Psiholog Raluca Butnaru

04/04/2026

"Pentru a parcurge pașii de la iertare către reconciliere este necesar, de regulă, un cadru protejat. A cere iertare este ceva foarte intim. Fiindcă înseamnă să mai pui o dată degetul pe rana provocată în conflict.

Pașii către iertare pot fi parcurși atât de către partenerul care cere iertare, cât și de către cuplul împreună, prin faptul că amândoi îşi asumă rănile pe care și le-au provocat unul altuia.

Primul pas: Să asculți.
Pentru a face posibilă iertarea este necesar să privești rănirile și jignirile anterioare și să le articulezi într-o discutie calmă. Partenerii se ascultă cu seriozitate şi-și recunosc unul altuia faptul că sunt dispuși să-şi asume răspunderea.

❤️‍🩹 Ce răniri ne-am provocat?
❤️‍🩹 Ce am făcut eu?
❤️‍🩹 Prin ce cuvinte, gesturi, fapte te-am rănit?

Al doilea pas: Copilul interior rănit.
Urmează să mă autoanalizez critic și să-mi înţeleg comportamentul pe fondul poveștii mele de viață.

❤️‍🩹 Cum s-a aiuns aici?
❤️‍🩹 Am avut sentimentul că nu mă respecţi sau nu mă iei in serios?
❤️‍🩹 Când am trăit în copilărie asemenea răniri?
❤️‍🩹 Cum am suferit atunci?
❤️‍🩹 Ce durere, ce frică, ce nesiguranță, ce rușine din copilărie a fost declanșată în cearta actuală?

Al treilea pas: Ce-ți provoc ție?
O veche rană a fost atinsă. Ea încă mai doare. Și încă mai am dificultăți să-mi exprim durerea în acest moment și să-mi iau ce aveam nevoie atunci și mai ales astăzi. În schimb am revenit la vechiul meu tipar, contraatacul (tăcere, retragere, eschivare, refuz, țipete, umilire...). Prin asta te-am rănit.

Al patrulea pas: Să ceri iertare.
"Te rog să mă ierți pentru..."
E necesar să spuneţi concret pentru ce îi cereți iertare partenerului/partenerei. Puteţi însoți acest pas de un gest, de exemplu să vă duceți mâna la inimă sau să vă înclinați.
‼️Important: Este posibil ca partenerul/partenera să nu poată primi încă, în acest moment, rugămintea voastră de iertare. Findcă încă mai resimte vehemenţa rănii provocate și are nevoie să se mai liniştească puţin. Este folositor să spună că mai are nevoie de timp să primească rugămintea de iertare.

❤️‍🩹 "Mai am nevoie de timp pentru a putea accepta scuzele tale..."
❤️‍🩹 "Lasă-mă să mă mai gândesc până mâine"

Al cincilea pas: Reparația.
Este vorba despre găsirea unor gesturi de reconciliere și reparație.

🤍 Cine a greșit şi speră ca celălalt să-l ierte nu poate continua ca până acum. Trebuie să-l convingă pe celălalt de bunăvoința sa printr-o schimbare de comportament.

Reparaţia îi semnalează partenerului/partenerei: "Mi-am recunoscut comportamentul prin care te-am rănit, sunt pregătit să învăț un alt comportament și, pentru a sublinia acest lucru printr-un gest, îți ofer reparaţii."

Când se oferă reparații, este nevoie de idei creative, care să facă evident faptul că reacțiile recurente care rănesc au fost recunoscute și urmează să fie schimbate durabil. Reparaţiile se referă la o prevenire activă, pentru a evita pe viitor posibile recidive."

Barbara Röser, Udo Röser ▪︎ "Copilul interior rănit și iubirea"

Sursa imaginii: pinterest.com

03/04/2026

"Pentru o bună parte din secolul al XX-lea, studierea veteranilor de război a fost cea care a dus la dezvoltarea unei mase de cunoștințe despre tulburările traumatice. Abia la apariția mișcării de emanciparea a femeilor, în anii 1970, s-a putut admite că cele mai frecvente tulburări post-traumatice nu sunt cele ale bărbaților după război, ci ale femeilor, pe timp de pace.

Adevăratele condiții din viețile femeilor fuseseră ascunse în sfera personală, în viața intimă. Accentul pus pe intimitate crea o barieră puternică în calea conștientizării și făcea ca realitatea femeilor să fie practic invizibilă.

A vorbi despre experiențe din viața sexuală sau domestică însemna să te expui în public ridicolului, umilințelor sau neîncrederii. Femeile erau reduse la tăcere de frică și ruşine, iar tăcerea acestora a înlesnit toate formele de exploatare sexuală și domestică.

Femeile nu aveau un nume pentru tirania vieții private. Era greu de recunoscut că o democraţie matură în sfera publică putea să tolereze autocrații primitive sau dictaturi avansate în plan domestic. Astfel, nu e de mirare că în primul manifest al revirimentului mișcării feministe din America, Betty Friedan a denumit problema femeilor "problema fără nume". Nici faptul că metoda iniţială a acestei mişcări se intitula "creșterea constientizării" nu este o întâmplare.

Creșterea conștientizării se petrecea în grupuri care împărtășeau multe caracteristici cu grupurile de conversație ale veteranilor și cu psihoterapia: erau prezente aceeași intimitate, aceeași confidențialitate și același imperativ al sincerității.

Crearea unui spațiu dedicat le-a dat voie femeilor să depășească barierele negării, secretelor și ruşinii care le împiedicau să-și eticheteze rănile. În spațiul protejat al camerei de consultație, femeile au îndrăznit să vorbească despre viol, dar învățații stiinței, bărbații, nu le-au crezut.

În mediul protejat al grupurilor de creștere a conștientizării femeile au vorbit despre viol și alte femei le-au crezut. Un poem scris în această perioadă surprinde bucuria pe care o simțeau femeile grație faptului că puteau vorbi cu voce tare și se puteau face ascultate:

Azi
în micul meu corp natural
Stau și învăț -
corpul meu de femeie
ca al tău
țintă pe orice stradă
răpit mie însămi
la vârsta de doisprezece ani...
văd cm o femeie îndrăznește
îndrăznesc să observ o femeie
îndrăznim să ridicăm glasurile noastre.

O înțelegere feministă asupra abuzurilor sexuale le-a permis victimelor să depășească barierele intimităţii, să se sprijine una pe cealaltă și să acţioneze la nivel colectiv. Creșterea conștientizării reprezenta, de asemenea, și o metodă empirică de cercetare. Kathie Sarachild, una dintre fondatoarele acestei metode, a descris-o ca o provocare la adresa ortodoxiei intelectuale dominante: "Decizia de a pune accent pe sentimentele și experiențele noastre ca femei și de a supune verificării toate generalizările și interpretările propriilor experiențe era, realmente, metoda stiințifică de cercetare. Nu făceam, de fapt, decât să repetăm provocarea adresată metodei scolastice de către stiinţă, în secolul al XVII-lea:《studiați natura, nu cărțile》și verificam astfel prin practică și acțiune toate teoriile.

Procesul declanșat de creșterea conștientizării a condus, în etape, la o mai mare conștientizare la nivel social.

Prima conferință despre viol a fost organizată de feministele radicale din New York, în 1971. Un aşa-zis Tribunal Internațional privind Crimele Împotriva Femeilor a avut loc fn 1976, la Bruxelles. La milocul anilor 1970, în Statele Uniteau avut loc schimbări legislative, la initiativa National Organization for Women. După un deceniu, toate cele 50 de state au adoptat noi prevederi legislative menite să încurajeze victimele tăcute ale abuzurilor sexuale să demaște suferințele.

În 1975, ca reacţie la presiunea organizațiilor feministe, s-a creat un centru de cercetare a violului în cadrul National Institute of Mental Health. Pentru prima dată, femeilor li s-a deschis ușa nu doar ca obiect de studiu, ci i ca agenţi. Spre deosebire de cutumele existente în alte domenii, majoritatea "cercetătorilor principali" erau femei. Cercetătoarele au muncit în strânsă colaborare cu persoanele studiate. Ele au renunţat la detașarea emoțională ca indice al valorii anchetei științifice și și-au cinstit cu sinceritate legătura afectivă cu persoanele analizate.

Rezultatele acestor anchete au confirmat realitatea experientelor femeilor, pe care Freud le considerase cu un secol în urmă, fantezii. Abuzurile sexuale împotriva femeilor si copiilor s-au dovedit a fi răspândite și endemice în cultura noastră. Cel mai complex sondaj epidemiologic a fost efectuat la începutul anilor 1980, de Diana Russell. sociolog și activist pentru drepturile omului. Peste 900 de femei, alese la întâmplare prin eșantionare, au fost intervievate în amănunt despre experiențele lor cu violența domestică și exploatarea sexuală. Rezultatele au fost înfricoșătoare. O femeie din patru a fost violată. O femeie din trei a fost abuzată sexual în copilărie.

Pe lângă procesul de documentare amănunțită a violenţelor sexuale, mișcarea feministă oferea un nou limbaj de înțelegere a impactului agresiunilor sexuale. Aflate în dezbaterea publică a violului pentru prima dată, femeile au considerat oportun să afirme o evidență: anume că violul este o atrocitate.

Feministele au redefinit violul drept o manifestare a violenței și nu un simplu raport sexual. Această formulare simplistă a fost propusă pentru a contrazice perspectiva conform căreia violul ar fi o împlinire a celor mai profunde dorințe ale femeilor, o perspectivă care domina în toate formele de literatură, de la textele cu conținut pornografic, la cele academice.

Feministele au redefinit de asemenea, violul ca metodă de control, de întărire a subordonării femeilor prin teroare."

Judith Herman ▪︎ "Traumă și recuperare"

Sursa imaginii: pinterest.com

02/04/2026

"Experiențele timpurii pot modela modul în care sunt înțelese dragostea și siguranța.

În unele medii, conexiunea devine strâns legată de responsabilitate - unde acordarea la nevoile celorlalți se simte ca o cale către stabilitate.

În timp, corpul poate începe să asocieze utilitatea cu apartenența.

Acest lucru se poate manifesta ca un obicei în a scana indicii emoționale, de a răspunde rapid sau de a oferi spațiu celorlalți înainte de a observa limitele personale.

La vârsta adultă, aceste tipare pot apărea ca o muncă emoțională; care se simte ca o conexiune sau ca o tensiune subtilă în momentele de odihnă și liniște.
Nu cu intenție, ci pentru că asta a ceea ce sistemul nervos a învățat să aștepte.

Limitele sunt adesea discutate ca alegeri sau schimbări de mentalitate, dar implică și corpul.

Momentele de a spune NU, de a face un pas în spate sau de a face pauze pot fi înregistrate intern ca fiind nefamiliare sau chiar nesigure.

Pot exista senzații - strângere, greutate, neliniște - sau sentimentul de vinovăție care apar odată cu aceste schimbări. Acest disconfort poate reflecta un sistem care se adaptează la noi tipare, mai degrabă decât ca semnal că ceva merge prost.

Limitele interne pot fi înțelese ca spațiul dintre experiență și răspuns. O scurtă pauză în care conștientizarea separă ceea ce este deținut personal de ceea ce aparține altora.

În acest spațiu, empatia și autoconservarea pot coexista - fără a se contopi una cu cealaltă.

În timp, această capacitate se poate extinde, permițând atât grija față de ceilalți, cât și respectul pentru limitele personale să fie păstrate simultan."

Bose Fawehinmi, MA Counselling Psychology, Marriage Matters

01/04/2026

01/04/2026

"Metodele de relaționare și comunicare ale adulților din familiile noastre în timpul creșterii au un impact semnificativ asupra relațiilor și stilurilor noastre de comunicare cu ceilalți. Unele persoane au crescut într-o familii în care țipetele, critica și umilirile erau văzute ca singurele moduri de comunicare. Altele au crescut în familii în care nimeni nu și-a exprimat sentimentele sau emoțiile. Aceste extreme pot predispune persoanele la dificultăți în relații. Cu toate acestea, ca adulți, conștientizarea acestor influențe ne poate ajuta să ne îndreptăm într-o direcție pozitivă.

🌱 Înainte de a putea dezvolta o relație cu adevărat sănătoasă cu o altă persoană, trebuie să ne simțim confortabil cu noi înșine. Trebuie să demonstrăm grijă de sine înainte de a putea avea grijă de altcineva. Trebuie să știm că putem sta singuri pentru a putea oferi și primi în mod deschis de la celălalt.

Sexualitatea este o parte importantă a ființei umane. Dragostea, afecțiunea și intimitatea sexuală joacă toate un rol în relațiile sănătoase. De asemenea, contribuie la sentimentul nostru de bunăstare.

Sănătatea sexuală poate fi definită ca o stare de bunăstare fizică, emoțională, mentală și socială în raport cu sexualitatea; nu este doar absența bolii, disfuncției sau infirmității. Sănătatea sexuală necesită o abordare pozitivă și respectuoasă a sexualității și a relațiilor sexuale, precum și posibilitatea de a avea experiențe sexuale plăcute și sigure, fără constrângere, discriminare și violență.

Abordarea sexualității cu copiii poate fi o provocare și potențial stresantă. Poate exista tendința de a crede că, dacă nu vorbim despre asta, nu se va întâmpla nimic. Cercetările însă ne arată că furnizarea de informații și resurse precise este foarte utilă în a ajuta tinerii să prevină experințele negative. Furnizarea de informații fără prejudecăți, la un nivel adecvat vârstei, poate fi foarte benefică.

Deși educația formală privind sănătatea sexuală nu începe până când copiii nu merg la școală, aceștia încep să învețe despre sexualitatea lor încă de la naștere. Ei învață despre ce este plăcut la atingere și despre anatomia de bază. Reacționarea calmă și pragmatică la aceste lucruri naturale și utilizarea unei terminologii corecte îi ajută pe copii să înceapă să dezvolte o înțelegere sănătoasă a sexualității umane."

https://courses.lumenlearning.com/suny-mcc-childdevelopment/chapter/relationships-and-human-sexuality/

Sursa imaginii: pinterest.com

30/03/2026

⏰️ Marți, 31 martie, de la 18:30
la Zbor Hub Iași

A treia întâlnire a Clubului de Psihologie Reflexiv va fi despre ✨Relația cu corpul și sexualitatea✨. Într-o societate hipersexualizată poate fi dificil pentru tineri să își dezvolte o relație sănătoasă cu propriul corp, să își exploreze în siguranță sexualitatea și identitat...

30/03/2026

"Stima de sine este vocea interioară care ia forma acelui prieten bun, care te încurajează atunci când lucrurile merg mai puțin bine, care spune că meriți pentru că exiști, că ești suficient chiar și când greșești, că ești diferit și asta este valoros.

Într-un proces terapeutic, ca adult, îți poți da seama după un travaliu lung și dificil că ai construit pârghii care pot forma și consolida stima de sine, dacă asta nu s-a întâmplat la momentul prielnic. Relația terapeutică poate fi baza de siguranță de la care pornește procesul. Făcând o paralelă, relația părinte-copil suficient de sigură reprezintă momentul zero al procesului construirii stimei de sine la copii.

Acceptarea de sine, mai ales atunci când apar neajunsuri, fără a cădea în capcana pasivității, este indicatorul care ne spune că este prezentă o stimă de sine ridicată.

Copiii învață prin repetiție, asociere, dar și prin imitație (ca și adulții, de altfel). Părinții care au grijă, respect și iubire față de ei înșiși și care își vorbesc cu empatie, atunci când greșesc, vor arăta comportamente numai bune de imitat când construiesc stima de sine a copiilor lor.

Pentru a întări siguranța relațională îndrăgostește-te de copilul tău: prin ochii tăi el se poate vedea.

Copiii ajung să se vadă prin ochii noștri, iar din această oglindă se naște, încet și sigur, felul în care vor învăța să se privească singuri."

https://tinyurl.com/2maufkpe

Sursa imaginii: pinterest.com

29/03/2026

Multă suferință vine din această așteptare greșit așezată: să fii văzut complet de oameni care abia îți ating conturul.

Maturizarea începe în clipa în care înțelegi asta. Îți așezi mai puțin sufletul în mâna percepțiilor străine. Te explici mai rar. Cerșești mai puțină confirmare. Trăiești mai aproape de adevărul tău, chiar și atunci când rămâne incomplet pentru ceilalți.

Fiindcă liniștea omului crește atunci când încetează să își mai lege valoarea de felul în care este citit din afară.

29/03/2026

"Un psihic frământat, un spirit frânt sau o inimă supraîncărcată emoțional nu pot fi detectate prin radiografie.

Oamenii încep să observe ceva și să facă ceva abia atunci când durerea invizibilă devine vizibilă.

Mediile în care trăim sunt importante - ele ne formează. Printre exemplele interesante de determinanți sociali ai sănătății se numără educaţia mamei, despre care se știe că prezice nivelul de educație al unui copil mai mult decât nivelul tatălui; traiul sub pragul sărăciei, care contribuie la condiţiile precare de sănătate; şi lectura pentru copii în primii ani de viaţă, care îmbunătățește dezvoltarea vorbirii și instruirea.

Este fascinant că oamenii au tendința de a ne închide în acel capitol al vieții noastre în care ne-au cunoscut sau care i-a inclus și pe ei. În realitate, suntem cu toții o constelaţie de experiențe - unele bune, altele nu atât de bune - care ne fac să fim cei ce suntem."

Dr. Robyne Hanley-Dafoe ▪︎ "Calm în furtună"

28/03/2026

📌 Marți, 31 martie, de la 18:30 la 20:30
Ne vedem la Zbor Hub Iași