Cabinet medicina interna Dr Patrau Camelia

08/11/2025

07/11/2025

Prima sirenă de ambulanță nu era electrică, nici măcar mecanică — era un simplu clopot legat de cal.

În secolul al XIX-lea, când primele ambulanțe erau trase de cai, nu exista un mod eficient de a anunța trecerea lor. Așa că, în loc de sirene sau lumini, un mic clopot era prins de harnașamentul calului. La fiecare pas, la fiecare galop, metalul lovea și scotea un clinchet neregulat, un zgomot care anunța graba salvării, dar și panica străzii.
Acest clopot suna diferit la fiecare ambulanță, pentru că depindea de mișcarea calului. Uneori se auzea ritmic și clar, alteori haotic și metalic, ca o alarmă improvizată. Nu exista o tonalitate standard, nici un semnal recunoscut. Totul era instinct: oamenii învățau cu timpul că acel zgomot însemna urgență, că trebuiau să se dea la o parte. Dar, paradoxal, pentru mulți, clinchetul acela aducea și teamă, pentru că anunța suferință, boală sau accident.

Ambulanțele cu cai erau o imagine obișnuită în marile orașe ale lumii de atunci.În Paris, Londra sau New York, străzile pietruite răsunau de tropotele cailor și zgomotul roților de lemn. În spatele lor, în trăsura acoperită, un medic sau un brancardier încerca să țină în viață un pacient. Era începutul medicinei de urgență moderne, dar într-o lume fără sirene, fără viteză și fără drumuri line.

Clopotul devenise, fără intenție, primul semn sonor al salvării.Deși rudimentar, el reprezenta o încercare de organizare într-un haos urban. Cu timpul, unele ambulanțe au început să aibă clopote mai mari, montate pe acoperiș, pe care vizitiul le putea acționa manual. Totuși, zgomotul lor metalic și brutal speria animalele și uneori chiar pacienții, care se simțeau parcă purtați spre o altă lume.

Primele sirene mecanice aveau să apară abia la începutul secolului XX.Ele au fost inspirate de același principiu al vibrației și sunetului, dar controlate de om, nu de cal. A fost o evoluție firească — din haos spre ordine. De la clopotul care lovea întâmplător, s-a trecut la sunete clare, regulate, menite să avertizeze și să protejeze, nu să sperie.

Privind înapoi, acel mic clopot legat de cal pare un simbol al începuturilor umanității în salvare.În el se ascunde o poveste despre empatie și ingeniozitate: oamenii nu aveau tehnologie, dar aveau intenție. Își doreau să ajungă mai repede, să salveze vieți, să fie auziți. Zgomotul său, oricât de neplăcut, era o promisiune — cineva venea în ajutor.

Astăzi, sirenele moderne au luat locul clopotului, dar scopul lor rămâne același: să anunțe speranța. Din clinchetul neglijent al unui cal, omenirea a ajuns la ambulanțe rapide, echipate cu tehnologie avansată. Iar între acel început și prezent, sunetul salvării s-a transformat — dar ecoul clopotului vechi încă răsună undeva, în istoria medicinei.
Preluat Madalina Ciuhodaru

07/11/2025

🔥Diferența dintre A NU ȘTI și a PRETINDE CĂ ȘTII

🔥Sunt din nou inspirată de comentariile voastre și vă mulțumesc pentru ele. Am primit recent un comentariu care spunea așa:

🔴„Orice știință a fost mai întâi pseudoștiință.”🔴

Cred că multă lume are această impresie și cred că merită să încerc să explic problema cu această idee. E o afirmație care pare profundă la prima vedere, dar care arată o confuzie între 🔴necunoscut și 🔴pseudostiințific.

🔴Când spunem „pseudostiință”, nu ne referim la lucruri despre care încă nu știm destul.

Da, e greu să dăm o definiție exactă a pseudoștiinței — are multe fețe și se ascunde sub forme foarte convingătoare. Mi-a plăcut o comparație: în 1964, Curtea Supremă a SUA a încercat să definească obscenitatea, iar judecătorul Potter Stewart a spus celebrul: „O recunosc atunci când o văd.”
Cam așa e și cu pseudoștiința: e greu de definit, dar oamenii de știință o recunosc atunci când o întâlnesc.

🔹 Știința este un proces viu, care se autocorectează permanent. Se bazează pe dovezi, pe teorii testabile, pe critici și pe verificare de către alți specialiști.
🔹 Pseudoștiința, în schimb, doar pretinde că are bază științifică. Ea se sprijină pe povești, pe ideologie, pe bucăți de date scoase din context și, foarte des, pe gândire conspirațională.

Știința (ca proces, nu fiecare om de știință în mod individual) acceptă/știe că poate greși și își corectează cursul pe măsură ce apar dovezi noi.
Pseudoștiința, în schimb, nu-și schimbă părerea — chiar și când realitatea o contrazice.

🔴E important de înțeles că știința nu presupune că fiecare om de știință este perfect, onest sau lipsit de greșeli.
Desigur că pot exista medici, biologi, fizicieni, chimiști etc care sunt rău intenționați, superficiali sau corupți.
Dar știința funcționează ca proces colectiv, nu ca un om sau o autoritate care „știe tot”.
Și tocmai acest proces — cu toate etapele lui de verificare, critică și replicare — face ca rezultatele să devină, în timp, tot mai bune.
Când procesul e sănătos, greșelile individuale se corectează.

Pseudoștiința, în schimb, nu e un proces. Ea se bazează pe indivizi — unii carismatici, unii sinceri dar prost informați, alții manipulatori sau corupți — care se sprijină pe opinii personale, anecdote și „dovezi” imposibil de verificat.
Nu există acolo un mecanism care să corecteze greșelile, doar oameni care pretind că știu.

🔴Ca exemplu concret: comentariul de mai sus era la o postare despre vitamina C în tratamentul cancerului.
🔴Nu faptul că poate „nu știm încă tot” despre vitamina C o face un subiect pseudostiințific.
🔴Ci faptul că unii oameni susțin cu certitudine că știu exact dozele, durata, frecvența și tipurile de cancer la care „funcționează” — fără nici o dovadă solidă.
Aceasta e pseudostiința: când cineva prezintă ca certitudine ceea ce nu este susținut de dovezi.

🔴🔴🔴Lipsa de dovezi nu înseamnă că ceva funcționează dar nu s-a descoperit încă — înseamnă doar că nu știm.
Și e perfect în regulă să nu știm încă.
Asta e diferența între știință și pseudoștiință:

📌știința recunoaște spațiile albe din hartă și lucrează să le umple;

📌pseudoștiința desenează peste ele din imaginație.

Adevărata știință nu devine pseudoștiință atunci când se corectează, ci tocmai prin această capacitate de corectare se dovedește a fi știință.

🔥 Știința are curajul să spună „nu știm încă”. Pseudoștiința are tupeul să spună „eu știu sigur”. 🔥
Dr Irina Mateieș

07/11/2025

07/11/2025

Află ce înseamnă cu adevărat o dietă antiinflamatoare, ce mecanisme o definesc, cm se măsoară eficiența și în ce patologii este indicată.

06/11/2025

Prevenție cu alte cuvinte 😉🙂

06/11/2025

Si in cazul cardiologiei bărbații sunt de pe Marte si femeile de pe Venus 😉😀

“A tale of two hearts” - când s*xele chiar contează!

Trăim într-o epocă în care ni se spune că „s*xele nu mai există”, că totul e o convenție.
Numai că… inimii NU i s-a spus asta.
Inima femeii și inima bărbatului continuă să bată diferit, nu doar poetic, ci și fiziologic, hemodinamic, prognostic.

1. Două inimi, două realități
Femeile au, în medie, ventriculi mai mici, valve aortice mai mici, o masă miocardică diferită și o predispoziție mai mare spre fibroză interstițială și disfuncție diastolică.
Bărbații, în schimb, dezvoltă mai frecvent hipertrofie concentrică, ischemie epicardică și dilatare.

NU sunt doar detalii anatomice sunt căi diferite de boală.
Ceea ce la un bărbat se manifestă prin durere toracică, la o femeie se poate traduce prin dispnee, fatigabilitate sau tăcere completă.

Timp de decenii, majoritatea studiilor cardiovasculare s-au făcut aproape exclusiv pe bărbați.
Abia după anii 2000 am început să înțelegem că inima femeii NU este o versiune mai mică a celei masculine, ci un sistem fiziologic distinct, cu propriile mecanisme de adaptare și propriile vulnerabilități.

2. Ghidurile confirmă diferențele
ESC Valvular Heart Disease Guidelines 2021 notează clar: femeile cu stenoză aortică dezvoltă gradient mai mare la același orificiu valvular, iar remodelarea ventriculară apare diferit: mai puțin concentrică, mai mult diastolică.

JACC 2023 arată că femeile sunt mai des diagnosticate târziu, cu simptome nespecifice, și sunt subreprezentate în studiile de valve.

Circulation 2022 subliniază că mortalitatea la un an după TAVR e similară între s*xe, dar complicațiile vasculare și accesul tardiv la intervenție rămân mai frecvente la femei.

3. Povestea din Revista Española de Cardiología (2025)
Articolul „Sex differences in patients undergoing aortic valve replacement: a tale of 2 hearts” arată că NU doar inimile, ci și momentele intervenției sunt diferite.
Femeile ajung mai târziu la înlocuirea valvei, cu remodelare mai avansată și cu ventriculi deja „obosiți”.
Și totuși, paradoxal, supraviețuirea lor post-intervenție este comparabilă sau chiar mai bună — probabil datorită rezilienței tisulare și răspunsului inflamator diferit.

4. Lecția pentru cardiologi:
NU putem trata „pacientul cu stenoză aortică” ca pe un concept neutru.
Trebuie să învățăm să citim altfel semnele și să știm că aceleași criterii hemodinamice NU înseamnă același moment al bolii.
La femei, simptomele subtile sunt adesea semnul că e deja prea târziu.
La bărbați, durerea e mai clară, dar și progresia mai rapidă.

Chiar și azi, femeile sunt diagnosticate mai târziu, investigate mai puțin invaziv și tratate mai târziu în boala valvulară, un decalaj care nu ține de biologie, ci de percepție.
Și aici medicina are încă de recuperat.

Așadar, timingul intervenției trebuie personalizat după s*x, NU doar după cifre.
Eur Heart J 2024 confirmă: diferențele de s*x trebuie integrate în algoritmii de decizie pentru TAVR și SAVR.

Da, s*xele există și în cardiologie, chiar contează.
Dar a le recunoaște NU înseamnă a le stereotipiza.
Înseamnă a aduce echitate în loc de egalitate mecanică.
A trata femeia și bărbatul cu aceeași rigoare, dar după biologia lor proprie.

❤️ Această postare are rol informativ. În rest, inima decide singură cui îi bate.. dar noi, măcar, să știm de ce bate diferit🧐