15/11/2025
„Mă bucur că a trebuit să mă mai nasc odată, ca să ajung la concluzia pe care o știam de la început”, i-am spus ieri Cristinei, după o sesiune în care am mai procesat o bucățică din propria naștere.
Aceasta ar fi trebuit să fie o postare despre atelierul de procesare a nașterii, dar iată că nu este pentru că, între timp, Cristian Andrei a fost acuzat de hărțuire sexuală sub umbrela auto-titulaturii de psihoterapeut, ocazie cu care a mai urmat un val de postări educative, care ne cuprinde pe toți.
Toți, adică și cei care conștient au ales să nu meargă pe calea ce este prezentată drept singura cale dreaptă a lucrului cu oamenii, iar această decizie nu a fost luată din lene sau incompetență și nici pentru că preferăm să facem un curs online de o săptămână, apoi să ne aruncăm în psihicul omului, pentru că mulți dintre noi nu facem asta.
De fiecare dată când mai vine peste noi toți un val de asemenea postări, mă micșorez tot mai mult. Și nu pentru că nu aș avea încredere în mine, ci pentru că presiunea socială are puterea de a distruge oameni, iar eu am senzația că ajung să fiu tot mai singură în asta, pentru că aproape toți ceilalți din jurul meu cedează sub această presiune și aleg și ei o cale în care nu cred deloc, numai ca să fie lăsați în pace.
În ultimii patru ani, am avut ocazia să-l văd în acțiune pe Gabor Mate, un om care nici el nu se supune acestor reguli și de la care am învățat, pe lângă informații concrete despre cm funționează psihicul uman, ceea ce cred că sunt calitățile esențiale pentru un terapeut:
⦁ Smerenia: să știi că nu ești guru și nu deții adevărul absolut, că întotdeauna există spațiu de învățare și de feedback. De aceea, la finalul formării în Compassionate Inquiry nu primești certificare și gata, ci odată la doi ani trebuie să te re-certifici, adică să demonstrezi că în continuare practici CI și că în acești doi ani ai făcut educație continuă și supervizare;
⦁ Self-awareness: să fii în permanență conștient de tine și de toate subpersonalitățile care pot să apară într-o sesiune, să știi când să ceri ajutor și când să-i spui clientului „nu am instrumentele necesare să lucrez cu asta, așa că îți recomand pe altcineva”;
⦁ Self-care: să ai grijă de tine pentru a putea să fii prezent cu clienții, să fii într-un proces terapeutic constant, să îți procesezi tu emoțiile, trăirile, traumele, pentru că nu ai cm să te prefaci că poți să însoțești un client mai departe decât locul în care te-ai dus tu în tine însuți;
⦁ Compasiune și încredere că nu este nimeni stricat: să vezi posibilitatea în omul din fața ta, să ai încredere că ceea ce aduce în ședințe este doar o mică parte din ceea ce este el, ca om, să știi cu certitudine că, dacă a ajuns la tine, înseamnă că a fost adus de partea din el care are speranță. Și că tu trebuie doar să oglindești și să fii o prezență empatetică constantă.
Am câteva zile de când citesc postări din care nu înțeleg nici jumătate, pentru că ele conțin idei prezentate drept adevăruri absolute, îmbrăcate în cuvinte din cărți și abrevieri pe care eu nu le cunosc. Și poate că nu cunosc termenii aceștia psihologici, dar eu am terminat specializarea de Comunicare Socială și Relații Publice și pot să recunosc un pui de sofism, atunci când îl văd.
Și înțeleg că intenția conștientă este de a face educație, ceea ce este o intenție nobilă, dar în același timp, intuiția despre care m-a învățat pe mine Gabor îmi spune că există și o intenție inconștientă, venită din mecanisme de apărare la credințe despre lume și despre propria persoană.
Plus ego.
Un ego la care eu una mă uit în permanență în mine însămi, tocmai pentru că nu-mi permit să mă joc cu oamenii, chiar dacă uneori ședințele sunt și amuzante și râdem mult.
Sunt cel mai corect om pe care îl cunosc și, de aceea, mă doare atunci când citesc astfel de mesaje. Nu sunt vindecată complet și nu voi fi vreodată, de aceea mesajele astea mă duc în cele mai adânci văgăuni ale nesiguranței și în credința că lumea este un loc periculos, în care oamenii vor să mă vadă doborâtă în mod gratuit, fără să mă cunoască.
Este greu să ies de una singură de acolo, proptită de terapeuta mea și de Cosmin, mai ales când, așa cm am mai zis, toți cei din jurul meu cedează și se predau unui proces în care nu cred, numai ca să nu mai treacă prin acest chin.
De fiecare dată, valul ăsta mă face să mă ascund și să nu mai scriu nimic din ceea ce știu că oamenii ar avea nevoie spus așa, în felul în care spun eu. Este un demers dureros și extrem de singuratic care, până la urmă, tot la naștere mă duce.
See what I did there? 🙂
Am zeci de idei despre atelierul de procesare a propriei nașteri, dar Cristian Andrei a fost desconspirat și acum toată lumea a ieșit cu coasele și cu codurile la înaintare, iar asta mă face să mă duc înapoi de unde am venit și să nu-mi mai doresc să ies vreodată în lume, dacă lumea este un loc care arată așa: alb sau negru.
