08/02/2026
Pornind de la știrea de mai jos, merită să privim fenomenul dintr-o perspectivă psihologică mai largă.
Cazurile legate de Jeffrey Epstein revin constant în spațiul public și reactivează o întrebare esențială: cm este posibil ca abuzul să funcționeze ani întregi în rețele sociale aparent respectabile, fără să fie oprit?
Din perspectivă psihologică, nu vorbim doar despre un individ, ci despre un sistem relațional construit pe putere, seducție, influență și tăcere. Astfel de persoane nu operează haotic, ci strategic: identifică vulnerabilități, creează dependență materială și emoțională, normalizează treptat limitele încălcate și folosesc statutul social pentru a reduce rezistența și credibilitatea victimelor.
Un element central este dinamica de grooming: atenție, validare, promisiuni, oportunități, sprijin financiar — toate funcționează ca instrumente de atașament și control. Victima nu percepe inițial pericolul, pentru că relația este construită gradual, într-un cadru care pare sigur și privilegiat.
În paralel, apare fenomenul de complicitate tăcută din jur: oameni care văd, intuiesc sau suspectează, dar nu intervin. Motivele sunt multiple — frică, interes, disonanță cognitivă, loialitate față de statutul persoanei implicate.
Important: responsabilitatea aparține exclusiv agresorului și sistemului care îi permite să funcționeze. Victimele nu sunt „naive”, „interesate” sau „complice”, ci persoane aflate într-un context de manipulare psihologică și dezechilibru de putere.
Astfel de cazuri nu sunt doar scandaluri mediatice. Sunt semnale sociale majore despre cm funcționează abuzul și despre cât de ușor poate fi normalizat atunci când este protejat de putere, statut și tăcere.
