Maternitatea Elena Doamna Iași

Maternitatea Elena Doamna Iași Spitalul "Elena Doamna" oferă servicii medicale spitalicești continue și de zi, precum și consultații de specialitate prin cabinetele din ambulatoriu.

17/11/2025

🌸 17 Noiembrie – Ziua Mondială a Prematurității 🌸

Astăzi marcăm o zi cu o semnificație profundă pentru multe familii și pentru întreaga echipă medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”. Este o zi dedicată celor mai mici și mai curajoși luptători – copiii născuți prematur – și părinților lor, care trec cu speranță, emoție și putere printr-un început de drum plin de provocări.

În fiecare an, mii de copii se nasc înainte de termen, iar fiecare dintre ei ne reamintește că viața este un miracol. 💜

👩‍⚕️👨‍⚕️ Echipa noastră de neonatologie este alături de acești micuți în fiecare clipă, asigurându-le îngrijirea specializată de care au nevoie pentru a crește și a-și începe călătoria spre o viață sănătoasă. Suntem recunoscători tuturor cadrelor medicale care lucrează cu dedicare, empatie și profesionalism în lupta pentru fiecare respirație a acestor copii.

Astăzi, iluminăm în mov speranța, solidaritatea și conștientizarea. 💜
Împreună putem sprijini familiile afectate de prematuritate și putem încuraja informarea și prevenția.

La mulți ani tuturor prematurilor – adevărați eroi cu aripi nevăzute! 💜🕊️

07/11/2025

Întreaga echipă a Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Elena Doamna" își exprimă sincerele condoleanțe colegului nostru, Dr. Rotaru Cezar, pentru pierderea tatălui său, Rotaru Florinel, la rândul său medic dedicat și respectat.

Gândurile noastre se îndreaptă către familia Rotaru în aceste momente de durere. Odihnească-se în pace!

11/05/2025
10/05/2025

Cu ocazia evenimentului „Zilele Spitalului Elena Doamna”, dorim să adresăm cele mai sincere mulțumiri tuturor medicilor, asistenților medicali și membrilor personalului care s-au implicat cu profesionalism, dăruire și pasiune în organizarea și desfășurarea acestei manifestări de înaltă ținută științifică și umană.

Suntem profund onorați de prezența invitaților noștri de renume internațional, ale căror intervenții au adus valoare științifică excepțională și inspirație întregului colectiv medical:

Prof. Dr. Stefano Angioni (Italia), Universitatea Cagliari

Dr. Gihad Chalouhi (Franța), Expert Medicină și Chirurgie Fetală, Greater Paris University Hospitals

Dr. Petya Chaveeva (Bulgaria), Universitatea Pleven

Prof. Dr. Angelos Daniilidis (Grecia), Universitatea Aristotel din Salonic

Dr. Ram Mazkereth (Israel), Director (Emeritus), Secția Terapie Neonatală, Safra Children Hospital

Prof. Dr. George Pados (Grecia), liderul Grupului de Chirurgie Reproductivă al ESHRE

Prof. Dr. Laurent Salomon (Franța), fost președinte ISUOG

Prof. Dr. Osama Shawki (Egipt), președinte Hysteropedia

Prof. Dr. Vasilios Tanos (Cipru), președinte ales ESGE

Prof. Dr. Edi Vaisbuch (Israel), Director, Secția Medicină Materno-Fetală, Kaplan Medical Center

Prof. Dr. Asnat Walfisch (Israel), Spitalul pentru Femei Helen Schneider

Prof. Dr. Elvira Brătilă (Șefa Societății de Obstetrică -Ginecologie)

Șef Lucrări Dr.Catalin Coreleuca (medic primar obstetrică -ginecologie)

Dr Rubin Munteanu (chirurg )

Dr. Zugravu Gavriela (medic ATI)

Dr. Rapeanu Lidia (chirurg)

Prof. Dr. Mircea Onofriescu (medic primar obstetrică-ginecologie)

Prof. Dr. Daniel Mureșan (medic primar obstetrică-ginecologie)

Prof. Dr. Diana Cimpoeșu (medic şef UPU-SMURD Iaşi)

Dr. Costel Bradea (chirurg)

Apreciem în mod deosebit colaborarea remarcabilă dintre echipele de chirurgi și medicii anesteziști în realizarea intervențiilor avansate pentru tratarea endometriozei, histeroscopii pentru fibrom și polip, precum și a procedurilor conservatoare moderne, minim invazive, realizate alături de specialiști din Cipru și Egipt.

Evenimentul a fost o celebrare a excelenței în medicină, a spiritului de echipă și a dorinței comune de a aduce un plus de calitate în îngrijirea pacientelor noastre.

Vă mulțumim tuturor!

În cadrul Zilelor Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Elena Doamna", personalul medical a participat la o vizit...
09/05/2025

În cadrul Zilelor Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Elena Doamna", personalul medical a participat la o vizită interactivă într-un centru de simulare medicală. Experiența a fost una valoroasă, oferind oportunitatea de a exersa manevre și scenarii clinice într-un mediu sigur, modern și educativ.
Prin astfel de activități, ne consolidăm angajamentul pentru excelență în îngrijirea pacientelor și în formarea continuă a echipei noastre medicale.

Un colectiv complex, multidisciplinar, alcătuit din d-na Prof. Elvira Bratilă (Șefa Societății de Obstetrică -Ginecologi...
09/05/2025

Un colectiv complex, multidisciplinar, alcătuit din d-na Prof. Elvira Bratilă (Șefa Societății de Obstetrică -Ginecologie), Șef Lucrări Dr.Catalin Coreleuca (ginecolog), Dr. Rubin Munteanu (chirurg ), Dr. Zugravu Gabriela (medic ATI), Dr. Rapeanu Lidia (chirurg), Dr. Alina Andriucă (medic ATI), Dr. Andrei Cazacenco (medic ATI) - au operat 2 paciente cu endometrioză, boală care afectează un segment important din populație. Intervențiile au avut loc în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia Zilelor Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Elena Doamna".

09/05/2025
O nouă ediție a conferinței Zilele Spitalului Elena Doamna va avea loc în perioada 8-10 mai 2025, la Hotel Unirea, Iași....
07/05/2025

O nouă ediție a conferinței Zilele Spitalului Elena Doamna va avea loc în perioada 8-10 mai 2025, la Hotel Unirea, Iași. Acest eveniment științific, ajuns la un nou capitol, reprezintă o oportunitate remarcabilă de a reuni experți, practicieni și tineri profesioniști pentru a discuta despre cele mai recente realizări și provocări în domeniul obstetricii și ginecologiei.

https://medcongresses.eventsair.com/sed-2025/

19/04/2025

Cu ocazia Sfintelor Paști, vă dorim lumină în suflet, sănătate și bucurii alături de cei dragi! 🐰🪻 Sărbători fericite din partea echipei maternității noastre, cu gânduri bune pentru toți părinții și micuții veniți pe lume!🤱🏼

19/04/2025
26/11/2024

"SCRISOARE DE APRECIERE

Sunt fiica pacientei B. A. care a fost supusa unei operatii pe abdomen in luna octombrie a acestui an in spitalul pe care il reprezentati.

Mama a avut privilegiul de a fi operata de d-na dr Dumachita Sargu si anesteziata de d-na dr Andriuca Alina , ambele demonstrandu-se persoane deosebite, sensibile si adevarate profesioniste .

Intreaga familie vrem sa multumim intregii echipe de doctori , asistente medicale si infirmiere care au participat la asistenta mamei pe toata durata internarii.

Ne cerem scuze ca nu cunoastem numele tuturor dar puteti fi siguri ca vor ramane in amintirea noastra ca niste persoane valide care fac onoare institutiei pe care o reprezinta.

Avem numai cuvinte de lauda si multumire pentru profesionalism, competenta si devotament in cadrul unei profesii care cere mult din partea celor care o practica dar ofera foarte putin sau aproape nimic. De aceea am considerat ca minimul pe care il putem face pentru a multumi este sa scriem cateva randuri cu speranta ca vor ajunge la destinatie si vor oferi putin confort si bucurie celor care pentru noi sunt SALVATORI.

CU RECUNOSTINTA SI APRECIERE , FAMILIA B. "

08/10/2024

Address

Strada Elena Doamna 49
Iasi
700398

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Maternitatea Elena Doamna Iași posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Maternitatea Elena Doamna Iași:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category