema este de nerezolvat și, prin urmare, devine o parte inevitabilă a sentimentului său de identitate. Dacă tatăl unui copil, de exemplu, pleacă pentru un an și dacă această prin această separare nu se trece suficient de bine, este insuficient lucrată cu mama și tatăl, atunci copilul poate presupune că această pierdere (a tatălui și a sinelui copilului pierdut odată cu absența tatălui) este un eveniment care definește sinele.
Copilul nu cunoaște conceptul „a trece printr-o problemă” sau contribuția timpului la rezolvarea problemelor de viață, deoarece traumele nu sunt trăite ca evenimente din viață, ci ca evenimente care definesc viața.
În opinia mea, dacă părinții nu sunt capabili, prin percepție și înțelegere empatică adecvată, să transforme fixarea particulară în care se află un copil în virtutea unei anumite probleme de viață, atunci o astfel de fixare devine un sentiment de identitate care este conservat de copil ca fiind parțial definitoriu pentru viața însăși.
Sunt destul de sigur că unele dintre fixațiile interne ale copilului sunt atât de private încât sfidează chiar și grija perceptivă a celui mai empatic părinte; prin urmare, toate persoanele vor conserva, în opinia mea, mai degrabă decât să reprezinte anumite stări de sine, anumite feluri de a fi.
Cunoscutul neștiut este o parte substanțială a fiecăruia dintre noi.
Felurile de a fi, stările de spirit tipice caracterului unei persoane conservă frecvent ceva ce a fost, dar nu mai este.
Un copil nu numai că stochează experiențele sale legate de un obiect în acel proces pe care îl numim internalizare, dar el păstrează și stări de sine care pot deveni în cele din urmă trăsături permanente ale caracterului său.
Un copil poate suporta o experiență care este înregistrată nu prin reprezentarea obiectului, ci prin intermediul unui sentiment de identitate.
Copiii experimentează feluri de a fi schimbătoare și în evoluție care pot fi influențate de un cadru de obiect (o familie, o școală, o scenă de joacă), dar care nu sunt neapărat identificabile cu acestea. Astfel, un copil poate avea o experiență de sine profundă fără a putea lega această stare de ființă de ceva anume. Astfel de stări de sine sunt totuși intraductibile și ele produc, în schimb, sensuri identitare și, prin urmare, conservă sentimentul de sine sau sentimentul de a fi al copilului, mai degrabă decât înțelegerea.
16/10/2024
„Unui părinte, datorită faptului că a avut o copilărie traumatizantă, îi este teamă să i se amintească de nefericirile din trecut, și ca urmare a acestui fapt să se simtă deprimat. Drept rezultat, copiilor acestor părinți li se cere să pară întotdeauna fericiți și să nu exprime în niciun fel sentimente de tristețe, singurătate sau furie.
O astfel de situație este atunci când o mamă, care a avut o copilărie în care a dus lipsa iubirii, caută la copilul ei iubirea care i-a lipsit până în acel moment.
Procedând în acest fel, ea inversează relația normală părinte-copil, cerându-i copilului să se comporte ca un părinte, în timp ce ea devine un copil. Această mamă pune o grea povară pe umerii copilului și adesea se așteaptă din partea acestuia ca el să fie recunoscător pentru afecțiunea de care beneficiază și să nu observe solicitările care i se fac. (…)
Copilul va permite numai sentimentelor de iubire și recunoștință față de mamă să aibă acces în plan conștient, și înlătură orice sentiment de furie pe care l-ar putea avea deoarece așteaptă ca el să aibă grijă de ea și îl împiedică să-și facă proprii prieteni și să-și trăiască propria viață”.
Be the first to know and let us send you an email when Gabriela Zboiu - Cursuri. Traininguri. Workshopuri posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.
Contact The Practice
Send a message to Gabriela Zboiu - Cursuri. Traininguri. Workshopuri:
Unul dintre principalele motive pentru care oamenii caută psihoterapia este ca să găsească soluții la probleme care durează de ceva vreme sau la probleme noi, acute și dureroase; ori pentru că o persoană se poate simți blocată și neputincioasă în propria viață, ori pentru că își dorește să rupă tipare disfuncționale, ori pentru că trebuie să facă o alegere dificilă.
De multe ori psihoterapia pare a fi un demers inutil. Doar există cărți, cursuri, materiale video, prieteni și rude. De ce nu s-ar rezolva toate problemele astfel? Sigur că situațiile care nu necesită psihoterapie se rezolvă chiar și prin câteva sfaturi sau câteva cărți citite. Dar nu acestor situații se adresează psihoterapia.
Scopul unei psihoterapii este insight-ul personal, descoperirea personală de sine. Psihoterapia este un proces de conștientizare; cu cât suntem mai puțin conștienți de motivele, sentimentele, gândurile, acțiunile noastre, cu atât ele ne vor controla mai mult și vom rămâne blocați în vechile pattern-uri care nu mai funcționează.
Scopul psihoterapiei este de a aduce omul în punctul în care poate alege liber. Iar aceasta se întâmplă prin învățare. Însă învatarea la nivel intelectual este rareori eficienta. Cheia înțelegerii acestor comportamente este inconștientul, pentru că nimeni nu poate spune că alege un comportament distructiv sau prostesc în mod intenționat și deliberat. Nimeni nu-și dă seama de ce se comportă cm se comportă – însă toți știm dacă suntem fericiți sau nu în anumite relații sau situații din propria viață. Diferitele simptome, cm ar fi: depresie, anxietate, insomnie, abuz de substanțe, furie nejustificată, tristețe fără motiv, fobie, atacuri de panică, „probleme de personalitate”, etc, sunt doar expresii ale unor trăiri profunde care au găsit o cale de a ieși la suprafață. Aceste simptome se numesc mecanisme de apărare - și într-un fel ne protejează pe noi, de noi înșine. Dar nu în cel mai sănatos mod și cu un cost foarte mare.
Din acest motiv psihoterapia durează mai mult decât câteva ședințe: pentru că este imposibil să descoperi ce stă în spatele unui mecanism de apărare în câteva întâlniri. Psihoterapia este un dialog în care se analizează faptele. Faptele nu sunt doar externe, acțiunile vizibile de oricine. Faptele înseamnă și sentimentele, și reacțiile, și percepțiile, și interpretările proprii clientului.
Scopul psihoterapiei este să te descoperi pe tine și prioritățile tale, să îți găsești sau regăsești curajul de a acționa. Terapeutul nu îți dă sfaturi. Un terapeut bun, oricât ar insista un client, nu va cădea în capcana de a da sfaturi. A exprima o opinie sau o recomandare într-un caz de abuz nu este un sfat. Uneori este necesar ca acea persoană să iasă dintr-un mediu toxic pentru a putea face un pas înainte în procesul de vindecare. Și sigur că ședințele nu sunt identice. Într-un parcurs terapeutic de câteva zeci, poate sute de ședințe, vor fi și ședințe de psihoeducație, vor fi ședințe în care vrei ca terapeutul să fie doar un martor al suferinței tale, vor fi ședințe provocative care te vor răscoli. Dar diferența între psihoterapie și sfaturi, suport, învățare despre sentimente și comportament este că acestea din urmă nu oferă insight. Psihoterapia este insight! Știm că este insight atunci când, într-o anume situație sau problemă, ne vom simți mai clari și mai hotărâți, când vom simți că s-au limpezit dintr-o dată o parte dintre necunoașterile și dilemele noastre.
Insight-ul nu este învățare în sens intelectual. Este o experiență personală intensă și care trebuie să fie în centrul fiecărei psihoterapii.
„Riscul” unei psihoterapii, partea neplăcută a acestui proces, este suferința. Acceptarea unei realități așa cm este ea, acceptarea neputințelor proprii, a gândirii greșite, acceptarea unor probleme ascunse și nerezolvate, va fi cu suferință. Sigur că este dificil să lupți și cu problemele actuale și cu cele ale trecutului. Se simte mai rău înainte de a se simți mai bine. Dar cu un ajutor specializat, chiar dacă nu întotdeauna te simți confortabil, ajungi să ai reacții emoționale rezonabile la urcușurile și coborâșurile vieții și nu să dezvolți tot felul de mecansime de apărare disfuncționale.
