06/11/2025
John Gottman spune că încrederea se câștigă puțin câte puțin, în momente/ situații aparent banale, dar care contează foarte mult.
El a relatat o întâmplare care mi s-a părut extrem de relevantă pentru tema încrederii.
Într-o zi citea o carte despre mistere, era aproape de finalul acesteia, de-abia aștepta să descopere cm se termină cartea, când și-a dat seama că soția lui plânge în baie.
Avea de ales între a se preface că n-a observat nimic și a-și vedea de citit sau a pune cartea deoparte și a merge la soția lui, ca să vadă ce se întâmplă cu ea.
Gottman povestește că primul lui gând a fost „Stai aici, comportă-te ca și cm n-ai fi sesizat nimic. Dacă ea nu-ți spune nimic, nu te complica!”.
Dar el știa că acela era un moment care putea face diferența în relația lor, că la nivel profund, una dintre alegeri însemna ceea ce eu numesc „o bilă albă în borcanul încrederii”, iar cealaltă însemna să se comporte ca și cm nu i-ar păsa că soția lui este îndurerată.
A ales să pună cartea deoparte și să se ducă în baie, unde soția lui își peria părul, plângând.
I-a luat peria din mână soției lui, a început să-i perie părul și a întrebat-o ce se întâmplă cu ea, de ce plânge.
Faptul că sesizezi că partenerul tău este rănit și suferă, dar alegi să te prefaci că n-ai observat nimic, ca să nu te complici, este o formă de trădare a încrederii acelui om, chiar dacă cei mai mulți oameni nu înțeleg asta. (Brene Brown)