Psiholog Raluca Butnaru

03/02/2026

https://www.facebook.com/share/1GtG8Eu8Rn/

03/02/2026

https://www.facebook.com/share/1EDJMNK9Pp/

Există un fel de doliu mai greu de văzut, de trăit și de pus în cuvinte.

Este doliul care derivă tăcut din trauma de dezvoltare și din toate acele lucruri care NU s-au întâmplat și ar fi fost nevoie să se întâmple, din toate lipsurile, golurile și absențele. Este doliul care rezultă din conștientizarea unui sine forțat să-și reducă spontaneitatea, să amâne curiozitatea, să limiteze expresia, să se restrângă.

Este doliul ce conține durerea după acea versiune a sinelui care ar fi putut să se dezvolte dacă mediul ar fi fost suficient de conținător, de sigur, de disponibil.

Să facem întâi loc acestui doliu după “Cine aș fi putut fi”. Pentru ca astfel să facem apoi loc lui “Cine pot fi acum?”.

03/02/2026

"Un divorț nu înseamnă altceva decât închiderea relaţiei de cuplu, dar menţinerea relației parentale, acolo unde ea există.

Relația parentală nu este legiferată de comun acord sau printr-un act semnat, ci prin naștere.

Vom rămâne părinții copiilor noştri, iar ei vor rămâne copiii noștri până când moartea ne va despărți, și poate nici atunci nu ne vom despărți, căci mama/tata rămâne în sufletul nostru și după ce își încheie călătoria pe acest pământ. (Interesant cm expresia "până când moartea ne va despărți" este împrumutată în relațiile amoroase și de cuplu, încercând să preia din eternitatea relației parentale.)

💞 Relația parentală este singura relație în care oferim iubire pentru a fi părăsiți.

Nimeni nu ne învață să inițiem relații, să menținem relații și să închidem sănătos relații. Așa se face că există părinți care-și denigrează fostul partener, care îi interzic copilului să aibă o relație cu acesta, care fac tot ce pot să saboteze relația cu celălalt părinte, neînțelegând cât de nocive sunt aceste comportamente pentru copil.

Metoda ESPERE aduce această speranţă relațională care afirmă că întotdeauna o relație se poate relua pentru a fi clarificată, reglată sau corect încheiată, că există demersuri, instrumente care permit intervenții relaționale cu efecte benefice, cu condiția de A NE ASUMA, A NE RESPONSABILIZA și A NE IMPLICA ACTIV în toate acestea."

Psih. Daniela N. DUMITRESCU ▪︎ "Eu, tu și relațiile noastre"

Sursa imaginii: pinterest.com

02/02/2026

[...] "Pentru că problema nu era că n-am fost disciplinat. Problema era că m-am purtat cu mine ca și cm aș fi avut două vieți și trei baterii. Creierul meu, în schimb, avea altă agendă. Mult mai scurtă și mult mai sinceră: “Prietene, eu vreau să supraviețuim. Tu vrei să te reinventezi.”

Când îi (im)pui unui om cinci schimbări majore dintr-odată, nu îi dai un plan. Îi dai un șantier. Și orice șantier are aceeași problemă: la început pare spectaculos, ești nerăbdător, apoi începi să trăiești în praf, zgomot și nervi.

Asta se întâmplă și cu “New year, new me”. Ne entuziasmăm pentru că planificarea îți dă o senzație falsă de control (nu tot timpul, desigur). E ca și cm ai cumpăra abonament la sală și ai simți deja că ai slăbit. Și pentru câteva zile, chiar ești alt om. Până când apare viața reală: muncă, stres, o zi proastă, oboseală, un telefon cu o veste tristă, un drum, o poftă, un “lasă că merge și așa”. Și atunci nu se prăbușește doar planul, ci se prăbușește ceva mai subtil: încrederea că tu poți. Pentru că nu spui “n-am respectat planul”. Spui “iar n-am fost în stare”."

Articolul integral poate fi citit aici 👇 https://www.paginadepsihologie.ro/perfectiunea-de-ianuarie-new-year-same-me/

Pe Sergiu Ursan îl puteți întâlni la a doua întâlnire a Clubului de Psihologie Reflexiv, la Zbor Hub Iași, unde vom povesti despre ce spun studiile în legătură cu efectele manipulării în relațiile personale și profesionale.
Revenim cu detalii în curând.

De ce am ales să nu-mi stabilesc obiective la început de an și cm renunțarea la „new year, new me” poate duce la schimbare reală și sustenabilă.

02/02/2026

Relaționare hrănitoare când ești adult și copil-adult

"Eu îmi doresc o relație cu tatăl meu/mama mea. Conștientizez cât de mult mi-a lipsit/îmi lipsește. Eu voi întreprinde acțiuni în sensul dorinței mele, pentru că Eu sunt responsabil pentru ceea ce îmi doresc acum, când sunt adult. Ies în acest fel din letargie relațională, din așteptarea dureroasă în care trăiesc cu speranța surdă și dureroasă că celălalt va veni, celălalt va face, că celălalt mă va alina. Ies din acuzarea celuilalt și din proiecția negativă asupra proprie-mi imagini de sine, spunându-mi că poate eu sunt de vină sau eu am o problemă, pentru că celălalt nu vine către mine.

Ies din presupoziții și gânduri care îmi amărăsc și mai mult viața:
《dacă i-ar fi păsat de mine, ar fi venit, m-ar fi căutat》
《probabil că nu mă iubește, altfel dădea măcar un telefon》
《cred că nu sunt fiul/fiica pe care și l-a/și-a dorit/-o》
《am reușit atâtea, aș fi vrut să-i spun despre ele, dar mă tem》.

Din păcate, DE CELE MAI MULTE ORI, celălalt nu va veni. Cu cât trece mai mult timp, cu atât șansele să vină vor fi mai mici. Pentru că apare un fel de înțelenire, înțepenire, de rigiditate care vă va menține în poziția relațională în care vă aflați deja de atâția ani.

"- Ce rost mai are să îi scriu acum, dacă nu i-am scris de 10 ani?"
Are! Întotdeauna are rost. Pentru clarificare. Pentru adevăr. Pentru o curgere firească a vieții.

Când suntem copii, avem nevoie de cei doi piloni pe care vom construi edificiul personalității noastre: mama și tata. Când unul dintre ei nu e prezent sau e nociv, deficitar, poate prezent fizic, dar absent emoțional, avem nevoie de recuperarea acestuia, pentru a ne echilibra.

Nevoia de tată - ca îndrumător, cel care asigură siguranță, care mă introduce în lume, care mă îndeamnă la acțiune, care mă "socializează", care mă învață să respect autoritatea și să-mi apăr drepturile - este extrem de importantă.

În procesul terapeutic putem analiza impactul lipsei tatălui/mamei, ce rană a produs în noi și ce mecanisme compensatorii am dezvoltat."

Psih. Daniela N. DUMITRESCU ▪︎ "Eu, tu și relațiile noastre"

Sursa imaginii: pinterest.com

01/02/2026

"Există o diferență între a fi mulțumit și a simți că prosperi și crești. Satisfacția, în literatura psihologiei pozitive, tinde să implice faptul că lucrurile sunt „în regulă”. Înflorirea și creșterea, ceea ce este cunoscut sub numele de eudaimonia, implică faptul că te miști constant în sus, pe nivelurile tale de expresivitate și împlinire.

Cercetătorul Blaine Fowers și colegii săi (2016) au dezvoltat Scala de Înflorire a Relațiilor pentru a măsura căldura din relații într-un mod nou și poate mai dinamic decât metodele de măsurare disponibile până în prezent.

Punctul de plecare a cercetării a fost ideea: "în cuplurile care trăiesc împreună timp de mulți ani, partenerii se pot maturiza împreună și își pot modela reciproc identitatea și obiceiurile... creând o istorie comună și obiective comune care adesea transcend satisfacția individuală".

Cercetătorii susțin că înfloririrea în relații ar trebui să ia în considerare următoarele patru componente:
🌟 Sens și scop
🌟 Dezvoltare personală
🌟 Împărtășirea obiectivelor
🌟 Dăruirea relațională (prioritizarea partenerului mai mult decât pe sine).

🌱 Fowers consideră că prosperitatea în relații ar trebui să alimenteze mai mult capacitatea fiecărui individ de a prospera.

Scala de Înflorire a Relațiilor include 12 itemi:
1. Am mai mult succes în obiectivele mele importante datorită ajutorului partenerului meu.
2. Căutăm activități care ne ajută să creștem ca și cuplu.
3. Partenerul meu m-a ajutat să cresc în moduri în care nu aș fi putut singur.
4. Merită să-mi împărtășesc cele mai personale gânduri cu partenerul.
5. Când iau decizii importante, mă gândesc dacă vor fi bune pentru relația noastră.
6. Este natural și ușor pentru mine să fac lucruri care mențin relația noastră puternică.
7. Comunicarea cu partenerul mă ajută să văd lucrurile dintr-o perspectivă nouă.
8. Îmi fac un scop în a sărbători succesele partenerului.
9. Chiar lucrez la îmbunătățirea relației noastre.
10. Partenerul arată interes pentru lucrurile care sunt importante pentru mine.
11. Facem lucruri care au o semnificație profundă pentru noi, ca și cuplu.
12. Îmi fac timp atunci când partenerul are nevoie să vorbească.

Gândiți-vă la propria relație și răspundeți la fiecare element folosind o scală de la 1 la 5.
("total de acord” sau „întotdeauna” este 5)

Elementele se împart în cele patru categorii, după cm urmează
🌟 Partajarea obiectivelor - întrebările 1, 6 și 10
🌟 Dezvoltare personală — întrebările 2, 3 și 7
🌟 Semnificație - întrebările 5, 9 și 11
🌟 Dăruirea relațională - întrebările 4, 8 și 12

Scala oferă o valoare explicativă suplimentară dincolo de o măsură a satisfacției cuplului; evaluează raportul dintre experiențele pozitive și cele negative într-o relație (adică „fericirea”). Cu toate acestea, acesta a fost un studiu corelațional unic, astfel încât diferențierea dintre "înflorire" și "fericire" sau "satisfacție" devine dificilă. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina valoarea explicativă a scalei, dincolo de satisfacție și fericire, împreună cu celelalte măsurări ale identității și angajamentului."

https://www.psychologytoday.com/us/blog/fulfillment-any-age/201612/the-new-measure-relationship-health

Sursa imaginii: pinterest.com

31/01/2026

Luni, 26 ianuarie 2026, am avut prima întâlnire la Clubul de Psihologie Reflexiv și am vorbit despre relații sănătoase și de ce capacități e nevoie să dezvoltăm pentru a le avea.

Invitații au fost Simona Filip Psihoterapeut de Cuplu si Familie, terapeut EMDR și psihoterapeut integrativ de traumă și Psiholog Raluca Iordăchianu, psiholog clinician și psihoterapeut de traumă în formare.

Câteva idei din întâlnirea cu tema
"Relațiile sănătoase. Cum le construim?"

✨️ Teoria sistemică pornește de la o idee simplă, dar foarte diferită de felul în care suntem obișnuiți să gândim: oamenii nu pot fi înțeleși separat de relațiile lor. Niciunul dintre noi nu trăiește într-o bulă. Suntem mereu parte dintr-un „sistem” – familie, grup de prieteni, clasă, cuplu – iar ceea ce face unul, îi influențează pe ceilalți, chiar și atunci când nu ne dăm seama.

✨️ În terapia sistemică, nu ne întrebăm „cine e de vină?”, ci „ce se întâmplă între oameni?”. Este o schimbare importantă de perspectivă: nu mai căutăm vinovați, ci sens.

Recomandarea de film a colegei Simona Filip:
🎬 "Sentimental Value"

✨️ Din perspectiva Cercului Siguranței (Circle of Security), atașamentul sigur din relația părinte-copil, reflectă nevoile de siguranță ale fiecăruia dintre noi, de la naștere și până la finalul vieții.

✨️ Cercul Siguranței poate fi folosit ca o lentilă prin care putem privi ceea ce se întâmplă cu cei din jurul nostru și în relațiile noastre. Ca o pereche de mâini care, pe partea de sus a Cercului, reprezintă explorarea și reflectă nevoile noastre de a fi susținuți în procesul de creștere și dezvoltare, de a fi îndrumați, de a fi iubiți pentru ceea ce suntem și nu pentru ceea de știm/putem să facem și, partea de partea de jos a Cercului, reflectă nevoia noastră de ne simți în siguranță.

✨️ Într-o relație părinte-copil, mâinile sunt întotdeauna părintele. Într-o relație adult-adult, suntem mâini unul pentru celălalt și ne sprijinim reciproc atunci când suntem pe o parte sau cealaltă a Cercului.

Raluca Iordăchianu a recomandat cartea
📖 "Metoda good inside" - Becky Kennedy

✨️Cărămizile cu care putem construi relaţii sănătoase sunt: onestitatea, încrederea, respectul, comunicarea deschisă, efortul și disponibilitatea de a face concesii. Nu toți oamenii au aceste capacități, dar avem posibilitatea de a le dezvolta, dacă ne dorim.

✨️La școală sau/și în mediile profesionale, relațiile sănătoase se construiesc pe interacțiuni pozitive. Acestea includ: laude pentru munca depusă, feedback pozitiv (mai mult decât feedback corectiv), încurajări, umor (glume la care râdem împreună, nu râdem unii de alții), o atitudine agreabilă, respect reciproc, sentimentul de siguranță psihologică.

✨️Cuvintele și acțiunile (noastre și ale celorlalți) influențează siguranța psihologică în relație.

✨️Există un instrument de evaluare a sănătății relaționale construit de Blaine J. FOWERS (2016); are 4 dimensiuni care măsoară în ce măsură simțim în relație: sens și semnificație, creștere (separat și împreună), inspirație, sprijin, încurajare, avem obiective și proiecte comune (și celebrate cele individuale), dăruire și prioritizare.

✨️Capacități necesare pentru relaționare sănătoasă
- respect de sine/pentru ceilalți (->respect reciproc)
- aprecierea celorlați cu diferențele și limitele lor
- capacitate de diferențiere şi individuare
- încredere în sine, încredere în ceilalți (->încredere reciprocă)
- onestitate (-> onestitate reciprocă ->construiește încrederea)
- a face concesii (normalizarea faptului că nu obţinem întotdeauna ce vrem)
- respect și susținerea pentru individualitatea celuilalt
- de a comunica sincer, clar, calm
- de a gestiona furia
- de a "lupta" corect în conflicte (fără insulte)
- de a găsi soluții la problemele din relație
- de a depune efort (reciproc!) pentru a-l înțelege pe celălalt (cum funcționează, cm simte etc.)

Eu am recomdat cartea
📖 "Eu, tu și relațiile noastre" - Daniela N. Dumitrescu

✨️ Ne revedem pe 25 februarie cu tema
"Manipularea și efectele sale asupra psihicului celui care o practică".

31/01/2026

„Uneori, anxietatea există în interiorul tău pentru că ceva cu adevărat important pentru tine are nevoie de atenția ta.

Ceva pare nepotrivit sau nealiniat, așa că te trezești încercând să aduci ordine în haos sau încercând cu disperare să înțelegi mesajul dezordinii, astfel încât să poți merge mai departe.

Dar când corpul intră în modul de supraviețuire, devine extrem de dificil să vezi lucrurile clar.

Într-o stare dereglată, este greu să faci diferența dintre intuiție și anxietate.

Așadar, mintea este suprasolicitată, scanează insistent răspunsuri și supraanalizează situația. Iar gândirea excesivă, după cm probabil știi deja, rareori aduce pace. Nu face decât să intensifice anxietatea.

De la un gânditor excesiv recuperat, cea mai mare revelație pe care am avut-o de-a lungul anilor este aceasta:

🌟 Liniștea sufletească vine prin pacea corpului, nu invers.

Vrei pace sufletească?
Adu pacea în corpul tău mai întâi.
Nu forțând liniștea (meditația nu funcționează pentru toată lumea) sau forțând pozitivitatea prin afirmații goale. Ci prin învățarea limbajului corpului: prin respirație, prin senzații, prin prezență.

🌟 Reglarea sistemului nervos nu înseamnă să forțezi calmul, ci să-ți dezvolți capacitatea.

Liniștea sufletească poate apărea chiar și atunci când totul în viață nu este rezolvat sau așezat."

The Artidote

Sursa imaginii: instagram.com,

30/01/2026

Nu ești irațional/ă!
Simți furie pentru că ceva nu este în regulă.

Nu ești anxios/anxioasă pentru că ești slab/ă.
Simți anxietate pentru că ți se cere să tolerezi condiții care nu ar fi trebuit niciodată să fie normalizate.

Suferința nu este un eșec personal.
Este un răspuns sănătos la nedreptate, neglijență, ignorare și negare.

Dacă casa arde și autoritatea insistă că totul este în regulă, refuzul tău de a rămâne calm/ă nu este problema.

Furia ta este o informație.
Și nu datorezi nimănui tăcerea ta doar pentru a-i face să se simtă mai confortabil."

Rebel Thriver

🤍 A SIMȚI furia este diferit de a vorbi agresiv, jignitor, amenințător cu cel față de care simțim furie sau a ne manifesta violent față de sine, față de celălalt/alții sau față de mediu.

30/01/2026

"Te-au numit "matur pentru vârsta ta".
Responsabil. Înțelept. Suflet bătrân.
Copilul care "a înțeles".

Ceea ce nu ți-au spus
a fost ceea ce erai de fapt.
Nu tu puteai mai mult decât ceilalți.
Erai doar suprasolicitat.

Ai învățat devreme cm să scanezi o cameră.
Cum să gestionezi emoțiile adulților.
Cum să anticipezi stările de spirit înainte ca acestea să devină periculoase sau dezamăgitoare.

Ai învățat când să vorbești.
Când să taci.
Când să dispari emoțional pentru a menține lucrurile stabile.

Nu pentru că erai supradotat -
ci pentru că cineva trebuia să țină lucrurile laolaltă,
și nu făceau asta ei.

Așa că ai intervenit tu.

Ai devenit ascultătorul.
Ajutorul.
Mediatorul.
Cel care nu avea nevoie de prea multe.

Ai învățat să te autoliniștești în loc să fii cel liniștit.
Să rezolvi probleme în loc să fii protejat.
Să te comporți ca un copil mai în vârstă pentru că a te comporta ca un copil nu era sigur.

Și adulților le-a plăcut asta la tine.

Ți-au apreciat stăpânirea de sine.
Independența.
Reziliența.

Dar ceea ce apreciau cu adevărat
era adaptarea ta la neglijare.

Maturitatea care vine din siguranță pare ușoară.
Are joacă.
Are loc pentru greșeli.

A ta a venit odată cu vigilența.
A venit cu hiperconștientizare.
Cu vinovăție când te relaxai.
Cu anxietate când nu știai ce va urma.

Nu te dezvoltai prea devreme.
Săreai etape.

Ai sărit peste nevoile tale.
Ai sărit peste interdependență.
Ai sărit peste dreptul tău de a te prăbuși fără consecințe.

De aceea odihna pare nemeritată.
De aceea bucuria poate părea fragilă.
De aceea te simți responsabil pentru lucruri care nu sunt ale tale.

Sistemul tău nervos a învățat:
《Dacă nu rămân alert, ceva nu merge bine.》

Așa că, acum, când ești adult,
te simți mai bătrân decât anii tăi.

Capabil - dar obosit.
Competent - dar sensibil față de responsabilități.
Puternic - dar dorindu-ți în sinea ta ca cineva să preia conducerea măcar o dată.

Și iată partea care contează cel mai mult:
Aceasta nu a fost o trăsătură de personalitate.
A fost o accelerare forțată.

Nu te-ai maturizat devreme pentru că erai genial.
Ai crescut devreme pentru că mediul o cerea.

Numind asta nu înseamnă să dai vina pe trecut la nesfârșit.

Este despre a înțelege, în sfârșit,
de ce încetinirea pare periculoasă,
de ce a fi îngrijit pare nefamiliar,
de ce e chinuitor să te lași să fii om în loc de „cel capabil”.

Pentru că ceea ce ai pierdut nu a fost inocența.
A fost sprijinul.

Și durerea vine mai târziu;
când corpul tău își dă seama
că nu ar fi trebuit să trăiești singur atât de devreme.

Nu ai eșuat în copilărie.
Ai supraviețuit-o.

Și acum, îți poți permite să înveți ceva nou:
Maturitatea nu trebuie să însemne abandon de sine. Iar puterea nu presupune să duci totul singur."

The Self