Psihoterapie Iasi - Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

10/11/2025

Limitele interioare – mai dureroase decât orice zid exterior

Există ziduri pe care ni le pun ceilalți – reguli, norme, sisteme, relații complicate. Și există zidurile noastre interioare – frici, convingeri limitative, rușine, vinovăție, neîncredere. Primele pot fi ocolite sau negociate. Cele din interior, în schimb, sunt lipite de piele. Ne învăluie subtil, sub forma unui „nu pot”, „nu merit” sau „nu are rost”.

Adevărul crud e că niciun obstacol extern nu doare cât propria autocenzură. Poți să schimbi jobul, țara, partenerul sau mobilierul din living. Dacă nu schimbi scenariul interior, vei redecorara aceeași colivie.

1. Reziliența – arta de a te ridica fără dramă

Reziliența nu înseamnă să nu cazi. Înseamnă să te ridici cu o glumă pe buze și, eventual, cu o cafea în mână. Să spui: „Da, m-am prăbușit, dar am învățat ceva util – că podeaua e rece și că am nevoie de șosete mai groase.”
O persoană rezilientă nu se agață de eroism, ci de sens. Nu se luptă cu viața, o înțelege. Uneori o și ironizează.

2. Autodeterminarea – libertatea de a fi propriul tău adult

Autodeterminarea înseamnă să nu aștepți permisiunea de la nimeni pentru a trăi. Să înveți să spui „nu” fără scuze și „da” fără teamă. Să nu mai trăiești în funcție de „ce ar spune ceilalți”.
Când îți aparține propria direcție, chiar și greșelile devin pași de învățare, nu eșecuri.

3. Blândețea – ingredientul secret al schimbării reale

Schimbarea nu apare din forță, ci din compasiune. Nu poți bate anxietatea cu ciocanul. Trebuie să o iei la o cafea. Să o asculți. Să o întrebi ce mesaj îți aduce. Blândețea e forma superioară de curaj – pentru că îți permite să te privești fără mască.

4. Umorul – supapa prin care sufletul respiră

Acolo unde nu mai putem râde, ne îngropăm în seriozitate și control. Umorul nu minimalizează durerea, ci o face suportabilă. Un zâmbet autoironic e, uneori, mai vindecător decât o analiză profundă.

5. Practică zilnică:

– Prinde în flagrant fiecare gând de tipul „nu pot” și transformă-l în „încă nu pot”.
– Mulțumește unei frici pentru că te-a protejat, apoi invit-o să se retragă.
– Găsește un motiv mic de râs în fiecare zi, chiar și în mijlocul haosului.

Concluzie:
Limitele exterioare pot fi provocări. Limitele interioare sunt lecții. Când începi să-ți cunoști propriile ziduri, nu te mai sperii de ale altora. Și când poți râde de tine cu blândețe, înseamnă că libertatea interioară a început deja.
- Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu
www.psihoterapieiasi.ro
https://www.facebook.com/psihoterapieiasi

09/11/2025

Relația cu o persoană cu trăsături narcisice poate părea la început intensă, captivantă și plină de promisiuni. Însă, pe măsură ce timpul trece, devine evident că totul se învârte în jurul nevoilor, emoțiilor și imaginii narcisistului. 🎯

Narcisistul nu colaborează cu adevărat, ci „negociază” doar atâta timp cât rezultatul îi servește imaginea sau confortul. Reciprocitatea, empatia și cooperarea autentică sunt trăite de el ca semne de slăbiciune.

🌿De ce nu poate oferi reciprocitate

Narcisistul trăiește într-o lume a ierarhiilor, nu a egalității. Are nevoie să se simtă superior pentru a nu-și confrunta propria rușine și fragilitate.

Empatia lui este condiționată: te înțelege doar dacă acel gest îl face să se simtă bun, special sau admirat.

Frica de vulnerabilitate este uriașă. O colaborare reală presupune deschidere, iar deschiderea activează anxietatea lui fundamentală: teama de a fi respins sau umilit.

Rezultatul? O relație unilaterală, în care tu oferi, explici, repari, iar el cere, critică, controlează și se poziționează ca „victimă a neînțelegerii tale”.

🌿Răzbunarea narcisistului: cm reacționează când îl doare

Atunci când se simte respins, criticat sau neglijat, narcisistul trăiește acest lucru nu ca pe o neînțelegere, ci ca pe un atac personal la imaginea lui de sine. În acel moment, nu mai caută apropiere, ci revanșă emoțională.

Formele pot varia:

Tăcerea punitivă – te ignoră complet, făcându-te să te simți vinovat.

Triangularea – introduce alte persoane pentru a te face nesigur, gelos sau confuz.

Sabotajul subtil – răspândește informații distorsionate, te ridiculizează în absență.

Victimizarea teatrală – se prezintă altora drept cel rănit, ca tu să pari agresorul.

Totul are un singur scop: restaurarea sentimentului de putere și reglarea rușinii profunde pe care o simte. Narcisistul nu suportă disconfortul emoțional și îl transformă instantaneu în control sau pedeapsă.

🌿Cum te protejezi emoțional

Păstrează-ți claritatea interioară. Narcisistul creează confuzie. Repetă-ți constant: „Știu ce am spus. Știu ce simt. Nu mă voi lăsa deturnat.”

Stabilește limite ferme. Spune „nu” fără explicații lungi. Coerența ta este ceea ce îl destabilizează, dar te salvează.

Nu te justifica permanent. Justificările oferă teren pentru manipulare. Spune puțin, calm, clar.

Redu expunerea. Mai puțin contact, mai puțină putere asupra ta.

Fii martor, nu participant. Observă-i comportamentele ca un fenomen psihologic, nu ca o dovadă a valorii tale.

Investește în reconstrucția sinelui. Activități, prieteni, terapie, timp pentru tine. Narcisistul se hrănește din epuizarea ta; vindecarea începe când refuzi să mai fii combustibilul lui.

O relație cu un narcisist te poate face să te îndoiești de tine, de percepțiile și emoțiile tale. Dar adevărul este că nu ești prea sensibil, prea critic sau prea dificil. Ești doar un om care a încercat să iubească pe cineva care nu știe ce înseamnă iubirea autentică.

Revenirea la tine începe prin limite, claritate și auto-îngrijire emoțională.

➡️Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu
www.psihoterapieiasi.ro
https://www.facebook.com/psihoterapieiasi

07/11/2025

Bucuria în lumea contrastelor: o meditație asupra vieții

Trăim într-o lume a contrastelor, unde lumina și întunericul dansează împreună, iar liniștea și haosul se împletesc într-un ritm al existenței. În această țesătură complicată de extreme, bucuria nu este doar un sentiment trecător, ci o artă subtilă: joie de vivre, bucuria de a fi, în armonie cu sine și cu prezentul.

A simți bucuria în mijlocul incertitudinii înseamnă a învăța să privești fiecare emoție ca pe o poezie a sufletului. Frica și anxietatea nu sunt obstacole, ci umbre care fac lumina mai vie, contraste care dau profunzime fiecărei clipe de recunoștință.

Echilibrul interior nu se naște din negarea durerii, ci din acceptarea ei cu blândețe. Este o liniște care pulsează între bătăile inimii, o recunoștință pentru micile miracole ascunse în gesturi simple: foșnetul frunzelor, aroma unei cești de ceai, zâmbetul împărtășit.

Bucuria adevărată nu cere circumstanțe perfecte. Ea se naște atunci când ne permitem să fim prezenți, să simțim, să respirăm și să ne conectăm cu ceea ce ne face să simțim că trăim. Joie de vivre este curajul de a fi vulnerabil și luminos, de a accepta impermanența și de a găsi frumusețea chiar și în incertitudine.

Practicile acestei bucurii sunt simple, dar adânci: o respirație conștientă, un gând de recunoștință, o expresie creativă sau o conversație autentică. Fiecare gest devine o afirmație: „Sunt aici, acum, și asta este suficient.”

În lumea contrastelor, bucuria este o artă, o filosofie, o alegere. Este echilibrul între emoții, armonia cu sine și curajul de a simți fiecare clipă ca pe un dar, chiar și atunci când umbrele sunt prezente. Joie de vivre nu este un ideal îndepărtat, ci un puls al vieții care ne amintește că, în mijlocul tuturor contrariilor, lumina noastră interioară poate străluci.

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu
www.psihoterapieiasi.ro
https://www.facebook.com/psihoterapieiasi

07/11/2025

Multe persoane rămân prinse în relații care nu funcționează, sperând că partenerul se va schimba sau că timpul va rezolva problemele. Relațiile eșuate repetate nu fac altceva decât să întărească vechile scheme emoționale și să împiedice iubirea autentică.

Este important să învățăm să ne respectăm pe noi înșine și să nu manipulăm sau să controlăm partenerul. Comunicarea sinceră și exprimarea emoțiilor sunt esențiale, dar nu pentru a obține un câștig, ci pentru claritate și echilibru interior.

Mesajul cheie: Nu există erori în iubire. Relațiile se desfășoară exact cm ar fi trebuit, iar rolul nostru este să ne vindecăm, să învățăm din experiențe și să abordăm iubirea cu respect de sine și autenticitate.

Învață să recunoști relațiile care nu funcționează, să te eliberezi de trecut și să construiești legături sănătoase și autentice. Psihoterapeut Cătălina Ioana Dăscălu – Iași te ghidează în vindecarea emoțională și relații de cuplu reușite.

22/10/2025

Scufița și Lupul – Călătoria dincolo de Frică

Pădurea nu era doar o pădure.
Era o lume între lumi — o trecere tăcută între ceea ce ești și ceea ce încă nu îndrăznești să devii.

Scufița Roșie mergea pe același drum de ani de zile. Îi știa fiecare rădăcină, fiecare frunză, fiecare sunet al vântului. Dar, deși drumul era sigur, în ea crescuse o neliniște.
Uneori simțea că pașii ei nu o duc nicăieri, că zâmbetul bunicii nu-i mai aduce liniște, că dulceața din coș nu mai are gust.

Într-o dimineață, drumul i s-a părut mai strâmt decât de obicei.
Și atunci a făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată: s-a oprit.

— De ce merg mereu în același loc? a întrebat în șoaptă.

Pădurea a răspuns cu o adiere rece.
Și din acea adiere s-a născut o umbră. Din umbră — un lup.

Lupul nu era rău. Doar real.
Privirea lui era atât de pătrunzătoare, încât Scufița a simțit cm toate măștile i se crapă pe dinăuntru.

— Nu te apropia! i-a strigat ea, cm o învățaseră.
— De ce? a întrebat lupul. Ți-e teamă de mine?
— Da! Toată lumea mi-a spus că ești periculos.
— Poate... Dar ce e mai primejdios: un lup liber sau o inimă care trăiește în cușcă?

Scufița nu a știut ce să răspundă.
Era prima oară când cineva nu o învăța ce să creadă, ci o invita să simtă.

— Cine ești? a întrebat ea.
— Eu sunt partea din tine care știe. Cea care a tăcut prea mult.

Lupul o privi cu blândețe.
— Ți-au spus să nu vorbești cu mine, pentru că oamenii se tem de ceea ce nu pot controla. Dar eu nu vreau să te controlez. Vreau doar să-ți amintești cine ești.

Așa a început călătoria.
Nu una pe potecă, ci în adâncul inimii.

Zi după zi, Scufița învăța să vadă pădurea altfel. Nu ca un loc plin de pericole, ci ca un spațiu viu, unde fiecare frunză, fiecare tăcere, fiecare teamă avea un rost.
Lupul o învăța să respire când apare frica, să-și asculte corpul, să simtă puterea vie din ea.

— Curajul, spunea el, nu e absența fricii.
E arta de a merge mai departe împreună cu ea.

Cu timpul, Scufița a început să înțeleagă și libertatea.
Nu era libertatea de a fugi de lume, ci libertatea de a rămâne întreagă în lume.
De a nu se mai lăsa frântă între ceea ce simte și ceea ce „se cuvine”.

Într-o seară, la marginea unei poieni, Scufița l-a întrebat:
— De ce nu pot fi doar cm vor ceilalți? Ar fi mai ușor.
Lupul a zâmbit.
— E ușor să trăiești ca toți ceilalți.
E greu să trăiești ca tine.
Dar doar așa trăiești cu adevărat.

— Și dacă mă vor judeca?
— Atunci să-ți amintești: loialitatea adevărată nu e față de lume, ci față de sufletul tău.

Scufița a tăcut multă vreme.
Apoi, în tăcerea aceea, a înțeles ceva: toată viața fusese loială fricii, nu adevărului. Fusese loială părerilor, nu inimii.

Când a înțeles asta, lacrimile i-au curs fără tristețe. Erau lacrimi de eliberare.

Lupul s-a ridicat și a spus:
— Nu mai ai nevoie de mine, micuțo.
— Ba da, a șoptit ea.
— Nu. Acum știi că eu am fost mereu în tine.
Când vei învăța să asculți tăcerea, îmi vei auzi din nou vocea.

Apoi a dispărut în pădure, iar Scufița a rămas singură — dar nu golită, ci plină.
Plină de o pace care nu venea din siguranță, ci din adevăr.

Când s-a întors la lume, toți au crezut că e aceeași.
Dar în ochii ei se vedea altceva.
Nu mai era doar fetița cu scufița roșie. Era femeia care traversase propria pădure.

Și când cineva a întrebat-o dacă nu i-a fost frică, ea a zâmbit:
— Frica a fost podul meu către curaj.
Lupul a fost oglinda mea către libertate.
Iar loialitatea... o datorez doar inimii mele.

Reflecție filosofică:

Lupul e arhetipul umbrei — partea instinctivă, autentică, reprimată de reguli și morală.

Scufița e eul conformist, partea care caută iubire prin adaptare și frică.

Întâlnirea e momentul individuației: confruntarea cu inconștientul, unde devii întreg.

Pădurea e inconștientul, spațiul misterului interior.

Călătoria e simbolul procesului terapeutic — renunțarea la control și redescoperirea puterii personale.

Concluzie terapeutică:
Lecția Lupului nu este despre primejdie, ci despre reîntregire.
Nu putem deveni liberi până nu îmbrățișăm ceea ce am fost învățați să negăm.
Curajul e actul de a sta cu tine însuți atunci când toți ceilalți fug.
Iar loialitatea față de propriul suflet e cel mai înalt gest de iubire.

16/10/2025

Nu toți oamenii care tac se ascund.
Unii îți oferă liniștea lor ca pe o fereastră spre ceea ce este esențial — ascult-o înainte să o umpli cu zgomot. Doar cei împăcați cu propria lor tăcere pot înțelege tăcerea altuia.

12/10/2025

Conflictele, stresul și tensiunile emoționale pot afecta profund sănătatea psihică și fizică. Mulți oameni evită confruntările sau își reprimă emoțiile, ajungând să trăiască disconfort intens, anxietate, insomnie sau tulburări psihosomatice. Când suntem stresați, creierul limbic devine dominant, iar zona responsabilă cu limbajul și comunicarea se inhibă, ceea ce duce la iritabilitate, neînțelegeri și reacții defensive.

O comunicare autentică și empatică reduce conflictele și restabilește conexiunea emoțională. În loc să reacționăm din frică sau orgoliu, este esențial să ne ascultăm emoțiile, să recunoaștem nevoile proprii și ale celuilalt și să construim relații bazate pe înțelegere și sprijin reciproc.

Atunci când învățăm să exprimăm emoțiile într-un mod echilibrat, nu doar că ne îmbunătățim relațiile, dar și sănătatea generală. Terapia psihologică ne ajută să identificăm mecanismele prin care stresul și conflictul ne afectează viața și să găsim modalități eficiente de reglare emoțională.

Dacă simți că stresul, tensiunile interioare sau conflictele repetate îți afectează viața, relațiile sau sănătatea, programează o ședință de psihoterapie individuală sau de cuplu la Cabinetul Psihologic Cătălina Ioana Dăscălu – Iași.

Conflictele, stresul și tensiunile emoționale pot afecta profund sănătatea psihică și fizică. Mulți oameni evită confruntările sau își reprimă emoțiile, ajungând să trăiască disconfort intens, anxietate, insomnie sau tulburări psihosomatice. Când suntem stresați, creierul limbic...

09/10/2025

Magia fiecărei zile se ascunde în ochii curioși care privesc dincolo de aparențe, în pasul făcut spre necunoscut și în lumina celor care ne ating sufletul.

27/09/2025

Existența omului este o succesiune de mișcări subtile, un flux în care plecarea și venirea se află într-un dans etern. Nimic nu rămâne fix, totul se reconfigurează. Ceea ce astăzi se pierde nu dispare cu adevărat, ci lasă o amprentă, un gol aparent, care devine matrice pentru o nouă împlinire.

Viața nu suportă vidul; ea îl transformă, îi dă un alt chip. Acolo unde simțim lipsa, se ivește mai târziu prezența. Acolo unde am plâns, crește în taină un alt zâmbet. Este paradoxul existenței: plenitudinea nu se arată mereu sub forma pe care o dorim, dar ea există, constantă, tăcută, ca o lege a echilibrului.

Pe medie, viața e plină mereu. Această „medie” nu e un calcul rece, ci un principiu de armonie universală: ceea ce se ia ni se dă într-o altă formă, ceea ce ne rănește deschide poarta unei alte înțelegeri.

Adevărata înțelepciune nu constă în a încerca să reținem, ci în a învăța să trăim cu acest flux, să ne lăsăm purtați de alternanța dintre gol și plin, dintre sfârșit și început. Pentru că, în cele din urmă, plenitudinea vieții nu se măsoară prin ceea ce avem sau pierdem, ci prin capacitatea noastră de a recunoaște că suntem parte din această curgere fără sfârșit.

11/09/2025

În liniștea unei după-amiezi de toamnă, ploaia începe să coboare încet peste lume. Picăturile ating pământul cald și eliberează acel parfum subtil, cunoscut drept petrichor. Este mirosul reînnoirii, al unei pauze binevenite, al unui ciclu care se reia firesc.

Sunetul ploii, blând și constant, aduce o stare de siguranță. Fiecare picătură devine un memento că există ritmuri mai mari decât grijile zilnice, că natura știe când să curețe, când să lase loc noului.

În psihoterapie, putem învăța să primim aceste momente ca pe o invitație la auto-reflecție: să respirăm adânc, să ascultăm ploaia și să permitem gândurilor să se așeze. Așa cm pământul se liniștește sub stropii toamnei, și sufletul nostru poate găsi tihnă în mijlocul furtunilor lăuntrice.

Petrichorul ne amintește că, după orice uscare și tensiune, există întotdeauna posibilitatea unei reîmprospătări. Sunetul ploii liniștite este o încurajare să rămânem ancorați în prezent, să găsim frumusețe în simplitate și să ne permitem, măcar pentru câteva clipe, să fim doar aici și acum.
✨ În terapie, folosim aceste imagini pentru a cultiva liniștea interioară și pentru a redescoperi echilibrul personal.
Dacă simți că e momentul să-ți oferi timp pentru tine, începe cu un pas mic: ascultă ploaia, respiră și lasă-ți sufletul să se liniștească.

29/08/2025

28/08/2025

Bucuria și bunăstarea, atunci când sunt trăite cu grație și fragilitate, nu înseamnă absența durerii sau a vulnerabilității, ci capacitatea de a integra aceste experiențe în viața noastră fără a ne pierde lumina interioară. Fragilitatea ne amintește că suntem umani, iar grația ne arată că putem transforma această umanitate într-o forță de conexiune și iubire.

Acceptarea celorlalți și construirea relațiilor cu sens

* Ascultarea autentică – să fim prezenți, fără a judeca, lăsându-i pe ceilalți să se exprime cu adevărat.

* Recunoașterea diferențelor – a nu încerca să schimbăm pe cineva după imaginea noastră, ci a onora unicitatea fiecăruia.

* Construirea prin reciprocitate – relațiile cu sens se nasc din echilibru între a dărui și a primi.

Modalități de a cultiva autenticitatea și conștientizarea de sine

* Practica reflecției – jurnal, meditație, plimbări conștiente în natură.

* Îmbrățișarea vulnerabilității – a recunoaște ce simțim fără mască, chiar dacă asta ne face să părem „fragili”.

* Clarificarea valorilor – să ne întrebăm ce contează cu adevărat pentru noi și să ne aliniem deciziile cu aceste valori.

* Curajul sincerității – a spune adevărul nostru cu blândețe, fără agresivitate, dar și fără a-l ascunde.

Trăirea vieții cu sens

* Atenția la micile bucurii – un zâmbet, lumina dimineții, liniștea serii.

* Contribuția – a aduce ceva bun în viața altora, fie printr-un gest, fie prin munca noastră.

* Conectarea la prezent – a învăța să fim acolo unde suntem, nu în trecut sau viitor.

* Echilibrul între a face și a fi – nu doar a realiza, ci și a savura existența.

În esență, bucuria și bunăstarea se clădesc atunci când ne permitem să fim autentici, fragili și grațioși în același timp. Doar așa putem construi relații cu sens și o viață care nu doar se trăiește, ci se simte.

- Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu