02/11/2025
MIC EXERCIȚIU DE PREZENȚĂ
Când ți-ai facut timp ultima dată să urmărești cm se clatină o ramură în adierea vântului și să simți acea mișcare în interiorul tău?
Când ți-ai dat ocazia să observi reflexia luminii solare în roua de pe o frunză și să percepi acea strălucire în tine?
Când te-ai oprit din alergare să vezi seninul cerului și să te oglindești în el?
Când ai respirat conștient privind un fluture cm zboară nestingherit și ai simțit libertatea sufletului tău?
Când ai deschis urechea să asculți cântecul păsărilor și foșnetul frunzelor în bătaia vântului și să îți auzi vocea interioară?
Când ți-ai încălzit pielea în lumina soarelui simțind căldura din sufletul tău?
Când ți-ai luat câteva momente să-ți observi gândurile și spațiul dintre ele? Să le lași să vină și să plece până când percepi acel spațiu?
Acolo găsești liniștea pe care o cauți, poate, de atâta vreme.
În spațiul dintre gânduri, dintre celule, dintre particulele din care e construit corpul fizic poți simți curgerea, mișcarea vieții.
Acolo putem găsi acel ceva greu de descris în cuvinte, dar care înglobează toată puterea de regenerare.
Acolo se întâmplă cele mai mărețe fenomene lăuntrice și tot acolo sălășluiesc forțele noastre autovindecătoare.
În goana noastră după „a face”, în acest mediu în care avalanșa de informații ne copleșește simțurile, în multitudinea de gânduri pe care mintea le generează, avem nevoie să ne regăsim pe noi.
Avem nevoie să ne amintim că suntem „human beings”, nu doar „human doings”.
În liniștea lăuntrică putem afla cine suntem noi cu adevărat dincolo de rolurile din viața de zi cu zi, de măștile pe care am fost învățați să le purtăm, dincolo de luptele interioare și de fricile noastre.
A ne regăsi și a fi în în bun contact cu noi înșine nu este un moft, ci o necesitate într-o lume dezumanizantă.
În liniștea aceasta, când respiri și privești cerul și elementele naturii, te regăsești întreg.