01/03/2026
Despre simplitatea complicata a prezentei
Cred ca ceea ce deranjeaza cel mai mult la cei din jur este faptul ca nu asculta cu adevarat.
Nu suntem ascultati si continuti fara sa fim sfatuiti, corectati, reparati , cu atat mai mult cu cat nici nu cerem asta.
Vorbim ca sa raspundem, nu ca sa intelegem.
Ma invart intre oameni care stiu teoria, dar nu o aplica.
Nu e liniste. Nu e conexiune. Rareori.
Nevoia este de oprire: oprire din tumultul mintii, oprire din agitatie, oprire din „stiu eu”, oprire din pozitionari.
De a fi la fel cu celalalt.
Atunci se simte cm campurile se accepta, dincolo de ceea ce am putea spune.Aici nu e nevoie de solutii. Doar de a fi.
Pot sta in tacere fara sa intervin?
Vad in tacere plictiseala, gol, sau nevoia de a spune orice doar ca sa il umplu?
Cat pot sta si vorbi despre prezent, si mai putin despre a repeta la nesfarsit ce mi s-a intamplat in trecut?
E o nevoie organica de centrare.
Stiu ca se poate altfel.
De ce nu traim asa?
I’m also still learning.